As discussed in Part 1 of this series, the treacherous trio of Ezekiel 38 is defined as Turkey, Iran and Russia. Historically, each of these countries enjoyed grand imperial pasts. All are ambitious. All are making a move to achieve a measure of their previous success.

The focus of Part 2 of our discussion of the ill-fated “band of brothers” described in Ezekiel 38 is Iran. Biblically and historically, the geographic region of Iran has also been referred to as Elam and Persia. It is the glory of these past empires to which Iran currently aspires.

Persia Takes Shape

The region boasts one of the world’s oldest continuous major civilizations with evidence of urban occupations dating back to 4000 B.C. The Medes are credited with unifying the region into the Persian Empire in 625 B.C.

Between 550-330 B.C. the Achaemenids were the first of the Persian empires to rule over the Middle East, Greece and Central Asia. Following the conquest by Alexander the Great, rule transferred to the Seleucids, the Parthians, and the Sassanids which governed the region for more than 1,000 years.

Historically, Persia often found itself caught up in the af-fairs of other nations—invaded and occupied at varying times by Arabs, Turks, Mongols, Brits and Russians. However, Per-sia has managed to always regain its distinct national political and cultural identity.

Islamization of Persia

A major turning point came for Persia with the end of the Sassanid Empire and the Islamic conquest. This conquest came during the 8th to 10th century and led to the decline of the prevalent Zoroastrian religion in Persia. As in previous “take-overs,” the achievements of previous Persian civilizations were not lost, but were absorbed by the new Islamic polity. Seyyed Hossein Nasr, Professor of Islamic Studies at George Washing-ton University, is quoted as saying:

If the Achaemenian period is the golden age of Persia politically and the Sassanian period in administration, city planning and architecture, the first centuries of the Islamic period are without doubt the golden age of Iranian history in the do-main of the sciences, particularly medicine and mathematics. To this period belong those Persian scientists who stand among the foremost stars in the firmament of the history of science to this day.

By 1501, the Safavid dynasty established Shi’a Islam as the official religion of their united Persian state. Iran then became a monarchy ruled by a shah (emperor) until 1979.

Persia Becomes “Iran”

In 1935, the government request was made that all countries with diplomatic relations with Persia begin to refer to the country as Iran. It is reported that the Persian ambassador to Germany suggested this change following the recommendation by the German Nazis.

The intent of the name change was to signal a new beginning for Persia, which had recently come out of the crippling rule of the Qajars (influenced by Britain and Russia). It was at this time the Germans, who were in the midst of their own racial issues touting the Aryan race, suggested Persia also harken back to their Aryan roots by adopting a new national identity as “Iran” (derived from “Aryan”). At the time, many Westerners failed to recognize Iran as Persia. Some thought this may have been a “new” country carved out of the remains of the Ottoman Empire like Iraq and Jordan. By 1941, how-ever, the Allied invasion of Iran and the nationalization of its oil industry put “Iran” squarely in the headlines.

Islamic Revolution

Iran started down its current path in 1979 with the Islamic Revolution (also referred to as the Iranian Revolution), when the country was transformed from a monarchy under Shah Mohammad Reza Pahlavi to an Islamic Republic under Ayatollah Ruhollah Khomeini. Ayatollah Khomeini encouraged dis-satisfaction within the public with regards to the Shah’s pro-Western policies and corruption during his exile in France.

Shah Pahlavi left the country for exile in January 1979 and Ayatollah Khomeini arrived from exile in February 1979. A new theocratic Constitution was approved and Ayatollah Khomeini became the Supreme Leader of the country. Iran officially became the Islamic Republic of Iran on April 1, 1979 when the Iranian people voted overwhelmingly to do so.

Upon Khomeini’s death in 1989, Ayatollah Ali Khamenei was appointed the Supreme Leader. These are the only two men to have held this office since 1979. The Supreme Leader is responsible for the delineation and supervision of “the general policies of the Islamic Republic of Iran,” which necessitates that he:

• Establish the direction of domestic and foreign policies;

• Serve as commander-in-chief of the armed forces;

• Control the intelligence and security operations;

• Hold absolute power to declare war or peace;

• Appoint and dismisses the leaders of the judiciary, the state radio and television networks;

• Serve as the supreme commander of the Islamic Revolutionary Guard Corps;

• Appoint six of the twelve members of the Council of Guardians (the powerful body that supervises the activities of Parliament and determines which candidates are qualified to run for public office).

[By the time this article is published, the Iranian Presidential election of June 12, 2009 will be decided. It is apparent by the powers associated with the Supreme Leader that the President is a figurehead of public policy, not the decision maker. The outcome of the election is irrelevant to the direction of Iran’s critical policies regarding its nuclear program and attitudes toward Israel.]

Iran Partners with Russia

Iran’s most ardent benefactor is Russia. Iran and Russia have moved steadily toward increased cooperation over the past 20 years. Since 1992, Russia supplied Iran with hundreds of major weapons systems including: T-72 battle tanks; air-to-air missiles; MiG-29 combat aircraft; SA-15 Gauntlet surface-to-air missile defense systems; and TOR M-1 air-defense missile systems.

Currently in negotiation between Iran and Russia—and under severe protest from Israel—is the sale of the S-300 anti-aircraft missiles, which can fire at multiple targets up to 150 km (90 miles) away and can travel at more than 2 km (1 mile) per second. Israel presumes this purchase is to defend the Russian-built nuclear reactor at Bushehr and other nuclear processing sites.

In the post-Soviet period, both Tehran and Moscow began to view their cooperative relationship as “strategic.” Each side viewed the other as integral to its own national security, internal stability, and territorial integrity. Additionally, both view their cooperation as an important tool toward three ends: preventing U.S. hegemony in world affairs; maintaining what they refer to as a “multipolar” world; and undermining U.S. efforts to sideline or boycott either of them.

Russia does not share the U.S.’s concerns regarding Iran and views its relationship as a means of ensuring Russian interests in the Middle East and Caspian regions are taken into consideration. Russia will not jeopardize its relationship for fear of U.S. short-term material incentives or threats of condemnation. Furthermore, any attempt by the U.S. to link Russia’s cooperation in this sphere with programs that are more important to the U.S. than to Russia—such as the processing and storage of Russia’s fissile materials—is unlikely to be effective.

However, analysts believe that “if” cooperation develops be-tween the U.S. and Iran, a dramatic shift in the nature of relations between Russia and Iran could occur. While Moscow is working to prevent and undermine this possibility, U.S. President Obama’s administration has created quite a stir by ex-tending the olive branch—a move that appears to have created a foreign policy crisis of conservatism in Iran’s June 2009 presidential election.

Iran’s Nuclear Program

Although Iran’s current nuclear program is daily in the headlines, its actual intent to develop nuclear technology has been known since 1974. An August 1974 U.S. national intelligence estimate declared that while “Iran’s much publicized nuclear power intentions are entirely in the planning stage, the ambitions of the shah could lead Iran to pursue nuclear weapons, especially in the shadow of India’s successful nuclear test in May 1974.”

Following the Islamic Revolution, the seizure of the U.S. Embassy hostages, and the termination of diplomatic relations in 1979, U.S. efforts to block Iran’s nuclear efforts increased during the 1980s and 1990s. Additionally, the program was impacted by Ayatollah Khomeini’s opposition to nuclear technology, the exodus of nuclear scientists, and the destruction of Iraq’s nuclear facility by Israel in 1981.

However, Leonard S. Spector, deputy director of the Center for Nonproliferation Studies, suggests there is evidence Iran actually received assistance from Pakistani nuclear scientist A.Q. Khan as early as 1985. After Khomeini’s death in 1989, that Iran’s nuclear efforts reached critical mass.

The program really picked up in January 1995 when Russia picked up where Germany left off in 1975. Russia signed a contract to complete two 950-megawatt light-water reactors at Bushehr with fuel supplied by Russia. In 2008, the Russian company building the power plant reiterated its commitment to finish the project.

Iranian officials also announced that the Darkhovin project dropped by France in 1973 will be resumed with a 360-megawatt reactor to be operational there by 2016. Iran insists that while it has also turned to China, Pakistan, and North Korea for nuclear technology and assistance, it claims it wants to build nuclear power plants to diversity its “energy portfolio.”

To fuel these facilities with domestically produced fuel—which can also be used to develop a weapon—Iran has built a vast system of uranium mines, enrichment plants, conversion sites, and research reactors. Approximately a dozen are considered major nuclear sites. The main facilities which are critical sites in Iran’s nuclear infrastructure are:

Nuclear Fuel Cycle: Two facilities—first at the Nuclear Research Center/Uranium Conversion Facility (UCF) at Isfahan. It employs approximately 3,000 scientists and is suspected of housing a weapons program. It has produced 320 tons of uranium hexafluoride since March 2004. The second facility is the Uranium Enrichment Facility at Natanz: It houses first-generation centrifuges (IR-1) to spin uranium hexafluoride at great speeds to increase the percentage of uranium-235, the principal ingredient for both power production and weapons capability.

