Viitorul se grăbește – Implant pentru controlul populației

When Information Storage Gets Under Your Skin

Tiny implants can replace keys, store business cards and medical data—and eventually a lot more

Members of the so-called bodyhacker movement have been implanting RFID chips under their skin, programming them to perform various tasks. Photo: Henrik Andree, Telefónica BASECAMP/Digiwell.com

Patrick Paumen doesn’t have to worry about forgetting his keys and being locked out of his apartment. That is because he doesn’t need a key anymore—he simply unlocks the door with a wave of his hand.

The 32-year-old IT expert from the Dutch city of Heerlen is one of a growing number of people with electronic implants under their skin, mostly to use as keys or for identification.

Mr. Paumen has several such implants, or tags, embedded in the fatty tissue of his hands and his lower arm. He uses separate tags to unlock not only his apartment door, but also his office and the gate to a secure parking lot at work. Another stores information he would otherwise put on a business card—name and contact details—and yet another holds similar information for nonbusiness encounters.

The implants can be activated and scanned by readers that use radio frequency identification technology, or RFID. Those include ordinary smartphones and readers already installed in office buildings to allow entrance with a common ID card.

Mr. Paumen says the tiny devices simplify his life. When nearing the secure office parking lot, he says, “I just roll down the window, stick my arm out and let the reader at the gates scan the implant, which is just below my little finger. I don’t have to worry about losing my access card.”

Done in seconds

There is no comprehensive data on how many people have RFID implants in their bodies, but Continue reading

Parte de fier și parte de lut …

Eşecul UE de la Bratislava, frustrările lui Renzi şi calea aleasă de România

 

Puncte cheie:

  • Summitul informal de la Bratislava, anunţat cu surle şi trâmbiţe ca „marele moment al relansării Proiectului European după Brexit”, a fost în mod evident un eşec. Nu s-a stabilit nimic concret, nu s-a întrunit spiritul de consens puternic pe care mizau organizatorii încă din vară, nu a rezultat imaginea de voinţă politică, unitate şi determinare a liderilor europeni, menită să ridice tonusul cetăţenilor pe fondul crizei prelungite a Uniunii, în fine, nu s-au conturat, decât foarte vag şi mai degrabă cu aer de principii, soluţii la problemele cunoscute;
  • Colac peste pupăză, după ce că lucrurile merg tot mai greu, premierul italian Matteo Renzi suferă zgomotos că nu este acceptat la masa întâistătătorilor Uniunii, ca egal al lui Merkel şi Hollande, şi nu este invitat să participe la conferinţa de presă finală[1] (dacă ar suferi în tăcere ar fi o problemă strict privată), criticând ulterior summitul pe motive de „inutilitate” şi de neabordare frontală a chestiunilor esenţiale. Fostul primar al Florenţei a folosit momentul creat pentru a alimenta copios presa din peninsulă[2] cu un nou episod al campaniei sale de imagine personală, înaintea referendumului din noiembrie privind reforma constituţională din Italia, în care Renzi şi-a angajat practic mandatul de prim ministru;
  • Despre ambiţiile politice ale tânărului premier italian (41 de ani) se ştie şi se vorbeşte de multă vreme, existând chiar presupunerea că acesta ar viza poziţia de preşedinte al Comisiei Europene sau de preşedinte al Consiliului European, ceea ce desigur nu este, în sine, un lucru condamnabil, atâta timp cât aspiraţiile sale de mărire nu vin să tensioneze inutil atmosfera în cadrul Uniunii, cu atât mai mult cu cât situaţia datoriilor enorme ale Italiei (133% din PIB[3]) şi stagnarea economică[4] de anul acesta îngrijorează pe toată lumea;
  • După trilaterala din august, de pe insula Ventotene, când Renzi a avut ocazia să facă declaraţii comune cu Merkel şi Hollande despre relansarea Uniunii Europene, se crease oarecum impresia că Italia va fi acceptată de Germania şi Franţa la masa mai marilor Uniunii, ceea ce s-a dovedit repede a fi o iluzie a lui Renzi. Germania nu acceptă ca partener egal de discuţii decât Franţa (dar, şi în acest caz, cu condiţia ca rezultatul final al discuţiei să corespundă cu poziţia şi interesele strategice ale Germaniei), iar ceea ce îi este îngăduit Franţei ani la rând nu-i este îngăduit şi Italiei (de exemplu, un deficit bugetar de peste 3%), Berlinul păstrând astfel, la pupitrul UE, diferenţa de nivel politic şi economic între cele două ţări mediteraneene vorbitoare de limbi romanice;
  • Nici veleitarul Grup de la Vişegrad nu şi-a văzut profilul politic prea bine conturat, premierul ungar Orbán, care declarase înainte de summit că Grupul V4 „va prezenta propria viziune şi propriul document” în cadrul întâlnirii, ieşind nemulţumit de la discuţii şi reiterând că referendumul din Ungaria, de pe 2 octombrie, va arăta „adevărul despre ce cred oamenii” cu privire la politica de deschidere faţă de imigraţie a Uniunii Europene. Punctual, adică pe chestiunea imigraţiei, trebuie totuşi spus că este foarte posibil ca majoritatea populaţiei să fie de acord cu Orbán, mai precis cu refuzul acceptării cotelor obligatorii de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, ceea ce nu rezolvă însă problema de fond, cu cei deja intraţi pe teritoriul Uniunii;
  • România pare să fi ales în cele din urmă calea de apropiere de nucleul Uniunii Europene (Germania, Franţa, Benelux), după o perioadă de relative ezitări, în care părea la un moment dat să cocheteze cu ideea apropierii de Grupul de la Vişegrad (la invitaţia Poloniei), grup despre care am spus în ultimul an, de mai multe ori, că a devenit, din formatul mult lăudat al premianţilor postcomunişti ai anilor ’90, „focarul naţionaliştilor şi euroscepticilor” din Uniune, de dreapta sau de stânga, cel puţin până la schimbarea conducerilor din aceste ţări. Din cele patru state central-europene ale V4, doar cu Polonia ar trebui să dezvolte România un parteneriat strategic, cu precădere pe dimensiunea de securitate, însă pe linie bilaterală, nu prin integrarea, cel puţin în actualul context, în Grupul de la Vişegrad;
  • România a ales strategic corect, preferând să gestioneze marile teme actuale ale Uniunii (migraţia, Spaţiul Schengen, negocierea Brexitului etc.) alături de puterile care formează nucleul organizaţiei, în special alături de Germania. Această opţiune nu aduce automat garanţii de succes, dar, în eventualitatea în care lucrurile vor merge din ce în ce mai rău, este preferabil să fii în cele mai bune relaţii posibile cu cei care au resursele şi capacitatea de a refonda Uniunea Europeană, de a reformula regulile, de a proiecta noi aranjamente politice, economice şi instituţionale la nivel european. Dacă tot nu trăim într-o lume ideală, iar liderii europeni nu sunt perfecţi şi nu sunt solidari, să spunem simplu că am ajuns şi noi la concluzia că, în ceea ce priveşte perspectivele Europei, e mai sigur alături de Angela Merkel decât de Viktor Orbán.

