Visul lui Nebucadnețar

Niciodată nu a visat un muritor un vis mai epocal decât acesta. ,Împreună cu vedenia lui Daniel din capitolul 7 (care reia tema capitolului 2 şi o lămureşte în detaliu), acest pasaj anunţă că Dumnezeu a hotărât să renunţe pentru un timp la importanţa preponderentă pe care a jucat-o în istoria divină Israelul şi să
aducă în scenă “vremurile Neamurilor”, despre care a vorbit Domnul Isus şi ni s-a păstrat la Luca 21:24.

Lui Nebucadneţar, care s-a arătat preocupat de ceea “ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă” (Dan. 2:28), Dumnezeu îi descoperă în vis succesiunea
de puteri mondiale care se va desfăşura pe pământ începând cu imperiul lui şi până la venirea Împărăţiei “care va dăinui veşnic” (Dan. 2:44.) Această ultimă împărăţie pe care Dumnezeu o va aduce pe pământ va fi instaurată “fără ajutorul vreunei mâini” şi va cuprinde întreg pământul (Dan. 2:34-35,45).

Primii creştini au cunoscut şi ei aceste profeţii din cartea lui Daniel şi le-au dat o interpretare foarte precisă. Iată ce scria Hippolytus, care a trăit între anii 160-236 după Cristos şi a fost unul dintre ucenicii lui Irineu, socotit la rândul său ca unul dintre cei patru mari teologi ai vremii sale:

“Capul de aur al Chipului, ca şi leul corespunzător arată Imperiul Babilonian;
pieptul şi braţele de argint împreună cu simbolul ursului din cap. 7 sunt Imperiul Mezilor şi Perşilor; pântecele şi coapsele de aramă împreună cu pardosul (leopardul) îi arată pe greci, care au deţinut supremaţia începând cu vremea lui Alexandru Macedon; picioarele de fier, ca şi fiara “nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică” îi arăta pe romani, care sunt în fruntea lumii în vremea de azi; picioarele parte de fier şi parte de lut, ca şi cele zece coarne, sunt simboluri pentru zece împărăţii care nu s-au ridicat încă; celălalt corn mai mic care s-a ridicat dintre cele zece îl arată pe Anticrist; piatra care loveşte Chipul şi aduce Judecata asupra întregului pământ este Cristos” (Tretise on Crist and Antichrist – Ante-Nicene Fathers, Vol. V, p. 210, par. 28).

Partea de profeţie care se împlinise deja le era foarte clară primilor creştini. Ei şi-au dat seama chiar şi că în perimetrul Imperiului Roman se vor mai defini încă alte zece forme de guvernământ, aliate într-o formă de guvernare comună, care îi va face loc lui Anticrist şi că Domnul Cristos, la cea de a doua venire a Sa, va pune capăt “vremurilor Neamurilor”, instaurând chiar aici pe pământ Împărăţia neprihănirii. Cei dintâi creştini nădăjduiau încă de pe atunci în venirea Împărăţiei. Nu este de mirare, căci Însuşi Domnul îi învăţase să se roage spunând: “Vie Impărăţia Ta” (Mat.6:10).

Revenind la secvenţele visului lui Nebucadneţar şi la tălmăcirea pe care i-a dat-o profetul Daniel putem obţine o veritabilă perspectivă a istoriei celor patru imperii mondiale. Iată-le, aşadar:

Imperiul Babilonian

Acesta ajuns să domine lumea cunoscută pe atunci începând din anul 604 î.H., prin venirea la putere a lui Nebucadneţar, ca urmaş al lui Nebopolasar. Acest imperiu a fost supranumit “un imperiu de aur, într-o epocă de aur”. Realizările militare, economice şi edilitare din Imperiu au depăşit, fără termen de comparaţie, tot ceea ce văzuse omenirea până la vremea aceea.

