4. Daniel

Intreaga Biblie poate fi asemanata cu o oglinda plimbata asupra istoriei omenirii.  Reciproca este valabila, caci intreaga istorie umana poate fi desprinsa din continutul profetic asezat in cele 66 de carti ale Bibliei.
Cartea lui Daniel poate fi numita pe drept cheia descifrarii mesajelor profetice. Cadranul unui ceas n-ar fi de nici un folos fara ajutorul limbilor indicatoare. Tot asa, pentru intregul Scripturii, cartea lui Daniel este indicatorul principal care ne ajuta sa ne orientam in succesiunea de evenimente consemnate in profetii.

Domnul Isus il prezinta pe Daniel drept “un crainic al lucrurilor viitoare” confirmand ceea ce scrisese insusi Daniel despre cartea sa: “Tu insa Daniele, tine ascunse aceste cuvinte si pecetluieste cartea, pana la vremea sfarsitului. Atunci multi o vor citi si cunostinta va creste” (Dan. 12:4). La venirea Sa Domnul Isus a proclamat inceputul acestei “vremi a sfarsitului”, a ridicat pecetea de pe cartea lui Daniel si a declarat limpede: (De acum) “Cine citeste sa inteleaga” (Matei 24:15).

Titlul: Cartea poarta numele autorului ei, Daniel, care se poate traduce prin “Dumnezeu este judecatorul”.

Autorul: Desi pare surprinzator, despre acest om extraordinar stim foarte putine lucruri.

(1) In tinerete a fost dus ca rob din Israel la Babilon. In robie a hotarat sa nu-si piarda specificul national evreiesc, refuzand sa “se spurce mancand din bucatele aduse de la masa imparatului” (Dan. 1:8). Pus in scoala, a dat curand dovada de o intelepciune cu totul iesita din comun, dar mai ales s-a evidentiat prin capacitatea supranaturala de a patrunde in lumea lui Dumnezeu si de a primi talmaciri pentru vise si vedenii.

(2) Ca urmare a simpatiei de care s-a bucurat din partea lui Nebucadnetar, a fost promovat in cele mai inalte dregatorii imperiale. Si acolo insa si-a pastrat dorinta de a trai ca un evreu cucernic. Din aceasta cauza, la varsta de 70-75 de ani a fost aruncat intr-o groapa cu lei, din care Dumnezeu   l-a scapat in chip miraculos. Caracterul sau integru si apartenenta lui la lumea supraomeneasca a revelatiei divine, l-au ajutat sa pluteasca asemenea unei corabii peste talazurile framantate ale istoriei.

Monarhii lumii s-au succedat unul dupa altul: Nebucadnetar a fost urmat de Belsatar, iar apoi Babilonul a cazut in stapanirea lui Dariu, medul si a lui Cir, persanul. Simpatizat de toti acestia, Daniel a ramas mereu la curtea imparateasca, harazit de Dumnezeu sa fie un fel de “crainic dumnezeiesc” pe langa curtile imperiale ale pamantului. La ceas de cumpana, el a fost, asemenea poporului ales din care a facut parte, un fel de constiinta cosmica si de “lumina a Neamurilor”.

Profetul Daniel a murit la Susa, probabil de batranete, la varsta de 90-94 de ani.

Contextul istoric: Unul dintre motivele pentru care cartea lui Daniel a fost contestata este si continutul supranatural al celor scrise de el. Vise, vedenii, talmaciri, izbaviri miraculoase din foc sau din gura leilor, aparitii angelice sunt intrepatrunse intr-o tesatura densa si imposibil de separat.

De fapt exista un motiv foarte intemeiat pentru care factorul supranatural este atat de proeminent in aceasta carte. In vremea aceea Israelul se afla in captivitate. Ierusalimul se gasea in ruina. Chiar si Templul – ultima speranta a evreilor – fusese ras de pe fata pamantului. Intr-un fel, Iehova, Dumnezeul evreilor se dovedise mai slab decat dumnezeii Babilonului! Bel-Merodah il invinsese pe Iehova, sau cel putin asa le placea sa creada celor din paganul imperiu. Si tot asa erau inclinati sa creada si evreii. Re’ntoarcerea si refacerea pareau imposibile. Nimeni nu credea in spusele lui Ieremia care estimase durata robiei la numai 70 de ani. La urma urmei, de ce s-ar tine Dumnezeu de aceasta promisiune daca nu s-a tinut de promisiunile facute lui David si Solomon?!

Lucrarile supranaturale relatate de Daniel au fost tocmai niste raspunsuri date unor astfel de ganduri. Ele au avut caracterul unor semne venite din partea lui Iehova si adresate lui Israel si Neamurilor deopotriva.
Atunci cand Dumnezeu a transferat dreptul de instrument al suveranitatii Sale de la Israel si l-a daruit lui Nebucadnetar, El l-a ridicat pe evreul Daniel si l-a asezat la curtea regala Babiloneana pentru ca prin buzele lui si prin actiunile lui sa-l invete pe Nebucadnetar despre necesitatea supunerii inaintea Celui Atotputernic. Incetand sa mai vorbeasca la Ierusalim, Dumnezeu si-a plasat solul la curtea marilor imperii ale lumii, dovedind Neamurilor ca El exista si ca are ultimul cuvant in desfasurarea evenimentelor istoriei lumii. In acelasi timp, prin activitatea lui Daniel, Dumnezeu a dovedit evreilor ca El continua sa le fie un Dumnezeu “de aproape”, gata sa le asigure supravietuirea si in stare sa-i elibereze si acum din robie, tot asa cum a facut-o si atunci cand i-a scos din tara Egiptului.

