6. O taină de Paște

Ziua praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paştele, a venit.Şi Isus a trimes pe Petru şi pe Ioan, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele, ca să mîncăm.“ ,Unde voieşti să pregătim?“ L-au întrebat ei.  El le-a răspuns: ,,Iată, cînd veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducînd un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra,  şi spuneţi stăpînului casei: ,Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?`  Şi are să vă arate o odae mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi Paştele.“  Ei au plecat, şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit Paştele. – Luca 22:7-20

Atmosfera:
Paștele erau pentru evrei una din “sărbătorile cu pelerinaj“(2 Cron. 30:1; 35:1). Toată suflarea trebuia “să se suie la Ierusalim“, ca să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu pentru Praznic (Deut. 16:1-8;  ). Cetatea era prin urmare plină de oameni; gălăgie, forfotă, gălăgie, efervescența unor amintiri de demult și a unor anticipări istorice imediate.

Mai ales sub romani, Paștele căpătase o tentă de protest social. Robi striviți acum sub sandalele legiunilor imperiale, evreii nutreau pe ascuns speranța că eliberarea lor va veni iar, după cum venise cu mii de ani înainte de sub robia ucigașă a Egiptului (Exod 13:1-16).

Pregătirile:
Mai ales pentru familiile celor veniți de departe, pregătirea pentru Paște prezenta o problemă deosebită. Tradițional, Paștele trebuieau serbate “între cele două seri“ (Lev. 23:5), de fiecare familie adunată laolaltă, iar Mielul trebuia consumat întreg, fără rămâșițe lăsate pe  adoua zi (cum facem noi astăzi neglijent cu mâncările noastre evreiești-încreștinate).

Din cauza Pelerinajului, locuitorii din Ierusalim erau obișnuiți să primească “musafiri“ din toată țara. Unii pe gratis, alții pentru bani, cei din cetate puneau la dispoziția călătorilor o “odaie pregătită gata“ pentru masa ceremonială. Așa se explică dialogul dintre Domnul Isus și ucenici din pasajul citat mai sus (Luca 22:12).

Specificul:
Shalosh Regalim sau cele Trei Sărbători de pelerinaj (în ebraică:שלוש רגלים) sunt trei dintre sărbătorile biblice, prăznuite în religia iudaică, în care în antichitate toți credincioșii de pe cuprinsul Țării Israelului (inclusiv epoca regatelor Iudeii și Israelului) erau somați, conform tradiției, de poruncile divine, să se adune în pelerinaj la Templul din Ierusalim, aducând ofrande, după caz, din recolta de cereale și de fructe. Aceste sărbători erau Pesah (Paștele evreiesc), Sukot și Shavuot.

După distrugerea celui de-al Doilea Templu, pelerinajul a încetat de a mai fi o obligație și nu s-a mai ținut pe scara națională. În cursul oficiilor sinagogalepasajele din Biblie legate de sărbătoarea respectivă, sunt citite cu voce tare la altar, marcând un punct crucial al ceremoniei. În statul Israel modern, mulți evrei obișnuiesc să meargă de aceste sărbători la Ierusalim pentru a asista la slujba divină de la Zidul de Apus, ceea ce amintește de pelerinajele antice. Obligațiile din timpul acestor sărbători sunt obiectul tratatului talmudic Haggiga din Mishna.

Shalosh Haregalim sunt obiectul unei porunci din Tora, în cartea Ieșirea (Exodul) (Shemot) 23,14-17:

„De trei ori în an să-Mi prăznuiești:Să ții sărbătoarea azimelor. șapte zile să mănânci azime în timpul lunii lui Aviv cum ți-am poruncit,căci în acea lună ai ieșit din Egipt; să nu te înfățișezi înaintea Mea cu mâna goală. Să ții apoi sărbătoarea secerișului și a strângerii celor dintâi roade ale tale, pe care le-ai semănat în țarina ta, și sărbătoarea strângerii roadelor toamna, când aduni de pe câmp munca ta. De trei ori pe an să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeului tău toți cei de parte bărbătească ai tăi”

Porunca ținerii sărbătorilor de pelerinaj este reiterată în Cartea Deuteronomului (Dvarim) 16,16-17:

„De trei ori pe an să se înfățișeze toți cei de parte bărbătească înaintea Domnului Dumnezeului tău la locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea azimelor, la sărbătoarea săptămânilor și la sărbătoarea corturilor, dar nimeni să nu se înfățișeze înaintea feței Domnului cu mâinile goale. Ci fiecare să vină cu dar în mâna sa, după cum 1-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău”

Hag Hamatzot (חג המצות) – Sărbătoarea azimelor – este cunoscută în zilele noastre ca Paștele evreiesc, Pesah. Hag Hakatzir (חג הקציר)- Sărbătoarea secerișului – este sărbătoarea Shavuot (a săptămânilor), iar Hag Heassif – Sărbătoarea strângerii roadelor sau a recoltei, este Sukot (Sărbătoarea corturilor sau a tabernacolelor).

Pesah și Sukot cad în data de 15 ale lunii ebraice, când luna este plină, în timp ce data sărbătorii Shavuot, este pomenită în Tanah sau Biblia ebraică ca fiind a 50-a zi numarata de la sfârșitul (motzaey hag) primei zile de Pesah, a 50-a zi a numărătorii Omer. În zilele noastre, cand nu se sfințeste luna prin observarea lunii de pe cer, sărbătoarea Shavuot cade întotdeauna în ziua a 6-a lunii Sivan.

După tradiția iudaică cele trei sărbători sunt puncte de cotitură în renașterea poporului lui Israel.

