Rușinoasa Evanghelie socială

Ruşinoasa Evanghelie Socială
De T.A. McMahon

Tipărită cu permisiunea The Berean Call, 27 August, 2008

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului. (Romani 1.16)
Din mai multe motive, creştinii de diferite coloraturi cred că “evanghelia lui Cristos” are nevoie de ajustări. Nu schimbări majore, îţi va spune majoritatea, ci unele mici cioplituri pe aici şi acolo. Schimbările deseori încep cu unii care spun că nu e vorba de nici o schimbare reală ci o simplă schimbare de accent. Totuşi, indiferent de raţionament, rezultatul este îmi e ruşine de Evanghelia lui Cristos.
Ruşinea de Evanghelie acoperă un număr de atitudini, de la a-ţi fi ruşine cu totul şi pînă la a crede că cineva o poate îmbunătăţi un pic pentru a o face mai acceptabilă. Un exemplu de acesta este pretenţia recentă a unui autor al Bisericii Emergente care afirmă că învăţătura potrivit căreia Cristos a plătit pedeapsa pentru păcatele omenirii prin moartea lui pe cruce ar fi irelevantă şi privită ca o formă de abuz cosmic al copilului. Exemple mai subtile includ încercările de a face evanghelia mai puţin exclusivistă, de netezire a consecinţelor cum sunt mînia lui Dumnezeu şi Lacul (Iazul) de Foc.

Între mulţi lideri religioşi care afirmă că sunt creştini evanghelici (creştini care cred Biblia) este prevalentă promovarea unei evanghelii acceptabile şi admirate de oamenii din lume. Astăzi, cea mai populară formă este evanghelia socială.
Deşi evanghelia socială este comună multor mişcări noi evanghelice, nu este nouă pentru creştinătate. Începuturile ei moderne vin din anii 1800 cînd s-a dezvoltat ca o cale de dialog referitor la diferitele probleme sociale care produceau suferiţă populaţiei. Se credea că extinderea numărului de practicanţi ai milei va arăta dragostea pentru omenire. Acest lucru ar fi posibil prin atenuare a suferinţei umane produse de sărăcie, boală, condiţii grele de lucru, nedreptăţile sociale, drepturile civile, abuzuri,etc. Cei care s-au alăturat acestei mişcări credeau că îmbunătăţirea condiţiilor de trai va duce la îmbunătăţirea naturii umane.

O altă forţă motrice din spatele prezentării evangheliei sociale era una escatologică, legată de vremurile din urmă. Aproape toţi erau milenişti sau postmilenişti. Înaintaşii crezuseră că trăiau într-o perioadă (mia „simbolică” de ani) în care Hristos conducea din ceruri, Satan era legat iar ei erau lucrătorii lui Dumnezeu desemnaţi să aducă pe pămînt o împărăţie vrednică de Hristos. Postmileniştii mai credeau că se află în mileniu şi scopul lor era să restaureze pământul în forma edenică pentru reîntoarcerea lui Cristos din ceruri pentru a conduce Împărăţia .

Evanghelia socială a avut cîteva realizări incontestabile (legile de protecţie împotriva muncii copilului, sufragiul femeilor) care au contribuit la bunăstarea societăţii. A devenit principalul mod de a se raporta la Evanghelie al teologilor liberali şi linia directoare a confesiunilor creştine în secolul XX. Deşi popularitatea ei creştea şi scădea, era deseori energizată de combinaţia dintre religie şi politicile liberale, de exempl Martin Luther King Jr şi mişcarea pentru drepturi civile în SUA. La jumătatea secolului trecut şi mai tîrziu, evanghelia socială a influenţat dezvoltarea teologiei liberale a romano-catolicismului şi a socialismului de stânga al creştinilor evanghelici. Deabea în acest secol evanghelia socială a atins însă punctul culminant. Doi oameni, amândoi evanghelici practicanţi, au dechis această cale.