Plutonium Production Nuclear Reactor: The Heavy Water Plant and future plutonium production center at Arak.

In a May 2003 statement, U.S. State Department spokes-man Richard Boucher reported:

The disclosure of Arak and Natanz raised serious questions about Iran’s nuclear intentions. We believe Iran’s true intent is to develop the capability to produce fissile material for nuclear weapons using both the plutonium route (supported ultimately by a heavy-water research reactor) and the highly enriched uranium route (supported by a gas centrifuge enrichment plant.

The international debate continues as to whether or not Iran’s nuclear program is for peaceful energy or a way to boost its prowess in the region. Common sense would indicate the latter; however, even the current U.S. President wants to believe it is the former.

Considering the threats of Iran’s current political regime to wipe Israel off the map and the hints in the text of Ezekiel 39 that the results of the Magog invasion entail nuclear cleanup, Russia’s support for Iran’s nuclear program bears watching.

Hints of nuclear weapons in Ezekiel 39:9-15:

• Israel will burn left-over weapons for all energy requirements for seven years;

• Permanent workers or “professionals” are hired to clear the battlefield; they wait for seven months following the battle; then clear for seven months the dead and debris; they bury the dead east of the Dead Sea, which is down-wind from Israel proper;

• Travelers are not to touch anything that is missed in the region, but mark it for the special workers to deal with it.

Turkey: Friend or Foe?

Turkey is considered a moderate Islamic state governed by a secular constitutional democracy. Iran has been considered a terrorist state governed by a radical Islamic Supreme Leader. If Iranian President Mahmoud Ahmadinejad loses his re-election bid, it will signal that Iran is willing to put forth a more moderate face, albeit with no real change in foreign or domestic policies.

Turkey and Iran are posturing to fill the vacuum left in the Middle East with the U.S. presence in Iraq. Historically, when two such expansionary powers interact this closely, they can be driven to conflict or come to an understanding regarding their respective spheres of influence.

Although it is still early in the game, intelligence analysts believe there is more reason for cooperation between Turkey and Iran than there is for conflict. First on the agenda for co-operation is the containment for Iraq’s Kurdish population in the north, which spans Turkey, Iraq and Iran. Second on that list is the fact that Turkey’s ambition to become a major energy transit state would improve with a solid relationship with Iran.

Iran, in the meantime, faces challenges of consensus within its conservative political parties, the completion of its nuclear program, and spreading its influence into the Shiite populations of Iraq.

While Turkey maintains a balancing act of having the ad-vantages of relationship with both East and West, Iran may be deciding whether to stay with an old friend (Russia) or investigate the opportunities extended in an olive branch from an old foe (U.S.).

Regardless of the decision Iran makes, the fact that its leaders desire a “world without Zionism” has not changed. There remains continual chatter of perverse plans to remove Israel from the maps of the Middle East. Unfortunately for them, they haven’t read Ezekiel 38—for God has other plans.

Next month, Part 3 will conclude this series with a look at Russia, its influence in the Middle East (especially its relation-ships with the players defined in Ezekiel 38), and the reverse influence of Islam on Russian policy.

by Mary Miller, Koinonia Institute

The shifting geopolitical winds during the past few months have once again raised the specter of Ezekiel’s “Magog” invasion of Israel. Ezekiel describes this ill-fated “band of brothers” as coming from the lands of:

• Magog—the Southern Steppes of Russia (former Soviet- Bloc countries);

• Meshech and Tubal—Turkey;

• Persia—Iran;

• Ethiopia—Southern Egypt, Sudan, Somalia;

• Libya—Libya (may also include Algeria, Morocco, and Tunisia);

• Gomer—North-Central Turkey;

• Togarmah—Eastern Turkey. (continuare)

Un comentariu interesant aici.

Ruşinoasa Evanghelie Socială
De T.A. McMahon

Tipărită cu permisiunea The Berean Call, 27 August, 2008

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului. (Romani 1.16)
Din mai multe motive, creştinii de diferite coloraturi cred că “evanghelia lui Cristos” are nevoie de ajustări. Nu schimbări majore, îţi va spune majoritatea, ci unele mici cioplituri pe aici şi acolo. Schimbările deseori încep cu unii care spun că nu e vorba de nici o schimbare reală ci o simplă schimbare de accent. Totuşi, indiferent de raţionament, rezultatul este îmi e ruşine de Evanghelia lui Cristos.
Ruşinea de Evanghelie acoperă un număr de atitudini, de la a-ţi fi ruşine cu totul şi pînă la a crede că cineva o poate îmbunătăţi un pic pentru a o face mai acceptabilă. Un exemplu de acesta este pretenţia recentă a unui autor al Bisericii Emergente care afirmă că învăţătura potrivit căreia Cristos a plătit pedeapsa pentru păcatele omenirii prin moartea lui pe cruce ar fi irelevantă şi privită ca o formă de abuz cosmic al copilului. Exemple mai subtile includ încercările de a face evanghelia mai puţin exclusivistă, de netezire a consecinţelor cum sunt mînia lui Dumnezeu şi Lacul (Iazul) de Foc.

Între mulţi lideri religioşi care afirmă că sunt creştini evanghelici (creştini care cred Biblia) este prevalentă promovarea unei evanghelii acceptabile şi admirate de oamenii din lume. Astăzi, cea mai populară formă este evanghelia socială.
Deşi evanghelia socială este comună multor mişcări noi evanghelice, nu este nouă pentru creştinătate. Începuturile ei moderne vin din anii 1800 cînd s-a dezvoltat ca o cale de dialog referitor la diferitele probleme sociale care produceau suferiţă populaţiei. Se credea că extinderea numărului de practicanţi ai milei va arăta dragostea pentru omenire. Acest lucru ar fi posibil prin atenuare a suferinţei umane produse de sărăcie, boală, condiţii grele de lucru, nedreptăţile sociale, drepturile civile, abuzuri,etc. Cei care s-au alăturat acestei mişcări credeau că îmbunătăţirea condiţiilor de trai va duce la îmbunătăţirea naturii umane.

O altă forţă motrice din spatele prezentării evangheliei sociale era una escatologică, legată de vremurile din urmă. Aproape toţi erau milenişti sau postmilenişti. Înaintaşii crezuseră că trăiau într-o perioadă (mia „simbolică” de ani) în care Hristos conducea din ceruri, Satan era legat iar ei erau lucrătorii lui Dumnezeu desemnaţi să aducă pe pămînt o împărăţie vrednică de Hristos. Postmileniştii mai credeau că se află în mileniu şi scopul lor era să restaureze pământul în forma edenică pentru reîntoarcerea lui Cristos din ceruri pentru a conduce Împărăţia .

Evanghelia socială a avut cîteva realizări incontestabile (legile de protecţie împotriva muncii copilului, sufragiul femeilor) care au contribuit la bunăstarea societăţii. A devenit principalul mod de a se raporta la Evanghelie al teologilor liberali şi linia directoare a confesiunilor creştine în secolul XX. Deşi popularitatea ei creştea şi scădea, era deseori energizată de combinaţia dintre religie şi politicile liberale, de exempl Martin Luther King Jr şi mişcarea pentru drepturi civile în SUA. La jumătatea secolului trecut şi mai tîrziu, evanghelia socială a influenţat dezvoltarea teologiei liberale a romano-catolicismului şi a socialismului de stânga al creştinilor evanghelici. Deabea în acest secol evanghelia socială a atins însă punctul culminant. Doi oameni, amândoi evanghelici practicanţi, au dechis această cale.

George W. Bush şi-a început mandatul prin instituirea la Casa Albă a Biroului de Iniţiative Comunitare şi Religioase (fundamentate pe credinţă). Obiectivul era să alimenteze cu fonduri guvernamentale bisericile locale, sinagogi, moschei şi alte organizaţii care aduceau un serviciu social comunităţilor lor. Bush credea că programele conduse de “oameni ai credinţei” pot fi cel puţin la fel de eficiente ca organizaţiile seculare în asistarea celor în nevoie şi uneori chiar mai mult, datorită dedicării lor morale “de a-şi iubi şi sluji aproapele”. La părăsirea biroului declara că el consideră programul său bazat pe credinţă una din cele mai mari realizări a mandatului lui prezidenţial. Candidatul la preşedinţie Barak Obama afirma că, dacă va cîştiga alegerile, va continua Iniţiativele Comunitare şi Religiaose (bazate pe credinţă).

