Refacerea Imperiului Roman a rămas o nostalgie. Cât timp rămâne așa încă e bine. Când nostalgicii trec la treabă apar deziluziile și desastrele. Carol cel Mare, Napoleon și Hitler au încercat s-o facă. Efectele se știu.
Biblia ne spune totuși că Imperiul Roman este al patrulea și ultimul din seria de patru imperii mondiale, babilonian, medo-persan, grec și roman. ,,Piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mâini“ în cartea Daniel va lovi chipul la nivelul picioarelor, adică Christos va lovi Impriul Roman și va întemeia Împărăția lui mondială. A făcut-o la prima Lui venire și o va face iar la cea de a doua Lui venire. Deci, o formă a Imperiului Roman trebuie să existe pentru ca sfârșitul planului profetic să se împlinească. Daniel ne spune că ea această ultimă formă administrativă din bătrânul continent va păstra doar în parte tăria Imperiului Roman de altădată. Va fi parte de fier și parte de lut și se va manifesta cu un ,,amalgam“ nu ca un monolit.
Frământătile Europei unite manifestă exact descrierea din cartea profetului Daniel. A existat o ,,cetățenie romană“ trebuie să existe iar. Ea îi va unii doar pe privilegiații Europei, lăsându-i pe ceilalți în afara avantajelor Imperiale. Ca să existe o cetățenie unică însă trebuie să fie proclamată o ,,republică“ unică. Manipulându-i pe cei mai fragili din cetățenii ei, Europa finanțatorilor de care depind artele și instituțiile de învățământ, proclamă iar necesitatea unirii depline. Este însă un vis care nu se va împlini decât în parte, pentru că lutul nu se poate uni cu fierul …
+++
Artists, intellectuals call for ‘European Republic’
BERLIN (AP) — Artists and intellectuals across Europe are calling for the founding of a continentwide republic to replace its many nation states.
Activists planned to proclaim a “European Republic” in dozens of cities at 4 p.m. (1500 GMT) Saturday, almost exactly 100 years after the end of World War I.
The event is being organized by a group calling itself the European Balcony Project. Its listed supporters include political scientists, philosophers and writers such as Austrian literature Nobel prize laureate Elfriede Jelinek.
A manifesto on the group’s website declares that “the sovereignty of states is hereby replaced by the sovereignty of citizens.”
Pingback: Un vis retrograd – B a r z i l a i – e n – D a n