Continutul cartii: Cartea lui Daniel este plina de intamplari in care supranaturalul invadeaza lumea obisnuita si schimba cursul istoriei. A fost vremea cand poporul lui Dumnezeu a avut nevoie de o revelatie deosebita, cu puternice implicatii in desfasurarea ulterioara a istoriei.

Cea mai buna dovada ca aceste evenimente supranaturale s-au petrecut intocmai si nu au fost produsul fabulatiei o constituie chiar transformarile uluitoare pe care le-au produs asupra poporului evreu.
Pe durata robiei, evreii si-au schimbat total atitudinea religioasa, devenind dintr-un popor inclinat spre idolatrie, un popor cu o credinta monoteista mai tare decat granitul. Cei plecati in robie s-au aflat acolo din cauza celor aproximativ 500 de ani de cochetarie cu idolii neamurilor invecinate.

In numai 70 de ani petrecuti in robie, Dumnezeu i-a “curatit” pe evrei in cuptorul maniei Lui si i-a scos vindecati pentru vecie.  Nu multimea idolilor din Babilon i-a schimbat pe evrei, ci tocmai acele manifestari dumnezeiesti supranaturale amintite in cartea profetului Daniel.

De la Ezechiel stim ca Daniel devenise celebru chiar fiind inca in viata. Si cum s-ar fi putut sa fie altfel dupa intamplari ca cele relatate in capitolele 2 si 3 ale cartii sale?  Ba inca sub influenta lui Daniel, Nebucadnetar emisese si celebrele lui proclamatii catre toate popoarele din Imperiu in care recunostea suveranitatea Dumnezeului evreilor (cap.4). Asemenea lucruri nu puteau sa-i lase indiferenti pe cei din Israel. Cu o noua si arzatoare dorinta, ei s-au aplecat asupra scrierilor profetice ale lui Ieremia (“In anul dintai al domniei lui, eu, Daniel, am vazut din carti ca trebuiau sa treaca 70 de ani pentru daramaturile Ierusalimului, dupa numarul anilor despre care vorbise Domnul catre proorocul Ieremia” – cap.9:2), si ale lui Isaia. Acesta vorbise nu numai despre caderea viitoare a Babilonului, dar pomenise pe nume chiar si pe  cel ce avea sa dea decretul de re’ntoarcere a iudeilor in Canaan si de rezidire a templului din Ierusalim: Cir persanul (Isaia 45 si 46).

Cum trebuie sa fi trait evreii toate aceste evenimente? Cum trebuie sa se fi uimit ei vazandu-le prinzand viata chiar sub ochii lor? Experientele din acesti 70 de ani de evenimente supranaturale explica spulberarea indoielilor si ratacirilor lor si transformarea lor intr-un popor cu o adorare totala, unica si definitiva pentru Iehova.

Aranjarea cartii este foarte clara: primele 6 capitole sunt istorice, iar ultimele 6 capitole sunt profetice.
Mesajul cartii: Scopul cartii exprimat in mesajul ei central este expus in cuvintele repetate emfatic de trei ori in cuprinsul capitolului 4 (4:17,25,32):  “Ca sa stie cei vii ca Cel Prea Inalt stapaneste peste imparatia oamenilor, ca o da cui ii place”.   Este semnificativ ca acest mesaj este facut sa ajunga la noi prin gura smeritului Nebucadnetar, “capul” de aur si cel dintai suveran mondial din acesta “vreme a Neamurilor”.
O alta caracteristica izbitoare a acestei carti este aceea ca ea este scrisa in doua limbi. De la capitolul 2:4 pana la capitolul 7 este scrisa in limba aramaica. Restul textului este scris insa in limba ebraica. Are faptul acesta vreo semnificatie? Noi credem ca da.

Exista o corespondenta extraordinara intre visul dat de Dumnezeu lui Nebucadnetar (cap.2) si prima vedenie a lui Daniel (cap.7) Amandoua ne traseaza cursul general al istoriei din “vremea Neamurilor”.

Celelalte vedenii ale lui Daniel privesc inspre viitor mai ales din punct de vedere al poporului Israel. Spre a le separa de restul, ca-pitolele de la 2 la 7 sunt scrise in aramaica, limba care se vorbea atunci in institutiile comerciale si diplomatice ale lumii. Aceasta schimbare, de la limba ebraica din debutul cartii, la limba aramaica din mijlocul ei si apoi intoarcerea la limba ebraica ilustreaza schimbarea accentului pe care Dumnezeu il va pune in istoria lumii si mai spune ceva, si anume, ca Dumnezeu a dat lumii acces numai la planul general al vremurilor, pastrand doar pentru cei ce stiau limba evreilor detaliile lui semnificative.

In plus, folosirea ambelor limbi este inca o dovada ca Daniel si-a scris cartea tocmai in acea vreme. Inainte de vremea robiei, evreii n-ar fi inteles aramaica (vezi 2 Regi 18:26), iar dupa robia babiloneana, ei n-ar mai fi inteles ebraica, deoarece incetasera sa o mai foloseasca (vezi Neemia 8:8).  Numai si numai in perioada de timp in care a trait Daniel, evreii au cunoscut amandoua limbile amintite.

Dumnezeu a asezat chiar in cuprinsul cartii dovada datei evenimentelor anuntate de autorul acestei scrieri. Astfel, El i-a redus la tacere pe cei care vor sa-i conteste valabilitatea, pentru ca de fapt nu vor sa-i primeasca mesajul.

