4. Ismael, o Ismael !

ismael

Ismael s-a născut ca să aline durerile unei femei sterpe, dar sfârșește prin a sfâșia inimile a milioane de mame. Viața acestui personaj biblic este un paradox care oscilează între alegere, predestinare, blestem și binecuvântare.

Cine nu înțelege viața lui Ismael și nu ține seamă de profețiile rostite asupra lui n-are nici o șansă să înțeleagă istoria trecută, prezentă și viitoare. Am ținut în două sau trei adunări creștine un mugure de studiu biblic despre „pericolul arab în perspectiva unui evreu îndrăgostit de profeții“. Am militat pentru înțelepciune și dragoste. Mai mulți ascultători m-au rugat să pun ceva pe hârtie. Acum, redus la o viață de carantină din pricina unui virus răutăcios care m-a pus la pat, am găsit fereastra de timp necesară pentru o asemenea îndeletnicire. Vă rog să fiți îngăduitori. Scriu în neputință, sub influența medicamentelor.

Ismael este „copilul problemă al istoriei“. Vom privi spre el din câteva puncte de vedere diferite. Ismael este …

  1. O problemă născută din nerăbdarea lui Avraam și Sara.
  2. O problemă permanentizată de Dumnezeu
  3. O problemă pentru toți oamenii lumii
  4. O problemă pentru el însuși
  5. O problemă care va fi rezolvată frumos de Dumnezeu.

Avraam se afătuiește cu Sara – acuarelă de James Tissot (1896-1902)
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/52/Tissot_Abram%27s_Counsel_to_Sarai.jpg
 
 
 

1. Ismael a fost roada sălbatică a necredinței nerăbdătoare

Putem spune fără să greșim că Ismael este copilul care nu trebuia să existe! Dumnezeu a avut alt plan pentru Avraam și Sara. Dumnezeu dorea să li-l dea pe Isaac, fiul făgăduinței. Ei n-au avut credință ca să mai aștepte orarul lui Dumnezeu și au născocit o stratagemă pentru a-L ajuta pe Dumnezeu. Inițiativele noastre născute din lipsa de credință complică întotdeauna planurile lui Dumnezeu, dar nu-I zădărnicesc niciodată scopurile.

Adam și Eva au păcătuit și urmașii lui plătesc acum din greu. Dumnezeu îi va duce însă în final la slava împărăției cerești care le-a fost pregătită ,,mai dinainte de întemeierea lumii“.

Avraam și Sara au păcătuit și urmașii lor plătesc acum din greu. Dumnezeu le va da însă în final Împărăția terestră centrată în jurul tronului lui David din Ierusalim.

Biblia ne spune că Sara, nevasta lui Avraam, deși ajunsese la o vârstă foarte înaintată ,,nu-i născuse deloc copii“ (Gen. 16:1). Deși Avraam și Sara primiseră direct și indirect promisiunea lui Dumnezeu că vor avea cel puțin un copil, amândoi au obosit așteptând și au ajuns nerăbdători.

Când l-a chemat din Ur, Dumnezeu i-a anunțat destinul special pentru care este pus deoparte. Acest destin implica urmași:

„Domnul zisese lui Avram: ,,Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe ceice te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“ (Gen. 12:1-3).

La despărțirea de Lot, Dumnezeu i-a reînoit această promisiune a urmașilor binecuvântați:

„Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: ,,Ridică-ţi ochii, şi, din locul în care eşti, priveşte spre miază noapte şi spre miază zi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o da ţie şi seminţei tale în veac. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată. Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da“ (Gen. 13:14-17).

Se pare că Dumnezeu a ales să le pună credința la încercare și i-a lăsat să … aștepte. Amândoi au obosit așteptând.

Primul care a obosit a fost Avraam. El nu se sfiește să conteste validitatea promisiunilor divine.

„După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie, şi a zis: ,,Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.“

Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.“ Şi Avram a zis: ,,Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu“ (Gen. 15:1-3).

Cunoscându-l mai bine decât se cunoaștea el însuși, Dumnezeu știe că Avraam a obosit așteptând și îi reînoiește promisiunile:

„Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: ,,Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.“ Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: ,,Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.“ Şi i-a zis: ,,Aşa va fi sămânţa ta.“ Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. Domnul i-a mai zis: ,,Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.“ Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?“ (Gen. 15:8).

Ca să-i dea o bază trainică pentru credință, Dumnezeu a transformat promisiunile într-un legământ solemn, încheiat prin aducerea de jertfe. Întâmplarea de atunci dă pe față că împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu va fi pusă la încercare nu de neputința divină, ci de slăbiciunea omenească.

„Şi Domnul i-a zis: ,,Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.“ Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două, şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le-a despicat. Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit. La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întunerec“ (Gen. 15:9-12).

