Cartea Apocalipsei se ocupa foarte mult cu evenimentele legate de revenirea Domnului Isus, mai ales cu acelea care se vor produce in inclestarea finala dintre Dumnezeu si fortele raului, conduse de Satan. 

Este evident ca aceasta carte a fost daruita de Dumnezeu Bisericii pentru a o mingiia in vremuri de persecutie cu vestea ca biruinta finala va apartine Mielului si tuturor urmasilor Lui.

Una dintre cele mai izbitoare declaratii din textul Apocalipsei este  aceasta:

“Iata ca El vine pe nori. Si orice ochi Il va vedea; si cei ce L-au strapuns. Si toate semintiile pamintului se vor boci din pricina Lui! Da. Amin” (Apoc. 1:7).

Bisericii din Tiatira i se spune: “Numai tineti cu tarie ce aveti, pina voi veni!” (Apoc. 2:25), iar celei din Filadelfia: “Eu vin curind. Pastreaza ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa” (Apoc. 3:11). 

Iata mai jos un pasaj care, desi nu se spune explicit in text, probabil ca se refera la felul in care va reveni Domnul Isus:

“Apoi m-am uitat, si iata un nor alb; si pe nor sedea cineva care semana cu un fiu al omului; pe cap avea o cununa de aur; iar in mina, o secere ascutita. Si un alt inger a iesit din Templu si striga cu glas tare Celui ce sedea pe nor: “Pune secerea Ta si secera: pentru ca a venit ceasul sa seceri si secerisul pamintului este copt.” Atunci Cel ce sedea pe nor, Si-a aruncat secerea pe pamint.  Si pamintul a fost secerat. Si din Templul care este in cer, a iesit un alt inger, care avea si el un cosor ascutit. Si un alt inger, care avea stapinire asupra focului, a iesit din altar si a strigat cu glas tare catre cel ce avea cosorul cel ascutit: “Pune cosorul tau cel ascutit si culege strugurii viei pamintului, caci strugurii ei sint copti.” Si ingerul si-a aruncat cosorul pe pamint, a cules via pamintului si a aruncat strugurii in teascul cel mare al miniei lui Dumnezeu. Si teascul a fost calcat in picioare afara din cetate…” ( Apoc.14:14-20).

In mijlocul unei descrieri grozave a fortelor care se vor aduna sa se infrunte la Armaghedon (Armaghedon este un termen care deriva de la numele muntelui Meghido care strajuieste o vale depresionara foarte intinsa), Domnul Isus intercaleaza aceasta avertizare:

“Iata Eu vin ca un hot. Ferice de cel ce vegheaza si isi pazeste hainele, ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea!” (Apoc. 16:15)

Intr-unul din numeroasele pasaje in care Biserica este descrisa ca Mireasa Mielului, Apocalipsa priveste inainte spre glorioasa clipa a unirii din odaia de nunta:

“Dupa aceea, am auzit in cer ca un glas puternic de gloata multa, care zicea: “Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mintuirea, slava, cinstea si puterea! Pentru ca judecatile Lui sint adevarate si drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pamintul cu curvia ei si a razbunat singele robilor Sai din mina ei.” Si au zis, a doua oara: “Aleluia!… Fumul ei se ridica in sus in vecii vecilor!” Si cei douazeci si patru de batrini si cele patru fapturi vii s-au aruncat la pamint si s-au inchinat lui Dumnezeu, care sedea pe scaunul de domnie. Si au zis: “Amin! Aleluia!” Si din scaunul de domnie a iesit  un glas care zicea: “Laudati pe Dumnezeul nostru, toti robii Lui, voi care va temeti de El, mici si mari!” Si am auzit, ca un glas de gloata multa, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: “Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a inceput sa imparateasca. Sa ne bucuram, sa ne veselim, si sa-I dam slava! Caci a venit nunta Mielului; sotia Lui s-a pregatit si i s-a dat sa se imbrace cu in subtire, stralucitor si curat.” (Inul subtire sint faptele neprihanite ale sfintilor).  Apoi mi-a zis: “Scrie: Ferice de cei chemati la ospatul nuntii Mielului!” Apoi mi-a zis: “Acestea sint adevaratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”  (Apoc.19:1-9).

In Apocalipsa 20, dupa ce ni se descrie legarea lui Satan, domnia martirilor timp de o mie de ani impreuna cu Hristos, si aruncarea lui Satan in iazul de foc, Ioan scrie despre judecata din urma:

“Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamintul si cerul au fugit dinaintea Lui si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe morti, mari si mici, stind in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea. Marea a dat inapoi pe mortii care erau in ea. Moartea si Locuinta mortilor au dat inapoi pe mortii care erau in ele. Fiecare a fost judecat dupa faptele lui. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost gasit in cartea vietii, a fost aruncat in  iazul de foc” ( Apoc.20:11-15).

Unul dintre ultimele pasaje ale Apocalipsei cuprinde un mesaj al lui Hristos: “Si iata, Eu vin curind! (Apoc. 22:7), si iarasi: “Cel ce adevereste aceste lucruri zice: “Da, Eu vin curind” (Apoc. 22:20).

Raspunsul lui Ioan a fost: “Amin! Vino Doamne Isuse!” (Apoc. 22:20).