Cuvinte cheie, teme caracteristice: Pentru studiul nostru, cel mai important este felul in care Domnul Isus il remarca pe profetul Daniel drept un crainic al lucrurilor viitoare (Matei 24:15-16).  Datele prezentate in cartea lui Daniel  sunt intr-atat de exacte si de clare incat mai marii iudeilor au interzis cu desavarsire studierea lor, ca nu cumva poporul sa priceapa ca Isus a fost intr-adevar “Unsul-Mesia”.
Multi alti critici au sustinut cu incapatanare ca amanuntele istorice au fost adaugate mult mai tarziu in cartea lui Daniel de catre preoti. Descoperi-rile de la Marea Moarta (intre altele si o copie a cartii lui Daniel) au dovedit insa zdrobitor de clar ca textul profetic din care a citat Domnul Isus a existat exact in forma de azi cu sute de ani inainte de era crestina.

Cartea lui Daniel este cheia profetica a Bibliei. Imaginea ei se reflecta simetric in cartea Apocalipsei. Cele mai importante pasaje profetice ale cartii sunt visele profetice ale lui Nebucadnetar  din capitolul 2 si vedenia despre “cele saptezeci de saptamani” din capitolul 9.

Visul lui Nebucadnetar din capitolul 2 schiteaza istoria imparatiilor lumii si are un interes deosebit pentru Neamuri. Vedenia lui Daniel din capitolul 9 este o profetie privitoare la Israel si la evenimentele cheie prin care va trece acesta.

Visul lui Nebucadnetar

Niciodata nu a visat un muritor un vis mai epocal decat acesta. Impreuna cu vedenia lui Daniel din cap.7 (care reia tema cap.2 si o lamureste in detaliu), acest pasaj anunta ca Dumnezeu s-a hotarat sa renunte pentru un timp la importanta preponderenta pe care a jucat-o in istoria divina Israelul si sa aduca in scena “Vremea Neamurilor”, despre care a vorbit Domnul Isus in Luca 21:24.

Lui Nebucadnetar, preocupat de ceea “ce se va intampla in vremurile de pe urma” (Dan. 2:28), Dumnezeu ii descopera in vis succesiunea de pu-teri mondiale care se va desfasura pe pamant incepand cu Imperiul lui si pana la venirea Imparatiei “care va dainui vesnic” (Dan.2:44.) Aceasta ultima imparatie pe care Dumnezeu o va aduce pe pamant va fi instaurata “fara ajutorul vreunei maini” si va acoperi intreg pamantul (Dan. 2:34,35,45).

Cei dintai crestini au cunoscut si ei aceste profetii din cartea lui Daniel si le-au dat o interpretare foarte precisa. Iata ce scria Hippol]tus, care a trait intre anii 160-236 dupa Christos si a fost unul dintre ucenicii lui Irineu, socotit la randul sau ca unul dintre cei patru mari teologi ai vremii sale :

“Capul de aur al Chipului, ca si leul corespunzator arata Imperiul Babilonian; pieptul si bratele de argint impreuna cu simbolul ursului din cap.7 sunt Imperiul Mezilor si Persilor; pantecele si coapsele de arama impreuna cu pardosul  (leopardul)  ii arata pe Greci, care au detinut suprematia incepand cu vremea lui Alexandru Macedon; picioarele de fier ca si fiara  “nespus de grozav de inspaimantatoare si de puternica”  ii arata pe Romani, care sunt in fruntea lumii in vremea de azi; picioarele parte de fier si parte de lut, ca si cele zece coarne, sunt simboluri pentru zece imparatii care nu s-au ridicat inca; celalalt corn mai mic care s-a ridicat dintre cele zece il arata pe Anticrist; piatra care loveste Chipul si aduce Judecata asupra intregului pamant este Christos” (“Tretise on Crist and Antichrist” – Ante-Nicene Fathers, Volumul V, pag. 210,par. 28).

Partea de profetie care se implinise deja le era foarte clara primilor crestini. Ei si-au dat seama chiar si ca in perimetrul Imperiului Roman se vor mai defini inca alte zece forme de guvernamant, aliate intr-o forma de stapanire comuna, care ii va face loc Anticristului si ca Christos, la cea de a doua venire a Sa, va pune capat “vremii Neamurilor”, instaurand chiar aici pe pamant  Imparatia neprihanirii. Cei dintai crestini nadajduiau inca de pe atunci in venirea Imparatiei. Nu este de mirare, caci Insusi Domnul ii invatase sa se roage spunand: “Vie Imparatia Ta” (Mat. 6:10).

Revenind la secventele visului lui Nebucadnetar  si la talmacirea pe care i-o oferea Daniel  ajungem sa privim la o veritabila perspectiva a istoriei. Iat-o:

Imperiul Babilonian – a ajuns sa domine lumea de atunci incepand cu anul 604 inainte de Christos, prin venirea lui Nebucadnetar la putere, ca un urmas al lui Nebopolasar. Acest imperiu a fost supranumit:  “Un Imperiu de Aur, intr-o epoca de aur”. Realizarile militare, economice si edilitare din Imperiu au depasit fara termen de comparatie tot ceea ce omenirea vazuse pana la vremea aceea.

Ca oras, Babilonul era o minunatie a lumii. Zidurile lui erau intinse pe un perimetru de 90 de km cu fiecare latura lunga de 23 de km, inalt de 70-100 de metri si gros de 25 de metri. In interiorul orasului existau provizii suficiente pentru a supravietui unui eventual asediu pe o durata de 20 de ani. Raul Eufrat fusese deviat printre doi pereti dubli ai orasului si asigura alimentarea cu apa necesara. Nebucadnetar adunase in Babilon cantitati uriase de aur: cladise temple aurite, statui de aur si el insusi domnea pe un urias tron turnat din aur. Babilonul devenise un simbol al puterii omenesti si al trairii fara Dumnezeu.