Somnul care a căzut peste Avraam, groaza și întunerecul au simbolizat slăbiciunea factorului uman în decursul împlinirii planului profetic. Dacă veți citi cu atenție, numai Dumnezeu a semnat legământul trecând ca niște flăcări printre dobitoacele despicate după ritualul de atunci. Avraam nu a trecut. Asta înseamnă că Avraam n-a semnat legământul, el devenind astfel unilateral și necondiționat:

„Și Domnul a zis lui Avram: ,,Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţă fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.“

După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întunerec adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.

În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram, şi i-a zis: ,,Seminţei tale dau ţara aceasta, dela râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, şi anume; ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor, a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor, a Amoriţilor, a Cananiţilor, a Ghirgasiţilor şi a Iebusiţilor“ (Gen. 15:13-21).

Cea de a doua care a obosit așteptând a fost Sara. Ea nici măcar nu a mai așteptat să stea de vorbă cu Dumnezeu, ci a născocit o metodă ca să-L … ajute:

„Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar. Şi Sarai a zis lui Avram: ,,Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii dela ea.“ Avram a ascultat cele spuse de Sarai. Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe Egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan. El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpână-sa. Şi Sarai a zis lui Avram: ,,Asupra ta să cadă batjocura aceasta, care mi se face! Eu însămi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, când a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine şi tine!“ Avram a răspuns Saraiei: ,,Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i ce-ţi place!“ (Gen. 16:1-6a).

Hagar a fost corespondentul antic al „mamelor surogat“ de astăzi. După cum se vede, nimic nou sub soare! Nici obiceiurile și nici suferințele care se pot naște din aceste ,,combinații“. Ca să scape de gura nevestei lui, Avraam a lăsat-o să facă cum dorește. Și Sara s-a apucat imediat să remedieze, să înlăture, să anuleze consecințele necredinței ei nerăbdătoare. A crezut ca va dobândi un copil din partea Domnului prin Agar, acum și-a dat seama că a făcut o mare greșeală. Și-a dorit să privească duios obrazul delicat al unui copil, acum Sara nu-l mai putea vedea înaintea ochilor:

„Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea. Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustie, şi anume lângă izvorul care este pe drumul ce duce la Şur. El a zis: ,,Agar, roaba Saraiei, de unde vii, şi unde te duci?“ Ea a răspuns: ,,Fug de stăpâna mea Sarai“ (Gen. 16:6b-8).

Prin alungarea lui Agar și a copilului ei, Avraam și Sara au crezut că au scăpat de problemele pe care și le-au făcut cu mâna lor. La urma urmei, gândeau ei, au scăpat foarte ușor. Dumnezeu avea însă cu totul și cu totul alte planuri. Vinovățiile noastre trebuiesc întotdeauna plătite. De la înălțimea unei retrospective istorice toată istoria lor, urmașii lui Avraam și a lui Sara au avut, au și vor mai avea de plătit greșeala înaintașilor lor.

Una din cele mai grele întrebări pe care ni le putem pune este: Oare de ce n-a acceptat Dumnezeu ca Agar, egipteanca (simetria istorică este extraordinară) să se despartă pentru totdeauna de familia lui Avraam, iar Ismael să dispară pentru totdeauna în anonimatul istoriei? La sfârșitul acestui mic studiu, sper să putem răspunde măcar în parte acestei întrebări.

„Îngerul Domnului i-a zis: ,,Intoarce-te la stăpână-ta, şi supune-te supt mâna ei.“  Îngerul Domnului i-a zis: ,,Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi ea va fi atât de multă la număr, că nu va putea fi numărată“ (Gen. 16:9-10).

După nefericitul episod cu Hagar ca „mamă surogat“, Dumnezeu le-a reînoit lui Avraam și Sarei promisiunile despre o mulțime de urmași. La nașterea lui Ismael, Avraam avea 87 de ani. Iată ce i-a spus Domnul peste încă doisprezece ani de așteptare:

„Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a aratat, şi i-a zis:

,,Eu sunt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană. Voi face un legământ între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult.“

Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel:

,,Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi. Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ vecinic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire vecinică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor“ (Gen. 17:1-8).

Schimbarea de nume anticipa nașterea multor urmași. Cu aceeași ocazie, Domnul i-a schimbat numele și lui Sara Care se numise până atunci Sarai. Numele Sara înseamnă „prințesă“ – cu semnificația de întemeietoare a unei dinastii regale.

„Dumnezeu a zis lui Avraam: ,,Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea“ (Gen. 17:15-16).

2. Ismael o problemă permanentizată provedențial de Dumnezeu.

Vă puteți imagina surpriza de pe fața lui Avraam și Sara când au văzut-o pe Hagar întorcându-se la ei acasă? Probabil că Sara a mai încercat iar să-i facă viața un coșmar, dar Agar era acum dispusă să primească și să aștepte. Ea se baza pe noile promisiuni primite direct de la Dumnezeul lui Avraam!

