MILENIUL

Mileniul nu este doar o “găselniţă” a premileniştilor, ci o necesitate a istoriei şi o demonstraţie care-I dă dreptate lui Dumnezeu.

Poetul englez Byron, influenţat de “Paradisul pierdut” al lui John Milton, descrie în piesa “Cain” (1821), motivul revoltei acestuia: “Mie de ce nu mi-ai dat şansa tatălui meu? De ce m-ai condamnat la moarte pentru greşeala lui?”

Toţi oamenii “născuţi în nelegiuire şi păcat” (Psalm 51:5) Îi pot pune aceeaşi întrebare lui Dumnezeu. Iată de ce este necesar ca o parte a omenirii să cunoască o perioadă de existență într-o lume asemănătoare cu cea din Paradis, lipsită de prezenţa şi presiunea Satanei. El va fi “legat” de Dumnezeu pentru această perioadă (Apoc.20:1-5). Dumnezeu trebuie să arate tuturor creaturilor că oamenii sunt porniţi spre rău chiar şi fără ispitirile Satanei; este ceva din firea lor pământească. Neamurile lumii vor trebui să fie conduse “cu un toiag de fier” şi „pedepsite pentru neascultare” (Zah. 14:16-18). Dovada cea mai clară, însă, va fi dată tuturor la sfârşitul celor o mie de ani.

Mulţimile celor crescuţi într-un climat de neprihănire vor trece la prima ocazie de partea unui Satan dezlegat, vor repeta păţania celor din Gog şi Magog, dar nu vor fi lăsaţi, ci distruşi la fel ca aceştia:

“Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.” (Apoc. 20:7-9).

Păcătoşii de la sfârşitul Mileniului, împreună cu toţi ceilalţi păcătoşi care s-au răzvrătit de-a lungul istoriei se vor duce atunci să împărtăşească soarta făpturilor cereşti răzvrătite împotriva lui Dumnezeu:

 “Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este Fiara şi Proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” (Apoc. 20:10).

 “Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!” (Mat.25:41).

Împărăţia milenară va fi un timp de slavă şi cinste pentru Israel.

“Luna va fi acoperită de ruşine şi soarele de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui.” (Is. 24:23).

“În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni cu grămada la el.  Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: «Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvântul Domnului.”

“El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război.” (Mica 4:1-3 ).

Prin trimiterea Fiului Său pe pământ, Dumnezeu a prezentat poporului Israel oferta Împărăţiei mesianice (Lc. 4:17-21; Mat.12:28). Dar cum poporul de atunci a refuzat această ofertă, Dumnezeu Şi-a amânat planul de întemeiere a Împărăţiei lui Israel, făcând loc “tainei” despre care vorbeşte apostolul Pavel: “vremea Bisericii” (Efes. 3:1-21).

Într-o formă embrionară, toate dimensiunile Împărăţiei sunt prezente acum în viaţa Bisericii: Cristos stăpâneşte în inimile celor născuţi din nou (Rom. 14:7-9), Duhul Sfânt ne călăuzeşte în Legea cea nouă (Rom. 8:1-2), suntem făcuţi părtaşi naturii dumnezeieşti (2 Pet. 1:4), trăim standardul de sfinţenie al Împărăţiei (Col. 3:12 scl.), etc.

Din acest punct de vedere, “vremea Bisericii” poate fi privită ca o avanpremieră a Împărăţiei. Din punct de vedere spiritual, adunarea credincioşilor este: “Basileia” (împărăţia), iar Cristos este “Basileous” (Împăratul).

Instaurarea Împărăţiei în toată splendoarea şi autoritatea ei mondială nu se va face însă decât la cea de a doua venire a Domnului Isus Cristos. În clipa aceea lumea se va afla în cea mai teribilă încleştare militară: Armaghedonul. “Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa.” (Mat.24:21-22).

Atunci, evreii Îl vor întreba pe Domnul Isus:

“De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?” şi El le va răspunde: “În casa celor ce Mă iubeau le-am primit.” (Zah.13:6).

Dumnezeu va răscumpăra atunci pe Israel din “alunecarea” despre care vorbeşte apostolul Pavel (Rom. 9-11), şi se va împlini ce scrie proorocul Zaharia:

“Atunci voi turna peste casa lui David şi peste toţi locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge, cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.” (Zah. 12:10).

Pavel spune că, dacă alunecarea evreilor a fost o binecuvântare pentru Neamuri, ce va fi atunci “plinătatea întoarcerii lor?” (Rom. 11:12). Cred că prima binecuvântare a întoarcerii lor va fi activitatea celor 144.000 de evanghelişti de talia apostolului Pavel care vor duce Evanghelia Împărăţiei pe tot pământul. Rodul predicării lor va fi mulţimea fără număr care vine la Dumnezeu “din Necazul cel Mare” (Apoc. 7:4-8, 9-14).

Însă, cea mai mare binecuvântare va fi “reaşezarea tuturor lucrurilor” despre care vorbeşte apostolul Petru în predica sa:

“Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Cristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.

În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: «Domnul, Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul orodului.»  De asemenea, toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: «Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.»” (F.A. 3:19-25).

În extraordinarele sale pasaje mesianice, profetul Isaia descrie câte ceva din “noua ordine mondială” a lui Dumnezeu pregătită pentru vremea Mileniului:

“Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării, va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia brâul mijlocului Său. Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate, vor fi împreună şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului. Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă. În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; Neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.

În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat şi în ostroavele mării. El va înălţa un steag pentru Neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului. Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim, ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus, şi vor jefui împreună pe fiii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mâinilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi. Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pâraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi. Şi va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său, care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua când a ieşit din ţara Egiptului.” (Is. 11:1-16).

În alte pasaje, Isaia trece cu descrierea dincolo de pragul Împărăţiei mesianice, anticipând zorii eternităţii (Is. 60:1-2; 65:17-25; 66:19-24).

Aceeaşi realitate viitoare este descrisă şi de profetul Ezechiel:

 “Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel, toţi vor avea un singur împărat, … Robul Meu David va fi împărat peste ei, şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele şi le vor împlini.” (Ez. 37:22-28; 47:1-12).