Rick Warren, autorul bestsellerurilor Viaţa condusă de scopuri şi Biserica condusă de scopuri a dus evanghelia socială pe culmi nemaiatinse: nu doar în lumea întreagă ci în conceperea şi la desemnarea liderilor mondiali. Warren îi dă credit geniului în managementul afacerilor Peter Ducker pentru conceptul de bază . Drucker credea că problemele sociale ca sărăcia, boala, foametea şi ignoranţa depăşesc capacitatea de rezolvare a guvernelor şi corporaţiilor multinaţionale. Pentru Drucker, soluţia cea mai bună ar fi sectorul non-profit , în special bisericile cu armate de voluntari dedicaţi în atenuarea bolilor sociale a celor din comunitatea lor.

Warren, recunoscîndu-l pe Drucker ca fiind mentorul său în ultimii 20 de ani, cu siguranţă că şi-a învăţat mai întâi propriile lecţii. Cele două cărţi, traduse în 57 de limbi şi cu vînzări de peste 30 de milioane de exemplare, dezvăluie jocul vizionar al lui Drucker. Warren a reuşit să implementeze viziunea din cărţi în bisericile locale datorită programelor 40 de zile de Scop şi 40 de zile de Comunitate. Pînă acum, 500 000 de biserici din 162 de ţări au devenit parte a reţelei lui. Ele formează baza Planului de P.A.C.E. Globală (Global P.E.A.C.E. Plan).

Ce este Planul de P.A.C.E. Globală (Global P.E.A.C.E. Plan) ?

Prezentarea lui Warren către biserică se găseşte la www.thepeaceplan.com. Pe suport video, el enumeră “uriaşii” maladiilor umanităţii cum sunt golul spiritual, conducerea autoritară, sărăcia, boala şi analfabetismul a căror eradicare o speră prin (P)lantarea de biserici, (E)chiparea liderilor, (A)sistarea săracilor, (C)aritatea (şi îngrijirea bolnavilor) şi (E)ducarea viitoarei generaţii.

Pentru a ilustra cel mai bun mod de a ucide aceşti uriaşi, Warren foloseşte analogia scăunelului cu trei picioare. Două sunt guvernul şi afacerile care s-au dovedit ineficiente pînă cum şi care, asemenea unui scaun cu două picioare, nu poate sta. Al treilea picior foarte necesar este biserica. “Există mii de sate în lume care nu au şcoală, dispensar, nici afaceri sau guvern, dar au biserică. Ce s-ar întîmpla dacă am mobiliza bisericile în provocarea acestor cinci uriaşi mondiali? ” Warren argumentează că dacă în toată lumea sunt 2.3 miliarde de creştini, ei pot forma ceea ce preşedintele Bush numea “o mare armată a compasiunii” a “oamenilor credinţei” aşa cum lumea nu a mai văzut până acum.
În Planul de PACE pe lângă versiunea creştină apare o versiune inclusivă care a obţinut sprijinul şi susţinerea liderilor politici şi religioşi şi a celebrităţilor din toată lumea. La Forumul Global Economic din 2008 el declara :”Viitorul lumii nu este secularizarea ci pluralismul religios…” Referindu-se la bolile ce macină pămîntul, declara “Nu putem rezolva aceste probleme fără implicarea liderilor religioşi şi instituţiile lor. Nu se poate altfel. Pe această planetă sunt 20 de milioane evrei, 600 milioane budişti, 800 milioane hiduşi, peste 1 miliard de musulmani şi 2.3 miliarde de creştini. Dacă vei scoate din ecuaţie pe cei de o anumită credinţă, ai rămine cu restul din cinci şesimi . Şi dacă am lăsa la latitudinea oamenilor secularizaţi rezolvarea acestor probleme majore, ce se va întâmpla?” (http://www.youtube.com/watch?v=rGytW4yh0C8).

Pentru a facilita lucrul cu oameni de toate credinţele Warren a revizuit “P”-ul din P.A.C.E. şi l-a schimbat din “(P)lantarea bisericilor evanghelice” în (P)romovarea împăcării şi (E) ul din “Echiparea liderilor bisericilor” în “(E)chiparea liderilor etici.” Warren şi-a reafirmat trecerea practică la pluralism “Cine e omul păcii în orice sătuc-sau poate fi o femeie a păcii—cine este cel mai respectat? ….Nu e neapărat să fie creştin. De fapt, poate fi musulman însă poate fi un om de influenţă şi poţi lucra cu el pentru a ataca cei cinci uriaşi (la care a agăugat încălzirea globală).” El citează un lider secular care îi întăreşte poziţia: “Am priceput Rick. Casele de rugăciune sunt centrele de distribuţie pentru ceea ce trebuie să facem noi.”

Warren s-a alăturat bordului consultativ al Faith Foundation , înfiinţată de fostul prim ministru britanic, recent convertit la catolicism, Tony Blair. Scopul fundaţiei este să faciliteze înţelegerea şi cooperarea între şase lideri religioşi: creştini, musulmani, hinduşi, budişti, şiiţi şi evrei. Cum se poate potrivi Crucea în această adunare ecumenică? Nu poate. În atingerea ecumenismului este critică tocmai eliminarea problemei religiilor exclusiviste, o îngrijorare articulată la Forumul Economic Mondial (World Economic Forum ): “Există unii lideri religioşi în diferite credinţe care, în căutarea afirmării propriei credinţe şi a legitimării şi autentificării ei …neagă credinţa altora şi legimitatea şi autenticitatea lor. Eu nu cred că putem continua aşa fără …împrăştierea urii pentru care suntem aici ca să o rezolvăm. Eu cred că e la latitudinea noastră să insistăm afirmarea a ceea ce e frumos în tradiţia noastră fără a denigra alte tradiţii sugerând că sunt nelegitime şi sortite unui sfârşit rău”.

Biblia afirmă că toate religiile lumii sunt “nelegitime” şi sunt “sortite” nu “unui sfârşit rău” ci unui sfîrşit drept. Numai credinţa în evanghelia biblică salvează omenirea: ‘ În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele apostolilor 4:12), ”Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” ( Ioan 3:36) “

Istoria evangheliei sociale este, aproape în toate cazurile, o încercare sinceră a creştinilor de a face acele lucruri care cred că îl vor onora pe Dumnezeu şi de care ar beneficia omenirea. În toate cazurile, totuşi practica faptelor de care “beneficiază omenirea” a compromis credinţa biblică şi l-a dezonorat pe Dumnezeu. De ce? Cuvîntul lui Dumnezeu nu dă bisericii sarcina de a rezolva toate problemele lumii. Cei care încearcă asta încep sub o premiză falsă, “o cale care pare bună omului,” nu calea lui Dumnezeu. Deci, unde se va ajunge? ..la distrugere. Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. (Proverbe 14:12). Mai mult, problemele lumii sunt toate doar simptome. Cauza este păcatul.
Ce procent din “oamenii credinţei” din toate religiile, cincişesimi din populaţia lumii, înţeleg şi acceptă evanghelia—singurul tratament al păcatului? Sau cîţi din cei 2.3 milioane de creştini din lume cred evanghelia biblică? Numerele se prăbuşesc exponenţial…..”Da, dar…ei sunt o forţă masivă de voluntari şi o resursă preţioasă în eliminarea uriaşilor unei lumi în suferinţă!” Ce le foloseşte miliardelor de “oameni ai credinţei” să aline ceva din simptomele lumii şi să-şi piardă totuşi sufletul?

Evanghelia socială este o boală mortală pentru “oamenii credinţei”. Întăreşte ideea că mîntuirea este prin fapte, renunţănd la diferenţe de dragul binelui comun, tratînd pe ceilalţi cum vrem noi să fim trataţi, purtîndu-ne moral, etic şi jertfitor—şi fiind aşa vom fi îndrăgiţi de Dumnezeu. Nu. Acestea sunt auto-amăgiri care uită de mântuirea lui Dumnezeu, neagă standardul Său perfect şi resping dreptatea Lui perfectă. Mântuirea nu e “prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. De fapt, doar “prin Harul lui suntem mântuiţi, prin credinţă şi nu prin noi înşine: este un dar al lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8-9). Isus însuşi a spus despre El că este singura cale de a împăca o umanitate condamnată cu Dumnezeu : “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa: nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.”(Ioan 14:6). Nu este o altă cale, din pricina dreptăţii desăvârşite a lui Dumnezeu cerută ca plată pentru păcat pentru fiecare om în parte. (“căci toţi au păcătuit”-Romani 3:23). Numai neprihănitul Om-Dumnezeu a plătit pedeapsa pe deplin prin moartea Lui pe cruce. Numai credinţa în El poate împăca o persoană cu Dumnezeu.

