Patru profeții se împlinesc acum în Israel !

These Are The Four Biblical Prophecies Playing Out In Israel Right Now


When President Donald Trump moved the U.S. Embassy in Israel from Tel Aviv to Jerusalem many people of faith quickly recognized the biblical significance of such a move. Trump, like King Cyrus before him, fulfilled biblical prophecy, by recognizing that Jerusalem is the eternal capital of the Jewish state and that the Jewish people deserve a righteous, free and sovereign Israel.

However, this was not the first time in the modern State of Israel’s short 70 years that it has played a role in the fulfillment of biblical prophecy. Many of the miracles we are witnessing in Israel today were promised in the Bible long ago.

The Ingathering of the Jewish Exiles from the Four Corners of the World

It says in Ezekiel 34:13, “And I will bring them out from the peoples and gather them.”

This month, for the first time Israel has overtaken America to become the world’s largest Jewish population center. The surge in the Jewish community is thought to have been fueled by returning members of the diaspora.

In addition, the total Jewish population has reached 6 million, which carries added significance as this was the number of Jews killed in the Holocaust.

Spiritual Partnership Between Jews and Christians

The State of Israel, however, was not born through Jewish toil alone. Rather, as prophesied in Ezra 6:14 – “And according to the decree of Koresh, and Daryavesh, and Artachshasta king of Paras” – the State of Israel was birthed out of a spiritual partnership between Jews and non-Jews.

In biblical times, it was Cyrus’ edict that allowed the people of Israel to return to the land of Israel and rebuild the Temple. In 1917, it was the British government’s Balfour Declaration that turned the tide for the Jews in exile. Similarly, in 1948, when U.S. President Harry Truman recognized the State of Israel, he said, “I am Cyrus.” In the cases of Cyrus, Balfour, Truman and now Trump, it was non-Jews serving as God’s agents who facilitated the return of the Jewish people to their land.

We read in Isaiah 49:22, that the Lord will “beckon to the Nations, I will lift up my banner to the Peoples. They will bring your sons in their arms and carry your daughters on their hips.” This prophecy is being fulfilled by the unprecedented number of non-Jews who visit, support and pray for Israel.

The Revitalization of the Hebrew Language

The prophet Zephaniah describes how in the end of days all the nations of the world will have “purity of speech.” “For then I will make the peoples pure of speech, so that they all invoke Hashem by name and serve Him with one accord” (Zephaniah 3:9). We understand from Zephaniah that all the nations of the world will study Hebrew to call out the name of God together in His holy language.

Thanks in large parts to the efforts of Eliezer Ben Yehuda (1858-1922), who decided that “in order to have our own land and political life it is also necessary that we have our own language to hold us together,” Hebrew is the official language of the State of Israel.

In recent years, there has been growing interest by Christian Zionists to learn Hebrew, which is likely a step toward the redemption described by Zephaniah. Moreover, there has been an outpouring of interest by Christians to learn Torah from Jews.

Isaiah chapter 2 describes that in the end of days, the nations will stream up to Jerusalem for Torah “shall come forth from Zion, The word of Hashem from Yerushalayim” (Isaiah 2:3). Since the founding of the State of Israel — and even more so in the last decade — the Bible is being used as a source of unity between Jews and Christians, beginning to fulfill Isaiah’s vision and the Jews’ historic mandate to be a light unto the nations. That’s one of the reasons I created “The Israel Bible,” so both Jews and non-Jews could study the Bible, read study notes from leading Jewish Bible scholars, and see the vital connection between the people of Israel and the land of Israel.

Rebirth of the Physical Land of Israel

For nearly two millennia, while the land of Israel switched hands between various foreign powers, including the Romans, the Muslims and the Ottomans, the land lay utterly desolate. But just as the prophet Isaiah predicted, “He hath comforted all her waste places, and hath made her wilderness like Eden” (51:3).