Ca oraş, Babilonul era o minunăţie a lumii. Zidurile lui erau întinse pe un perimetru de 90 de kilometri, cu latura de 23 de kilometri, înălţimea zidurilor fiind de 70-100 metri şi grosimea de 25 metri. În interiorul oraşului existau provizii suficiente pentru a supravieţui unui eventual asediu pe o durată de 20 de ani. Râul Eufrat fusese deviat printre doi pereţi dubli ai oraşului şi asigura alimentarea cu apa necesară. Nebucadneţar adunase în Babilon cantităţi uriaşe de aur: clădise temple aurite, statui de aur şi el însuşi stătea pe un uriaş tron turnat din aur. Babilonul devenise un simbol al puterii omeneşti şi al trăirii fără Dumnezeu.

Ca simbol întâlnit de multe ori în profeţii, Babilonul reprezintă încercarea omului de a se descurca fără Dumnezeu, un sistem din care este exclusă adorarea lui Dumnezeu şi în care populaţia este organizată într-o societate idolatră. Dumnezeu găseşte cu cale că un astfel de sistem nu trebuie să dăinuiască. Chiar dacă El nu-Şi găseşte un rival pe pământ de care să se teamă, totuşi, Dumnezeu Însuşi i Se ridică împotrivă şi-l sorteşte pieirii.

Într-un text din Isaia (45:1) ni se spune cum Dumnezeu l-a ridicat pe Cir, persanul şi cum l-a ajutat în chip providenţial să distrugă Babilonul, înlesnindu-i pătrunderea în cetate prin nişte “porţi, care să nu se mai închidă”. Istoria ne spune că aşa a şi fost. Acest Cir, persanul a fost ajutat să asedieze Babilonul de Dariu, medul, un unchi bătrân al lui Cir. Ei au plănuit ca în ajunul unei mari sărbători din Babilon, când populaţia oraşului se îmbăta de bucurie, să devieze într-o depresiune apele Eufratului şi să pătrundă prin albia goală a râului, pe sub zidul cetăţii, între cele două ziduri ale fortificaţiei. Însă, tot planul acesta ar fi eşuat, dacă “cineva” n-ar fi uitat tocmai în seara aceea să închidă porţile de fier dinspre interiorul cetăţii. Dumnezeu hotărâse ca falnicul Babilon să devină “ca Sodoma şi Gomora”, un loc în care nu va mai fi niciodată popor, ci îl vor locui fiarele pustiei şi-l vor bântui stafiile (Is. 13:19-22).
Despre căderea Babilonului (în anul 538 î.H) mai vorbise şi Ieremia (Ier. 50:1-3, 8-9, 14-16, 22-25; 51:1-4, 56-57) cu aproape 80 de ani înainte de a se întâmpla acest eveniment.   Amănunte despre luarea Babilonului găsim şi în cartea lui Daniel, în capitolul 5:1-31.

Urmaşul lui Nebucadneţar, numit de Daniel Belşaţar, n-a învăţat nimic din
experienţele tatălui său şi a fost înlăturat de la tron de Dumnezeu Însuşi, după ce îl cântărise în balanţa dreptăţii Sale şi-l găsise uşor (Dan. 5:22-28). Căderea Babilonului a devenit un fapt sinonim cu înfrângerea celor ce se ridică împotriva lui Dumnezeu, punând bazele unui sistem prosper pentru o vreme, mândru şi arogant în înfăţişare, dar gol şi ignorant în esenţă. Cartea Apoc. ne prezintă căderea unui alt Babilon, Babilonul cel mare. Evident, denumirea aceasta este simbolică, şi face aluzie la asemănările care vor exista între societatea viitorului de pe timpul lui Anticrist şi Babilonul istoric. (Vezi Apoc. 18:1-24).

Dintre numeroasele concluzii ale acestui fragment din planul profetic, vom enumera mai jos următoarele:

(1) Dumnezeu face tot ce vrea în istoria lumii (expresie menţionată de trei ori în Dan. 4:17, 25, 32).

(2) Dumnezeu poate îngădui pentru o vreme, nebunia oamenilor.

(3) Mândria merge înaintea căderii.

(4) Oamenii nu învaţă din experienţa trecutului.