Ruşinoasa evanghelie socială de azi nu doar promovează “o altă evanghelie” ci ajută la pregătirea unei împărăţii contrare învăţăturilor Scripturii. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. (Filipeni 3.20) Isus va reveni din ceruri (Ioan 14.3) la “răpire” să ia cu sine pe cei care au crezut în El (Mireasa Lui) pe norii cerului şi îi va duce în cer (1 Tesaloniceni 4:17). Împărăţia care va rămîne pe pămînt va fi împărăţia lui Anticrist.

Fidel începuturilor mileniste, postmileniste, eforturile evangheliei sociale sunt înrădăcinate în încercarea de restaurare a Împărăţiei lui Dumnezeu. Eugene Peterson a infiltrat această erezie în mesajul lui biblic: “Dumnezeu nu a trecut prin atîtea cu Fiul Său pentru a ridica un deget acuzator şi spunînd lumii cît este de rea. A venit să ajute, să facă lumea bună din nou. (pervertire a lui Ioan 3:17).
Rob Bell în cartea sa Un Elvis de catifea dezvăluie escatologia de “reparare a pămîntului” la aproape toţi liderii Bisericii Emergente: ” Mântuirea este aducerea universului în armonie cu Creatorul. Asta are implicaţii uriaşe asupra modului de prezentare a evangheliei, a mesajului lui Isus. Da, Isus poate veni în inima noastră. Dar trebuie să ne alăturăm unei mişcări la fel de întinse şi mari ca universul însăşi. Pietrele şi copacii şi păsările şi lebedele şi ecosistemele. Dorinţa lui Dunezeu e să le restaureze pe toate… scopul nu este evadarea din această lume ci să facem această lume locul în care Dumnezeu poate să vină. Şi Dumnezeu ne va remarca printre cei care vor să facă această lucrare.”

Pentru liderul Bisericii Emergente Brian McLaren, acesta este stilul de viaţă al unui creştin. Într-un interviu din 28 iulie 2008 acordat ChristianPost.com afirma: “Cred că viitorul ne va cere să ne unim umil şi caritabil cu oameni de alte credinţe-musulmani, hinduşi, budişti, evrei, seculari şi alţii – în căutarea păcii, a administrării mediului şi a dreptăţii pentru toţi oamenii, lucruri aproape de inima lui Dumnezeu. “
Nu, apropiat “inimii lui Dumnezeu” este ca “toţi să vină la pocăinţ㔺i să creadă Evanghelia.

Oricine îşi pune încrederea în evanghelia socială, care angajează “oamenii credinţei” pentru a “face acest pămînt locul în care poate veni Dumnezeu” , trebuie să fie atent la cuvintele lui Isus din Luca 18:8 “Cînd va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pămînt?” Oameni de toate credinţele, da, dar cu siguranţă nu Credinţa pentru care Iuda, în Epistola Sa din Biblie, îi îndeamna pe credincioşii adevăraţi să lupte. Doamne, ajută-ne pe toţi să nu ne fie ruşine de evanghelia Ta!

Preşedintele Barak Obama

“Ce inspiraţie. El e primul preşedinte cu adevărat mondial, primul preşedinte pe care l-a avut vreodată omenirea.” afirma Pracha Kanjananont, un taoist de 29 de ani din Starkuck, Bankgkok. ” A avut o copilărie asiatică, părinte african şi are un nume din Orientul Mijlociu. Chiar este un preşedinte cu adevărat global.”
Chiar înainte de alegeri Newsweek a publicat un articol intitulat “Omenirea speră la primul ei preşedinte”. Articolul se încheia astfel : “Lumea şi-a dat deja votul în sondaj după sondaj şi ce vrea şi nu va obţine nici chiar dacă va fi ales Obama, este un Gandhi american, un Gandhi care nu doar vorbeşte în numele minorităţii oprimate ci este unul din ei. Lumea a prins o sclipire a celui dorit într-o amiază însorită de iulie în Berlin. Cam 200 000 de oameni l-au aclamat, o mulţime mai mare decît a reuşit să strîngă în 18 luni încordate. El a profitat de ocazie pentru a se adresa unei audienţe mult mai mari. “Oameni ai lumii”, a spus Barak Obama, “priviţi la Berlin, de unde a căzut zidul, s-a unit un continent şi istoria a dovedit că nu există nici o provocare prea mare pentru o lume care se uneşte ca întreg.”
În discursul victoriei electorale, înaintea unei mulţimi de aproape 90 000 de oameni din Chicago, Obama a vorbit de victoria sa ca împlinire a visului american şi mărturie a “puterii democraţiei”. “Au afirmat-o tineri şi vîrstnici,bogaţi şi săraci, democraţi şi republicani, negri, albi, hispanici, asiatici, băştinaşi americani, homosexuali , heterosexuali, cu disabilităţi şi fără disabilităţi, americanii au trimis un mesaj lumii: noi nu am fost niciodată o colecţie de indivizi sau o colecţie de state roşii sau albastre, noi am fost şi vom fi mereu Statele Unite ale Americii.”

Unde va duce Barack Obama America?

Credinţa lui a fost subiect de interes afirmîndu-se că ar fi în secret musulman şi ar avea preocupări legate de vederile radicale ale pastorului lui, Rev Jeremiah Wright. Avem şi ceea ce a mărturisit el însuşi despre credinţa lui. Într-un interviu acordat Chicago Sun (5/4/04) înainte de a deveni candidat la preşedinţie, afirma: ” Sunt creştin. Sunt înrădăcinat în tradiţia creştină. Cred că sunt mai multe căi care duc în acelaşi loc şi e o credinţă într-o putere mare, credinţa că noi suntem legaţi ca oameni. Cred că există valori care transcend rasa sau cultura, care ne duc mai departe şi este responsabilitatea noastră, ca indivizi şi colectivitate să ne asumăm responsabilitatea şi să facem vii aceste valori.” Continuă interviulafirmînd că nu ştie dacă va merge în cer şi nici nu crede că alternativa e iadul. Cu alte cuvinte el crede că toate drumurile duc la Dumnezeu.

Episcopul homosexual declarat Gene Robinson, a cărui consacrare din 2003 a dus la o criză în Biserica Anglicană, a dezvăluit conţinutul mai multor întâlniri private dintre el şi Barak Obama în timpul campaniei prezidenţiale. Episcopul Robinson a spus că, în timpul convorbirilor lor, dl Obama ” şi-a arătat susţinerea nemijlocită pentru drepturilor homosexualilor şi a lesbienelor.” Este ştiut că Obama susţine “căsătoriile între homosexuali” şi a afirmat că Predica de pe Munte poate fi un argument în favoarea căsătoriilor celor de acelaşi sex.

Legat de problema Islamului, într-un un interviu acordat New York Times Obama descria chemarea la rugăciune a musulmanilor de la asfinţit ca “unul din cele mai frumoase sunete de pe Pământ la apus.” Reporterul de la Times, Nicholos Kristof, scria că dl Obama a recitat “cu un accent arab clasa întâi ” primele rînduri din chemarea musulmanilor la rugăciune . Rev Jesse Jackson vorbea de “schimbări fundamentale care vor surveni în politica externă a SUA cu sfîrşitul “deceniilor de a pune pe primul plan interesele Israelului”. “Barak e hotărît să repare relaţiile noastre cu lumea islamică şi musulmană” declara Jackson. “Datorită mediului în care a crescut şi a viziunii ecumenice, el ştie cum se simt musulmanii chiar dacă el rămîne fidel propriei credinţe.”

În lumea musulmană a existat un interes crescut în alegerea lui şi în special în Iran. Obama şi-a afirmat dorinţa de dialog cu conducerea iraniană fără impunere de condiţii, tendinţă privită de Ahmadinejah ca un semn al refuzului de abandonare a programului nuclear al Iranului în faţa sancţiunilor SUA este anulat şi că America va trebui să cedeze. Ahmadinejad pretinde că puterile vestice în general şi SUA în particular sunt “puteri apuse” în timp ce islamul reprezintă puterea “de răsărit” a viitorului. El afirmă că “situaţia lumii este mai potrivită ca niciodată pentru întoarcerea lui Hidden Imam” şi triumful final al islamului. Dacă Obama merge înainte şi va retrage trupele US din Irak cel mai probabil Irakul va cădea în orbita iraniană de ţări simpatizante cum e Siria, Libanul pînă la graniţa cu Israelul.

Grăitor este articolul scris de jurnalistul iranian Amir Taheri http://www.forbes.com/2008/09/28 ” Este Barak Obama “prinţul luptător” promis că va ajuta Imamul Ascuns al musulmanilor şiiţi să cucerească lumea? Întrebarea a făcut valuri în Iran pînă luna trecută cînd un website pro-guvernamental a publicat un Hadith (sau o tradiţie) dintr-un text şiit a secolului 17. Tradiţia vine din Bahar al-Anvar ( ntr. Oceane de Lumină) de Mullah Majlisi, o megaoperă în 132 de volume şi fundamentul islamului şiit modern. După această tradiţie, Imamul Ali Ibn Abi-Talib (verişorul profetului devenit şi ginere) a profeţit că la sfîrşitul zilelor şi chiar înainte de întoarcerea lui Mahdi, Ultimul Mântuitor, “un bărbat negru, înalt îşi va asuma conducerea guvernului în Vest”. Conducînd “cea mai mare armată a lumii” noul conducător din vest va avea “un semn clar” de la al treilea imam al cărui nume a fost Hussein Ibn Ali. Tradiţia spune: “Şiiţii nu au nici cea mai mică îndoială că el este cu noi”.