The modern rebirth of the Jewish state in 1948 has brought with it an astounding development of the land, to the point where once again the Jewish people can claim a flourishing country all their own. The desert is literally blooming and growing. And in the realms of technology and culture, Israel ranks among the most advanced countries of the world.

Indeed, we are witnessing the Lord comfort “all her waste places.”

Rabbi Tuly Weisz is the editor of “The Israel Bible,” the first study Bible edited by Jews for Christians and dedicated to highlighting the land and the people of Israel, a #1 New Release in both Jewish and Christian Bible categories on Amazon.



De unde au știut profeții?

Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan

Erdogan acuză SUA de “război economic” şi vrea să se alieze cu Rusia, China şi Iran

de V.M.
Duminică, 12 Aug 2018 Actualitate | Internaţional
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Statele Unite că au declanşat “război economic” împotriva Turciei, afirmând că este pregăit să colaboreze cu Rusia, China şi Iran pentru stabilizarea monetară, în contextul deprecierii puternice a lirei turce.

Fierul și lutul european nu se unesc

Pentru a înțelege simbolistica articolului de mai jos trebuie să țineți seama de această terminologie:

  • extremiști = cei care nu se încadrează în planul Noii Ordini Mondiale
  • democrație = numire de cod pentru procesul prin care se instaurează Noua Ordine Mondială. Procedeu prin care ,,elitele“ îi prostesc pe ,,cei mulți“.
  • populism = adevărata democrație în care poporul vrea să iasă din limitele conducătorilor NOM.

Săptămâna trecută, un mare demnitar german a stârnit o adevărată furtună politică spunând pe față că italienii vor învăța, când vor fi strânși economic cu ușa, pe cine să voteze. A fost un avertisment prea pe față din partea celor ce țin marginile pungii în Europa și nu suportă contestarea ,,celor mulți“.

Europe’s losing streak

Why Brussels feels so dazed and confused in 2018.


A protest asking for the resignation of the Romanian Prime Minister Viorica Dăncilă | Daniel Mihailescu/AFP via Getty Images

Here are a few words you keep hearing about Europe today: Drift. Relapse. Malaise. Trouble.

If news cycles now move in eye blinks, political epochs come in quicker too. The current era — of Europe in trouble once again — is at once jarring and familiar.

* * *

Only two years ago, of course, Brussels was a city on the verge of a nervous breakdown, struck hard by twin political blows. Shortly after Britain became the first EU country to choose, in June of 2016, to head for the exits, America elected a president vocally hostile to the EU and NATO. The pillars of the post-war order seemed to be shaking.

Europe turned things around in 2017. The election surprises early that year were establishment-friendly victories in the Netherlands and France. The voting public’s embrace of stability and the golden middle came personified in the form of Emmanuel Macron, who celebrated his election win in France with Beethoven’s “Ode to Joy,” the EU anthem.

These political shifts will send shockwaves of a magnitude that’s impossible to predict, but not hard to imagine.

The 27 unified as one against Britain in Brexit talks. Plans were drawn up in Brussels, Rome and Bratislava to reboot Europe. The Continent’s economy kept humming. The conventional wish fantasy went like this: The forces of populism are in retreat; the shocks of Brexit and Trump had brought continental electorates to their senses; the relief and confidence about Europe’s future was the real deal. Oh Brussels Joy, indeed!

Unmistakably, though, the EU establishment is stumbling in 2018 — cut by cut, notching up losses.

Germany, in retrospect, sounded the alarm last fall. Chancellor Angela Merkel, the ur-establishment leader of Europe, held on to power but came out weakened in her reelection bid. Worryingly for her and her colleagues around the EU table, it turned out the populists weren’t on a back foot. For the first time since World War II, a far-right party, Alternative for Germany, took seats (92 after a pair of defections) in the Bundestag. The tab for the Chancellor’s open-door migration policy had come in higher than expected.

Clearer wins for anti-Merkels in Austria, the Czech Republic, and most recently Hungary followed. Austria brought the far-right Freedom Party into government.