Ca simbol profetic intalnit de multe ori in profetii, Babilonul reprezinta incercarea oamenilor de a se descurca fara Dumnezeu, sistemul din care este exclusa inchinarea la Dumnezeu si in care omenirea este organizata intr-o societate idolatra. In judecata lui Dumnezeu, un astfel de sistem nu trebuie sa dainuiasca. Chiar daca el nu-si gaseste un rival pe pamant de care sa se teama, Dumnezeu Insusi i se ridica impotriva si-l sorteste pieirii.

Intr-un text din Isaia (45:1) ni se spune cum Dumnezeu l-a ridicat pe Cir-persanul si cum l-a ajutat in chip providential sa distruga Babilonul, inlesnindu-i patrunderea in cetate prin niste “porti, care sa nu se mai inchida”.  Istoria ne spune ca asa a si fost. Acest Cirus-persanul a fost ajutat  sa asedieze Babilonul de Dariu-medul, un unchi batran al lui Cir. Ei au planuit ca in ajunul unei mari sarbatori din Babilon, cand populatia orasului se imbata de bucurie, sa devieze intr-o depresiune apele Eufratului si sa patrunda prin albia goala a raului, pe sub zidul cetatii, intre cele doua ziduri ale fortificatiei. Totul ar fi ramas insa zadarnic, daca “cineva” n-ar fi uitat tocmai in seara aceea sa inchida portile de fier dinspre interiorul cetatii. Dumnezeu hotarase ca falnicul Babilon sa devina “ca Sodoma si Gomora”, un loc in care nu va mai fi niciodata popor, ci il vor locui fiarele pustiei si-l vor bantui stafiile (Isaia 13:19- 22). Despre caderea Babilonului (in 538 i.Ch) mai vorbise si Ieremia (Ieremia 50:1-3, 8-9, 14-16, 22-25; 51:1-4, 56-57) cu aproape 80 de ani inainte sa se intample. Amanunte despre luarea Babilonului gasim si in cartea lui Daniel, in capitolul 5:1-31.

Urmasul lui Nebucadnetar, numit de Daniel: Belsatar, n-a invatat nimic din experientele tatalui sau si a fost inlaturat de la tron de insusi Dumnezeu, care-l cantarise in balanta dreptatii Sale si-l gasise usor (Dan. 5:22-28). Caderea Babilonului a devenit sinonima cu infrangerea celor ce se ridica impotriva lui Dumnezeu, formand un sistem prosper pentru o vreme, mandru si arogant in infatisare, dar gol si ignorant in esenta. Cartea Apocalipsei ne prezinta caderea unui alt Babilon, Babilonul cel mare. Numirea aceasta este simbolica bine’nteles si face aluzie la asemanarile care vor exista intre societatea viitorului, in timpul lui Anticrist si Babilonul istoric. Cititi in acest sens Apocalipsa 18:1- 24. Concluziile acestui fragment din planul profetic revelat sunt multe. Noi enumeram doar cateva:

(1) Dumnezeu face ce vrea in istoria lumii (subliniata de trei ori in Dan. 4:17,25,32).

(2) Dumnezeu poate ingadui pentru o vreme nebunia oamenilor.

(3) Mandria merge inaintea caderii.

(4) Oamenii nu invata din experienta trecutului.

(5) Bogatia si slava lumii sunt puse in cantarul divin si fiecare isi va primi rasplata.

Imperiul Medo-Persan – a luat fiinta in 538 i.Ch. si a durat 200 de ani, pana cand a aparut pe scena lumii Alexandru Macedon in 331 i.Ch. Despre felul in care a cazut Babilonul in mainile medo-persilor gasim scris in Daniel cap.5 (in special v.30-31). Dupa cum se vede din citirea textului, caderea Babilonului a fost hotarata de insusi Dumnezeu care o anuntase de altfel cu aproximativ 100 de ani inainte prin Isaia (13:17-18). Urmasul lui Nebucadnetar n-a priceput nimic din experienta marelui imparat (Daniel 5:18-22) si a trebuit sa fie scos din scena istoriei. In visul lui Nebucadnetar, imperiul Medo-persan corespunde “pieptului si bratelor de argint” (2:32), iar in vedeniile lui Daniel, el este asemanat cu “un urs care statea intr-o rana si avea trei coaste in gura intre dinti” (7:5), dar si cu berbecele din Dan. 8:1-4, 20. Aceste descrieri s-au potrivit intocmai cu ca-racteristicile acestui imperiu in care au fost introduse sisteme de taxare draconice si care si-a intins cuceririle dincolo de Egipt si pana la granitele Greciei.

Fara indoiala ca, din punct de vedere profetic, evenimentul cel mai extraordinar din cartea Daniel a fost implinirea absolut exacta a profetiei despre aparitia si rolul imparatului persan Cir.

Cu aproximativ 100 de ani inainte, Dumnezeu anuntase prin Isaia si numele acestui imparat si lucrarea pe care o va implini acesta: sa dea voie evreilor sa se intoarca in patria lor (Isaia 45:1-13).

Pe cand slujea la curtea imparatului Dariu, Daniel  “a vazut din carti”  ca s-au implinit datele anuntate de profetul Ieremia (25:11) despre robia evreilor si impreuna cu mai marii poporului iudeu s-au infatisat inaintea imparatului purtand in maini sulul profetiei lui Isaia. Impresionat de cele citite, Cir s-a pus imediat pe lucru si carturarul Ezra ne povesteste despre hotararea luata de el (Ezra 1:1-11).