“Printr-o ciudată “coincidenţă” primul şi al doilea nume al lui Obama –Barak Hussein –înseamnă “binecuvîntarea lui Hussein” în arabă şi persană. Numele de familie Obama scris în alfabet persan (limba Iranului)se citeşte O Ba Ma, care înseamnă “el e cu noi”, formula magică a tradiţiei Majlisi. Lăsînd la o parte motivele mistice, centrul khomeneist vede înălţarea lui Obama ca un alt semn a declinului Vestului şi triumf al Islamului.”
Astfel nu sunt de mirare mesajele care au circulat pe internet legate de numărul cîştigător la loterie în Illinois care era “666″ chiar în ziua de după alegeri şi că numărul de cod poştal din Chicago al lui Obama este 60606. Nu trebuie să ne lăsăm purtaţi de acestea însă cu siguranţă că alegerea lui este un semn care arată unde se îndreaptă lumea şi dorinţa oamenilor din lumea întreagă după “un mântuitor, salvator al lumii”, dorinţa lumii zilelor noastre.”

Un articol dintr-o revista de profetie. E cam lung , dar merita sa fie citit cu atentie.

O REVISTĂ INCOMODĂ,PENTRU UN CREŞTINISM FĂRĂ VACI SACRE, CARE MERITĂ, DUPĂ UMILA MEA PĂRERE, LUATĂ IN SERIOS – Cristi Ţepeş

Revista Lumina ultimelor zile apare în limbile engleză, franceză, română, ebraică, spaniolă, germană, malayalam (limba vorbită în SE Indiei), slovenă, rusă. Editorul Tony Pearce este absolvent al Universităţii Cambridge – un cărturar respectat, scriitor şi pastor evanghelic în Londra. În tinereţe a lucrat cu Richard Wurmbrand între intelectualii englezi de stânga în demascarea comunismului, arătându-le că adevărata libertate vine numai în urma întâlnirii personale cu Domnul Isus.

Federaţia mondială

În anul 1848 poetul englez Tennyson scria poemul intitulat Locksley Hall în care prezenta o viziune asupra viitorului lumii fără războaie, în care omenirea se uneşte în Parlamentul oamenilor, Federaţia mondială. Cartea Frăţia Întunericului scrisă de Dr Stanley Monteith descria o generaţie de oameni puternici cu aceeaşi viziune, care fac totul pentru a forma un guvern unic mondial.
Eduard Bellamy a îmbrăţişat ideea lui Tennyson pledând pentru socialism şi înfiinţarea unui guvern mondial în 1888, într-o carte intitulată Privind înapoi: 2000-1887. Este povestea unui tânăr care ia un somnifer, adoarme în 1887 şi se trezeşte în 2000. În carte, el prevede Ţara….organizată ca o mare corporaţie în care sunt absorbite toate celelalte companii, devenind unicul capitalist în locul tuturor capitaliştilor, singurul angajator, monopolul final în care toate celelalte sunt înghiţite, un monopol al profiturilor şi economiilor tuturor cetăţenilor.

Lumea de azi se îndreaptă în această direcţie? Prezentul istoriei umane e măcinat de o mare criză economică cu potenţial catastrofic şi haos, însoţite de nerespectarea legii şi ordinii. Puterile ivite prin forţă, pentru contrololul situaţiei ar duce la o societate totalitară. Alternativa ar veni din partea liderilor lumii care vor o soluţie globală la probleme globale. Asta ar duce la o societate totalitară de un alt tip, pentru salvarea lumii, prin înfiinţarea unei guvernări globale pentru care nu ar putea vota nimeni împotrivă.

E interesant că structura economică a societăţilor estice şi vestice începe să semene cu sistemul capitalist descris de Bellamy. În 1991 revoluţia socială din lumea comunistă a dus la sfârşitul Uniunii Sovietice şi fostele ţări comuniste din estul Europei s-au alăturat UE. China a întors spatele comunismului lui Mao adoptând un amestec de comunism şi capitalism susţinut de statele puternic centralizate, sistem care s-a dovedit un succes economic. Ca urmare, ţările comuniste au devenit mai capitaliste. Acum, ca urmare a dezvăluirilor recente, vedem cum ţările vestice capitaliste devin mai socialiste, guvernele luîndu-şi o parte din bănci, care este prima fază a preluării controlului de către stat. Un raport recent al National Intelligence Council din USA intitulat Trendurile globalizării lume transformată arată: Astăzi bogăţia nu se mută numai de la Vest la Est, ci se concentrează pe controlul statului dându-se ca exemplu China şi Rusia. Datorită crizei financiare globale din 2008, câştigă teren rolul statului în economie.

În contextul crizei actuale, este relevantă cartea prof. Carroll Quingley Tragedie şi speranţă, o istorie a lumii zilelor noastre. Carroll Quingley a fost profesor universitar la Georgetown University. Cartea lui publicată de Editura Macmillan în 1966 a fost retrasă în ciuda miilor de comenzi trimise de oameni. El scria Puterile capitalismului financiar au o ţintă precisă şi anume crearea unui sistem mondial de control finaciar care să cadă în mîini private şi să ducă la dominarea sistemului financiar al tuturor ţărilor şi a economiei lumii ca întreg. Acest sistem va fi controlat în manieră feudală prin băncile centrale ale lumii care vor acţiona concertat, prin înţelegeri secrete luate în întîlniri private…. Fiecate bancă centrală va încerca să-şi domine guvernul prin abilitatea de control a împrumuturilor trezoreriei, prin manipularea cursurilor de schimb, influenţarea nivelului de activitate economică a ţării şi prin influenţarea politicienilor cooperanţi cu sume substanţiale în lumea afacerilor. (pag 324)

În Frăţia Întunericului Dr Monteith arată cum politicienii cooperanţi ai stângii şi dreptei sunt puşi în funcţii de influenţă şi apoi răsplătiţi pentru eforturile lor. Bănci mari din vest ca JP Morgan au ajutat la finanţarea Revolutiei Bolşevice şi la formarea Uniunii Sovietice din Rusia, o alianţă nefirească între capitalism şi comunism. El citează pe preşedintele FD Roosvelt care scria într-o scrisoare, în 1933: Am avut o discuţie bună cu Jack Morgan (fondatorul JP Morgan) . Adevărul este că, după cum ştim amândoi, finanţele au stăpînit guvernele încă din vremea lui Andrew Jackson (preşedintele SUA între anii 1829-1837).
Dr Monteith enumeră organizaţiile în care se întîlnesc oamenii puternici cum sunt Clubul de la Roma, Bilderberg, Comisia Trilaterală şi Consiliul de Afaceri Externe. Unii dintre cei mai bogaţi şi puternici oameni ai lumii aparţin Clubului de la Roma. În 1999 saitul lor de internet afirma că obiectivul lor este cel de a fi catalizatorul intenaţional neoficial al schimbării.

Actualul preşedinte al Clubului de la Roma este prinţul Hassan, fratele decedatului prinţ Hussein al Iordaniei. Ca musulman moderat el este în relaţii prieteneşti cu Papa şi cu liderii lumii religioase. El promovează multiculturalismul şi dialogul dintre credinţe ca răspuns la intoleranţă şi ură religioasă. De dragul păcii, prinţul Hussein propune crearea unui set de principii morale bazate pe solidaritatea umană. (Discurs ţinut la Soka University, Japonia 24.08.2008).
Unirea credinţelor pentru servirea intereselor globalizării este parte importantă a acestui program. Aceasta înseamnă că toţi pentru care credinţa lor că este sigura cale spre Dumnezeu sunt un obstacol în calea progresului, fie că sunt creştini evanghelici sau musulmani radicali. Tony Blair are această misiune. La 30 mai 2008 el a format Fundaţia Credinţei „Tony Blair” care, printre altele, este dedicată scopului de facilitare a colaborării dintre cei de credinţe diferite, scop privit ca una din cele mai presante probleme sociale. „Credinţa e parte a viitorului nostru, afirma Blair, şi credinţa şi valorile aduse de ea sunt parte esenţială a funcţionării globalizării.” (De notat ideea lui în care credinţa este un slujitor al globalizării).