These three blows can be rationalized away by Euro-elites as happening on the margins of the EU, or at least in relatively small countries where the populists could be contained. Not Italy, the biggest political shock of 2018 (so far).

There, the March elections sidelined the mainstream right and left and catapulted the anti-establishment 5Star Movement and the far-right League to the top of the polls. It brought home that in this era of political disruption, the disruptors — or extremists, depending on your point of view — aren’t just disrupting; in many cases, they’re replacing the legacy players.

Even in France, the main alternatives to Macron aren’t the Socialists or Les Républicains, they are Marine Le Pen on the far right and Jean-Luc Mélenchon the far left.

These political shifts will send shockwaves of a magnitude that’s impossible to predict, but not hard to imagine. Italy, the third-largest EU power once Britain leaves, may sooner or later be run by two parties who agree on little other than their apparent eagerness to break stuff. It could be Italy’s debt — a default in the trillions of euros. It could be the euro, if they follow through on past promises to hold a referendum on membership in the single currency. And what’s ultimately broken could be the EU as we know it, if any such referendum goes against Brussels, as most that have been held have done.

The existential threat to Europe is back on the table, even if, unlike in 2016, it is little discussed. Perhaps there’s denial or fatigue. The crisis, to be sure, this time is moving in slow motion and isn’t close to full-blown. Europe knows what that feels like. But: As much as some like to say that Europeans found new love for the EU in the wake of Brexit — and yes, they did — it’s also indisputable that never before have so many EU countries been led by people who are hostile to the “project.”

Donald Trump is turning out to be a more serious foe than the European establishment expected.

Transatlantic troubles have added another heavy stone to a growing sense of Brussels dread. Dismissed with some glee on much of the Continent as an Ugly American vulgarian and ineffectual to boot, Donald Trump is turning out to be a more serious foe than the European establishment expected.

He tore up Europe’s beloved Paris climate agreement and the Iran nuclear deal, the prides of EU diplomacy, and is flexing America’s trade muscles too. Not only can the EU do little about any of it, the contretemps has brought home the painful reality of Europe’s weakness: its dependence on the U.S. for security and for commerce. “You can’t say Trump is unsuccessful,” as one European mandarin begrudgingly put it the other day.

* * *

European leaders can, in part, blame themselves for that drift feeling.They identified an opportunity in Brexit to focus European minds and force fixes — but then wasted it. Whatever happened to the visions of the future, unveiled on the 60th anniversary of the EU’s founding last year with the kind of pomp only Europe can pull off?

The promised new Franco-German motor with Manu and Merkel in the front is turning out to be a Trabi. Merkel’s coolness toward Macron’s ideas for Europe — even if she seems to like the man himself — has taken the luster off the French president’s halo and sapped the momentum out of his plans.

Meanwhile, in Brussels village politics: The storm over Martin Selmayr’s appointment to the top civil servant’s job this spring divided the town, heightened and highlighted resentment of German dominance at top of the EU, and politically hobbled his boss, European Commission President Jean-Claude Juncker, heading into his last year on the job. In short, an own goal.

Even without #Selmayrgate, “lame duck” is sticking tight to Juncker, as well as to the other “president” in town, the Council’s Donald Tusk, and the European Parliament ahead of next year’s European election and the turnover of all the top EU jobs.

The expected story line there, no surprise, isn’t a bright one for Brussels: Populists are poised to disrupt the Parliament and possibly other institutions as well, no matter how hard Macron tries to get a Continent-wide endorsement for his brand of politics.

* * *

As with sports, as with politics: A losing streak doesn’t have to ruin a season. But it does hit confidence and expose weaknesses; and it should force some hard rethinking  — and perhaps a change of coach or a reshuffle in the front office.

Europe is condemned to the politicians it elects; Brussels is condemned to the leaders those politicians put in its top jobs. At least, until next year. But a few possible wins are available.