Dupa 200 de ani de dominare, Imperiul Medo-Persan s-a prabusit incercand sa cucereasca Grecia.  In planul lui Dumnezeu, venise vremea lui Alexandru Macedon. In batalia de la Arabela (331 i.Ch.) desi coplesiti numeric (proportia a fost se pare de douazeci la unu in favoarea Medo-Persanilor), Grecii au obtinut o victorie zdrobitoare. Imparatul medo-persan a incercat zadarnic sa-si regrupeze trupele intr-o retragere strategica. “Pardosul” grec (leopardul este cea mai rapida dintre feline) nu le-a  dat nici un timp de ragaz, ci i-a urmarit peste tot cu o iutime nemai’ntalnita in istorie. Pas cu pas, imperiul medo-persan a disparut, lasandu-i loc lui Alexandru sa se intinda “pana la marginile pamantului”  (Daniel 8:5).

Imperiul Grec – este asemanat in visul lui Ne-bucadnetar cu “pantecele si coapsele de arama” (Daniel 2:32). Imaginea a fost cum nu se poate mai nimerita, deoarece grecii au fost primii in istoria lumii care au purtat in afara hainelor obisnuite echipament de razboi facut din arama. Despre soldatii greci se spunea ca sunt “de arama”.  Coiful, platosele, si scutul le-au dat grecilor avantaje nete si i-au ajutat sa infranga osti care-i depaseau cu mult din punct de vedere numeric. Comandantul lor, Alexandru, a fost un geniu militar. Nimeni nu i-a putut sta impotriva. El a cucerit tot ceea ce putea fi cucerit in vremea aceea, iar dupa aceea, istoricii spun, a izbucnit in plans, pentru ca nu putea merge mai departe.

Succesul l-a gasit pe Alexandru Macedon foarte repede. La nici treizeci de ani avea deja o putere incomensurabila. El a trait insa ca un smintit in betii si in serbari in care era proclamat una cu zeii. De fapt, chiar si campania lui impotriva Indiei, s-a nascut tot din dorinta de a repeta ceea ce facuse in traditia Olimpului grecesc Bachus si Hercules.

La aproximativ 32 de ani, Alexandru Macedon a fost atins de friguri si a murit in delir dupa 11 zile de chin. Era anul 323 i.Ch.

Influenta imperiului grecesc asupra Israelului a fost adanca si de durata. Filozofia greaca nu a facut casa prea buna cu religia evreilor, dar ocupantii s-au impus prin forta armata si viclenia distractiilor. Rezultatul influentei grecesti a fost o slabire a moralei si o provocare la adresa atasamentului evreilor fata de Dumnezeu.

Imparatul grec Antioh Epifaniu a atins culmea represaliilor atunci cand a intrat calare in Templu si a oferit pe altar carne de porc (animal necurat in religia evreilor). El a omorat preotii si a incercat o grecizare fortata a evreilor. Prin ceea ce a facut, Antioh a intrat in istorie ca un precursor al lui Anticrist. (La el face aluzie Domnul Isus in Matei 24:15). Obraznicia cuceritorilor greci a trezit insa spiritul nationalist in evrei si sub conducerea Macabeilor, ei s-au revoltat si si-au dobandit  libertatea. Aceasta scurta perioada de libertate s-a sfarsit insa repede.  Din cauza framantarilor interne si a luptelor fraticide, Israelul  a slabit treptat si a cazut sub stapanirea masinii de razboi romane.

Imperiul Roman. In vedeniile lui, Daniel nu a gasit nici o asemanare suficient de socanta pentru a ilustra ceva din caracterul acestei puteri mondiale. Profetul scrie: “Era o a patra fiara, nespus de grozav de inspaimantatoare si puternica” (Daniel 7:7). Nimic n-a putut sa stea impotriva acestei uriase forte de invazie romana care “avea niste dinti mari de fier, manca, sfarama, si calca in picioare ce mai ramanea” (Daniel 7:8).
Roma si-a inceput cuceririle in anul 241 i.Ch., odata cu invadarea Siciliei. Sub talpile Legiunilor ei au cazut apoi Europa, Asia Mica, Orientul Mijlociu si coasta de nord a Africii, astfel ca intreaga Mediterana devenise un lac al Imperiului.

In timp ce alte imperii au durat o perioada masurata in zeci sau sute de ani, puterea Romei a instaurat un Imperiu care a dainuit mai bine de 1.500 de ani. Chiar daca ramura de apus a Imperiului a cazut cam pe la anul 500 d.H., Imperiul Bizantin a continuat pana in 1453 d.H. De departe, Imperiul roman a fost  cel mai mare dintre imperiile lumii. Din cele patru puteri mondiale anuntate de Dumnezeu prin visul lui Nebucadnetar si prin vedeniile lui Daniel, Imperiul roman este important intr-un mod aparte:

(1)  El va fi cea din urma forma de stapanire omeneasca asupra pamantului

(2)  El va fi imperiul in care va lovi  Christos la cea de a doua Sa venire. Asupra acestui imperiu se merita sa aruncam o privire mai atenta si sa cautam sa identificam fragmentele de informatii pe care ni le pune la dispozitie textul profetic.

