Cele 70 de săptămâni

(Articol din seria „Biblia profetică“)

Vedenia din capitolul 9 al cărţii profetului Daniel este o profeţie privitoare la Israel şi la evenimentele-cheie prin care va trece acest popor “de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), Cârmuitorul” (Dan. 9:25). Această perioadă cuprinde istoria din “vremurile Neamurilor”, până când Dumnezeu Se va arăta şi va reaşeza Israelul în prerogativele mesianice (“toate Neamurile vor fi binecuvântate în sămânţa ta”, Gen. 22:18). Iată cuprinsul profeţiei:

In versetele 24-27 i se spune lui Daniel:

“70 de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău”. Aceste 70 de săptămâni (sau septade, deoarece în limba folosită grupa de 7 nu are neapărat semnificaţia de săptămână) sunt împărţite în două grupe, după cum urmează: primele 69 de săptămâni şi săptămâna a 70-a.

“De la darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului” şi până în ziua când Mesia avea să fie “stârpit” au fost hotărâte “şapte săptămâni şi şase zeci şi două de săptămâni”. Făcând socotelile, ajungem la 69×7=483 de ani de la decret şi până la moartea lui Mesia. Rămâne încă o a 70-a săptămână de ani, rezervaţi pentru vremea sfârşitului, când un “domn al unui popor care va veni” va face un legământ trainic cu Israelul, dar la mijlocul acestei săptămâni va călca legământul şi, intrând în Templu, se va da drept Dumnezeu.

Pentru a înţelege profeţia, trebuie să stabilim data la care s-a dat decretul pentru rezidirea Ierusalimului. Trecând peste cele trei decrete amintite de Ezra în cartea sa şi care au lăsat Ierusalimul cu zidurile încă neridicate, ajungem la porunca dată de Artaxerxe la cererea lui Neemia: “…trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou (subl. ns.)” (Nem. 2:5). Data acestui decret este: “ luna Nisan a anului al douăzecilea al împăratului Artarxerxe” sau, dacă vreţi,  luna Nisan 445 î.H.

Făcând transformările corespunzătoare calendarului Iulian, Sir Robert Anderson, în colaborare cu “Astronomer Royal”, au ajuns la concluzia că această dată a fost 14 martie 445 î.H. În calculele profetice se lucrează cu ani luni-solari de câte 360 de zile (vezi toate socotelile lui Ioan în cartea Apoc.) şi, dacă facem calculele de rigoare, ajungem exact la ziua în care a intrat Domnul Isus în Ierusalim. Nu se poate să nu fii şocat de precizia cu care s-au împlinit prezicerile lui Daniel.

Cu pasiunea lui pentru amănunte, evanghelistul Luca ne spune că aceste lucruri se întâmplau “în cel de-al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar” (Lc. 3:1). Ştiind că Tiberiu şi-a început domnia la 19 august anul 14 d.H. ajungem cu socoteala la anul 29 d.H., sau exact 483 de ani de la porunca pentru rezidirea Ierusalimului.

Cine a citit Evangheliile ştie că Domnul Isus S-a retras într-un fel de obscuritate deliberată după ce a fost refuzat de mai-marii evreilor, aşteptând ceea ce El numea “ceasul” care Îi fusese hotărât. Era vorba despre ceasul profetic al împlinirilor mesianice (Ioan 2:4; 7:8; 8:20).

“Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul (subl. ns.)  acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul  acesta!” (Ioan 12:27).

Într-adevăr, în repetate rânduri, El le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre divinitatea Sa, dar în ziua Floriilor a primit slava mulţimilor care L-au primit ca pe Mesia! Când fariseii au protestat, invocând blasfemia şi teama de represaliile romanilor, Domnul Isus le-a spus clar: “Aceasta este ziua!”

“Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga!” (Lc. 19:40).

Fără a-şi face iluzii, El a privit de departe Ierusalimul şi a izbucnit în plâns, zicând:

”Dacă ai fi cunoscut şi tu măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile; te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră peste piatră,pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată (subl. ns.).” (Lc. 19:42-44).

Ierusalimul ar fi trebuit să ştie că se împliniseră cei 483 de ani şi că venise vremea profeţiei rostită de Zaharia: “Împăratul, Cârmuitorul venise blând şi călare pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe” (Zah. 9:9; Mat.21:4-5). Se împliniseră cei 483 de ani de aşteptare.

“Unsul” înainta spre criza supremă a călătoriei Lui terestre. Se apropia de momentul când avea să fie “stârpit”, şi nimeni în afară de El nu ştia încă ce voise să spună Daniel atunci când adăugase “stârpit, şi nu va avea nimic” (9:26). Mântuitorul călătorea înspre înviere!

Ce se întâmplă însă cu săptămâna a 70-a?

Ea rămâne încă în viitor. Între “stârpirea” Unsului la sfârşitul celei de-a 69 săptămâni şi începutul celei de-a 70-a săptămâni se întinde acum “taina ţinută ascunsă de veacuri”: vremea Bisericii. Biserica a fost un secret pe care Dumnezeu nu l-a descoperit celor din Israel (Efes. 3:2-13). La sfârşitul acestei perioade, în care harul este “la Neamuri”, Dumnezeu Se va întoarce iarăşi înspre Israel, îi va readuce în patria lor şi vor trăi, împreună cu toată omenirea, vremea amăgitoare a lui Anticrist.

Sub protecţia lui iniţială, ei îşi vor putea reconstrui Templul, dar la jumătatea săptămânii, legământul va fi rupt, Anticrist va intra în Templu dându-se drept Dumnezeu şi declanşând lanţul violent de evenimente relatat pe larg în cartea Apocalipsa.

Cu cea de-a 70-a săptămână în minte, noi aşteptăm sunetul trâmbiţei divine, strigătul arhanghelului, coborârea Domnului, deschiderea mormintelor, învierea celor sfinţi, stăpânirea din timpul Împărăţiei şi slava de care vor fi urmate toate acestea.