George W. Bush şi-a început mandatul prin instituirea la Casa Albă a Biroului de Iniţiative Comunitare şi Religioase (fundamentate pe credinţă). Obiectivul era să alimenteze cu fonduri guvernamentale bisericile locale, sinagogi, moschei şi alte organizaţii care aduceau un serviciu social comunităţilor lor. Bush credea că programele conduse de “oameni ai credinţei” pot fi cel puţin la fel de eficiente ca organizaţiile seculare în asistarea celor în nevoie şi uneori chiar mai mult, datorită dedicării lor morale “de a-şi iubi şi sluji aproapele”. La părăsirea biroului declara că el consideră programul său bazat pe credinţă una din cele mai mari realizări a mandatului lui prezidenţial. Candidatul la preşedinţie Barak Obama afirma că, dacă va cîştiga alegerile, va continua Iniţiativele Comunitare şi Religiaose (bazate pe credinţă).

Rick Warren, autorul bestsellerurilor Viaţa condusă de scopuri şi Biserica condusă de scopuri a dus evanghelia socială pe culmi nemaiatinse: nu doar în lumea întreagă ci în conceperea şi la desemnarea liderilor mondiali. Warren îi dă credit geniului în managementul afacerilor Peter Ducker pentru conceptul de bază . Drucker credea că problemele sociale ca sărăcia, boala, foametea şi ignoranţa depăşesc capacitatea de rezolvare a guvernelor şi corporaţiilor multinaţionale. Pentru Drucker, soluţia cea mai bună ar fi sectorul non-profit , în special bisericile cu armate de voluntari dedicaţi în atenuarea bolilor sociale a celor din comunitatea lor.

Warren, recunoscîndu-l pe Drucker ca fiind mentorul său în ultimii 20 de ani, cu siguranţă că şi-a învăţat mai întâi propriile lecţii. Cele două cărţi, traduse în 57 de limbi şi cu vînzări de peste 30 de milioane de exemplare, dezvăluie jocul vizionar al lui Drucker. Warren a reuşit să implementeze viziunea din cărţi în bisericile locale datorită programelor 40 de zile de Scop şi 40 de zile de Comunitate. Pînă acum, 500 000 de biserici din 162 de ţări au devenit parte a reţelei lui. Ele formează baza Planului de P.A.C.E. Globală (Global P.E.A.C.E. Plan).

Ce este Planul de P.A.C.E. Globală (Global P.E.A.C.E. Plan) ?

Prezentarea lui Warren către biserică se găseşte la http://www.thepeaceplan.com. Pe suport video, el enumeră “uriaşii” maladiilor umanităţii cum sunt golul spiritual, conducerea autoritară, sărăcia, boala şi analfabetismul a căror eradicare o speră prin (P)lantarea de biserici, (E)chiparea liderilor, (A)sistarea săracilor, (C)aritatea (şi îngrijirea bolnavilor) şi (E)ducarea viitoarei generaţii.

Pentru a ilustra cel mai bun mod de a ucide aceşti uriaşi, Warren foloseşte analogia scăunelului cu trei picioare. Două sunt guvernul şi afacerile care s-au dovedit ineficiente pînă cum şi care, asemenea unui scaun cu două picioare, nu poate sta. Al treilea picior foarte necesar este biserica. “Există mii de sate în lume care nu au şcoală, dispensar, nici afaceri sau guvern, dar au biserică. Ce s-ar întîmpla dacă am mobiliza bisericile în provocarea acestor cinci uriaşi mondiali? ” Warren argumentează că dacă în toată lumea sunt 2.3 miliarde de creştini, ei pot forma ceea ce preşedintele Bush numea “o mare armată a compasiunii” a “oamenilor credinţei” aşa cum lumea nu a mai văzut până acum.
În Planul de PACE pe lângă versiunea creştină apare o versiune inclusivă care a obţinut sprijinul şi susţinerea liderilor politici şi religioşi şi a celebrităţilor din toată lumea. La Forumul Global Economic din 2008 el declara :”Viitorul lumii nu este secularizarea ci pluralismul religios…” Referindu-se la bolile ce macină pămîntul, declara “Nu putem rezolva aceste probleme fără implicarea liderilor religioşi şi instituţiile lor. Nu se poate altfel. Pe această planetă sunt 20 de milioane evrei, 600 milioane budişti, 800 milioane hiduşi, peste 1 miliard de musulmani şi 2.3 miliarde de creştini. Dacă vei scoate din ecuaţie pe cei de o anumită credinţă, ai rămine cu restul din cinci şesimi . Şi dacă am lăsa la latitudinea oamenilor secularizaţi rezolvarea acestor probleme majore, ce se va întâmpla?” (http://www.youtube.com/watch?v=rGytW4yh0C8).

