ABC-ul Teologiei

In orice domeniu al existentei, specializarea produce un limbaj “pasaresc”, impanat cu numerosi termeni obscuri, particulari disciplinei respective: exista un limbaj medical, un altul al muzicienilor, un altul al avocatilor si, bineinteles, un altul al “teologilor”.

Prea multa vreme, teologia s-a inchis intr-un limbaj uscat si prafuit, fara viata. Teologia este o disciplina biblica ce trebuie aplicata la viata de fiecare zi. Ea trebuie sa lamureasca, nu sa creeze confuzie. Spre deosebire de “filosofie” care este dragoste de intelepciune, “teologia” (cunoasterea despre Dumnezeu) trebuie sa ne ajute sa ne indragostim de Acela care ne iubeste. Biblia este la urmei o scrisoare de dragsote si o veste buna: o invitatie la nunta si la un banchet gata pregatit pentru noi toti.

Biblia nu este aranjata in forma unui tratat sistematic de doctrine, dar pentru a afla tot ce ne spune Biblia despre un anumit subiect trebuie sa facem apel la un manual de teologie sistematica. In scurgerea vremii, teologia a ajuns sa fie asezata in capitole distincte. Iata mai jos o descriere a acestui mare si fascinant domeniu:

1. DOMENIUL TEOLOGIEI

Intregul domeniu al teologiei, cuprinzind toate disciplinele educatiei teologice, a fost impartit in mod traditional in patru diviziuni majore. La inceputul oricarui studiu al teologiei trebuie sa fie asezate subiecte cu un caracter general si orientativ care sa includa teme ca acestea: conceptul crestin de revelatie, natura experientei crestine, crestinismul si misticismul, crestinismul si celelalte religii, legea si Evanghelia, etc. Restul disciplinelor teologice pot fi grupate in patru categorii dupa cum urmeaza:

I. TEOLOGIA EXEGETICA

1. Filologia biblica.

a. Ebraica
b. Aramaica (caldeana)
c. Greaca

2. Arheologia biblica

a. Geografia tarilor biblice
b. Flora si fauna
c. Viata sociala si familiala in Israel
d. Institutiile politice si civile
e. Ceremoniile si datinile religioase

3. Introducerea biblica

a. Originea cartilor Bibliei
b. Revelatia divina
c. Inspiratia
d. Canonul biblic
e. Diferitele traduceri

4. Criticismul biblic

a. Criticismul textual sau inferior
b. Criticismul literal sau superior

5. Hermeneutica sau Principii de interpretare

6. Exegeza cartilor din Vechiul si Noul Testament

II. TEOLOGIA ISTORICA

1. Studii pregatitoare

a. Protoistoria omenirii. Geneza 1 – 11
b. Istoria lui Israel
c. Viata Domnului Isus Hristos
d. Istoria apostolica

2. Istoria Bisericii

a. Primara, 30-590 d.H.
b. Medievala, 590-1517 d.H.
c. Moderna, 1517- prezent.
d. Aspecte distincte
(1) Persecutiile
(2) Dezvoltarea structurilor si organizatiilor
(3) Consiliile Bisericii
(4) Formele de inchinaciune
(5) Parintii Bisericii
(6) Simbolistica crestina
(7) Istoria denominatiilor
(8) Activitati misionare si de caritate
(9) Statistici
(10) Arta si arhitectura bisericeasca

3. Istoria doctrinelor biblice

4. Teologia biblica

a. Vechiul Testament: intelepciunea si poezia poporului evreu, fenomenul profetic
b. Noul Testament: teologia caracteristica urmatoarelor sectiuni distincte: Evangheliile sinoptice, Evanghelia lui Ioan, Epistolele lui Pavel, Epistolele lui Petru, Epistola catre Evrei, Iacov si Apocalipsa.

III. TEOLOGIA SISTEMATICA

1. Apologetica
2. Polemica
3. Dogmatica sau Teologia Sistematica
4. Etica crestina
5. Enciclopedia teologica

IV. TEOLOGIA PRACTICA

1. Homiletica
2. Evanghelismul
3. Misionarismul
4. Teologia pastorala
5. Educatia crestina
6. Muzica bisericeasca
7. Structuri de autoritate bisericeasca
8. Institutiile de slujire crestina
9. Liturgica

2. CE ESTE “TEOLOGIA SISTEMATICA” ?
Schita de mai sus il poate ajuta pe cititor sa inteleaga care este locul ocupat de teologia sistematica in intregul studiilor teologice.