Caracteristicile profetice ale imperiului fiarei:

a)  Este un imperiu segmentat in doua sectiuni distincte. Textul din Dan. 2:33 ne spune ca in prima lui parte de existenta (“picioare”), imperiul este unitar si are taria fierului,  in timp ce in cea de a doua parte a existentei lui (de la fluierele picioarelor in jos) imperiul se infatiseaza sub forma unei imposibile unitati intre fierul si lutul amestecate impreuna.  Intr-adevar, imperiul fiarei a patra a debutat sub numele de Imperiu al Romei si a supus sub talpile invincibilelor ei legiuni toata suflarea lumii. Romanii au cucerit prin forta si au dominat prin teroare. Fara a fi vreodata cucerit (!!!),  acest imperiu al Romei a cazut intr-un fel de “lesin”, disparand temporar de pe scena istoriei. El s-a dat la o parte ca sa faca loc pentru “vremea Bisericii”.

(Noi traim acum in vremea sfarsitului si putem vedea cum imperiul Romei se reface, ca forma si ca alcatuire, sub numele de “Confederatia Europeana” sau “Piata Comuna” sau “Comunitatea Europeana”. Exista astazi un”Parlament European” ca un mugure al unei visate conduceri unice).

In cea de a doua sa faza, Imperiul Romei sau Imperiul Fiarei, nu va mai fi unitar, ci fragmentat in zece unitati distincte de guvernamant simbolizate de cele zece coarne ale fiarei (Daniel 7:7-8; Apoc.13:1). Faptul ca imperiul fiarei a patra se reface, este semnul ca vremea Bisericii este pe sfarsite si ca Dumnezeu este gata sa reia firul profetiilor lui Daniel.

In ordine cronologica urmeaza ca, dupa plecarea Bisericii, in imperiu sa apara “Omul faradelegii, Fiul pierzarii, Nelegiuitul” (2 Tesal. 2:3-12; 1 Ioan 2:18; Apoc. 13:3-8),  micul corn din vedenia lui Daniel 7:8, Anticristul, “domnul care va veni” (Daniel 9:26). El va face semne mari si minuni, va intra in Templul din Ierusalim si se va da drept Dumnezeu, va face razboi cu sfintii si-i va birui, dar va fi nimicit de  “piatra desprinsa fara ajutorul vreunei maini omenesti” (Daniel 2:34-35). Acest Anticrist va fi nimicit de suflarea Domnului Isus care-l va prapadi la aratarea venirii Sale (2 Tesaloniceni 3:8).  Dumnezeu va da apoi Imparatia in mainile Fiului Omului care va veni pe norii cerului  (Daniel 7:13-14; 1 Corint. 15:24-27;  Ps. 2).

b) Este un imperiu care va avea o putere infricosator de mare. Grozavia acestui imperiu nu si-a gasit echivalent in nici o creatura de pe fata pamantului. Textele profetice il numesc pur si simplu “FIARA”. Impresia pe care a lasat-o asupra lui Daniel a fost una “nespus de grozav de inspaimantatoare si de puternica”: “Avea dinti mari de fier si manca, sfarama si calca in picioare ce mai ramanea; era cu totul deosebita de toate fiarele de mai inainte” (Daniel 7:7) Astazi oamenii au descoperit energia atomica si armele moderne de distrugere ingrozesc pe toti locuitorii pamantului. Puterea de dominare a Fiarei se va sprijini si pe amenintarea cu razboiul atomic.

c) Este un imperiu in care totul si toti se vor afla sub controlul celui aflat la putere. Apocalipsa ne spune ca fara asentimentul Fiarei  “nimeni nu va putea sa vanda sau sa cumpere” (Apoc.13:15-18).
Mult timp aceasta profetie a parut greu de crezut, dar acum, de cand au aparut calculatoarele electronice, computerele si credit-cardurile cu coduri numerice, toata lumea stie ca  acesta este drumul pe care se indreapta societatea de maine.

d) Este un imperiu cu o inchinare impusa. Forme de inchinare impusa au mai existat si in alte timpuri, dar ceea ce se va intampla in timpul domniei Fiarei va intrece orice inchipuire. O a doua personalitate, la fel de dezumanizata (si numita din acest motiv: “o a doua fiara”), va indemna tot pamantul sa cada in admiratia Fiarei celei mari:

“Ea lucra cu toata puterea fiarei dinaintea ei (aceiasi putere satanica deci) si facea ca pamantul si locuitorii lui sa se inchine fiarei dintai, a carei rana fusese vindecata. …Ea a zis locuitorilor pamantului sa faca o icoana fiarei, care avea rana de sabie si traia. I s-a dat putere sa dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei sa vorbeasca si sa faca sa fie omorati toti cei ce nu se vor inchina icoanei fiarei” (Apocalipsa 13:12-15).

e) este primul si singurul imperiu care, crezand in Dumnezeu, se va ridica declarat impotriva Lui. Forme de impotrivire fata de Dumnezeu au existat intodeauna, dar deobicei oamenii aceia erau sau agnostici sau atei sau idolatri. Fiara care va conduce imperiul roman restaurat, va fi pe fata Anti-Dumnezeu, Anti-Christos. Diavolul insusi o va insufleti dupa incercarea de atentat sugerata de “rana de moarte care fusese vindecata” (Apoc.13:12) si ii va transmite impotrivirea lui fata de Stapanul universului care l-a facut “sa-si piarda vrednicia” si sa devina “Satanah” (Impotri-vitorul).

Fiara “va intra in Templul lui Dumnezeu, dandu-se drept Dumnezeu” (2 Tesal. 2:4).
“El va rosti vorbe de hula impotriva Celui Prea Inalt, si se va incumeta sa schimbe vremile si legea; si sfintii vor fi dati in mainile lui timp de o vreme, doua vremi si jumatate de vreme” (Daniel 7:25).  “Imparatul va face ce va dori; se va inalta mai presus de toti dumnezeii si va spune lucruri ne mai auzite impotriva  Dumnezeului dumnezeilor; si va propasi pana va trece mania, caci ce este hotarat se va implini. Nu va tine seama nici de dumnezeii parintilor sai, nici de dorinta femeilor; cu un cuvant, nu va tine seama de nici un dumnezeu, ci se va slavi pe sine mai pe sus de toti” (Daniel 11:36-37).