Pentru a facilita lucrul cu oameni de toate credinţele Warren a revizuit “P”-ul din P.A.C.E. şi l-a schimbat din “(P)lantarea bisericilor evanghelice” în (P)romovarea împăcării şi (E) ul din “Echiparea liderilor bisericilor” în “(E)chiparea liderilor etici.” Warren şi-a reafirmat trecerea practică la pluralism “Cine e omul păcii în orice sătuc-sau poate fi o femeie a păcii—cine este cel mai respectat? ….Nu e neapărat să fie creştin. De fapt, poate fi musulman însă poate fi un om de influenţă şi poţi lucra cu el pentru a ataca cei cinci uriaşi (la care a agăugat încălzirea globală).” El citează un lider secular care îi întăreşte poziţia: “Am priceput Rick. Casele de rugăciune sunt centrele de distribuţie pentru ceea ce trebuie să facem noi.”

Warren s-a alăturat bordului consultativ al Faith Foundation , înfiinţată de fostul prim ministru britanic, recent convertit la catolicism, Tony Blair. Scopul fundaţiei este să faciliteze înţelegerea şi cooperarea între şase lideri religioşi: creştini, musulmani, hinduşi, budişti, şiiţi şi evrei. Cum se poate potrivi Crucea în această adunare ecumenică? Nu poate. În atingerea ecumenismului este critică tocmai eliminarea problemei religiilor exclusiviste, o îngrijorare articulată la Forumul Economic Mondial (World Economic Forum ): “Există unii lideri religioşi în diferite credinţe care, în căutarea afirmării propriei credinţe şi a legitimării şi autentificării ei …neagă credinţa altora şi legimitatea şi autenticitatea lor. Eu nu cred că putem continua aşa fără …împrăştierea urii pentru care suntem aici ca să o rezolvăm. Eu cred că e la latitudinea noastră să insistăm afirmarea a ceea ce e frumos în tradiţia noastră fără a denigra alte tradiţii sugerând că sunt nelegitime şi sortite unui sfârşit rău”.

Biblia afirmă că toate religiile lumii sunt “nelegitime” şi sunt “sortite” nu “unui sfârşit rău” ci unui sfîrşit drept. Numai credinţa în evanghelia biblică salvează omenirea: ‘ În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele apostolilor 4:12), ”Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” ( Ioan 3:36) ”

Istoria evangheliei sociale este, aproape în toate cazurile, o încercare sinceră a creştinilor de a face acele lucruri care cred că îl vor onora pe Dumnezeu şi de care ar beneficia omenirea. În toate cazurile, totuşi practica faptelor de care “beneficiază omenirea” a compromis credinţa biblică şi l-a dezonorat pe Dumnezeu. De ce? Cuvîntul lui Dumnezeu nu dă bisericii sarcina de a rezolva toate problemele lumii. Cei care încearcă asta încep sub o premiză falsă, “o cale care pare bună omului,” nu calea lui Dumnezeu. Deci, unde se va ajunge? ..la distrugere. Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. (Proverbe 14:12). Mai mult, problemele lumii sunt toate doar simptome. Cauza este păcatul.
Ce procent din “oamenii credinţei” din toate religiile, cincişesimi din populaţia lumii, înţeleg şi acceptă evanghelia—singurul tratament al păcatului? Sau cîţi din cei 2.3 milioane de creştini din lume cred evanghelia biblică? Numerele se prăbuşesc exponenţial…..”Da, dar…ei sunt o forţă masivă de voluntari şi o resursă preţioasă în eliminarea uriaşilor unei lumi în suferinţă!” Ce le foloseşte miliardelor de “oameni ai credinţei” să aline ceva din simptomele lumii şi să-şi piardă totuşi sufletul?