Continue reading

George Soros: ‘I Am A God, I Created Everything, I Control America And Hillary Clinton

Căci în lume au ieșit mulți antichriști …

(In a June 1993 interview with The Independent, Soros, who is an atheist,5 said he saw himself as “some kind of god, the creator of everything” from ‘The Billionaire Who Built on Chaos’ – George Soros (The Independent: June 3, 1993))

soros20teaser203_3

George Soros claims he is a god and “the creator of everything,” however the billionaire globalist also warns he is a “self-centred” god who believes “normal rules do not apply” to him.

“I fancied myself as some kind of god …” he wrote. “If truth be known, I carried some rather potent messianic fantasies with me from childhood, which I felt I had to control, otherwise they might get me in trouble.“ When asked by Britain’s Independent newspaper to elaborate on that statement, Soros doubled down: “It is a sort of disease when you consider yourself some kind of god, the creator of everything, but I feel comfortable about it now since I began to live it out.“

Since I began to live it out. Those unfamiliar with Soros would probably dismiss that claim as nothing more the typical blathering of an irrelevant madman. But those who have followed his career and sociopolitical endeavors realize that while he may be mad, he is a mad billionaire, and billionaires tend not to be irrelevant.

Especially not mad billionaires with self-centred agendas who believe that normal rules don’t apply to themselves.

Soros has learnt that with enormous reserves of unethically earnt money at his disposal he has the power to make the once unthinkable acceptable. His work as a self-professed “amoral” financial speculator has left millions in poverty when their national currencies were devaluated, and he channelled so much cash into moulding former Soviet republics to his liking that he has bragged that the former Soviet empire is now the “Soros Empire.”