Sara va mai încerca încă o dată, la sărbătoarea prilejuită de înțărcarea lui Isaac, să o alunge cu forța pe Hagar și pe copilul ei, condamnându-i la o moarte cumplită în arșița deșertului, dar și atunci Domnul va interveni și-i va lua sub protecția providenței Lui protectoare:

„Copilul s-a făcut mare, şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac. Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam Egipteanca Agar. Şi a zis lui Avraam: ,,Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.“

Cuvintele acestea n-au plăcut de loc lui Avraam, din pricina fiului său. Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: ,,Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău. Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămânţa ta.“

A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă, pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul, şi i-a dat drumul. Ea a plecat, şi a rătăcit prin pustia Beer-Şeba. Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş, şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: ,,Să nu văd moartea copilului!“ A şezut dar în faţa lui la o parte, a ridicat glasul, şi a început să plângă.

Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar, şi i-a zis: ,,Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este. Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare.“ Şi Dumnezeu i-a deschis ochii, şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă, şi a dat copilului să bea. Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustie, şi a ajuns vânător cu arcul. A locuit în pustiul Paran, şi mamă-sa i-a luat o nevastă din ţara Egiptului“ (Gen. 21:8-21).

Egipteanca Agar a luat copilului lui Avraam o nevastă egipteancă, făcând astfel ca sângele evreiesc să fie pentru totdeauna înrudit cu sângele celor din Mițraim! Urmașii lui Avraam prin Isaac vor avea apoi tot felul de probleme cu urmașii lui Ismael și ai egiptenilor.

„Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești!“ spune vechea zicală. Știind câte probleme le vor crea urmașii lui Ismael copiilor lui Israel, văzând peste timp războaiele cu arabii și conflictele cu așa zișii ,,palestinieni“ arabi nu se poate să nu te întrebi: „De ce nu l-a lăsat Dumnezeu pe Ismael să moară? A greși oare Dumnezeu atunci sau există o motivație și un plan care ne-a scăpat și ne scapă și acum printre degete?

Ceea ce este însă clar este că între urmașii lui Ismael, copilul femeii roabe și urmașii lui Isaac, copilul făgăduinței n-a fost niciodată pace și armonie. Parcă n-ar încăpea unii de alții … De ce oare? Răspunsul este că Dumnezeu a avut plan pentru ,,un singur copil“ al lui Avraam. Ismael este ,,copia scoasă la indigou“ de ingeniozitatea lui Avraam și Sara. Isaac și Ismael se suprapun unul peste altul în acest unic tipar ,,al fiului“, fiind ca două săbii care încercă să încapă în aceeași teacă! Urmăriți împreună cu mine simetria până la suprapunere a promisiunilor divine făcute pentru acești doi copii ai lui Avraam, dar și deosebirile care le-au făcut deosebit drumul lor în istorie.

Promisiunea

Isaac

Ismael

Nenumărați urmași
„Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată“ (Gen. 13:16).
„Îngerul Domnului i -a zis: ,,Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi ea va fi atât de multă la număr, că nu va putea fi numărată.“ (Gen. 16:10)

Țara ca moștenire

„Domnul zisese lui Avram: ,,Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.“ (Gen. 12:1)
„Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: ,,Ridică-ţi ochii, şi, din locul în care eşti, priveşte spre miază noapte şi spre miază zi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o da ţie şi seminţei tale în veac“ (Gen. 13:14-15).
„ … și va locui în fața tuturor fraților lui“ (Gen. 16:12b).
O posibilă dublă interpretare: (1) îi va înconjura pe evrei, care, oriunde s-ar întoarce, vor da cu ochii de ei și/sau (2) va fi, ca Egipean, fruntaș între toate neamurile încuscrite cu el. 

Tiparul celor douăsprezece seminții

„Ei au răspuns: ,,Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaş om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă“ (Gen. 42:13, 32).
„Aceştia sunt aceia a căror numărătoare a fost făcută de Moise şi Aaron, şi de cei doisprezece bărbaţi, mai mari ai lui Israel; era câte un bărbat pentru fiecare din casele părinţilor lor“ (Num. 1:44).
„Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească, şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare“ (Gen. 17:20).
„ Aceştia sunt fii lui Ismael; acestea sunt numele lor, după satele şi taberele lor. Ei au fost cei doisprezece voievozi, după neamurile lor“ (Gen. 25:16).

Legământ mesianic

„Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta“ (Gen. 17:21).

O precizare istorică:

Pentru cei ce știu câte ceva din istoria religioasă a popoarelor musulmane, numărul de ,,doisprezece voievozi“ este teribil de încărcat de semnificații.

Profetic, Coranul (care nu este asltceva decât o pervertire a Tanak-ului, Vechiul Testament al evreilor și a multor pasaje din Noul Testament) a vestit că vor fi doisprezece „imami“ până la vremea sfârșitului (http://en.wikipedia.org/wiki/The_Twelve_Imams). Această creație s-a vrut o imitare a structurii apostolice din Biserica creștină.

Cei doisprezece imami (apostoli) ai Islamului după moartea lui Mahomed în 632 D.Ch.