Ahead of next month’s EU summit, the French are cautiously hopeful the new German finance minister, Olaf Scholz, could get behind some kind of eurozone reform package. Tusk would also love to tout a summit compromise on migration between the south and north.

A Brexit deal too should by early fall become clearer. Both sides need this win. For Brussels, the catch is the unpredictability of British politics; for London, the inflexibility of the Brussels Brexit negotiations machine run by Michel Barnier. A failure here — whether via the fall of British Prime Minister Theresa May or a collapse in the negotiations — is seen as less unlikely than earlier this year. At every previous cliff edge, London pulled back and bent to Brussels’ will. Brussels hopes that will happen again.

The G7 and NATO summits, coming in quick succession this summer, are unlikely to improve Euro-spirits about transatlantic relations. But amid Trump’s threats to slap tariffs on steel and cars, a long-shot win for Europe is a potential alliance with the U.S. to press China on trade. Brussels not-so-secretly desires one, but finds itself dealing with an American president who doesn’t wish to do it any favors.

At any level, politics is about moods and perceptions. After months of elite stumbles and deepening gloom, the EU forecast for the second half of this year — barring a sudden good break or two — will be familiar to anybody living in Brussels: cold, cloudy, with little chance of sun.

Matthew Kaminski is executive editor of POLITICO‘s European edition.

(preluare de aici:

Urmașii lui Ismael se grăbesc să împlinească profețiile


WASHINGTON – When Turkey’s semi-official newspaper Yeni Safak called for urgent action in forming a 57-nation “Army of Islam” to besiege and attack Israel, a suggestion undoubtedly approved with at least a wink and nod by President Recep Tayyip Erdoğan, it would signal the possible intent to create the largest military force on the planet – one nearly as large as the total population of the Jewish state.

The report came just ahead of the summit of the Organization of Islamic Cooperation and was published under the headline, “What if an Army of Islam was formed against Israel?” It was translated by the Middle East Media Research Institute.

But it wasn’t a rhetorical question. It was actually a suggestion to combine the military forces of all Islamic countries to overwhelm the Israeli army in manpower, budget and equipment – even boasting with statistics.

On December 12, 2017, ahead of the summit of the Organization of Islamic Cooperation (OIC) in Istanbul, the Turkish daily Yeni Şafak, which is close to Erdoğan and his ruling AKP party, published an article titled “A Call for Urgent Action,” which also appeared on the paper’s website under the title “What If an Army of Islam Was Formed against Israel?” The article called on the 57 member states of the OIC to form a joint “Army of Islam” to besiege and attack the state of Israel. It notes that such a joint army will greatly exceed the Israeli army in manpower, equipment and budget, and presents statistics to prove this. It also advocates establishing joint bases for the army’s ground, air and naval forces that will arrive from all over the Muslim world to besiege Israel, while noting that Pakistan, as the only nuclear country, has “a special status” among the OIC countries. An interactive map provides information on military forces stationed in various locations and the role they can play in the potential joint Muslim attack on Israel.

Much of the information in the article was provided by Turkey’s SADAT International Defense and Consulting Company, which provides consultancy on defense and warfare, both conventional and unconventional, and on military organization, training and gear. The company promotes pan-Islamic military cooperation. According to its mission statement, it seeks “to establish defense collaboration and defense industry cooperation among Islamic countries, to help the Islamic world take its rightful place among the superpowers by providing … strategic consultancy and training services to the militaries and homeland security forces of Islamic countries.”

The SADAT company was founded by Erdoğan’s senior adviser on military affairs, retired General Adnan Tanrıverdi, and is chaired by his son, Melih Tanrıverdi. Adnan Tanrıverdi served in the Turkish army’s artillery corps and is an expert on asymmetric warfare. He was dismissed from the Turkish military in 1996 for his Islamist leanings.

In the report, Israel is described as “the outpost of the new Crusade and a dagger in the heart of Islam,” and “the eyes, ears and fist of the Christian World.”