• Pesah celebrează ieșirea din Egipt a triburilor lui Israel și transformarea lor într un popor de sine stătător.
• Shavuot este ziua în care fiii lui Israel au primit Tora, Legea sacră, pe Muntele Sinai.
• Sukot nu reprezintă un eveniment unic cu caracter istoric, ci reamintește cei 40 de ani petrecuți de fiii lui Israel în corturi în deșert, în peregrinările lor în drumul spre Țara Făgăduinței.

Sărbătorile sunt legate și de fazele muncii agricole și anotimpuri

• Pesah – sărbătoarea primăverii (Aviv), secerișul orzului (minhat seorim) ^[1], ofranda primilor miei născuți,
• Shavuot – sărbătoarea secerișului și a trufandalelor (Hag habikurim), marchează începutul secerișului grâului (bikurei hitim) și recolta primelor fructe (bikurei pri), sacrificiu de tauri
• Sukot – e sfârsitul secerișului și recoltei strugurilor și altor fructe și adunarea lor în case și hambare, pentru a o feri de ploi, sărbătoarea ploii

Uneori este asemănată succesiunea celor trei sărbători cu trei evenimente din viața omului:

• Pesah – nașterea
• Shavuot – maturitatea
• Sukot – căsătoria

Deoarece anul evreiesc antic începea odată cu primăvara, sărbătoarea Paștelui, Pesah simbolizează începutul, începutul primăverii și al anului și primăvara vieții omului. De aceea, cu ocazia acestei sărbători se citește în sinagogi Cântarea Cântărilor. Shavuot simbolizează mijlocul anului și al vieții omului, și de aceea în această sărbătoare se citește Cartea lui Rut. Sukot reprezintă sfârșitul anului și al vieții, bătrânețea, și de aceea tradiția a impus citirea cărții Eclesiastului.  (Lămuriri din rubrica “Specificul“ au fost preluate din Wikipedia, de aici)

Deosebirea:
Așezate în primăvară, după mohoreala de peste iarnă, Paștele erau o explozie de bucurie venită odată cu florile de pe câmp și cu mugurii din ramuri, un prilej de extravagantă euforie. Celebrau viața, eliberarea, puterea lui Dumnezeu și neasemuita Lui bunătate față de ei. Se serveau azimi cu ierburi amare, dar și carne de Miel, și “dulciuri“ (o raritate în vechime) și vin (patru pahare ceremoniale). La praznicul descris în Evanghelii, toate casele din Ierusalim duduiau de veselie.

Numai în camera de sus în care se adunaseră ucenicii în jurul Învățătorului lor, atmosfera era … altfel. Plutea în aer o vagă anticipare. O pală de tristețe rece sufla peste cei prezenți. Parcă nu cutezau să se bucure. Învățătorul lor era solemn, mai sobru ca deobicei și mai îngândurat. Atmosfera aceasta izvora din El și se revărsa în valuri peste toți cei prezenți, copleșindu-i. Îl urmăreau toți cu ochii și urechile erau atente la cuvintele puține care-i ieșeau de pe buze. Nu-i de mirare că totul s-a imprimat atunci în ei așa de bine și mai târziu au putut reda totul cu ușurință. Aveau să repede istoria acestei seri pascale de sute de mii de ori, chiar de mii de ori în anii care au venit după aceea …

Au stat așa cum stăteau de fiecare dată când erau împreună la masă, pe jos, nu așa cum stăm noi azi la mesele noastre.  Probabil că formau pe covertura de pe podea un fel de cerc cu trupurile așezate ca spițele unei roți. Ioan a stat cel mai aproape de Domnul, de aceea i-a fost așa de ușor să-și așeze capul pe pieptul Lui când i-a pus curios întrebarea: “Doamne, cine este (cel ce te va vinde)?“ (Ioan 13:25). Mâncau toți din aceeași vas așezat în centru, așa că Domnul i-ar fi putut da o bucată din mâncare oricărui dintre ei, dar … i-a dat-o lui Iuda (Ioan 26). Atunci n-au înțeles niciunul “pentru ce îi spusese aceste vorbe“ (“Ce ai să faci, fă repede“), dar au priceput toți după aceea …

Spre deosebire de alte dăți, Domnul Isus a luat pâinea și paharele de vin și a rostit niște vorbe năucitoare, care n-aveau nimic comun cu ritualul străbun. Sau poate că aveau, dar mintea lor nu putea pricepe încă …

Cînd a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le -a zis: ,,Am dorit mult să mănînc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mînca, pînă la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.“ – Luca 22:15-16).

Evident acum pentru toți, Paștele ACESTEA era deosebit de toate celelalte. Ele semnalau o despărțire și anunța o întâlnire viitoare, în slavă. Domnul Isus se despărțea de ei ca să “împlinească tot ce trebuia împlinit“ și-i anunța că se vor întâlni iar, în aceeași formație, dar în circumstanțe cu totul și cu totul deosebite.

Uimiți, ucenicii aveau apoi să vadă cum Domnul lor a luat paharul și l-a făcut totuna cu sângele Său, iar apoi a luat o pâine (nedospită pască) și a făcut-o totuna cu trupul Său. Uimiți, L-au ascultat cum, cutremurat, le-a explicat că acestea sunt bazele Legământului cel Nou, pe care a venit să-l facă în numele lui Dumnezeu cu oamenii.

Bineînțeles că n-au priceput atunci. Aveau să priceapă însă, ca și Petru, “după aceea“ (Ioan 13:7).

În anul de grație 2013, singura întrebare care mai rămâne și cu care trebuie să ne confruntăm fiecare dintre noi este aceasta:

“Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu?“ – Ioan 13:12.