Răpirea și Ziua Domnului

(Articol din seria „Biblia profetică“)

Este remarcabil că apostolul Pavel a ales să lămurească problemele legate de plecarea Bisericii de pe pământ şi venirea Zilei Domnului în scurta lui vizită misionară făcută la Tesalonic (F.A. 17:1-9). Pavel a socotit că finalul glorios al Bisericii, contrastat cu finalul tragic al lumii reprezintă o metodă de evanghelizare foarte bună şi o motivaţie excelentă pentru trăirea unei vieţi de sfinţenie. Se pare, însă, că proaspeţii creştini din Tesalonic au întâmpinat unele dificultăţi în asimilarea acestor învăţături.
Însă, impasul lor ne pune nouă la dispoziţie o extraordinară lămurire asupra acestui subiect, făcută de Pavel, în cele două Epistole adresate creştinilor din Tesalonic.
Fiecare capitol al primei Epistole se încheie cu o aluzie la venirea Domnului (1 Tes. 1:10; 2:19-20; 3:13; 4:15-18; 5:23).
Dar textul care vorbeşte despre finalul glorios al Bisericii pe pământ este 1 Tes. 4:13-18. (Un alt text în care apostolul prezintă acest subiect este 1 Cor.15:51-54).

Scriindu-le celor nedumeriţi cu privire la soarta credincioşilor care au murit înainte de venirea Domnului, Pavel afirmă câteva adevăruri valabile şi pentru noi:

(1) Nu toţi credincioşii vor muri (1 Tes. 4:17; vezi şi 1 Cor.15:51).
(2) Cei morţi vor învia primii (1 Tes.4:16; vezi şi 1 Cor.15:52).
(3) Răpirea va fi instantanee (1 Tes. 4:16; vezi şi 1 Cor.15:52).
(4) La sunetul ultimei trâmbiţe, toţi
credincioşii vor fi schimbaţi (1 Tes. 4:16; vezi şi 1 Cor.15:51-52).

Ce înseamnă “Răpirea”?

În originalul grecesc, termenul “răpire” apare în Biblie numai în 1 Tes. 4:17. Traducerea latină a cuvântului (rapto) înseamnă “a pune sechestru”, “a lua pe neaşteptate”. În originalul grecesc, acest termen a fost folosit în câteva sensuri diferite, şi anume:
– a răpi = a duce repede în altă parte (F.A. 8:39),
– a răpi = a lua forţat (Ioan 6:15),
– a răpi = a smulge bunurile cuiva (Evr. 10:34)
– a răpi = a strămuta în alt loc (2 Cor.12:1-4; Ioan 14:1-6),
– a răpi = a scoate (pe cineva) dintr-o mare primejdie (F.A. 23:10).

În calendarul lucrării lui Dumnezeu cu Biserica, răpirea credincioşilor va fi:
(1) o întâlnire glorioasă “pe nori” (Ioan 17:22-24; Rom. 8:17-19; 2 Cor.4:17-18;
(2) o întâlnire pentru toată veşnicia (Ioan 14:3);
(3) o întâlnire a răsplătirilor (Rom. 14:10; 2 Cor.5:10; 1 Cor.3:10-15).

După Răpirea sa în Cer, Biserica va trece prin evaluarea lucrărilor fiecărui credincios şi prin ceremonia răsplătirilor dumnezeieşti.
“Scaunul de judecată al lui Cristos” (în gr., bema) nu trebuie confundat cu “Scaunul de domnie mare şi alb” al Judecăţii de Apoi înaintea căruia vor compărea pentru a sta în faţa lui Dumnezeu şi a-şi primi osânda toţi necredincioşii din toate timpurile.

Ce este “Ziua Domnului”?

“Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o prăpădenie neaşteptată vaveni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci cei ce dorm, dorm noaptea şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.” (1 Tes. 5:1-11).

Trei expresii din acest text merită o atenţie deosebită.

1. “Vremuri şi soroace”
Aceasta este o perifrază care se găseşte numai de trei ori în Biblie, de fiecare dată referindu-se la planul lui Dumnezeu cu Israelul.
Prima dată a fost folosită de profetul Daniel când l-a înştiinţat pe împăratul Nebucadneţar că Dumnezeu vrea să-i descopere ceva din
planurile Sale:

“Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea. El schimbă vremurile şi împrejurările …” (Dan. 2:20-21).

Domnul Isus a folosit această expresie după ce, timp de patruzeci de zile, le-a vorbit ucenicilor despre “lucruri privitoare la
împărăţia lui Dumnezeu”:

“Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele”, pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (F.A. 1:7).

Misiunea ucenicilor (şi a Bisericii, prin extensie), nu este instaurarea Împărăţiei lui Israel, ci răspândirea Evangheliei până la marginile pământului:
“Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (F.A. 1:8).

