A murit (iar) Prințul Ninivei !

Una din ideile care mă frământă în ultima vreme este ,,cruzimea inumană“ manifestată în zona stăpânită de ISIS. M-a șocat și un nume-titlu pe care și l-a luat unul din liderii uciși aseară în regiune: ,,Prințul Ninivei“. De ce?

a. După cum știți, Ninive a fost capitala Asiriei, cea mai crudă stăpânire imperială cunoscută în istorie (jupuirile de vii erau doar una din metodele de descurajare a adversarilor).

b. După cum știți, cartea Apocalipsa leagă măcelul din vremurile sfârșitului și de eliberarea unor făpturi demonice:

,,Al şaselea înger a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas venind dintre (cele patru) coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, spunându-i celui de-al şaselea înger care avea trâmbiţa: „Eliberează-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la Râul cel Mare, adică Eufrat !“

Cei patru îngeri, care erau pregătiţi pentru ora, ziua, luna şi anul acela, au fost eliberaţi ca să omoare a treia parte din oameni. Numărul călăreţilor cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii; am auzit numărul lor.

Iată cum am văzut în viziune caii şi pe cei care-i călăreau: aveau platoşe de un roşu aprins, albastru vineţiu şi galben ca pucioasa. Capetele cailor erau ca şi capetele de lei, iar din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, şi anume prin focul, fumul şi pucioasa care ieşeau din gurile cailor. Puterea cailor era în gurile şi în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea şerpilor, având capete cu care făceau rău.“ (Apoc. 9:13-19)

c. După cum ar trebui să știți, ,,ierarhia“ noii ordini mondiale vorbește despre un conflict între ,,energiile bune“ și ,,energiile rele“ din univers. Hitler a fost, împrenă cu Lenin și cu Stalin, un exponent și preot al acestor energii negative. Se mai vehiculează și alte nume din istorie, dar eu spun că oricine nu este conștient în slujba lui Dumnezeu este, conștient sau inconștient, în slujba lui satan, opozantul din sferele spirituale ale universului. Satan este nu numai ,,mincinos“, dar și ,,ucigaș“, manifestându-și această plăcere diabolică în mai toți oameni pe care îi stăpânește.

d. După cum știți, recentele execuții ,,cu substrat religios“ din zona ISIS au șocat lumea modernă , iar exponenții mișcării au semănat teroare peste tot pe unde au ajuns.

Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva există la lucru deja puteri demonice legate de ,,anumite zone geografice“. Profetul Daniel a aflat de la o căpetenie angelică despre un conflict cosmic care a durat exact 21 de zile, în care că i-a stat împotrivă capetenia împărăției Perșilor (Dan. 10:13) exact cât a durat postul lui Daniel (Dan. 10:3):

,,– Nu te teme, Daniele, căci cuvintele tale au fost ascultate chiar din prima zi în care te-ai hotărât în inima ta să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău! Cuvintele tale au fost auzite şi tocmai din pricina lor am venit eu acum. Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi s-a împotrivit timp de douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, a venit să mă ajute, căci fusesem lăsat acolo, cu împăraţii Persiei. Acum am venit să te învăţ cu privire la ceea ce se va întâmpla cu poporul tău în zilele de pe urmă, căci viziunea se referă tot la acele zile“ (Da. 10:13 – vă las pe voi să cercetați ce înseamnă acel plural rostit într-o vreme de autocrație monarhică: ,,împărații Persiei“).

Este o frământare a mea, poate născută doar din dorința de a mai crede în umanitate și de a da vina pe demoni pentru extraordinara cruzime de care dau uneori dovadă semenii noștri …

Jordanian fighter jets strike hard at ISIS, pay tribute to murdered pilot

Published February 05, 2015

FoxNews.com

http://video.foxnews.com/static/p/video/app/embed/iframe/vod.html?video_id=4034629751001&_fx=y

Jordanian fighter pilots carried out devastating sorties against ISIS early Thursday, making good on their king’s vow of vengeance for the horrific burning death of a captured airman — whose hometown the jets buzzed triumphantly after the mission.

Reports from the Middle East said the latest strikes killed 55 members of ISIS, including a senior commander known as the“Prince of Nineveh.” They came a day after King Abdullah stepped up his angry rhetoric at the terrorist army in neighboring Iraq and Syria following the horrific death of Lt. Muath al-Kaseasbeh, who was burned alive in a cage in a shocking atrocity caught on a videotape released by Islamic State on Tuesday.

(more)

4 comments on “A murit (iar) Prințul Ninivei !

  1. Pingback: A murit (iar) Prințul Ninivei ! | B a r z i l a i – e n – D a n

  2. …este si mai interesant ce spuneti despre “eliberarea unor făpturi demonice”, dupa ce am citit acest paragraf dintr-un reportaj la Vocea Americii, caci incep sa se macelareasca musulmanii intre ei (desi aici este vorba despre Boko Haram) in mod sistematic si cu o cruzime nemaipomenita (diavoleasca):

    “A Fotocol resident, Abou Ismalia, told VOA’s French to Africa Service that the militants killed everyone inside the town’s three largest mosques. Other residents have said the fighters entered the mosques and slit the throats of Muslims who had gathered for early morning prayers.”

    sursa – linkul – http://www.voanews.com/content/boko-haram-attacks-niger-border-town-/2631583.html

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s