Trecut, prezent sau viitor?

„Veșnic să trăiești, împărate!“

Trăim în scurgerea timpului de parcă am înota în apa unui râu repede de munte. Alunecăm grăbiți la vale spre eternitate. Suntem suspendați în instabilitate între trecut, prezent și viitor, fără să putem preciza exact în care din ele ne ducem existența.

Este suficient să rostim cuvântul „Acum!“ pentru ca prezentul să ne rămână deja în urmă, ca o haltă în care trenul trecerii noastre n-a oprit. Auzim doar ecoul lui „acum“. Clipa în care am rostit acel cuvânt nu mai este. s-a dus, a trecut, a fugit în urmă. Mușcăm mereu din viitor ca din coama spumoasă  a unui val care ne poartă cu mare viteză, amețitor, spre țărm.

Toate trăirile noastre sunt la trecut, lipsite de statornicia unui prezent stabil, prăbușindu-ne cu capul înainte în anticiparea constantă a unui viitor care se năpustește necunoscut asupra noastră. Amețitoare existență! Nestatornică soartă! Singura scăpare din caruselul acesta năucitor este să ne dăm seama că, într-un fel foarte real, am început eternitatea! Timpul și trăirile noastre nu contează, n-au valoare, decât dacă le circumscriem ei, eternității.

Acesta este sensul salutului babilonian: „Veșnic să trăiești!“ cu care ne întâlnim atăt de des în cartea profetului Daniel.

Am moștenit de la babilonieni mult mai mult decât vrem să recunoaștem. Chiar și lunile calendarului nostru au fost prelate de la ei, chiar dacă le-am așezat și le numărăm greșit în calendarele noastre. Deunăzi, un persian cu care am stat de vorbă mi-a lămurit mândru și condescent că „septembrie“ ar trebui să fie luna a șaptea (de la septe), octombrie ar trebui să fie luna a opta , noiembrie ar trebui să fie luna a noua, iar decembrie ar trebui bineînțeles să fie luna a zecea (de la „dece“). Cine se mai gândește însă astăzi la astfel de lucruri? Cine le mai bagă în seamă? Ar trebui să ne dăm seama că trăim într-o lume care nu este decât o caricatură a gândirii profunde de altădată, iar orgoliile noastre răsărite sălbatic dintr-o interpretare evoluționistă a istoriei, nu sunt decât ifosele unor copii ai străzii, lipsiți de educația celor șapte ani de educație ai adevăratei istorii.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s