În lumina afirmaţiilor lui Carroll Quingley despre “politicienii cooperanţi” care sunt răsplătiţi “cu sume substanţiale în lumea afacerilor” e interesant de observat că Tony Blair este plătit cu 5 milione de $ anual pentru rolul de „adviser senior” ( consilier principal) de către Banca de Investiţii a USA JPMorgan (Raport BBC din ianuarie 2008). El consiliază JP Morgan cu privire la schimbările politice şi economice aduse de globalizare!
Puterile care modelează sistemul mondial ştiu care sunt politicienii cooperanţi şi care le vor pune piedici. Prin manipularea massmedia şi a sistemului educaţional ei vor să modeleze gândirea omului obişnuit aşa încît să voteze pentru cei pe care îi doresc ei la putere. Fără îndoială că Tony Blair a slujit scopurilor lor şi acum este răsplătit pentru asta. Din modul în care media din SUA şi din toată lumea l-a susţinut pe Barak Obama, se pare că el este cel pe care l-au dorit ei ca preşedinte al SUA.

Ce este remarcabil în legătură cu criza bancară şi economică prezentă este faptul că a reunit ţări şi economii pentru căutarea unei soluţii comune. Directorul MFI (Fondul Monetar Internaţional) Dominique Strauss-Kahn a descris criza ca fiind „o problemă globală care are nevoie de un răspuns global” . Preşedintele Comisiei Europene Barroso afirma „trebuie să schimbăm criza curentă într-o nouă oportunitate. Ne trebuie un nou cadru pentru o lume nouă.” Au existat chemări la o nouă ordine monetară globală a unor lideri ca preşedintele francez Sarkozy, prim ministrul chinez Wen Jiabao şi preşedintele brazilian Lula.
Într-un interviu acordat Sky TV la 18/11/2008 preşedintele Băncii Centrale Europene Jean Claude Trichet afirma că planeta este mai unită decît mulţi şi-ar imagina şi a vorbit de „cooperarea extraordinară dintre băncile centrale, Banca Angliei, Rezerva Federală, Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei”. A continuat afirmînd că un cuvânt hotărâtor în atenuarea crizei l-a avut Fondul Monetar Internaţional şi Forumul de Stabilitate Financiară înaintea Summitului G20 din Washington din 15-17 noiembrie. Aceasta implica cooperarea dintre Banca Centrală a Chinei, Rusiei, Braziliei, Mexico, India şi a altor ţări.

A afirmat „criza este solvabilă prin reunirea eforturilor autorităţilor şi a băncilor centrale, a guvernelor şi ….a sectorului privat care are un rol esenţial. A fost solvabil la nivel planetar pentru că toţi suntem în aceeaşi barcă.” A fost întrebat dacă criza presupunea ca Marea Britanie să adopte valuta europeană. Nu a dat un răspuns direct însă implicaţia limpede a mesajului lui era că ţărilor din zona Euro le va fi mai bine decît celor dinafară.
Liderii Summitului G20 car a avut loc în noiembrie la Washington au arătat o schimbare a structurii puterii globale care va include ţările în curs de dezvoltare în guvernarea economiei mondiale. Preşedintele brazilian Lula afirma că ţările în curs de dezvoltare “trebuie să înveţe din criză să construiască o nouă ordine economică mondială”. Criza economică a accelerat detronarea SUA din poziţia pe care o avea în lumea finaţelor. „Există o nouă realitate” afirmă secretarul General al Naţiunilor Unite Ban Ki Moon, „noi centre de putere în Asia, America Latină şi în lumea nou dezvoltată”. Ministrul german al finanţelor Peer Steinbruck spunea „SUA îşi va pierde statutul de superputere a sistemului global financiar. Această lume va deveni multi-polară….lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi.”

Investigînd criza financiară a SUA Gary Kah subliniază că administraţia trebuie să rezolve problema datoriei uriaşe de peste 10 miliarde şi garantarea instituţiilor finaciare. El spune că fondurile destinate acestui proces se evaporă. „Adevărul e că guvernul nostru este aproape la fel de falit ca şi instituţiile pe care încearcă să le asiste. Nu este în postura de a putea ajuta. Întrebarea este cine va garanta guvernul SUA cînd va falimenta .Şi cum sistemul actual s-a dovedit ineficient cred că se va propune ca soluţie un nou sistem. Va include o anumită formă de guvernare globală bazată pe aranjamente economice globale, similare Uniunii Europene şi propusa Uniune Nord Americană. Proiectanţii globalizării au înţeles că nu poate apare un nou sistem mondial pînă ce nu va fi falimentat vechiul sistem.”

O asemenea nouă ordine economică ar duce inevitabil la pierderea responsabilizării democratice a celor de la putere. Gordon Brown vorbea de nevoia „unei noi arhitecturi financiare internaţionale şi de cooperarea globală în monitorizarea şi supravegherea cursurilor financiare care nu mai au graniţă.” Nevoia unor noi reglementări şi a unor noi reglementatori care vor conduce afacerile lumii poate fi instaurată numai de un organism care are o asemenea autoritate internaţională. Cine-i conferă această autoritate? Şi cine-i poate lua puterea prin vot democratic dacă ia decizii greşite?

Vedem azi organizaţii internaţionale ca FMI şi grupări de ţări ca G7 . Gruparea G7 este organizaţia miniştrilor de finanţe a ţărilor puternic industrializate: Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Japonia, SUA şi Canada. Din 1998 prezenţa Rusiei a fost admisă în cadrul întîlnirilor G8. Cum echilibrul de putere şi bogăţie se schimbă acum, asta înseamnă că ţări cu economii în creştere cum sunt China, India, Brazilia şi ţările islamice se simt neglijate la asemenea întîlniri care afectează toate naţiunile. Deasemeni patru din aceste ţări (Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie) sunt în UE iar două dintre ele (SUA şi Canada) sunt în America de nord. Nu e imposibil să vedem o chemare la formarea unui grup G10 format din UE, America de Nord, America de Sud, Rusia, China, Japonia, India, ţările islamice din Orientul Mijlociu, Africa şi Austral-Asia.

În Apocalipsa citim că în vremurile din urmă va exista “un grup de zece” : Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.

Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui. ( Apocalipsa 17.12-14).

Ioan la vremea cand a scris Apocalipsa (în timpul Imperiului Roman în jurul anului 95 dCr) prooroceşte despre10 lideri care vor rămâne fără putere. Ei urmau să apară în viitor şi să deţină puterea o scurtă perioadă de timp. Aceasta va fi o alianţă instabilă – în Daniel capitolul 2 este descrisă ca un picior parte din fier parte din lut ca ilustraţie a sistemului mondial din care se va naşte Babilonul zilelor din urmă. Cele 10 degete a imaginii sunt faza finală. ‘ Şi după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă.’ ( Daniel 2.42). În vremea noastră vedem amestecarea capitalismului şi comunismului, dicatură şi democraţie-ca fază finală a sistemului lumii.

Cei 10 împăraţi ( lideri ) vor încredinţa puterea lor unui lider mondial care va apărea în ultimele zile, lider cunoscut ca Fiara sau Anticrist. Lui i se va da puterea lui Satan (balaurului) care va avea un imperiu global care va fi anti-creştin:

„Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”
I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.
Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.
I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13.4-7)
Fiara va controla sistemul mondial economic printr-o nouă serie de măsuri legate de tranzacţii:
Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.
Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase. (Apocalipsa 13.16-18) Însă acest război făţiş împotriva Mielului (Domnul Isus) se va sfârşi cu înfrângerea celui rău odată cu reîntoarcerea lui Isus la sfârşitul acestor vremuri : Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” (Apocalipsa 11.15)

În aceste vremuri din urmă Dumnezeu vrea ca oamenii să creadă Evanghelia în care Isus este Mântuitorul care şi-a dat sîngele şi a murit ca jertfă pentru păcatele noastre şi a înviat din morţi şi prin credinţa în El suntem mîntuiţi de judecata care va veni peste pămînt. Cei care sunt mîntuiţi prin sîngele lui Isus vor avea un viitor glorios alături de Domnul: ” Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1Tesaloniceni 4.16-17)

Aceasta e singura speranţă a omenirii. În zilele din urmă, încercarea de rezolvare a problemelor lumii va duce la eşec omenesc total şi la ruină, odată cu derularea evenimentelor Marelui Necaz. Cu cît vedem că omenirea se apropie de ele, cu atît trebuie să ne asigurăm că suntem mântuiţi prin Domnul Isus. Dacă nu eşti încă sigur că eşti mântuit, ia legătura cu noi şi îţi vom trimite informaţii care te vor ajuta să găseşti mîntuirea şi viaţa veşnică.