“If the OIC member states unite and form a joint military force, it will be the largest army in the world,” the newspaper report said. “These countries’ total population is 1,674,526,931. The number of soldiers in active service in these countries is at least 5,206,100. Their [overall] military defense budget, of $174.7 billion, is also worthy of emphasis.”


“As for Israel, it is significantly inferior,” the report said. “The population of this country, which attempted to occupy Jerusalem while surrounded by Muslim states, is 8,049,314. Note that the population of Istanbul alone exceeds 14 million. The number of soldiers in active service in the [Israeli] occupation forces is 160,000, and [Israel’s] defense budget is approximately $15.6 billion.

The report suggested the formation of a “Jerusalem Task Group” to take steps to form an Islamic army that would besiege Israel.

“In a possible military operation, the first step is expected to involve 250,000 soldiers, and the establishment of joint land, air and naval bases for use in the short term,” explained the report. It would include the mobilization of 500 tanks and armored vehicles, 100 war planes, 500 attack helicopters and 50 warships and submarines.
Interactive maps provided information on specific bases and operations against Israel.

“Turkey will serve as an important headquarters during the operation, due to its land, air and naval infrastructures,” the report continued. “The Turkish army, which carried out ‘Operation Euphrates Shield’ [in Syria in 2017] with great success, is now ranked the world’s seventh strongest army, and the second largest army among the NATO powers. Turkey has approximately 4,000 tanks and 1,000 war planes and other aircraft. Its navy made significant progress during the last years, with 194 vessels at its disposal.”

The report also noted Pakistan, with its nuclear arsenal, “has important status among the 57 Muslim countries.”
In a statement, Malaysian Defense Minister Hishammuddin Hussein described President Donald Trump’s Trump’s recognition of Jerusalem as Israel’s capital as a blow to Muslims, and added: “The Malaysian armed forces are ready to fulfill their duty regarding Jerusalem.”

Seminarul de după înviere

În așteptarea puterii de sus, ucenicii de la Ierusalim au trecut prin ceea ce eu numesc ,,Seminarul de după Înviere“. Primul capitol din Faptele Apostolilor ne pune la dispoziție informații și principii care au marcat apoi toată viața Bisericii primare. Iată câteva lucruri pe care le-au trăit ucenicii Domnului Isus  după înviere:

1. Au fost convinși de înviere.
Oricât pare de necrezut, cei care au trebuit să fie convinși de învierea Domnului Isus au fost … ucenicii Săi.

,,Pe când vorbeau ei astfel, Însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” (Marc 16:14Ioan 20:191 Cor 15:5Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh (Marc 6:49). Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Măşi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” (Ioan 20:20Ioan 20:27(Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) Fiindcă ei, de* bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” Gen 45:26Ioan 21:5I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. El le-a luat şi a mâncat înaintea lor“ (Luca 34:19-44)

Folosind metafora ,,grădinarului“ cu care l-a confundat Magdalena pe Cel înviat, un comentator spune că Marele Grădinar, sculat dincolo de înviere s-a dus să îngrijească florile ofilite de bruma necredinței. I s-a arătat Martiei Magdalena în grădină, i s-a arătat apoi lui Chifa, apoi celor doi ucenici aflați în drum spre Emaus, apoi celor doisprezece, apoi lui Toma, apoi lui Iacov, fratele mai mic al Domnului (1 Cor. 15:5-8). Nu, oamenii aceștia n-au ,,inventat“ istoria învierii! N-ar fi putut pentru că ei înșișși au fost cei dintâi care s-au îndoit de valabilitatea ei!

2. Le-a fost deschisă mintea ca să priceapă Scripturile (Luca 24:45).
Această ,,deschidere a minții“ este o lucrare pe care numai Creatorul o poate când se apleacă pln de har asupra creaturii Sale.

Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” (Mat 16:21Mat 17:22Mat 20:18Marc 8:31Luca 9:22Luca 18:31Luca 24:6Atunci le-a* deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile (Fapte 16:14). Şi le-a zis: „Aşaeste scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. (Luca 24:26Isa 50:6Isa 53:2Fapte 17:3Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea** păcatelor, începând din Ierusalim (Dan 9:241 Ioan 2:12; ** Fapte 12:3Ps 22:27Isa 48:6Isa 48:22Ier 31:34Osea 2:23Mica 4:2Mal 1:11).  Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.(Luca 34:45-48)

,,Dar* omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci** pentru el sunt o nebunie, şi† nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. (* Mat 16:23; ** 1 Cor 1:181 Cor 1:23; † Rom 8:5-7Rom 8:36Iuda 1:19) (1 Cor. 2:14).

Folosind o asemănare din cibernetică, un comentator modern a spus că acest ,,computer al minții ucenicilor a trebuit să fie reformat și încărcat cu un alt sistem de operare, ca și cum ar fi fost programat în Windows și a trebuit su sistemul specific lui Apple sau Unix. ,,Schimbarea minții“ este un proces necesar care se petrece în viața fiecărui om care se ,,convertește“ la Christos, adică leapădă felul de gândire al oamenilor și-și însușește felul de gândire al lui Dumnezeu.

,,Să* nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi** prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi† bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită (* 1 Pet 1:141 Ioan 2:15; ** Efes 1:18Efes 4:23Col 1:21Col 1:22Col 3:10; † Efes 5:10Efes 5:171 Tes 4:3).

3. Au fost învățați ,,lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu“ (Fapte 1:3).
Majoritatea cititorilor Bibliei se fac că uită faptul că cei doisprezece ucenici ai Domnului au fost evrei și, ca evrei, erau moștenitori ai promisiunilor Vechi Testamentale despre ,,împărăția lui Israel“.

Nici nu se putea să fie altfel! Aproape toate cărțile profeților, oricât de întunecate au fost unele din ele, se încheie vestind venirea unei împărății viitoare manifestate prin sfințenie și slavă. Eu cred ferm că în acest seminar de după înviere, ucenici au pus toate întrebările posibile despre acest subiect și Domnul le-a răspuns la toate, cu excepția uneia singure, aceia despre ,,data“ la care va veni această împărăție. Este clar că interacțiunea cu Cel înviat nu le-a schimbat părerea despre posibilitatea sau probabilitatea venirii Împărăției, cum greșit înțeleg unii cititori și comentatori superficiali.  Cel care a avut scris până și pe crucea marelui sacrificiu ,,Isus Nazarineanul, Regele iudeilor“ n-avea cum să le spună alceva ucenicilor Săi!

Pentru cei ce sunt familiarizați cu terminologia Scripturii, termenul ,,împărăția lui Dumnezeu“ face parte dintr-o suită de termeni asemănători, dar distincți, care vestesc fazele viitoare ale domniei lui Dumnezeu: Împărăția lumii acesteia, Împărăția lui israel, Împărăția cerurilor, Împărăția viitoare, Împărăția Fiului. etc.

Cititorul atent (și DOAR el) va observacă textul despre seminarul de după înviere amintește despre două împărății: Împărăția lui Dumnezeu și Împărăția lui Israel. Este evident că Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor despre perspectiva eternă și atotcuprinzătoare a Împărăției lui Dumnezeu.

Fascinați de o asemenea perspectivă dobândită când Cel înviat le-a vorbit ,,lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu“, ucenicii și-au manifestat nerăbdarea pentru  instaurarea ,,împărăției lui Israel“:

,,Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi** din nou Împărăţia lui Israel?” (Fapte 1:6)

Spre surprinderea lor, Domnul Isus i-a anunțat că aceasta nu este treaba lor, ci va urma o perioadă de evanghelizare a lumii:

,,El le-a răspuns: „Nu*este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea SaCi voi veţi primi o putere, când Se va coborî** Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:7-8).