(5) Bogăţia şi slava lumii sunt puse în cântarul divin şi fiecare făptură omenească îşi va primi răsplata după binele sau răul săvârşit în viaţa sa..

Imperiul Medo-Persan

A luat fiinţă în anul 538 î.H. şi a durat 200 de ani, până când a apărut pe scena lumii Alexandru Macedon în 331 î.H. Despre felul în care a căzut Babilonul în mâinile medo-perşilor găsim scris în Daniel cap.5 (în special v.30-31). După cum se vede din citirea textului, căderea Babilonului a fost hotărâtă de Dumnezeu Însuşi, care de altfel anunţase acest eveniment cu aproximativ 100 de ani înainte prin profetul Isaia (Is. 13:17-18). Urmaşul lui Nebucadneţar n-a priceput nimic din experienţa marelui împărat (Dan. 5:18-22) şi a trebuit să fie scos de pe scena istoriei. În visul lui Nebucadneţar, Imperiul Medo-persancorespunde “pieptului şi braţelor de argint” (2:32), iar în vedeniile lui Daniel, el este asemănat cu “un urs care stătea într-o rână şi avea trei coaste în gură între dinţi” (7:5), dar şi cu berbecul din Daniel 8:1-4, 20.

Aceste descrieri s-au potrivit întocmai cu caracteristicile acestui imperiu în care au fost introduse sisteme de taxare draconice şi care şi-a întins cuceririle dincolo de Egipt şi până la graniţele Greciei.

Fără îndoială că, din punct de vedere profetic, evenimentul cel mai extraordinar din cartea Daniel a fost împlinirea absolut exactă a profeţiei despre apariţia şi rolul împăratului persan Cir.

Cu aproximativ 100 de ani înainte, Dumnezeu anunţase prin Isaia şi numele
acestui împărat şi lucrarea pe care avea s-o împlinească acesta: emiterea unui edict pe temeiul căruia evreii să se poată repatria (Is. 45:1-13).

Pe când slujea la curtea împăratului Dariu, Daniel “a văzut din cărţi” că se împlinise perioada vestită de Domnul prin profetul Ieremia (Ier. 25:11) despre robia evreilor şi împreună cu mai-marii poporului iudeu s-a înfăţişat înaintea împăratului ţinând în mâini sulul profeţiei lui Isaia. Impresionat de cele citite, Cir s-a pus imediat pe lucru şi cărturarul Ezra relatează despre hotărârea luată de împărat (Ezra 1:1-11).

După 200 de ani de dominare, Imperiul Medo-persan s-a prăbuşit încercând să
cucerească Grecia. În planul lui Dumnezeu, venise vremea lui Alexandru Macedon. În bătălia de la Arbela (331 î.H.), deşi copleşiţi numeric (proporţia a fost se pare de douăzeci la unu în favoarea medo-perşilor), grecii au obţinut o victorie zdrobitoare. Împăratul medo-persan a încercat zadarnic să-şi regrupeze trupele într-o retragere strategică.

“Pardosul” grec (leopardul este cea mai rapidă dintre feline) nu le-a dat nici un răgaz, ci i-a urmărit peste tot cu o iuţime nemaiîntâlnită în istorie. Pas cu pas, Imperiul Medo-persan a dispărut, lăsându-i loc lui Alexandru să se întindă “până la marginile pământului” (Dan. 8:5).

Imperiul Grec
Este asemănat în visul lui Nebucadneţar cu “pântecele şi coapsele de aramă” (Dan. 2:32). Imaginea a fost cum nu se poate mai nimerită, deoarece grecii au fost primii în istoria lumii care au purtat, în afara hainelor obişnuite, echipament de război făcut din aramă. Despre soldaţii greci se spunea că sunt “de aramă”. Coiful, platoşele, şi scutul le-au dat grecilor avantaje nete şi i-au ajutat să înfrângă oşti care-i depăşeau cu mult din punct de vedere numeric. Comandantul lor, Alexandru, a fost un geniu militar. Nimeni nu i-a putut sta împotrivă. El a cucerit tot ce ce putea fi cucerit la acea dată, iar după aceea, spun istoricii, a izbucnit în plâns, pentru că nu putea merge mai departe.