Revista Lumina ultimelor zile apare în limbile engleză, franceză, română, ebraică, spaniolă, germană, malayalam (limba vorbită în SE Indiei), slovenă, rusă. Editorul Tony Pearce este absolvent al Universităţii Cambridge – un cărturar respectat, scriitor şi pastor evanghelic în Londra. În tinereţe a lucrat cu Richard Wurmbrand între intelectualii englezi de stânga în demascarea comunismului, arătându-le că adevărata libertate vine numai în urma întâlnirii personale cu Domnul Isus.

În Biserica în care slujeşte se regăsesc împreună evrei şi musulmani care au devenit creştini.
Tony Pearce a scris cărţile The Omega Code, The Messiah Factor, The House Built on the Sand, 10 Signs of the Last Days. Cartea 10 Semne este disponibilă în română, engleză, arabă şi ebraică.
În articolele din LUZ analizează evenimentele contemporane în lumina profeţiilor biblice. Tot ce se întâmplă acum în Istorie a fost proorocit cu mii de ani în urmă.

Pentru informaţii, comentarii:
Email: luz4romania@yahoo.com
Website: http://www.lightforthelastdays.co.uk
© 2009, Light for the Last Days, Tony Pearce

Un cuvânt comun

În timpul săptămînii 3-7 noiembrie 2008, 48 teologi musulmani şi catolici s-au întâlnit la Roma pentru discutarea documentului înaintat în 2007 de 138 înalţi învăţaţi musulmani. Documentul, Un Cuvânt comun între noi şi voi, se proclamă o încercare de a găsi un limbaj comun între cele două religii pentru a aduce pacea pe pămînt. Propunerea este bazată pe un verset al Coranului (Sura 3.64) care spune: “Spune: Voi oameni ai scripturii! Veniţi la un cuvînt comun între noi şi voi”.

În 2007 patru învăţaţi creştini de la Universitatea Yale au scris un răspuns pozitiv şi 300 lideri cunoscuţi au semnat documentul (printre care Rick Warren şi teologul român Dănuţ Mănăstireanu). http://www.islam-west.com/2007/11/christian-scholars-and-leaders-ask.html. Au semnat pe baza înţelegerii faptului că pentru musulamni şi creştini cele mai importante aspecte comune a celor două credinţe sunt dragostea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui, şi în loc de a se război între ele, ar trebui să îşi facă bine una alteia.

Fie din naivitate sau intenţionat, creştinii aceştia nu înţeleg restul versetului: “Veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi ca să slujim împreună pe Allah şi numai pe el şi să nu punem pe cineva cu el, şi să nu punem pe cineva dintre noi ca Domn în locul lui Allah. ” (Sura 3.64). Acest verset neagă identitatea Dumnezeului nostru, divinitatea Fiului şi a domniei lui Isus Cristos şi ne defineşte ca fiind în răzvrătire împotriva dumnezeului musulman.
Mai îngrijorător, invitaţiile musulmane de “a veni la un cuvînt comun” sau “de a “ajunge în termeni comuni” nu sunt decît o invitaţie de acceptare a islamului ca adevărată religie sau măcar recunoaşterea faptului că Mahomed este profetul final şi astfel să îmbrăţişăm scrierile lui şi să-i recunoaştem autoritatea. Toate ajung la acelaş lucru.

Documentul presupune greşit că musulmanii şi creştinii se închină aceluiaşi Dumnezeu. Aceasta e de o importanţă fundamentală –cum ar putea două grupări să cadă de acord că să-l iubeşti pe Dumnezeu este cel mai important lucru, dacă ei nu iubesc acelaşi Dumnezeu? Dumnezeul musulmanilor este scris “nu are parteneri” – nu este o trinitate. Cînd un creştin recunoaşte domnia Fiului Isus Cristos el spune că El este Dumnezeul pe care musulmanii îl interpretează că “nu îl vor pune lîngă nimeni” sau “partener cu Dumnezeu”. Aceasta e pentru musulmani o blasfemie şi de aceea textul invită creştinii să fie de acord că Dumnezeu “nu are partener”.

În timp ce teologii creştini păcăliţi caută teritorii comune cu islamul, parlamentul iranian a votat în favoarea moţiunii intitulate “Codul penal islamic” care va condamna la moarte orice bărbat iranian care părăseşte credinţa islamică. Femeile vor primi închisoare pe viaţă. Azilanţii talibani au împuşcat-o pe Gayle Williams, o creştină din Kabul, spunînd că a fost omorâtă pentru că îşi împărtăşea altora propria credinţă. Printre cei 24 de muncitori ucişi în Somalia în 2008 se afla Mansuur Mohammed, un lucrător din Programul de Combatere a Înfometării World Food Programme şi care a fost decapitat pentru că s-a convertit de la islam la creştinism. Toţi creştinii rămaşi în Arabia Saudită sunt persecutaţi iar creştinii din Pakistan sunt ţinta denunţurilor cu capetele de acuzare pentru blasfemie, căci aşa se numeşte în această ţară convertirea la creştinism.

Planurile detailate a Interpolului pentru Baza de date de scanare facială biometrică

Autorităţile de securitate globală lucrează la o bază de date biometrică facială a călătorilor în cursele internaţionale pentru ca fiecare să poată fi controlat ca măsură de prevenire a atacurilor teroriste, de prindere a celor daţi în urmărire internaţională şi a criminalilor. Interpolul, Organizaţia Internaţinală de Poliţie Criminalistică planifică extinderea rolului său într-o scanare a pasagerilor din toată lumea prin crearea unei baze de date de recunoaştere a feţei pentru prinderea suspecţilor căutaţi, raportează The Guardian.

Baza de date va păstra înregistrările tuturor cetăţenilor care au călătorit vreodată din orice ţară a lumii. Tendinţa este de înlocuire a controlului paşapoartelor de către ofiţerii din aeroporturi şi înlocuirea lor cu camere de scanare a feţei. Porţile de recunoaştere automată a feţei suprapun pasagerii pe o imagine digitală înregistrată într-un microcip în noile aeroporturi. Interpolul doreşte o bază digitală de scanare a feţei legată de această tehnologie şi folosită în conexiune cu amprenta şi baza de date ADN.

Baza de date deţinută de agenţiile de intelligence service, agenţiile de securitate şi guvernamentale sunt proiectate pentru unificare într-un sistem care va fi legat de managementul şi controlul tuturor aspectelor de viaţă a cetăţenilor într-un server central. La începutul anului 2008 dezvăluiam anunţarea unui vast program de securitate de înfiinţare a unei baze de date cunoscute ca “Server în Văzduh” care va furniza un “Consorţiu Internaţional de informaţii ” cu acces la măsurătorile biometrice şi informaţii personale despre toţi cetăţenii de pe întinsul pămîntului – în numele luptei împotriva “războiului terorii”.

Din raportul London Guardian, planul e formulat de FBI cu cooperarea agenţiilor de securitate şi birourilor federale a aliaţilor Americii. Utilizarea unei asemenea tehnologii nu se va limita numai la paşapoarte. Un Raport al anului 2007 furnizat de guvernul britanic propunea o conectare la sistemele CCTV din toată ţara de integrare a tehnologiei de scanare facială. Raportul sugera o baza centrală de date a tuturor camerelor şi reţelei. În SUA există mai multe cazuri de folosire a tehnologiei de recunoaştere facială în agenţiile federale şi documentele tradiţionale cum sunt permisele de conducere şi carduri.

Un sistem biometric de recunoaştere facială a fost recent aprobat în China şi se va folosi în aeroporturi, intrările vamale, bănci, oficii poştale, zone rezidenţiale şi alte locuri publice. În Japonia camerele de recunoaştere facială sunt instalate în staţiile de autobuz şi gări şi înlocuiesc biletele într-o mişcare de transformare a trăsăturilor individuale ale feţei într-un “cod unic de bare” ca parte a iniţiativei anticrimă şi antitero. Poliţia din Tokio le cere proprietarilor de case şi magazine montarea camerelor înafara proprietăţilor lor.

Informaţii obţinute din http://www.infowars.net/articles/october2008/201008facial.htm.
Sună ca o mare lansare a Anticristului pentru a controla întreg sistemul mondial.

Speranţă pentru viitor

Isus a zis: ” ‘ Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor.
Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;
oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.
Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:24-28)

În momentul în care poporul evreu va reveni în ţara Israel şi Ierusalim va fi centrul atenţiei lumii (Ezechiel 36-39, Zaharia 12-14) va fi o criză mondială care va face ca oamenilor să le fie teamă de ceea ce va veni peste pământ. În greacă fraza pentru „cu perplexitate” care descrie vremurile grele este „aporia” care înseamnă “fără ieşire”. Rasa umană se îndreaptă spre această vreme de necaz cunoscută în Biblie ca Marele Necaz (Matei 24.21-23).
In aceste vremuri pământul va vedea întoarcerea lui Isus şi nu ca om al durerii care să moară pentru păcatele noastre şi să învie cum a făcut-o prima dată. El va veni ca Rege al regilor şi Domn al domnilor cu toată puterea lui Dumnezeu să judece lumea cu dreptate şi să pună capăt domniei celor răi. El va veni cu mulţimea de credincioşi mântuiţi de-a lungul secolelor şi care au murit şi apoi vor fi înviaţi şi cu toţi cei care vor fi în viaţă la Răpirea Bisericii şi vor fi răpiţi împreună cu Domnul.