Ominously, he has now turned his amoral eye on the internal affairs of the United States. A high-profile megabucks donor to the Clinton campaign, it was recently exposed by WikiLeaks that Soros issued directives on foreign policy to Clinton when she was Secretary of State – instructions that she followed to the letter.

His enormous donations to the American ruling class have earned him a seat in the shadow government, pulling puppet strings behind the scenes. So what does Soros think about the nation he immigrated to from his native Hungary in 1956? Today’s U.S., he writes in his latest book, “The Bubble of American Supremacy,” is a “threat to the world.” We have become a “supremacist” nation.

Despite his reputation as an international philanthropist, Soros occasionally becomes candid about his real nature. “I am sort of a deus ex machina,” Soros told the New York Times in 1994. “I am something unnatural. I’m very comfortable with my public persona because it is one I have created for myself. It represents what I like to be as distinct from what I really am. You know, in my personal capacity I’m not actually a selfless philanthropic person. I’m very much self-centered.”

Soros got to the point quicker when he explained the deepest secrets of his soul to biographer Michael Kaufman. “I am kind of a nut who wants to have an impact,” he said.

But the globalist billionaire’s mad visions don’t end there.

“Next to my fantasies about being God, I also have very strong fantasies of being mad,” Soros said on British TV. “In fact, my grandfather was actually paranoid. I have a lot of madness in my family. So far I have escaped it.“

In his book “Soros on Soros,” he says: “I do not accept the rules imposed by others…. And in periods of regime change, the normal rules don’t apply.” Clearly, Soros considers himself to be someone who is able to determine when the “normal rules” should and shouldn’t apply.

+++

Numai Mesia Yeşua ne mai poate salva!😢

Supravegherea totală – încă un pas

CA SA NE VADA MAI BINE: SpaceNet

by saccsiv

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) pregăteşte un proiect de amploare care îi va permite să monitorizeze tot ce se întâmplă pe planetă, cu ajutorul unor imagini la rezoluţie foarte înaltă.
Conform dailymail.co.uk, proiectul se numeşte SpaceNet şi se va baza pe o reţea de sateliţi de ultimă generaţie, care vor livra imagini HD despre punctele de interes ale celor de la CIA.
Din primele informaţii obţinute de jurnaliştii britanici, reiese că vor fi prelucrate 60.000.000 de imagini cu ajutorul acestei tehnologii care va capta imagini până şi cu muşuroaiele de furnici.
În proiect au mai fost implicate CosmiQ Works, o divizie a CIA,  Amazon, DigitalGlobe şi Nvidia, care va livra un chip ce va ordona algoritmii pe care îi va folosi Spacenet.
Primele imagini de probă au fost realizate cu momente din timpul Jocurilor Olimpice de la Rio.
Comentariu saccsiv:
   Cititi va rog mai multe la:

Europa – mama popoarelor ,,imature“

Încet, încet, sediul discuțiilor pentru viitorul Europei alunecă spre Roma. În curând se va reactualiza un concept caracteristic Imperiului … ,,Toate drumurile duc la Roma“. Este vremea ca Imperiul revitalizat să-și recapete și titulatura străveche.

Noua Europă, sub semnul Manifestului Comunist de la Ventotene

Autor: Adrian Pătruşcă | luni, 22 august 2016 | 6 Comentarii | 2241 Vizualizari
„Troica” Hollande – Merkel – Renzi trage Europa spre „o revoluție socială și politică”

După șocul „Brexitului”, liderii europeni evocă viziunea unui Europe federale, revoluționare, socialiste și laice, datând de acum 65 de ani, în care popoarele sunt considerate „imature”, iar deciziile trebuie să aparțină doar „conducătorilor”

Angela Merkel, François Hollande și Matteo Renzi, liderii „Troicii” Germania – Franța – Italia, cele mai puternice economii rămase în UE, se întâlnesc luni pentru stabilirea directivelor pe care Europa ar trebui să le urmeze după „Brexit”. Premierul italian își primește oaspeții pe insula Ventotene, în largul coastelor Neapolelui, pentru a pregăti summit-ul european de la Bratislava, din 16 septembrie. Riscurile care amenință noua Europă, redusă la 27 de țări după plecarea Marii Britanii, sunt numeroase: alte posibile „Exituri” (Olanda pare a manifesta cea mai mare apetență în acest sens, iar Ungaria are programat pe 2 octombrie un referendum pentru a decide dacă mai primește sau nu imigranți; în cazul unor foarte posibile schimbări de regim, Germania și Italia ar putea ajunge și ele în situația de a convoca referendumuri privind apartenența la UE), crize economice (Italia, Spania) minează și  Continue reading

Apocalipsa – armata fiilor răsăritului vine înspre Armaghedon !!!