Clarence Larkin, în planșele lui despre lucrurile viitoare, arată clar că ,,Împărăția lui Dumnezeu“ este termenul cel mai larg, cel mai cuprinzător, cel în care sunt incluse toate celelalte. În ea există universul creației de acum numit și ,,împărăția cerurilor“ (care va fi și ea schimbată atunci când vor exista ,,ceruri noi și un pământ pe care va fi neprhănirea“.


Eu cred că Domnul Isus le-a eplicat planul mesianic în contextul panoramic al împărăției eterne a lui Dumnezeu. Explicațile Lui au trebuit să cuprindă importanța Răstignirii și Învierii, precum și vremea vestirii Evangheliei către Neamuri, ,,Până la marginile pământului“ (Fapte 1:8).

Din cauză că Fiul a fost refuzat la prima Lui venire, împărăția lui Christos nu există acum în formă vizibilă (oricât de ult ar grăi astfel ortodoxia și catolicismul și oricât de greșit s-ar numi adunările creștiine de astăzi ,,biserici“, de la Basilea=împărăție).

Astăzi, adunarea copiilor lui Dumnezeu formează pe pământ grupa ,,ambasadorilor“, ,,trimeșii împuterniciți“ despre care vorbea Pavel în 2 Cor. 5:20. Ei sunt împărăția în forma ei tainică, nevăzută, întronată deocamdată doar în inimile oamenilor. Ea este numită și ,,mărgăritarul, Ecclesia celor întâi născuți, grâul, peștii cei buni, fecioarele cele înțelepte și conviețuiește pe pământul actual alături de fii întunerecului, de muștar, de neghină, de peștii cei răi, de lumea idolatră și de ceea ce se înțelege deobște când se pomenește despre ,,creștinătatea occidentală“.

Împărăția vizibilă, mondială a lui Christos va fi instaurată personal de El, la cea de a doua Sa venire. Ea este numită chiar ,,împărăția Fiului“ sau ,,împărăția lui Christos“ și se va prelungi apoi cu ultima fază, integrându-se în domeniul desăvârșirii dumnezeiești, Vă invit să citiți cu toată atenția descrierea parțială a fazelor împărăției lui Christos și a împărăției lui Dumnezeu, așa cum apar ele în escatologia propovăduită de apostolul Pavel. Este evident că ea este legată de învierea lui Christos și că n-a putut fi înțeleasă decât de cei cărora le-a explicat-o Christos în seminarul de după înviere:

,,Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă* în păcatele voastre (Rom 4:25şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. Dacă* numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! (2 Tim 3:12).  Dar acum, Hristos* a înviat din morţi, pârga** celor adormiţi (1 Pet 1:3; ** Fapte 26:231 Cor 15:23Col 1:18Apoc 1:5). Căci dacă* moartea a venit prin om, tot prin** om a venit şi învierea morţilor (Rom 5:12Rom 5:17; ** Ioan 11:25Rom 6:23). Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos,  dar fiecare* la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos (1 Cor 15:201 Tes 4:15-17). În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia* în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere (Dan 7:14Dan 7:27).  Căci trebuie ca El să împărăţească până* va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale (Ps 110:1Fapte 2:34Fapte 2:35Efes 1:22Evr 1:13Evr 10:13). 26 Vrăjmaşul* cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea (2 Tim 1:10Apoc 20:14). Dumnezeu, în adevăr, „a* pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul (Ps 8:6Mat 28:18Evr 2:81 Pet 3:22). Şi când* toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar** şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ (1 Cor. 15:16-28).

Ultimul verset din pasajul citat mai sus este, mai mult decât oricare alrt verset din Apocalipsa, cea mai îndepărtată perspectivă pe care ne-o dă Biblia despre viitor.  ,, … pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ reprezintă asimilarea și integrarea lumii noastre, prin domnia biruitoare a lui Christos, în ,,împărăția eternă a lui Dumnezeu“.