Apoi El va conduce lumea în perioada cunoscută ca mileniul sau împărăţia mesianică. Timp de 1000 de ani Satan va fi legat şi nu va mai putea înşela naţiunile (Apocalipsa 20), toate războaiele vor înceta odată cu împlinirea vechii profetii a lui Isaia : ” ‘

Prorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului.

Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.
El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lorc cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. ( Isaia 2.1-4)

Pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului şi chiar şi în regnul animal va fi pace (Isaia 11). Pacea va domni peste Orientul Mijlociu cu o cale deschisă şi acces liber între Egipt, Israel şi Asiria (Irakul modern), Siria (Isaia 19). Domnul va sta pe Muntele Măslinilor (Zaharia 14, Fapte 1.11-12) şi va fi Împărat peste tot pământul (Apocalipsa 11.15).

Acesta va fi preludiul stării eterne în care credincioşii din toate timpurile vor fi cu Domnul pentru totdeauna.

” Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21.2-4)

Pentru ca să ai această mare nădejde pentru viitor trebuie să primeşti mântuirea prin Isus Mesia care a venit să împlinească profeţiile despre Omul Durerii (Psalmul 22, Isaia 53, Daniel 9.26) să moară pentru păcatele noastre şi să învie din morţi. El vine în curând pentru a împlini profeţiile despre Isus, Domnul domnilor şi Rege al regilor.

Dacă nu ai făcut asta până acum, iată o rugăciune în care să îl chemi pe Isus ca Domn şi Mântuitor:

“Doamne Tată din cer, mărturisesc că sunt un păcătos şi am nevoie de iertarea Ta. Cred că Isus Cristos a murit în locul meu, şi-a dat sângele ca plată pentru păcatele mele, apoi a înviat din morţi pentru a-mi dărui viaţa veşnică. Aş vrea chiar acum să renunţ la păcatele din viaţa mea şi să Îl primesc pe Domnul Isus ca Domnul şi Mântuitorul meu personal. Vreau să-mi încredinţez viaţa în mâna Ta şi te rog să mă ajuţi să devin aşa cum vrei Tu. Mulţumesc Tată, pentru dragostea

Ta. Te rog în Numele Domnului Isus. Amin.

Profetiile biblice au capatat recent o noua confirmare. Iata cateva extrase din presa rusa (Pravda). Imparatul de la miaza noapte renaste din cenusa asemenea pasarii Phoenix!

Russia to retrieve its status of world’s strongest superpower

Russia’s new international role becomes its biggest achievement in 2008 12/31/2008 [article] / Russia / Politics The world has started to respect Russia and take Russia’s opinion into consideration. This is Russia’s major achievement in 2008. The future of 2009 is rather vague because of the financial crisis, which has all chances to develop into a global political crisis. There are two things which identify Russia’s international results in 2008. The first one of them is the conflict in South Ossetia. It was the first time in the post-Soviet history of the world, when Russia stood up against the US will

Russia tries to smack Washington in the eye. Hit or miss? 11/28/2008 [article] / World / Americas The military exercise of Russian and Venezuelan navies attracted a lot of media attention in the West. The majority of respectable Western newspapers wrote about the event with derision claiming that it could not pose a threat to the United States. Others drew a parallel with the Cold War and the Caribbean crisis of 1962. ‘The Russians return to the Western Hemisphere,’ ‘Moscow challenges the West’ – these were typical headlines about the joint naval exercise

Dmitry Medvedev receives Peru’s highest award 11/25/2008 [article] / Russia / Politics Russian President Dmitry Medvedev, who is currently on an official visit to Peru, received the highest award of this nation, the Order of the Sun of Peru, from the hands of its president. Peru’s President Alan Garcia thanked Medvedev for making an official visit to Peru and pinned a large diamond-encrusted cross to Medvedev’s jacket. Afterwards, Garcia put a wide vinous ribbon on his Russian counterpart and hugged Medvedev three times

Does the USA really match its label of the world’s only and most powerful superpower? 11/17/2006 [article] / World / Americas The US-led invasion of Iraq has been criticized from the very beginning even by those who supported the invasion. Some of the U.S. military with hands-on knowledge of combat operations strategy also leveled their harshest criticism at the government. More critical voices could be heard as the congressional midterm election was drawing near

International community recognizes Russia as one of world’s most powerful superpowers 06/07/2006 [article] / Russia / Economics The USA made a mistake with its strategy of development. The world population is certain that there can be no unipolar world order created on the planet. The USA’s current domination in the world will be minimized and then brought to nothing in the future. However, people do not think that there will be a balance of forces established instead

Ukraine and Poland unite to create the new European superpower 06/05/2006 [article] / World / Europe The idea of nationalism is not much compatible with a “union of nations,” though that is, in fact, what Poland achieved in uniting with Lithuania in the sixteenth century. And now Poland and Ukraine are poised to unite as “brother nations,” as the presidents of each nation have addressed each other recently on several occasions

Russia finally outstrips the USA in arms exports 05/29/2006 [article] / Russia / Economics Russia has become world’s largest exporter of weapons during 2000-2004. Russia has considerably increased the sales of its weaponry abroad and even managed to leave the USA behind

The strangest and most shocking Asian city, Beijing, combines all civilizations in one 05/29/2006 [article] / World / Asia There is only one time zone in China. The exchange rate of national currency, the yuan, is the same across the country. It currently stands at about eight yuan for one American dollar. Bicycle is still the main means of transport. Every day nine million cyclists roll about the capital of China. Soaring gasoline prices mean nothing to an average Chinese

Graves of Soviet soldiers neglected and desecrated in Europe 05/26/2006 [article] / Society / Real life stories Old cemeteries continue to exist till people who come to see them are alive. When nobody else comes there, these cemeteries are ploughed up again and the ground is once again ready to become a new cemetery. Many of martial cemeteries in Hungary, Yugoslavia, Poland and Czechia are razed to the ground. Instead, more parks and residential areas appeared where cemeteries used to stand

Russia to seek U.S. court decision to lift curbs on Russian uranium exports 05/24/2006 [article] / Russia / Economics U.S. companies would really like to see Russian nuclear fuel and services gain open access to the U.S. market. The Russia-U.S. cooperation for the development of atomic power industry is not a commodity.

Fostul imperiu britanic, ranit de moarte, dar reinviat parca peste noapte, face propuneri de neimaginat acum zece ani. Regina marilor se vrea din nou regina globala: (aici) Va invit sa urmariti aceasta initiativa interesanta si incitanta pentru cercetatorii profetiilor.

LONDON (Reuters) – The international financial crisis has given world leaders a unique opportunity to create a truly global society, Britain’s Prime Minister Gordon Brown will say in a keynote foreign policy speech on Monday.

In his annual speech at the Lord Mayor’s Banquet, Brown — who has spearheaded calls for the reform of international financial institutions — will say Britain, the United States and Europe are key to forging a new world order.

“The alliance between Britain and the U.S. — and more broadly between Europe and the U.S. — can and must provide leadership, not in order to make the rules ourselves, but to lead the global effort to build a stronger and more just international order,” an excerpt from the speech says.

Brown and other leaders meet in Washington next weekend to discuss longer term solutions for dealing with economic issues following a series of coordinated moves on interest rates and to recapitalize banks in the wake of the financial crisis.

“Uniquely in this global age, it is now in our power to come together so that 2008 is remembered not just for the failure of a financial crash that engulfed the world but for the resilience and optimism with which we faced the storm, endured it and prevailed,” Brown will say in his speech on Monday evening.

“…And if we learn from our experience of turning unity of purpose into unity of action, we can together seize this moment of change in our world to create a truly global society.”

According to a summary of the speech released by his office, Brown will set out five great challenges the world faces.

These are: terrorism and extremism and the need to reassert faith in democracy; the global economy; climate change; conflict and mechanisms for rebuilding states after conflict; and meeting goals on tackling poverty and disease.

Brown will also identify five stages for tackling the economy, starting with recapitalizing banks so they can resume lending to families and businesses, and better international co-ordination of fiscal and monetary policy.

He also wants immediate action to stop the spread of the financial crisis to middle-income countries, with a new facility for the International Monetary Fund, and agreement on a global trade deal, as well as reform of the global financial system.

“My message is that we must be: internationalist not protectionist; interventionist not neutral; progressive not reactive; and forward looking not frozen by events. We can seize the moment and in doing so build a truly global society.”