Despre acest imperiu al Antichristului gasim o relatare mult mai amanuntita in cartea Apoca-lipsei. Pentru studiul de fata este bine sa ne oprim aici si sa ne amintim ca aceasta ultima forma de guvernamant a oamenilor, mai rea si mai perversa decat toate celelalte, va fi pedepsita nu prin interventia vreunei alte structuri sociale, ci prin insasi interventia lui Dumnezeu, care in persoana lui Christos (“piatra desprinsa fara ajutorul vreunei maini omenesti” – Daniel 2:34)   se va napusti asupra chipului vazut de Nebucadnetar, punand capat vremii Neamurilor, si intemeind o noua Imparatie, care va fi data “poporului sfintilor Celui Prea Inalt” (Daniel 7:27).

“M-am uitat in timpul vedeniilor mele de noapte si iata ca pe norii cerului a venit unul ca un fiu al omului; a inaintat spre Cel imbatranit de zile si a fost adus inaintea Lui. I S-a dat stapanire, slava si putere imparateasca, pentru ca sa-i slujeasca toate popoarele, neamurile, si oameni de toate limbile. Stapanirea Lui este o stapanire vesnica, si nu va trece nicidecum, si imparatia Lui nu va fi nimicita niciodata” (Daniel 7:13-14).

Fara sa staruim prea mult la analizarea visului lui Nebucadnetar, este bine totusi sa subliniem doua concluzii care ne afecteaza pe noi, cei de astazi:

(1). Sfarsitul epocii noastre nu se va produce in urma unei imbunatatiri treptate care sa culmineze cu venirea Imparatiei cerurilor, ci se va implini printr-un moment de criza, de prabusire si de catastrofa neasteptata. In vedenia lui Nebucadnetar, peste degetele de fier si lut se prabuseste “piatra, deslipita fara ajutorul vreunei maini” (aratata in cap.7 a fi Christos in Imparatia lui Mesianica) si face bucati intreg Chipul, transformandu-l intr-o pleava luata de vant si imprastiata fara urma (cap.2:34-35, 43-45).
Iata ce scrie {illiam Ne[all in aceasta privinta:

“Toate visarile moderne despre un Mileniu inainte de venirea lui Christos sunt erezii nascute dintr-o necugetata incredere in bunatatea oamenilor sau, si mai grav, din inselare Satanica. “Cand vor zice: “Pace si liniste!” atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata, si nu va fi chip de scapare” (1 Tesal.5:3).  Christos va face razboi cu lumea actuala si va spulbera puterile lumii transformandu-le in “pleava purtata de vant”.

(2). Sfarsitul vremurilor noastre este acum aproape. Cele doua picioare ale Chipului din visul lui Nebucadnetar sunt o reprezentare fidela a istoriei. Dupa cate stim, imperiul roman s-a rupt in doua ramuri – Imperiul de Rasarit si Imperiul de Apus. Despartirea s-a produs in anul 395 d.Ch.
Fara sa riscam prea mult, noi credem ca ne aflam astazi in perioada descrisa de imaginea celor zece degete ale picioarelor Chipului din vis. Traim astazi o renastere a Imperiului roman pe teritoriul cunoscut din Europa. Slabiciunea fierului amestecat cu lutul, defineste cum nu se poate mai bine, lipsa de coeziune care exista sub masca unitatii europene.

“Legaturile omenesti” de care vorbea Daniel exista: casatorii peste granite, calatorii fara pasapoarte, investitii multinationale, libertatea companilor de a prelua contracte in alte tari, planul de a avea in curand o moneda comuna unica, etc. Totusi, dominarea Europei de astazi asupra lumii nu va mai avea forta si taria Imperiului de altadata. Dominarea militara va fi inlocuita cu dominarea economica si politica. Subrezenia partilor componente ii va determina pe cei din noua Europa Unita sa-l accepte ca unic conducator pe Anticrist. Cu solutiile propuse de el, lumea va parea ca iese din impas, dar …pacea adevarata nu va fi asezata decat la venirea Domnului Pacii. Va mai fi un groaznic razboi mondial: Armaghedonul, sau “ultimul razboi dinaintea pacii”.

CELE 70 DE SAPTAMKNI

Vedenia din cel de al 9-lea capitol al cartii lui Daniel este o profetie privitoare la Israel si la evenimentele cheie prin care va trece acest popor “de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pana la Unsul (Mesia), Carmuitorul” (Dan. 9:25).

Aceasta perioada cuprinde istoria din “vremea Neamurilor”, pana cand Dumnezeu se va arata si va reaseza Israelul in prerogativele Mesianice (“toate Neamurile vor fi binecuvantate in samanta ta” – Gen 22:18). Iata cuprinsul profetiei:

In versetele 24-27 i se spune lui Daniel ca:  “70 de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau”. Aceste 70 de saptamani (sau septade, deoarece in limba folosita grupa de 7 nu are neaparat semnificatia de saptamana) sunt impartite in doua grupe, dupa cum urmeaza: primele 69 de saptamani si saptamana a-70-a.

“De la darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului” si pana in ziua cand Mesia va fi “starpit” au fost hotarate “sapte saptamani si sase zeci si doua de saptamani”. Facand socotelile ajungem la  69×7=483 de ani de la decret si pana la moartea lui Mesia. Ramane inca o a 70-a saptamana de ani,  rezervati pentru vremea sfarsitului, cand un “domn al unui popor care va veni” va face un legamant trainic cu Israelul, dar la mijlocul acestei saptamani  va calca legamantul si, intrand in Templu, se va da drept Dumnezeu.