Dumnezeu are un plan prestabilit pentru naţiunile lumii şi mai ales pentru Israel (F.A. 17:26). El va culmina într-o perioadă teribilă numită şi “Ziua Domnului”.

2. “Ziua Domnului”
În Biblie, acestei expresii îi poate corespunde o perioadă de douăzeci şi patru de ore sau una mai îndelungată în care Dumnezeu Îşi împlineşte un scop special. În contextul nostru, “ziua Domnului” este vremea când Dumnezeu va judeca lumea şi va pedepsi Neamurile. Concomitent, Dumnezeu îl va pregăti pe Israel pentru revenirea Domnului Isus pe pământ ca să-Şi întemeieze împărăţia. Spre acest punct culminant se deschidea orizontul profetic al cărţilor din Vechiul Testament (Ioel 2:1-32; Amos 5:18-20; Zah. 1:14-18 şi Is. 2:12-21).

“Ziua Domnului” se mai numeşte şi “Necazul lui Iacov”:
“Vai! Căci ziua aceea este mare, nici una n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea.” (Ier. 30:7).

Mulţi cercetători ai Bibliei numesc această perioadă “vremea Necazului celui Mare” şi cred că ea este descrisă cel mai clar în capitolele 6 – 19 din Apoc..

3. “Ca un hoţ noaptea”
Expresia aceasta redă o imagine folosită şi de Domnul Isus când vorbeşte despre vremea sfârşitului:

“Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Mat.24:43-44; Lc. 12:35-40).

Metafora subliniază surpriza şi caracterul neaşteptat al venirii “Zilei Domnului”. În Apoc. 3:3 şi 16:15, aceeaşi imagine este folosită pentru a-i îndemna pe credincioşi să se pregătească şi să nu stea nepăsători ca cei cuprinşi de somn. Deoarece nu se ştie precis când va veni Domnul, credincioşii trebuie să stea într-o continuă stare de veghe şi de aşteptare, indiferent cu ce se ocupă.

Dacă punem toate aceste trei expresii împreună înţelegem ce a vrut Pavel să le spună credincioşilor din Tesalonic. “Vremurile şi soroacele” sunt nişte date importante pentru planul mesianic cu poporul evreu. “Ziua Domnului” va veni ca o pedeapsă năprasnică peste cei ce nu cred Evanghelia din vremea Bisericii şi vor avea parte de suferinţele judecăţilor din perioada ” necazului lui Iacov”.
Aceasta este a doua etapă (prima fiind răpirea, iar a doua descoperirea) a celei de a doua veniri a lui Cristos, în slavă şi pentru judecată, despre care citim în 2 Tes. 1:5-10 şi Apoc. 19:11-21. Ea va avea loc la sfârşitul celor şapte ani de Necaz, când “taina fărădelegii” (programul lui Satan cu lumea, 2 Tes. 2.7) se va încheia cu marea bătălie de la Armaghedon.

Izbăvirea credincioşilor

Este foarte important să observăm jocul de poziţii dintre “voi” şi “ei” pe care-l face apostolul Pavel. “Voi” sunt cei credincioşi, iar “ei” sunt cei necredincioşi.

– Credincioşii sunt “fii ai luminii”. Necredincioşii sunt “ai nopţii”.
– Credincioşii veghează şi aşteaptă. Necredincioşii dorm şi se îmbată (1 Tes. 5:5-8).
– Credincioşii ştiu că peste liniştea aparentă a lumii va veni “o prăpădenie neaşteptată, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată” (1 Tes. 5:3).
– Cei credincioşi vor scăpa de această pedeapsă pentru că despre ei apostolul Domnului scrie: “noi n-am fost rânduiţi la
mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos” (1 Tes. 5:9).

Eu ştiu bine că mulţi oameni duhovniceşti şi maturi în credinţă sunt de altă părere în privinţa celor dezbătute mai sus. Tocmai de aceea nu voi face din această învăţătură un test pentru mântuire sau
părtăşie creştină. Însă, am convingerea că Biserica va fi răpită de Mirele ei înainte de Necazul cel Mare. Iată motivele care mă îndreptăţesc să cred acest lucru:

Natura Bisericii
Biserica este “Trupul lui Cristos”, iar El este Capul acestui Trup duhovnicesc (Col. 2:17-19). La Cruce, Domnul Cristos a luat asupra Lui pedeapsa cuvenită pentru păcatele noastre (Is. 53:5). El ne-a promis că nu vom mai avea parte de mânia lui Dumnezeu (Ioan 5:24).

“Ziua Domnului” este o zi a mâniei şi mi se pare că nu este deloc drept şi necesar ca Biserica să mai treacă prin aşa ceva.

“Noi, însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Cristos.” (2 Tes. 2:13-14).