Conform învățăturii islamice, un ,,imam“ este un conducător „uns“, un lider religios, un om al rugăciunii, un cleric ales de Alah să ducă o viață exemplară și să fie în stare în orice clipă să conducă omenirea. Pentru una din fracțiunile ,,șiite“ ale islamului, cel de al doisprezecelea imam va fi ,,Salvatorul cel mare“, numit „Muhamad al Mahdi“. Mahdi acesta s-a născut în jur de 868 d.Ch. în timpul unei marii persecuții prin care au trecut musulmanii șiiții. Ca să-i scape viața, tatăl lui, cel de al unsprezecelea imam, l-a trimis să se ascundă. Mahdi a apărut de câteva ori ca și copil, dar a dispărut cu desăvârșire odată cu moartea tatălui său. Șiiții cred că el este acela care îi călăuzește din ascunzătoarea sa pe cei drept credincioși. Adepții lui Mahdi sunt numiți adesea „Doisprezecari“. Unii susțin chiar că Mahdi este un urmaș direct al lui Mahomed și-l așteaptă să se arate în curând ca mare Salvator al omenirii, avându-i alături de el pe proorocii din vechime și chiar pe Isus Christos (!).

O mult mai reală împlinire a profeției despre cei doisprezece voievozi ieșiți din Ismael se găsește în Biblie:

„Iată spiţa neamului lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care-l născuse lui Avraam Egipteanca Agar, roaba Sarei. Iată numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael; Chedar, Adbeel, Mibsam, Mişma, Duma, Masa; Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma. Aceştia sunt fiii lui Ismael; acestea sunt numele lor, după satele şi taberele lor. Ei au fost cei doisprezece voievozi, după neamurile lor. Şi iată anii vieţii lui Ismael: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat duhul, şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său. Fiii lui au locuit dela Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s-a aşezat în faţa tuturor fraţilor lui“ (Gen. 25:12-18).

Revenind la analiza noastră, trebuie să remarcăm un amănunt extraordinar de important!

În ambele texte care ne prezintă intervenția lui Dumnezeu pentru salvarea lui Ismael, copilul lui Hagar, instrumentul prin care lucrează este numit „Îngerul Domnului“ (Gen. 16:7; 21:17). Asta ar trebui să ne facă pielea ca de găină și să ne treacă toți fiorii. Este vorba de o „teofanie“, una din aparițiile Domnului Isus, Fiul etern, înainte de întruparea Lui prin fecioara Maria. Dumnezeu l-a iubit într-așa măsură pe Ismael că, de fiecare dată, L-a trimis pe Fiul Său să-l scape de la moarte! Observați cât de Nou Testamental este limbajul acesta?

Și încă un amănunt interesant: urmașii lui Ismael mai apar în cartea Geneza la o altă cotitură interesantă în istoria poporului mesianic. Ei sunt „ismaeliții“ cărora le este vândut Iosif de frații săi. Fără apariția lor, tânărul moștenitor/salvator s-ar fi putut să fie dat morții.

„Atunci Iuda a zis fraţilor săi: ,,Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele? Veniţi mai bine să-l vindem Ismaeliţilor, şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Şi fraţii lui l-au ascultat. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, cari l-au dus în Egipt“ (Gen. 37:26-28).

În afară de aceste asemănări/deosebiri dintre Ismael și Isaac, ce mai știm despre Ismael din rostirile profetice făcute de Dumnezeu cu privire la el?

3. Ismael este o problemă de credință pervertită prin neascultare.

Ismael este, așa cum am spus, copilul care n-ar fi trebuit să fie. Fructul unei inițiative omenești care a propus altfel de planuri decât acelea făcute de Dumnezeu. Sara n-a putut spune ca Eva odinioară: „ Am căpătat un om cu ajutorul Domnului“ (Gen. 4:1), ci doar ,,Am vrut să-l ajut pe Domnul să ne dea un fiu“. Ismael este deci sinonim cu religia firii pământești (Gal. 4:21-31), cu încercările omului de a face ceea ce trebuie să facă doar Dumnezeu. Iată cum sună profeția făcută despre el:

„Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui“ (Gen. 16:11-12).

În experiența oamenilor de atunci, un măgar domesticit era o avere, un mijloc de transport, un transportator de poveri, un animal deosebit de prețuit și folositor, un element foarte important în „zestrea“ care trecea de la părinți la copii. Un „măgar sălbatic“ însă era … o pacoste! Deși avea potențial, un măgar sălbatic nu era bun la nimic. El se ținea departe de locuințele oamenilor, devenind agresiv de îndată ce cineva se apropia prea mult de el. Un măgar sălbatic nu știa decât scoată sunete discordante, să privească dușmănos, să muște și să dea cu copita.