Evanghelia socială este o boală mortală pentru “oamenii credinţei”. Întăreşte ideea că mîntuirea este prin fapte, renunţănd la diferenţe de dragul binelui comun, tratînd pe ceilalţi cum vrem noi să fim trataţi, purtîndu-ne moral, etic şi jertfitor—şi fiind aşa vom fi îndrăgiţi de Dumnezeu. Nu. Acestea sunt auto-amăgiri care uită de mântuirea lui Dumnezeu, neagă standardul Său perfect şi resping dreptatea Lui perfectă. Mântuirea nu e “prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. De fapt, doar “prin Harul lui suntem mântuiţi, prin credinţă şi nu prin noi înşine: este un dar al lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8-9). Isus însuşi a spus despre El că este singura cale de a împăca o umanitate condamnată cu Dumnezeu : “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa: nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.”(Ioan 14:6). Nu este o altă cale, din pricina dreptăţii desăvârşite a lui Dumnezeu cerută ca plată pentru păcat pentru fiecare om în parte. (“căci toţi au păcătuit”-Romani 3:23). Numai neprihănitul Om-Dumnezeu a plătit pedeapsa pe deplin prin moartea Lui pe cruce. Numai credinţa în El poate împăca o persoană cu Dumnezeu.

Ruşinoasa evanghelie socială de azi nu doar promovează “o altă evanghelie” ci ajută la pregătirea unei împărăţii contrare învăţăturilor Scripturii. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. (Filipeni 3.20) Isus va reveni din ceruri (Ioan 14.3) la “răpire” să ia cu sine pe cei care au crezut în El (Mireasa Lui) pe norii cerului şi îi va duce în cer (1 Tesaloniceni 4:17). Împărăţia care va rămîne pe pămînt va fi împărăţia lui Anticrist.

Fidel începuturilor mileniste, postmileniste, eforturile evangheliei sociale sunt înrădăcinate în încercarea de restaurare a Împărăţiei lui Dumnezeu. Eugene Peterson a infiltrat această erezie în mesajul lui biblic: “Dumnezeu nu a trecut prin atîtea cu Fiul Său pentru a ridica un deget acuzator şi spunînd lumii cît este de rea. A venit să ajute, să facă lumea bună din nou. (pervertire a lui Ioan 3:17).
Rob Bell în cartea sa Un Elvis de catifea dezvăluie escatologia de “reparare a pămîntului” la aproape toţi liderii Bisericii Emergente: ” Mântuirea este aducerea universului în armonie cu Creatorul. Asta are implicaţii uriaşe asupra modului de prezentare a evangheliei, a mesajului lui Isus. Da, Isus poate veni în inima noastră. Dar trebuie să ne alăturăm unei mişcări la fel de întinse şi mari ca universul însăşi. Pietrele şi copacii şi păsările şi lebedele şi ecosistemele. Dorinţa lui Dunezeu e să le restaureze pe toate… scopul nu este evadarea din această lume ci să facem această lume locul în care Dumnezeu poate să vină. Şi Dumnezeu ne va remarca printre cei care vor să facă această lucrare.”

Pentru liderul Bisericii Emergente Brian McLaren, acesta este stilul de viaţă al unui creştin. Într-un interviu din 28 iulie 2008 acordat ChristianPost.com afirma: “Cred că viitorul ne va cere să ne unim umil şi caritabil cu oameni de alte credinţe-musulmani, hinduşi, budişti, evrei, seculari şi alţii – în căutarea păcii, a administrării mediului şi a dreptăţii pentru toţi oamenii, lucruri aproape de inima lui Dumnezeu. ”
Nu, apropiat “inimii lui Dumnezeu” este ca “toţi să vină la pocăinţ㔺i să creadă Evanghelia.

Oricine îşi pune încrederea în evanghelia socială, care angajează “oamenii credinţei” pentru a “face acest pămînt locul în care poate veni Dumnezeu” , trebuie să fie atent la cuvintele lui Isus din Luca 18:8 “Cînd va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pămînt?” Oameni de toate credinţele, da, dar cu siguranţă nu Credinţa pentru care Iuda, în Epistola Sa din Biblie, îi îndeamna pe credincioşii adevăraţi să lupte. Doamne, ajută-ne pe toţi să nu ne fie ruşine de evanghelia Ta!