Natura Necazului celui Mare
El va fi un timp de pedeapsă pentru Neamuri şi de curăţire pentru Israel în vederea revenirii lui Mesia.
Cei din Biserică vor fi păziţi “de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apoc. 3:10). Dumnezeu va judeca “locuitorii pământului” pentru nelegiuirile lor (Is. 26:20-21). Nelegiuirile credincioşilor au fost deja ispăşite de Domnul Isus Cristos la Cruce.

În plus, şi mai ales, trebuie ţinut seama de originea şi iedntitatea Bisericii despre care Fiul lui Dumnezeu a declarat fără echivoc: “…lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume… Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.” (Ioan 17:14, 16).

Şi dacă cei credincioşi nu fac parte dintre “locuitorii pământului”, iar pe de altă parte, la o dată posterioară Necazului celui Mare “sfinţii vor judeca lumea” (1 Cor.6:2), cum am putea crede că Biserica ar trebui să împărtăşească (fie şi parţial, cum cred midletribulaţioniştii) soarta lumii?!

Promisiunea revenirii iminente

Singurul lucru care mai trebuie să se întâmple înainte ca Domnul Cristos să ia la Sine Biserica este convertirea ultimului mădular din cei ce alcătuiesc “Trupul Său spiritual”. Apostolul Pavel vorbeşte despre “un număr deplin al Neamurilor”, după împlinirea căruia Israelul va reintra în prerogativele mesianice (Rom. 11:25-26). Dacă Domnul n-ar veni pentru
Biserică decât după Necazul despre care vorbeşte Apoc. în capitolele 6-19, atunci venirea Lui n-ar mai fi nici iminentă, nici surprinzătoare. Este sugestiv faptul că termenul “biserică” după ce este folosit din belşug în primele capitole, nu mai apare niciodată în Apoc. de la 4:1 până la 22:13.
De asemenea, este clar că Pavel aştepta să fie el însuşi în viaţă când va veni Domnul, pentru că foloseşte pronumele “noi” atunci când discută această doctrină (1 Tes. 4:13 – 5:11). Aceeaşi atitudine a avut-o şi apostolul Ioan, care îşi încheie Apoc. cu rugăciunea: “Amin. Vino, Doamne Isuse!” (Apoc. 22:20).

Evoluţia celor şapte Biserici descrise în Apoc. 2 – 3

Mulţi dintre cercetătorii serioşi ai Bibliei au ajuns la concluzia că succesiunea Bisericilor selectate acolo ilustrează evoluţia spirituală a Bisericii universale în istorie. Efesul ar reprezenta astfel Biserica veacului apostolic, Smirna ar fi Biserica aflată sub persecuţia din primele secole, etc. Ultima Biserică din succesiune, Laodiceea, ar reprezenta biserica apostată din vremurile din urmă.

În această interpretare, Biserica Filadelfia (Apoc. 3:7-13) ilustrează Biserica încă plină de credinţă anterioară venirii Domnului Isus. Este o Biserică activă în vestirea Evangheliei căreia Dumnezeu i-a deschis “o uşă, pe care nimeni n-o poate închide”. Ea vesteşte revenirea Domnului Isus (“ai păzit cuvântul răbdării Mele”) şi i se face o promisiune foarte interesantă: “Te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apoc. 3:10).

Această promisiune este confirmarea unei făgăduinţe sinonime consemnată în 1 Tes. 5:9.

Ordinea evenimentelor din 2 Tesaloniceni

Venirea Domnului nu poate avea loc înainte de a se petrece “lepădarea de credinţă” şi “descoperirea omului fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte «Dumnezeu», sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2 Tes. 2:3-4).

Notaţi că această ordine se armonizează cu celelalte pasaje biblice care vorbesc despre planul profetic. Iată ce a spus Domnul Isus despre vremurile de la urmă:

“De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit proorocul Daniel, «aşezată în locul sfânt» – cine citeşte să înţeleagă! Atunci, cei ce vor fi în Iudeea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu coboare să-şi ia lucrurile din casă; Şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci, dacă vă va spune cineva: «Iată, Cristosul este aici, sau acolo!», să nu-l credeţi. Căci se vor scula Cristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie!», să nu vă duceţi acolo! «Iată-L în odăiţe ascunse!», să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz, «soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate». 

Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” (Mat.24:15-31).

Apostolul Pavel leagă revenirea Domnului Isus cu răscumpărarea câştigată la cruce. Noi am fost “cumpăraţi cu un preţ”. Suntem Mireasa Lui, şi El va reveni ca să ia ce este al Lui înainte de a declanşa judecăţile Sale asupra locuitorilor  pământului. Aduceţi-vă aminte că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru ca noi să trăim prin El (1 Ioan 4:9), pentru El (2 Cor.5:15) şi cu El (1 Tes. 5:10). Fie că trăim, fie că am murit (“veghem sau dormim”), noi suntem ai Domnului şi trăim împreună cu El (Rom. 14:8).

(Prelucrare după Warren W. Wiersbe)