S-a împlinit oare această profeție a Fiului lui Dumnezeu? Bineînțeles că da. Urmașii lui Ismael sunt în lume ca niște „măgari sălbatici“, imposibil de asimilat social, imposibil de integrat, gălăgioși, certăreți, violenți și, în ciuda unui potențial formidabil dovedit în istoria științelor și a matematicii, foarte puțin folositori prin invenții și inovații care să contribuie la bunăstarea generală. Nu-i disprețuiți pe cei ce preferă cu bunăștiință să locuiască în praf și în corturi! Nu uitați că toată lumea civilizată folosește numerele … „arabe“.

(Despre contribuția arabă în istoria civilizațiilor puteți citi un foarte bun articol aici: http://adc.org/index.php?id=247)

4. Ismael va fi o problemă pentru toate neamurile

Cea de a doua parte a profeției despre destinul urmașilor lui Israel este … înspăimântătoare:

„Mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui“ (Gen. 16:11-12).

Relațiile dintre lumea arabă și toate celelalte civilizații lasă să se întrevadă o posibilă împlinire a textului în viitorul foarte apropiat. De fapt, revenind la metafora copiei la indigou, dacă Biblia ne vorbește despre un „necaz al lui Iacov“ (Ier. 30:3-7), atunci trebuie neapărat să existe și un corespondent al lui în lumea arabă, un „necaz al lui Ismael“!

Despre Necazul cel Mare (Grecește: θλίψις μεγάλη, thlipsis megalē ) a profețit Domnul Isus când a anunțat „semnele sfârșitului“ în predica de pe muntele măslinilor (Mat. 24:1-51; Marcu 13:1-37; Ioan 16:1-3). El este menționat mai pe larg în cartea Apocalipsa (Apoc. 2:22; 7:14).

Va veni o vreme în care toate popoarele lumii vor fi împotriva lui Israel și-i vor căuta distrugerea. În mod similar, va veni o vreme în care urmașii lui Ismael se vor război cu lumea întreagă. Ce profeție precisă! Ce exprimare clară!

„Mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui“. Doamne, ai milă!

În cadrul acestui conflict cu toate neamurile lumii, cel mai ascuțit conflict și cel mai nemilos va fi împotrva Israelului. Urmașii lui Ismael vor dori să-i șteargă din istorie pe urmașii lui Isaac, să-i arunce în mare și să le ia țara. Această profeție se găsește scrisă în psalmul 83. El este cel mai citit și mai citat psalm în Israelul de astăzi. A sosit vrea împlinirii lui profetice. Profeția cuprinsă în acest psalm nu s-a împlinit niciodată până acum. Acum o vedem împlinindu-se sub ochii noștri. Israelul va rămâne din ce în ce mai singur și mai izolat în lumea politică mondială. Toată planeta va fi cuprinsă de un nou val de „antisemitism“. Atunci și numai atunci, sub presiunea încercuirii musulmane, evreii se vor întoarce la singura lor nădejde, Iehova. Iată cum îi vor vorbi:

„Dumnezeule, nu tăcea!
Nu tăcea, şi nu Te odihni, Dumnezeule!
Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frământă,
şi ceice Te urăsc înalţă capul.
Fac planuri pline de vicleşug împotriva poporului Tău,
şi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de Tine.

,,Veniţi“, zic ei, ,,să-i nimicim din mijlocul neamurilor,
ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!“

Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta:
corturile lui Edom şi Ismaeliţii,
Moabul şi Hagareniţii,
Ghebal, Amon, Amalec,
Filistenii cu locuitorii Tirului.
Asiria se uneşte şi ea cu ei,
şi îşi împrumută braţul ei copiilor lui Lot. – (Oprire).

Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera,
ca lui Iabin la pârâul Chison, cari au fost nimiciţi la En-Dor,
şi au ajuns un gunoi pentru îngrăşarea pământului.
Căpeteniile lor fă-le ca lui Oreb şi Zeeb,
şi tuturor domnilor lor ca lui Zebah şi Ţalmuna!
Căci ei zic: ,,Să punem mâna pe locuinţele lui Dumnezeu!“
Dumnezeule, fă-i ca vârtejul de praf,
ca paiul luat de vânt, ca focul care arde pădurea,
şi ca flacăra, care aprinde munţii!

Urmăreşte-i astfel cu furtuna Ta,
şi bagă groaza în ei cu vijelia Ta!
Acopere-le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne!
Să fie ruşinaţi şi îngroziţi pe vecie,
să le roşească obrazul de ruşine şi să piară!
Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul,
Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pământul.“

Spațiul nu ne permite să facem o analiză amănunțită a acestui psalm. În el apar mai toate elementele situației geopolitice în care se află azi Israelul, inclusiv abandonarea și izolarea lui din ce în ce mai accentuată între popoarele lumii. Limbajul asediatorilor este parcă desprins de pe primele pagini ale ziarelor musulmane:

„Veniţi“, zic ei, ,,să-i nimicim din mijlocul neamurilor,
ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!“ …

Căci ei zic: ,,Să punem mâna pe locuinţele lui Dumnezeu!“

Ultimele două stihuri sunt adresate parcă explicit celor care pretind că „Alah este adevăratul Dumnezeu!“ (Alah Akbar!):

„Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul (Iehova, Iahve)
Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pământul“.