Potirul șase declanșează invazia fiilor răsăritului spre Armaghedon.

,,Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit. 13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. 14 Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. – Apoc. 16:12-14

China steps up ‘military cooperation’ with Assad as top admiral visits Damascus

Syrian defence minister Lt Gen Fahd Jasem al-Freij (second right), met Chinese admiral Rear Admiral Guan Youfei in Damascus earlier this week
Syrian defence minister Lt Gen Fahd Jasem al-Freij (second right) hosted a Chinese delegation in Damascus earlier this week CREDIT: AFP/GETTY IMAGES

China is to step up personnel training and humanitarian assistance to president Bashar al Assad’s Syrian government, state media reported on Thursday, in a signal of growing concern in Beijing about the course of Syria’s civil war.

Rear Admiral Guan Youfei, who heads China‘s office for international military cooperation, met Lt. General Fahd Jassem al-Frejj, the Syrian defence minister, in Damascus earlier this week, the Xinhua news agency said.

The Chinese military is “willing to strengthen cooperation with its Syrian counterparts,” the agency quoted the defence ministry as saying.

“They reached consensus on improving personnel training, and the Chinese military offering humanitarian aid to Syria,” the Xinhua report said of the Damascus meeting.

Xinhua said Adm. Guan also met Lt. General Sergei Chvarkov, the Russian general in charge of the reconciliation centre Russia set up earlier this year to monitor a short-lived ceasefire between the government and rebel groups.

The Russian defence ministry was not immediately available for comment. Russia entered the war in Syria on Assad’s side in September 2015.

China shares Russia’s view that Assad remains the legitimate ruler of Syria and has joined Moscow in blocking resolutions critical of his regime at the United Nations Security Council, but has not followed its lead in deploying combat forces to the country.

However, the Global Times, a paper published by the ruling Communist Party, said advisors are already on the ground in Syria to train regime forces in the use of Chinese-bought weapons including sniper rifles, rocket launchers, and machine guns.

China’s support for Assad is motivated by hostility to uprisings against autocratic regimes and long running concern about the spread of militant Islam in its predominantly Muslim western provinces.

Horia-Roman Patapievici: Noua Europă și vocea care lipsește: creștinismul | În Linie Dreaptă

Horia-Roman Patapievici: Noua Europă și vocea care lipsește: creștinismul31 iulie 2016  •  REDACŢIASunt două tipuri de știri care nu trec de codurile interne de promovare ale mediilor de informare occidentale: știrile care pun creștinismul într-o lumină favorabilă și știrile care arată persecuțiile la care e supus. Dimpotrivă, tot ce pune creștinismul într-o lumină proastă e imediat promovat ca știre semnificativă. Orice scandal sexual care implică ierarhia catolică are instantaneu asigurată o publicitate mondială, în schimb omorîrea a sute de creștini în Asia abia dacă e menționată, iar persecutarea sistematică a altor zeci de mii de creștini în toată lumea nu găsește nici un spațiu de audiență.

Presa occidentală, care reacționează imediat la orice persecuție, e indiferentă la persecuțiile împotriva creștinilor[1]. E ca și cum, deși persecuția e în general dezaprobată, persecuția împotriva creștinilor ar fi cumva înțeleasă. De parcă creștinii ar merita să fie persecuțati, iar creștinismului e normal să i se aplice un dublu standard. Pentru protejarea susceptibilităților islamice, de pildă, există coduri speciale de conduită. Dragoș Paul Aligică, care ne-a atras atenția asupra acestui fenomen, constată că trăim într-o „lume în care BBC, organizație creată și finanțată de o țară creștină, cultivă ridiculizarea Bibliei și interzice orice referire ireverentioasă la Coran“[2].

Paradoxul este acesta: pentru mediile occidentale de informare, Islamul este acceptabil chiar și când respinge în mod violent lumea occidentală, în schimb creștinismul provoacă respingere chiar și când o apără. Îmi vine să spun: mai ales când o apără, pentru că o face identificându-se cu ea, ceea ce pare de neiertat.De ce?