Pentru a intelege profetia trebuie sa stabilim data la care s-a dat decretul pentru rezidirea Ierusalimului. Trecand peste cele trei decrete amintite de Ezra in cartea sa si care au lasat Ierusalimul cu zidurile inca neridicate, ajungem la porunca data de Artaxerxe ca urmare a cererii facute de Neemia: “trimite-ma in Iuda, la cetatea mormintelor parintilor mei, CA S-O ZIDESC DIN NOU” (Neemia 2:5). Data acestui decret este: “In luna Nisan a anului al douazecelea al imparatului Artarxerxe” sau in luna Nisan 445 i.Ch.

Dupa obiceiul evreiesc, atunci cand nu ni se precizeaza ziua din luna este vorba de cea dintai zi a ei. Facand transformarile corespunzatoare ca-lendarului Iulian, Sir Robert Anderson in colaborare cu “Astronomer Ro]al” au ajuns la concluzia ca aceasta data a fost 14 Martie 445 i.Ch. In socotelile profetice se vorbeste in anii luni-solari  de cate 360 de zile (vezi toate socotelile lui Ioan in cartea Apocalipsei) si daca facem socotelile de rigoare ajungem exact la ziua in care a intrat Domnul Isus in Ierusalim. Nu se poate sa nu fi socat de precizia cu care s-au implinit prezicerile lui Daniel. Cu pasiunea lui pentru amanunte, evanghelistul Luca ne spune ca aceste lucruri se intamplau “in cel de al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar” (Luca 3:1).   Stiind ca Tiberiu si-a inceput domnia la 19 August anul 14 d.H. ajungem cu socoteala la anul 29 d.H. sau exact 483 de ani de la porunca pentru rezidirea Ierusalimului.

Cine a citit Evangheliile stie ca Domnul Isus s-a retras intr-un fel de obscuritate deliberata dupa ce a fost refuzat de mai marii evreilor asteptand ceea ce El numea  “ceasul”  care-i fusese hotarat.  Era vorba de ceasul profetic al implinirilor Mesianice (Ioan 2:4; 7:8; 8:20).

“Acum sufletul Meu este tulburat. Si ce voi zice?… Tata, izbaveste-Ma din CEASUL acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit pana la CEASUL acesta!” (Ioan 12:27).

Intr-adevar, in repetate randuri El le-a poruncit ucenicilor sa nu spuna nimanui despre divinitatea Sa, dar in ziua Floriilor a primit slava multimilor care L-au primit ca pe Mesia! Cand fariseii au protestat, invocand blasfemia si teama de represaliile romanilor, Domnul Isus le-a spus clar: “Aceasta este ziua!” “Va spun ca daca vor tacea ei, pietrele vor striga!” (Luca 19:40)

Fara a-si face iluzii, El a privit de departe Ierusalimul si a izbucnit in plans spunand:”Daca ai fi cunoscut si tu macar in aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tai. Vor veni peste tine zile cand vrasmasii tai te vor inconjura cu santuri, te vor impresura si te vor strange din toate partile; te vor face una cu pamantul, pe tine si pe copiii tai din mijlocul tau; si nu vor lasa in tine piatra peste piatra, PENTRU CA N-AI CUNOSCUT VREMEA C”ND AI FOST CERCETATA” (Luca 19:42-44)
Ierusalimul ar fi trebuit sa stie ca se implinisera cei 483 de ani si ca venise vremea profetiei rostita de Zaharia: “Imparatul, Carmuitorul venise bland si calare pe un manz, pe manzul unei magarite” (Zaharia 9:9; Matei 21:4-5).  Se implinisera cei 483 de ani de asteptare. “Unsul” inainta spre criza suprema a calatoriei lui terestre. Se apropia de momentul cand avea sa fie “starpit”, si nimeni in afara de El nu stia inca ce vroise sa spuna Daniel atunci cand adaugase “starpit, si nu va avea nimic” (9:26). Mantuitorul calatorea inspre Inviere!
Ce se intampla insa cu saptamana a 70-a ? Ea ramane inca in viitor. Intre “starpirea” Unsului la sfarsitul celei de a 69 saptamani si inceputul celei de a 70-a saptamani se intinde acum “taina tinuta ascunsa de veacuri”: vremea Bisericii. Biserica a fost un secret pe care Dumnezeu nu l-a descoperit celor din Israel (Efeseni 3:2-13). La sfarsitul acestei perioade, in care harul este “la Neamuri”, Dumnezeu se va intoarce iarasi inspre Israel. Ii va readuce in patria lor si vor trai impreuna cu toata omenirea vremea amagitoare a Anticristului. Sub protectia lui initiala, ei isi vor putea reconstrui Templul, dar la jumatatea saptamanii, legamantul va fi rupt, Anticristul va intra in Templu dandu-se drept Dumnezeu si declansand lantul violent de evenimente relatat pe larg in cartea Apocalipsei.

Din pacate nu putem merge mai departe in a-nalizarea profetiilor lui Daniel. Speram insa ca acest studiu asupra celor doua pasaje profetice de baza sa va fie folositor pentru investigatii perso-nale ulterioare.
Intre timp, cu cea de-a 70-a saptamana in minte, noi asteptam sunetul trambitei divine, vocea arhanghelui, coborarea Domnului, deschiderea mormintelor, invierea celor sfinti, stapanirea din timpul Imparatiei, si slava de care vor fi urmate toate acestea.