Turbarea arabă le va atrage mânia întregii lumi. Toate popoarele lumii se vor scula împotriva lor. Orice forma de conviețuire pașnică va părea imposibilă. Deja, la toate granițele regiunilor locuite de musulmani sunt războaie și flăcări. Oricât s-ar strădui presa și mai marii lumii să „îmblânzească“ tineretul fanatic musulman, o confruntare globală este nu numai posibilă, ci chiar probabilă. Islamul nu este doar o religie, ci o ideologie. Asemenea hitlerismului și comunismului, islamul pretinde o întreagă răsturnare de valori ale societății. Nu există jumătăți de măsură. Ori de tot, ori de loc. „Șaria“ nu este o „mărturisire de credință religioasă“, ci un cod de viață obligatoriu. Singura cale de supraviețuire a tuturor celorlalte civilizații va parea la un moment dat sa fie anihilarea totală a civilizației musulmane.

„Mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui“.

Se poate oare ca Cel care a spus aceste cuvinte să le fi rostit acum aproape patru mii de ani?

5. Ismael este o problemă care va fi rezolvată de Dumnezeu prin  înfiere și răscumpărare

Copiii care se bat frâng inima tatălui lor. Copiii lui Avraam, cei trei copii ai credinței monoteiste, Isaac, Ismael și creștinii s-au tot bătut, se bat și se vor mai bate. Dumnezeu va pune însă capăt acestor conflicte care-I rup inima și-i va aduna pe toți într-o părintească îmbrățișare.

Soarta lui Ismael nu va fi să piară în conflictul lui cu lumea întreagă și mai ales cu evreii. Nu! Nu pentru așa ceva l-a salvat Fiul lui Dumnezeu când trăgea să moară în arșița deșertului. De ce se va îndura Dumnezeu de Ismael? În virtutea cărui drept sau în virtutea cărei calități?

Există în Biblia un psalm din care nu vrea să predice nimeni. Conținutul lui este așa de tainic, așa de nepătruns, așa de „inacceptabil“ în teologiile noastre „sistematice“ că am preferat toți să-l îngropăm în tăcerea uitării. El este totuși acolo, vorbindu-ne ce nu întotdeauna vrem sau suntem pregătiți să auzim. Conținutul lui anunță, radical, nici mai mult nici mai puțin, că Dumnezeu este Tatăl tuturor popoarelor și că fiecare popor își are locul lui în evidența pe care o ține în împlinirea planului profetic coordonat de la Ierusalim. Straniu! Veți zice. Chiar așa!

Este vorba de psalmul 87, o cântare a fiilor lui Core. Are doar patru strofe scurte, dar … ce strofe! Iată-le:

„Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi:
Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decât toate locaşurile lui Iacov.
Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine, cetate a lui Dumnezeu! –

Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce Mă cunosc;
iată, ţara Filistenilor, Tirul, cu Etiopia: ,,în Sion s-au născut.“ –

Iar despre Sion este zis: ,,Toţi s-au născut în el,“
şi Cel Prea Înalt îl întăreşte.
Domnul numără popoarele, scriindu-le:
,,Acolo s-au născut.“ –

Şi cei ce cântă şi ceice joacă strigă:
,,Toate izvoarele mele sunt în Tine.“

Doar o analiză foarte scurtă a acestui psalm:

  1. Axa istoriei universale după care se învârt toate lucrurile vine direct de la tronul ceresc și străpunge suprafața pământului exact în locul tronului terestru de la Ierusalim!
  2. Toate popoarele au fost rânduite și cunoscute mai dinainte de Dumnezeu care le-a și fixat rolul pe care au trebuit să-l joace în desfășurarea evenimentelor din istorie. Toți și toate și-au avut și își au rost numai în raport cu împlinirea planului pe care l-a avut Dumnezeu cu poporul evreu.
  3. Dumnezeu strigă catalogul popoarelor și în dreptul fiecăruia scrie „în Sion s-au născut!“ Albania – „în Sion s-a născut“; Angora – „în Sion s-a născut“; etc.
  4. Bucuria finală și totală va fi doar a acelora care au înțeles la timp că tot ce există, universul acesta cu tot ce este în el, este doar o „interfață“, un mijloc de comunicare între Creator și creatură. Bucuria lor va fi rodul unei împăcări eterne.

Dar, veți zice, nu este prea fantezistă o asemenea interpretare a istoriei? Vor putea evreii și arabii, fii lui Isaac și fii lui Ismael să locuiască vreodată pașnic împreună?

Vă pun la dispoziție un text pe care mi l-a arătat fratele Vasilică Moisescu la Arad, când simpatizându-mă ca fiu de evreică, se străduia să mă inițieze în tainele profețiilor. Este vorba despre un pasaj despre vremea sfârșitului. În el veți regăsi și Egiptul lui Agar și temuta Asirie și mult încercatul Israel.