Succesul l-a găsit pe Alexandru Macedon foarte repede. La nici treizeci de ani avea deja o putere incomensurabilă. El a trăit însă ca un smintit, în beţii şi în serbări în care era proclamat una cu zeii. De fapt, chiar şi campania lui împotriva Indiei, s-a născut tot din dorinţa de a repeta ceea ce făcuseră în tradiţia Olimpului grecesc Bachus şi Hercules.
La aproximativ 32 de ani, Alexandru Macedon a fost atins de friguri şi a murit în
delir după 11 zile de chin. Era anul 323 î.H.

Influenţa Imperiului Grec asupra Israelului a fost adâncă şi de durată. Filozofia greacă nu prea a făcut casă bună cu religia evreilor, dar cuceritorii s-au impus prin forţa armată şi viclenia distracţiilor. Rezultatul influenţei greceşti a fost o slăbire a moralei şi o provocare la adresa ataşamentului evreilor faţă de Dumnezeu.

Împăratul grec Antioh Epifaniu a atins culmea represaliilor atunci când a intrat călare în Templul din Ierusalim şi a jertfit pe altar carne de porc (animal necurat în religia evreilor). El a omorât preoţii şi a încercat o grecizare forţată a evreilor. Prin ceea ce a făcut, Antioh a intrat în istorie ca un precursor al lui Anticrist. (La el face aluzie Domnul Isus în Mat.24:15). Însă, conduita obraznică şi atitudinea sfidătoare a cuceritorilor greci au incitat spiritul naţionalist evreiesc şi, sub conducerea Macabeilor, evreii s-au revoltat şi şi-au redobândit libertatea. Numai că această bucurie n-a durat prea mult. Din cauza frământărilor interne şi a luptelor fratricide, Israelul a slăbit treptat şi a căzut sub stăpânirea maşinii de război romane.

Imperiul Roman
În vedeniile lui, Daniel nu a găsit nici o asemănare suficient de şocantă pentru a ilustra ceva din caracterul acestei puteri mondiale. Într-adevăr, profetul scrie:

“Era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi puternică” (Dan. 7:7).
Nimic n-a putut să stea împotriva acestei uriaşe forţe de invazie romană, care “avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma, şi călca în picioare ce mai rămânea” (Dan. 7:8).

Roma şi-a început cuceririle în anul 241 î.H., odată cu invadarea Siciliei. Sub tălpile Legiunilor ei au căzut apoi Europa, Asia Mică, Orientul Mijlociu şi coasta de nord a Africii, astfel că întreaga Mediterană devenise un lac al Imperiului.

În timp ce alte imperii au durat o perioadă măsurată în zeci sau sute de ani, puterea Romei a instaurat un imperiu care a dăinuit mai bine de 1.500 de ani. Chiar dacă ramura de apus a Imperiului a căzut cam pe la anul 500 d.H., Imperiul Bizantin a continuat până în 1453 d.H. De departe, Imperiul Roman a fost cel mai mare dintre imperiile lumii.

Dintre cele patru puteri mondiale anunţate de Dumnezeu prin visul lui Nebucadneţar şi prin vedeniile lui Daniel, Imperiul Roman are o importanţă aparte:

(1) El va fi cea din urmă formă de stăpânire omenească asupra pământului.

(2) El va fi imperiul în care va lovi Cristos la cea de a doua venire a Sa. Asupra acestui imperiu merită să aruncăm o privire mai atentă încercând să punem cap la cap informaţiile disparate pe care ni le pune la dispoziţie textul profetic.