Preşedintele Barak Obama

“Ce inspiraţie. El e primul preşedinte cu adevărat mondial, primul preşedinte pe care l-a avut vreodată omenirea.” afirma Pracha Kanjananont, un taoist de 29 de ani din Starkuck, Bankgkok. ” A avut o copilărie asiatică, părinte african şi are un nume din Orientul Mijlociu. Chiar este un preşedinte cu adevărat global.”
Chiar înainte de alegeri Newsweek a publicat un articol intitulat “Omenirea speră la primul ei preşedinte”. Articolul se încheia astfel : “Lumea şi-a dat deja votul în sondaj după sondaj şi ce vrea şi nu va obţine nici chiar dacă va fi ales Obama, este un Gandhi american, un Gandhi care nu doar vorbeşte în numele minorităţii oprimate ci este unul din ei. Lumea a prins o sclipire a celui dorit într-o amiază însorită de iulie în Berlin. Cam 200 000 de oameni l-au aclamat, o mulţime mai mare decît a reuşit să strîngă în 18 luni încordate. El a profitat de ocazie pentru a se adresa unei audienţe mult mai mari. “Oameni ai lumii”, a spus Barak Obama, “priviţi la Berlin, de unde a căzut zidul, s-a unit un continent şi istoria a dovedit că nu există nici o provocare prea mare pentru o lume care se uneşte ca întreg.”
În discursul victoriei electorale, înaintea unei mulţimi de aproape 90 000 de oameni din Chicago, Obama a vorbit de victoria sa ca împlinire a visului american şi mărturie a “puterii democraţiei”. “Au afirmat-o tineri şi vîrstnici,bogaţi şi săraci, democraţi şi republicani, negri, albi, hispanici, asiatici, băştinaşi americani, homosexuali , heterosexuali, cu disabilităţi şi fără disabilităţi, americanii au trimis un mesaj lumii: noi nu am fost niciodată o colecţie de indivizi sau o colecţie de state roşii sau albastre, noi am fost şi vom fi mereu Statele Unite ale Americii.”

Unde va duce Barack Obama America?

Credinţa lui a fost subiect de interes afirmîndu-se că ar fi în secret musulman şi ar avea preocupări legate de vederile radicale ale pastorului lui, Rev Jeremiah Wright. Avem şi ceea ce a mărturisit el însuşi despre credinţa lui. Într-un interviu acordat Chicago Sun (5/4/04) înainte de a deveni candidat la preşedinţie, afirma: ” Sunt creştin. Sunt înrădăcinat în tradiţia creştină. Cred că sunt mai multe căi care duc în acelaşi loc şi e o credinţă într-o putere mare, credinţa că noi suntem legaţi ca oameni. Cred că există valori care transcend rasa sau cultura, care ne duc mai departe şi este responsabilitatea noastră, ca indivizi şi colectivitate să ne asumăm responsabilitatea şi să facem vii aceste valori.” Continuă interviulafirmînd că nu ştie dacă va merge în cer şi nici nu crede că alternativa e iadul. Cu alte cuvinte el crede că toate drumurile duc la Dumnezeu.

Episcopul homosexual declarat Gene Robinson, a cărui consacrare din 2003 a dus la o criză în Biserica Anglicană, a dezvăluit conţinutul mai multor întâlniri private dintre el şi Barak Obama în timpul campaniei prezidenţiale. Episcopul Robinson a spus că, în timpul convorbirilor lor, dl Obama ” şi-a arătat susţinerea nemijlocită pentru drepturilor homosexualilor şi a lesbienelor.” Este ştiut că Obama susţine “căsătoriile între homosexuali” şi a afirmat că Predica de pe Munte poate fi un argument în favoarea căsătoriilor celor de acelaşi sex.