„În vremea aceea (escatonul finalului de istorie),
vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului,
cari vor vorbi limba Canaanului,
şi vor jura pe Domnul oştirilor:
una din ele se va numi cetatea nimicirii!

Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului,
şi la hotar, va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul.
Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului.

Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor,
şi El le va trimete un mântuitor şi un apărător, care să-i izbăvească.

Atunci Domnul Se va descoperi Egiptenilor,
şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea.
Vor aduce jertfe şi daruri de mâncare,
vor face juruinţe Domnului şi le vor împlini.

Astfel, Domnul va lovi pe Egipteni,
îi va lovi, dar îi va tămădui.
Ei se vor întoarce la Domnul,
care-i va asculta, şi-i va vindeca.

În aceeaşi vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria:
Asirienii se vor duce în Egipt şi Egiptenii în Asiria,
şi Egiptenii împreună cu Asirienii vor sluji Domnului.

Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea,
unit cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului.

Domnul oştirilor îi va binecuvânta şi va zice:
,,Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu,
şi Asiria, lucrarea mâinilor Mele,
şi Israel, moştenirea Mea!“ – (Isaia 19:18-25)

Vă dați seama cu câtă încrâncenată gelozie rostesc evrei aceste cuvinte: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu“ ? Dar și mai mult: Vă dați seama ce final glorios a pregătit Dumnezeu, în bunătatea Sa, pentru popoarele lumii?

Dincolo de toate conflictele lumii noastre, Dumnezeu este însă un Dumnezeu al păcii. Aceasta nu este o afirmație ieftină sau gratuită! Nu este nici una propagandistică, deși pe vremea Conferințelor pentru pace organizate de Departamentul comunist al Cultelor din România anilor de tristă amintire, foarte multe versete erau folosite astfel … Lagărul comunist era slab și se temea de o confruntare directă cu țările capitaliste.

Finalul lumii nu este o anihilare reciprocă totală, ci o pace care va acoperi tot pământul. Cine o va face posibilă și cum? Profețiile Bibliei ne vorbesc despre Domnul Isus și despre clipa întoarcerii lui de dincolo de moarte.

Există în relația Ismael-Isaac o întâmplare care pare că sugerează direct această profeție. Ultima oară când au fost ,,împreună“ acești doi oameni așa de deosebiți și totuși așa de asemănători a fost … la mormântul lui Avraam:

,,Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani.  Avraam şi-a dat duhul, şi a murit, după o bătrîneţă fericită, înaintat în vîrstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.  9Isaac şi Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Ţohar, Hetitul, care este faţă în faţă cu Mamre“ (Gen. 25:7-9).

Imaginea (credo eu) este selectivă și simbolică. Descrierea omite intenționat mulțimea celorlalți copii ai lui Avraam despre care tocmai ni se spusese:

,,Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura.  Ea i -a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah.  Iocşan a născut pe Seba şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost Aşurimii, Letuşimii şi Leumimii. –  Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia sînt fiii Cheturei.  Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.  Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale; şi, pe cînd era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lîngă fiul său Isaac înspre răsărit, în ţara Răsăritului“ (Gen. 25:1-6)

La scena mormântului ne sunt prezentați doar trei personaje. Avraam, Ismael și Isaac. Oare de ce? Eu cred că mesajul este profetic: După cum Ismael și Isaac n-au putut sta împreună doar la marginea mormântului tatălui lor, nici urmașii lor nu vor putea trăi împreună decât dacă se vor întâlni la marginea unui alt mormânt: mormântul ispășitor al Domnului Isus Christos (Îngerul lui Dumnezeu!). Dacă acceptați această interpretare, avem împreună un alt verset care poate deveni manifestul și deviza nădejdii noastră:

,,El va fi pacea noastră!“ (Mica 5:5)

,,El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi’n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor“ (Isaia 9:7).

Ismael, oh Ismael! – O posibilă concluzie

„Pe cel ce nu-l lași să moară nu te lasă să trăiești!“
„Dumnezeul vostru a cam încurcat borcanele!“ ne spun unii. Oare așa să fie! Nu există oare o logică superioară pentru care Dumnezeu a hotărât că Ismael, această grosolană greșeală a lui Avraam și a Sarei, să nu piară, ci să fie permanentizată providențial în istorie? Eu cred că da. Și am să vă spun care cred eu că este.

Mai întâi vreau să vă duc la o altă greșeală a copiilor lui Dumnezeu. Odată ajunși în Canaan, evreii au primit porunca să distrugă cu desăvârșire toate popoarele canaanite. Au și făcut-o la început … Numai că unii și-au dat cu părerea că în loc să-i omoare, ar fi mai bine să-i lase să trăiască pentru a le plăti bir și pentru a le fi robi și roabe, un fel de unelte însuflețite, bune la cărat poveri, la adunat de lemne și la adus apă de departe. Dumnezeu S-a coborât atunci să-i mustre. Și atunci a făcut-o tot prin acel enigmatic „Înger al Domnului“:

„Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, şi a zis: ,,Eu v-am scos din Egipt, şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi; şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.“ Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrul acesta? Am zis atunci: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă“ (Jud. 2:1-3).

„Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi a zis: ,,Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinţilor lor, şi fiindcă n-au ascultat de glasul Meu, nu voi mai izgoni dinaintea lor nici unul din neamurile pe cari le-a lăsat Iosua când a murit. Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinţii lor.“ Şi Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe cari nu le dăduse în mâinile lui Iosua, şi nu S-a grăbit să le izgonească“ (Jud. 2:20-23).

Parafrazând hotărârea divină, ea ar suna cam așa: „Ați vrut să-i țineți ca instrumente pentru voi? Bine! Eu le voi folosi însă ca instrumente ale Mele împotriva voastră! Vă voi pune la încercare prin ele și vă voi pedepsi prin ele. Vă voi întoarce la Mine din rătăcirile voastre prin apăsarea lor!“

Eu cred că ceva asemănător s-a întâmplat și cu Ismael. Sara și Avraam au vrut nepărat să-l aibe! Așa că Dumnezeu li l-a lăsat în preajmă chiar și atunci când ei ar fi vrut foarte tare să scape de el și să-l dea morții. Cred că Ismael și urmașii lui au fost și sunt „nuiaua“ cu care Dumnezeu își disciplinează și-și aduce înapoi fii predispuși la îndepărtare și la plecarea de acasă. Doar câteva exemple:

  1. Mahomed și hoardele lui au atacat Europa „creștină“ exact atunci când din creștinism rămăsese numai o formă de evlavie golită de orice putere. Prin secolul IX o femeie însărcinată ocupa scaunul papal, transformând locul de închinare într-un loc de desfrâu. Amănuntul a apărut pentru prima dată într-o cronică din secolul XIII. Să fie oare o simplă coincidență că atacurile musulmane (nuiaua lui Ismael) s-au desfășurat în sudul Italiei cam prin 831-920 d.Ch. ? (http://en.wikipedia.org/wiki/Muslim_conquests).
  2. Israelul întors azi în vatra strămoșească este departe de a se fi întors și cu inima „acasă“ la Dumnezeu. Numai strânsoarea teribilului „clește arab“ (nuiaua lui Ismael) îi va face să strige spre Domnul, mai ales atunci când nici „pactul cu moartea“ nu le va mai folosi la nimic (Isaia 28:15, 18).
  3. Europa și America sunt acum într-un proces accelerat de secularizare. Perceptele Revoluției franceze au pus stăpânire pe toate institutele de învățământ europene și au educat o clasă de conducători dispuși să elimine din noua Constituție europeană orice referire la moștenirea creștină. America se grăbește din răsputeri să nu rămână în urma Europei. Se lucrează de urgență la o Nouă Ordine Mondială, în care creștinismul nu este nici dorit, nici tolerat. Să fie oare iar o simplă „coincidență“ că arabii au invadat „pe șest“ Europa și-și fac din ce în ce mai auzit glasul în America? Ismael, nuiaua lui Dumnezeu este iar la lucru. Ea va lovi rapid și crunt. Deja au început să cadă capetele. În Nordul Irakului, străvechii creștini care locuiesc acolo de mii de ani, au fost iar somați, ca pe vremea Imperiului arab sau al celui turcesc, să aleagă între trei alternative: să se convertească rapid la Islam, să plătească o taxă ca „tolerați“ sau să fie executați fără milă ca „necredincioși“ (http://www.aina.org/news/20140302144927.htm – Syrian Islamists to Christians: Pay Off or Be Killed).

„O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, ,,cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?“ Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin – (Rom. 11:33-36).

ismael2

8 comments on “4. Ismael, o Ismael !

  1. Pingback: Atentatul din Paris – când naivitatea se întâlnește cu nebunia | B a r z i l a i – e n – D a n

  2. O analiza excelenta si de ce nu, surprinzatoare. Daca este asa, atunci se poate sa ne schimbam intr-o
    mare masura modul de gandire si intelegere vis-a-vis de trecutul,prezentul si viitorul umanitatii…desigur in “planul” lui Dumnezeu !

    Like

  3. Pingback: O imitație nefericită a Vechiului Testament | B a r z i l a i – e n – D a n

  4. Pingback: Occidentul: ,,Dumnezeu a murit“, Dumnezeu: ,,Occidentul se sinucide“ | B a r z i l a i - e n - D a n

  5. Pingback: Occidentul: ,,Dumnezeu a murit“, Dumnezeu: ,,Occidentul se sinucide“ | Life Mission

  6. Nu pot să înțeleg legatura dintre imaginea din stânga de sus cu conținutul articolului (cel puțin dacă este aș vrea să-mi explicați).
    Mă face să mi aduc aminte de alte împrejurări și alți oameni…

    De conținutul articoluluipot să spun că e reușit!

    Like

  7. Pingback: Încă o copită ! | B a r z i l a i - e n - D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s