Caracteristicile profetice ale Împărăţiei Fiarei:

a) Este un imperiu segmentat în două secţiuni distincte. Textul din Daniel 2:33 ne spune că în prima fază a existenţei sale (“picioare”), imperiul este unitar şi are tăria fierului, pe când în cea de-a doua parte a existenţei lui (de la fluierele picioarelor în jos), imperiul se prezintă sub forma unei imposibile uniri între fier şi lut amestecate împreună. Într-adevăr, imperiul fiarei a patra a debutat sub numele de Imperiu al Romei şi a supus sub tălpile invincibilelor ei legiuni toată suflarea lumii. Romanii au cucerit prin forţă şi au dominat prin teroare. Fără a fi fost vreodată cucerit (!!!), imperiul Romei a căzut într-un fel de “leşin”, dispărând temporar de pe scena istoriei. El s-a dat la o parte ca să facă loc pentru “vremea Bisericii”.
(Noi trăim acum în v

remea sfârşitului şi putem vedea cum imperiul Romei se reface, ca formă şi ca alcătuire, sub denumirea de “Confederaţia Europeană” sau “Piaţa Comună” sau “Comunitatea Europeană”. Există astăzi un “Parlament European”, ca un mugure al unei visate conduceri unice).

În cea de-a doua fază a sa, Imperiul Romei, sau Împărăţia Fiarei, nu va mai fi unitar, ci fragmentat în zece unităţi de guvernământ distincte, simbolizate de cele zece coarne ale Fiarei (Dan. 7:7-8; Apoc.13:1). Faptul că imperiul fiarei a patra se reface, este semnul că vremea Bisericii este pe sfârşite şi că Dumnezeu este gata să reia firul profeţiilor lui Daniel.

În ordine cronologică urmează ca, după plecarea Bisericii, în imperiu să apară “Omul fărădelegii, Fiul pierzării, Nelegiuitul” (2 Tes. 2:3-12; 1 Ioan 2:18; Apoc. 13:3-8), micul corn din vedenia lui Daniel (Dan. 7:8), Anticristul, “domnul care va veni” (Dan. 9:26). El va face semne mari şi minuni, va intra în Templul din Ierusalim şi se va da drept Dumnezeu, va face război cu sfinţii şi-i va birui, dar va fi nimicit de “piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mâini omeneşti” (Dan. 2:34-35). Acest Anticrist va fi nimicit de suflarea Domnului Isus, care-l va prăpădi la arătarea venirii Sale (2 Tes. 3:8). Apoi Dumnezeu va da Împărăţia în mâinile Fiului omului, care va veni pe norii cerului (Dan. 7:13-14; 1 Cor.15:24-27; Ps. 2).

b) Este un imperiu care va avea o putere înfricoşător de mare. Grozăvia acestui imperiu nu şi-a găsit echivalent în nici o creatură de pe faţa pământului. Textele profetice îl numesc pur şi simplu “FIARA”. Impresia pe care i-a lăsat-o lui Daniel fiara aceasta a fost aşa de puternică, încât el nu a găsit o altă formulare mai potrivită ca aceasta: “nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică”. Şi proorocul continuă descrierea fiarei a patra astfel: “Avea dinţi mari de fier şi mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte” (Dan. 7:7).
Oamenii au descoperit energia atomică şi armele moderne de distrugere în masă îi îngrozesc pe toţi locuitorii pământului. Puterea de dominare a Fiarei se va sprijini şi pe ameninţarea cu războiul atomic.

c) Este un imperiu în care totul şi toţi se vor afla sub controlul celui aflat la putere. Apocalipsa ne spune că fără asentimentul Fiarei “nimeni nu va putea să vândă sau să cumpere” (Apoc.13:15-18).

Mult timp această profeţie a părut greu de crezut, dar acum, de când au apărut
calculatoarele electronice, computerele şi credit-cardurile cu coduri numerice, toată lumea ştie că acesta este drumul spre care se îndreaptă societatea de mâine.

d) Este un imperiu cu o religie universală impusă de la centru.
Forme de închinare impusă au mai existat şi în alte vremuri, dar ceea ce se va întâmpla în timpul domniei Fiarei va întrece orice închipuire.