Legat de problema Islamului, într-un un interviu acordat New York Times Obama descria chemarea la rugăciune a musulmanilor de la asfinţit ca “unul din cele mai frumoase sunete de pe Pământ la apus.” Reporterul de la Times, Nicholos Kristof, scria că dl Obama a recitat “cu un accent arab clasa întâi ” primele rînduri din chemarea musulmanilor la rugăciune . Rev Jesse Jackson vorbea de “schimbări fundamentale care vor surveni în politica externă a SUA cu sfîrşitul “deceniilor de a pune pe primul plan interesele Israelului”. “Barak e hotărît să repare relaţiile noastre cu lumea islamică şi musulmană” declara Jackson. “Datorită mediului în care a crescut şi a viziunii ecumenice, el ştie cum se simt musulmanii chiar dacă el rămîne fidel propriei credinţe.”

În lumea musulmană a existat un interes crescut în alegerea lui şi în special în Iran. Obama şi-a afirmat dorinţa de dialog cu conducerea iraniană fără impunere de condiţii, tendinţă privită de Ahmadinejah ca un semn al refuzului de abandonare a programului nuclear al Iranului în faţa sancţiunilor SUA este anulat şi că America va trebui să cedeze. Ahmadinejad pretinde că puterile vestice în general şi SUA în particular sunt “puteri apuse” în timp ce islamul reprezintă puterea “de răsărit” a viitorului. El afirmă că “situaţia lumii este mai potrivită ca niciodată pentru întoarcerea lui Hidden Imam” şi triumful final al islamului. Dacă Obama merge înainte şi va retrage trupele US din Irak cel mai probabil Irakul va cădea în orbita iraniană de ţări simpatizante cum e Siria, Libanul pînă la graniţa cu Israelul.

Grăitor este articolul scris de jurnalistul iranian Amir Taheri http://www.forbes.com/2008/09/28 ” Este Barak Obama “prinţul luptător” promis că va ajuta Imamul Ascuns al musulmanilor şiiţi să cucerească lumea? Întrebarea a făcut valuri în Iran pînă luna trecută cînd un website pro-guvernamental a publicat un Hadith (sau o tradiţie) dintr-un text şiit a secolului 17. Tradiţia vine din Bahar al-Anvar ( ntr. Oceane de Lumină) de Mullah Majlisi, o megaoperă în 132 de volume şi fundamentul islamului şiit modern. După această tradiţie, Imamul Ali Ibn Abi-Talib (verişorul profetului devenit şi ginere) a profeţit că la sfîrşitul zilelor şi chiar înainte de întoarcerea lui Mahdi, Ultimul Mântuitor, “un bărbat negru, înalt îşi va asuma conducerea guvernului în Vest”. Conducînd “cea mai mare armată a lumii” noul conducător din vest va avea “un semn clar” de la al treilea imam al cărui nume a fost Hussein Ibn Ali. Tradiţia spune: “Şiiţii nu au nici cea mai mică îndoială că el este cu noi”.

“Printr-o ciudată “coincidenţă” primul şi al doilea nume al lui Obama –Barak Hussein –înseamnă “binecuvîntarea lui Hussein” în arabă şi persană. Numele de familie Obama scris în alfabet persan (limba Iranului)se citeşte O Ba Ma, care înseamnă “el e cu noi”, formula magică a tradiţiei Majlisi. Lăsînd la o parte motivele mistice, centrul khomeneist vede înălţarea lui Obama ca un alt semn a declinului Vestului şi triumf al Islamului.”
Astfel nu sunt de mirare mesajele care au circulat pe internet legate de numărul cîştigător la loterie în Illinois care era “666” chiar în ziua de după alegeri şi că numărul de cod poştal din Chicago al lui Obama este 60606. Nu trebuie să ne lăsăm purtaţi de acestea însă cu siguranţă că alegerea lui este un semn care arată unde se îndreaptă lumea şi dorinţa oamenilor din lumea întreagă după “un mântuitor, salvator al lumii”, dorinţa lumii zilelor noastre.”

3 comments on “Rușinoasa Evanghelie socială

  1. Pingback: Articole interesante pe bloguri 15-22 februarie 2009 « Stiri Crestine - Fii un crestin informat!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s