4. Au aflat lucruri despre lume și cosmos pe care nici cei de atunci și nici ștința de astăzi nu le cunoaște. Bănuiesc, probabil întemeiat, că la acest Seminar de după Înviere, Domnului Isus i-au fost puse o sumedenie de întrebări neconsemnate în acest text restrâns din Faptele Apostolilor. Sunt sigur că ucenicii L-au întrebat:
,,Unde te duci, atunci când dispari dintre noi?“
,,Ce fel de trup este acesta pe care-L porți acum?“
,,Vom purta și noi trupuri ca acesta?“
,,Cum se va face trecerea de la ,Împărăția lumii acesteia“ la ,,Împărăția lui Dumnezeu?“

Doar așa se poate explica ,,cunoștințele“ apărute inexplicabil la apostoli și expuse apoi în scrierile lor.

Cum altfel ar fi putut avea pescarul Petru conștință despre felul în care se va sfârși cosmosul actual? (1 Petru 3)

Cum altfel ar fi aflat Petru și Iuda despre tainele judecății în aspectele ei trecute și în cele care vor veni? (2 Petru 2:4-11; Iuda 5-15).

Doar prin întâlnirea personală cu Christosul cel Înviat din morți a putut afla mai târziu și apostolul Pavel informații despre structura diferită a stelelor și despre ADN-ul diferit al viețuitoarelor (1 Cor. 15:35-58).

5. Au început să funcționeze după un tipar care nu este tiparul împărăției, dar care va caracteriza toată viața adunărilor creștine locale de pretutindeni.

Luca este foarte grijuliu să ne dea elementele care au caracterizat primele întâlniri ale ucenicilor lui Christos: ,,Ei stăruiau în  învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni“ (Fapte 2:42). Este foarte instructiv că nu ne-au fost lăsate forme ale liturghiilor, ci doar principii ale vieții practice a creștinilor. Formele pot varia, dar principiile trebuie să rămână mereu aceleași.

5. L-au înlocuit pe Iuda cu Matia.
Nu ni se spune direct, dar ni se dă de înțeles indirect că această înlocuire pentru refacerea numărului de ,,doisprezece“ a avut loc tot pentru vremuri viitoare. Ultimul cuvânt în alegerea celui de al doisprezecelea L-a avut Dumnezeu, prin tragerea la sorți, astfel ca toți cei doisprezece să fie aleșii lui Dumnezeu (,,ai Tăi erau și Tu mi i-ai dat“ – Ioan 17).

Din procesul alegerii reies foarte clar câteva lucruri.

a. Că Dumnezeu n-a vrut ca femeile să facă parte dintre apostoli, rezervând această poziție de autoritate doar pentru bărbați.

b. Că Maria, mama Domnului, n-a avut nici un fel de poziție de autoritate în Biserica primară.

c. Că nimeni nu mai trebuie și nu mai poate să fie astăzi ,,apostol“ de celor doisprezece.

Dacă apostolia n-ar fi fost legată strict de numărul semințiilor lui Israel și de rolul pe care-l vor juca apostolii în istoria viitoare a poporului ales, adunarea de atunci i-ar fi putut alege pe amândoi bărbații care au împlinit condițiile, și pe Matia și pe Iust. Mai mult chiar, atunci când Irod îi va tăia capul lui Iacov, fratele lui Ioan (Fapte 12:1-2), Biserica n-a mai ales nici un înlocuitor. Cifra de doisprezece nu a reprezentat altcătuirea unui fel de ,,consiliu de episcopi“ permanent pentru funcționarea Bisericii, ci doar un număr de ,,viitori judecători“ care vor avea o poziție și o autoritate privilegiate în istoria viitoare a lui Israel și a … noastră.

 Atunci, Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat. Ce răsplată vom avea?” 28 Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel – Mat. 19:27-28)