O a doua personalitate, la fel de dezumanizată (şi numită din acest motiv: “o a
doua fiară”), va îndemna tot pământul să cadă în admiraţia Fiarei celei mari:

“Ea lucra cu toată puterea fiarei dinaintea ei (deci, aceeaşi putere satanică, n.a.) şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană fusese vindecată. …Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană Fiarei, care avea rană de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei Fiarei, ca icoana Fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei Fiarei” (Apoc. 13:12-15).

e) Este primul şi singurul imperiu care, crezând în Dumnezeu, se va ridica în mod vădit împotriva Lui. Forme de împotrivire faţă de Dumnezeu au existat întodeauna, dar de obicei oamenii aceia erau sau agnostici sau atei sau idolatri. Fiara care va conduce Imperiul Roman restaurat, va fi pe faţă Anti-Dumnezeu, Anticrist (Anti-Cristos). Diavolul însuşi o va însufleţi după încercarea de atentat sugerată de “rana de moarte care fusese vindecată” (Apoc.13:12) şi îi va transmite propria sa răzvrătire şi împotrivire faţă de Stăpânul universului care l-au făcut “să-şi piardă vrednicia” şi să devină “Satanah” (potrivnicul).

Fiara “va intra în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (2 Tes. 2:4.

“El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, … şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi jumătate de vreme.” (Dan. 7:25).
“Împăratul va face aceea ce va dori; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi
dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini. Nu va ţine seama nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seama de nici un dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.” (Dan. 11:36-37).

Despre acest imperiu al lui Anticrist avem o relatare mult mai amănunţită în cartea Apocalipsa. Dar, pentru studiul de faţă este bine să ne oprim aici şi să ne amintim că această ultimă formă de guvernământ a omului, mai rea şi mai perversă decât toate celelalte, va fi pedepsită nu prin intervenţia vreunei alte structuri sociale, ci prin însăşi intervenţia lui Dumnezeu care, în persoana lui Cristos (“piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mâini omeneşti”, Dan. 2:34) Se va năpusti asupra chipului văzut de Nebucadneţar, punând capăt “vremurilor Neamurilor”, şi întemeind o nouă Împărăţie, care va fi dată “poporului sfinţilor Celui Preaînalt”. (Dan. 7:27).

“M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerului a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile, şi oameni de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Dan. 7:13-14).

Fără să ne lansăm într-o analiză mai detaliată a visului lui Nebucadneţar, este bine totuşi să subliniem două concluzii care ne afectează pe noi, cei de astăzi:

(1). Sfârşitul epocii noastre nu se va produce în urma unei îmbunătăţiri treptate a societăţii omeneşti care să culmineze cu venirea Împărăţiei cerurilor, ci se va realiza printr-un moment de criză, de prăbuşire, printr-o catastrofă neaşteptată.
În vedenia lui Nebucadneţar, peste degetele de fier şi lut se prăbuşeşte “piatra, dezlipită fără ajutorul vreunei mâini” (arătată în Dan. 7 ca fiind Domnul Isus Cristos în Împărăţia Mesianică) şi face bucăţi întreg Chipul, transformându-l într-o pleavă luată de vânt şi împrăştiată fără urmă (cap.2:34-35, 43-45).

Iată ce scrie William Newall în această privinţă:

“Toate visurile moderne despre un Mileniu înainte de venirea lui Cristos sunt erezii născute dintr-o necugetată încredere în bunătatea oamenilor sau, şi mai grav, din înşelare satanică. Biblia spune: “Când vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare.” (1 Tes.5:3). Cristos va face război cu lumea actuală şi va spulbera puterile lumii, transformându-le în «pleavă purtată de vânt»”.

(2). Sfârşitul vremurilor noastre este acum aproape. Cele două picioare ale Chipului din visul lui Nebucadneţar sunt o reprezentare fidelă a istoriei. După cum ştim, Imperiul Roman s-a rupt în două ramuri – Imperiul de Răsărit şi Imperiul de Apus. Despărţirea s-a produs în anul 395 d.H.

Ne aflăm astăzi în perioada reprezentată prin imaginea celor zece degete ale picioarelor Chipului din vis. Suntem martori la renaşterea Imperiului Roman pe teritoriul cunoscut din Europa. Slăbiciunea fierului amestecat cu lutul, defineşte, cum nu se poate mai bine, lipsa de coeziune care există sub masca unităţii europene.