Am putea spune, împreună cu Pierre Manent, că, din rațiuni de corectitudine politică, Europa refuză să-și recunoască rădăcinile creștine și, în același timp, refuză să pună Islamului problema libertății, în ciuda faptului că Europa modernă este consecința discuțiilor legate de raportul dintre religie publică și libertate politică[3]. Dar întrebarea rămâne: de ce presa occidentală nu ridică niciodată vocea pentru a-i proteja ori apăra pe creștini?

Oare acești oameni, care sunt uciși pentru că sunt creștini, nu au și ei dreptul de a fi protejați, în compasiunea noastră, de ideea universală de drepturile omului? De ce ar fi protejați întemnitații suspectați de terorism, dar nu creștinii? Este ca și cum, în ochii sensibilității morale ai presei care refuză să facă o știre din uciderea creștinilor, dar e obsedată de condițiile improprii de detenție ale celor suspectați de terorism, a fi creștin înseamnă a fi mai puțin om. În ochii lor, creștinismul este un defect, o formă de descalificare umană. E ca și cum această presă ar fi presa de stat a unui regim politic autoritar anticreștin. Nefiind însă vorba de puterea de coerciție a unui stat autoritar, trebuie să fie forța de presiune a unui sentiment moral la fel de puternic, care nu ține de organizarea prin ordin, ci de ralierea prin puterea consensului.

La originea acestor atitudini stă fobia față de creștinism, o fobie atât de intensă, încât poate călca în picioare chiar și cel mai puternic sentiment moral al lumii contemporane, drepturile omului (care a devenit religia civilă a zilelor noastre).

Cuântul de ordine al acestei atitudini este – cristofobia.

Am pomenit mai sus, evocându-l pe Pierre Manent, de refuzul Europei oficiale de azi de a-și recunoaște originile creștine. Este, alături de insensibilitatea presei occidentale față de persecuțiile la care sunt supuși creștinii, aspectul cel mai frapant al acestei cristofobii latente, al cărei paradox este că e cu atât mai prezentă cu cât ne apropiem mai mult de zona elitelor europene, și cu atât mai slabă, dacă nu inexistentă, cu cât ieșim din zona lor, și ne îndreptăm spre zona majorităților tăcute.Asupra acestui paradox, pornind de la un fapt juridic precis (refuzul oficialilor europeni de a introduce o referință explicită la creștinism în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în proiectul Tratatului instituind o Constițutie europeană), s-a aplecat un eminent specialist în drept constitutional, Joseph H.H. Weiler, autorul unui monumental tratat privind Constituția europeană (La Costituzione dell’Europa, Il Mulino, Bologna, 2003).

Născut în 1951 în Africa Sud, educat în Israel, Olanda și Marea Britanie, Weiler a fost profesor la Florența, Michigan și Harvard, este în prezent titularul catedrei „Jean Monnet“ de drept european de la New York University și ține cursuri la Bruges (Collège d’Europe), Londra (University College London) și Copenhaga. O strălucită carieră universitară internațională – de „evreu rătăcitor“, cum singur își caracterizează, cu un surâs, viața publică.Cartea în care Joseph Weiler și-a adunat reflecțiile prilejuite de paradoxul cristofobiei țărilor de tradiție creștină a fost scrisă în italiană și a apărut în 2003 sub titlul Un’Europa cristiana – „O Europa creștină“[4]. Autorul ne avertizeaz

Source: Horia-Roman Patapievici: Noua Europă și vocea care lipsește: creștinismul | În Linie Dreaptă

Germania face cel mai important anunț financiar: Banii vor dispărea în următorii ani

Supravegherea totală (nu vor putea să cumpere sau să vândă fără semnul fiarei) este posibilă doar într-un sistem de credit/debit electronic. Vineee !!!

Publicat: 22/01/2016
bani
Germania face un anunţ uluitor. Şeful Deutsche Bank spune că totul se va întâmpla extrem de rapid. Banii vor dispărea în următorul deceniu, deoarece sunt “scumpi şi ineficienţi”, este previziunea directorului general al Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană.

“Cred că, în 10 ani, banii (cash – n.r.) nu vor mai exista. Nu este nevoie de ei, sunt foarte ineficienţi şi scumpi”, a declarat John Cryan într-o conferinţă privind tehnologiile financiare (fintech), în timpul întâlnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.

Deutsche Bank a raportat, miercuri, o pierdere de 6,7 miliarde de euro pentru anul 2015, cea mai mare din istoria grupului. Cu active de peste 1.700 de miliarde de euro, Deutsche este a doua mare bancă din zona euro după active, devansată doar de gigantul francez BNR Paribas, cu active de 2.145 miliarde de euro, spun cei de la economica.