“Legăturile omeneşti” despre care vorbea profetul Daniel există: căsătorii peste graniţe, călătorii fără paşapoarte, investiţii multinaţionale, libertatea acordată companilor transnaţionale de a prelua contracte în alte ţări, o monedă comună unică, etc. Totuşi, dominarea Europei de astăzi asupra lumii nu va mai avea forţa şi tăria Imperiului Roman de altădată. Dominarea militară va fi înlocuită cu
dominarea economică şi politică. Şubrezenia părţilor componente îi va determina pe cei din noua Europă Unită să-l accepte ca unic conducător pe Anticrist. Cu soluţiile propuse de el, lumea va părea că iese din impas, dar …pacea adevărată nu va fi aşezată decât la venirea Domnului Păcii. Va mai fi un groaznic război mondial, Armaghedonul, sau “ultimul război dinaintea păcii”.

4 comments on “Visul lui Nebucadnețar

  1. Pingback: BPP. 17 – VISUL LUI NEBUCADNEŢAR | B a r z i l a i – e n – D a n

  2. Complet, interesant, adevarat, si mai ales incitant in ceea ce priveste cercetarea : noi unde suntem? Acesta este studiul D-voastra. Ma bucur ca l-ati amintit si pe Antiochus Ephifanul, imaginea cea mai reflexiv – simbolica a Anticristului, in raport cu poporul evreu.
    Este cat se poate de trist , pe Blandul Pastor nu L-au acceptat, in schimb vor accepta o personalitate dura , cruda si demonica SI IL VOR PROCLAMA DREPT MESIA. Dar toate trebuie sa se intample conform unui scenariu divin, ce ne-ar mai ramane de spus decat” SA FIM GATA ” , sa avem grija sa nu ne lipseasca niciodata uleiul sfant din candele. Oricum , Biserica nu va prinde aceste urgii, sa ne silim sa fim cu totii prezenti la nunta Mielului. Maranatha ! Amin!

    Like

  3. Cu unele lucruri sunt hai sa-i zicem in acord, cu altel ba. In primul rand Alexandru Macedon n-a fost un dezmatat si-un betivan, daca omul si-a pierdut la 24 de ani iubirea vietii lui, ma refer la sotia lui Darius- Stateira, CEA DUPA CARE A PLANS CUM NICI SOTUL EI N-A FACUT-O STARNIND GELOZIA LUI, trebuia sa faca ceva ca sa uite. El a civilizat aproape toate tinuturile care le-a cucerit, a construit nenumarate orase, a incercat sa introduca cultura greaca, peste tot, odata cu limba greaca, care era vorbita pana si-n Ierusalim, a dat lectii de cum sa cuceresti cu 40000 de macedonieni o buna parte din lumea antica, adica: Siria, Iudeea, Frigia, Lidia, Caria, Asiria, Babilonul, Hyrcania, Partia, Media, Persia, Geodesia, Sogdiana, Bactria, ajungand in India, daca ar fi trait ar fi cucerit si cetatea Romei-proaspat intemeiata, adica avea 2 secole la activ. Aaruncat acea lume aproape primitiva, unde sorele se casatoreau cu frati cazul persilor, mamele cu fii lor- regatele din apropierea Indusului, a sa nu uitam Asiria si Babilonul, regina lor Semiramis ce dupa moartea sotul ei Nimrod s-a luat cu fiul ei si-au domnit impreuna 42 de ani, era o mizerie morala peste cea traita de Alexandru, el este adevarat dupa batalia de la Gaugamela, dupa moartea reginei sale si-a facut de cap, dar n-am auzit sa fi trait cu sorele lui Cleopatra sau Tesalonike sau cu mama sa de care a fugit si n-a mai vrut s-o vada, din cauza pretentiilor ei de-a domnii peste Macedonia, a facut o lume mai curata si-a aruncat-o inainte cu-n mileniu.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s