Prin “teologie sistematica” noi intelegem intregul adevar despre Dumnezeu asa cum ne este el descoperit in Cuvintul Sau. Cu alte cuvinte, teologia sistematica nu se ocupa cu ceea ce ne pune la indemina filosofia sau cugetarea omeneasca, ci numai si numai cu informatiile pe care ni le pune la dispozitie Cuvintul lui Dumnezeu. Credem ca va fi de folos sa aratam aici legatura care exista intre teologia sistematica si unele dintre celelalte discipline ale studiului biblic. Exegeza este examinarea unor anumite portiuni din textul Scripturii in limbile originale in care a fost scris. In esenta lor, toate studiile teologiei sistematice trebuie sa se sprijine pe o exegeza corecta, altfel ele nu ar avea nici un fel de valoare “teologica”. Teologia biblica preia rezultatele studiilor exegetice asupra unui anumit pasaj si le grupeaza in unitati de sine statatoare ca de exemplu: doctrina despre Dumnezeu in invatatura mozaica sau nadejdea mesianica din cartea lui Isaia. Teologia sistematica ia apoi invataturile biblice rezultate din studiile exegetice si din teologia biblica si le aduna pe toate la un loc in exprimari atotcuprinzatoare despre adevarurile divine. Teologia practica studiaza care sint cele mai bune cai pentru transmiterea acestor adevaruri despre Dumnezeu asa cum se gasesc ele in Cuvintul Sau. Istoria bisericii traseaza drumul poporului lui Dumnezeu pe pamint de-a lungul secolelor.

Cel ce se ocupa cu teologia sistematica trebuie sa faca o distinctie clara intre proclamatiile despre adevar asa cum se gasesc ele in Cuvintul lui Dumnezeu si “interpretarile” intelepciunii omenesti in anumite aspecte ale revelatiei divine. Numai Cuvintul lui Dumnezeu ramine pururi autoritatea absoluta si pe deplin inspirata. Teologia, ca stiinta, este un produs al muncii omului in dorinta lui de a intelege si de a clarifica. Ea nu este infailibila si nu poseda nici un fel de autoritate divina. Cu toate acestea, ea are o deosebita importanta si valoare prin faptul ca ridica inaintea fiecarei generatii adevarurile divine marete ale divinului Cuvint al lui Dumnezeu asa cum se gasesc ele in Scriptura.

3. DE CE STUDIAZA OAMENII TEOLOGIA?
Este absolut imposibil sa intelegi anumite exprimari ale Bibliei daca nu ai o cunoastere de ansamblu a ei. Asta nu inseamna in nici un fel ca Biblia este o carte confuza, ci doar atrage atentia asupra faptului ca, mai mult decit vrem noi sa recunoastem de obicei, Scriptura pretinde un anumit nivel de “interpretare” din partea noastra. Iata un exemplu: cind Ioan ne spune ca “singele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat” (1 Ioan 1:7) , el nu ne trimite la ideea ca cel pacatos trebuie sa stea fizic sub cruce si sa lase singele lui Hristos sa se scurga asupra trupului lui pentru a dobindi curatia launtrica. “Interpretarea” pe care o dam pasajului devine automat “teologia” noastra si ea ne spune ca semnificatia pasajului este ca prin credinta in Hristosul crucificat se dobindeste iertarea pacatelor. Si tot asa, cind Pavel spune ca el se “lauda cu crucea lui Hristos” (Gal. 6:14) , el nu vorbeste despre crucea de lemn ca atare, ci despre lucrarea savirsita de Hristos prin moartea Sa din anul 30 d. H. Cind Ioan ne spune ca Satan este legat cu un “lant mare” (Apoc. 20:1-2), teologii nu inteleg prin aceasta un lant de otel, ci doar o metafora pentru exprimarea limitarii la care va fi supusa puterea de influenta a Satanei. Cind Domnul Isus a spus: “Acest pahar este legamintul cel nou” (1 Cor. 11:25), El a subinteles de fapt: “continutul acestui pahar simbolizeaza legamintul pe care-l fac cu cei credinciosi prin intermediul mortii Mele la Golgota”. De fapt, regula generala pe care am putea-o propune este ca adevarul spiritual este exprimat intotdeauna intr-o forma care presupune o oarecare masura de interpretare. In mod obisnuit, pentru a dobindi “intelepciunea care duce la mintuire” (2 Tim. 3:15), omul de rind nu are nevoie decit de o inima curata si de o minte luminata de calauzirea Duhului Sfint. Cu toate acestea, Biserica are nevoie si de “teologia” scolastica rezultata din activitatea intensa si indelungata a acelor crestini nascuti din nou la o intelegere duhovniceasca a Cuvintului lui Dumnezeu, care petrec ani indelungati in studiu si meditatie asupra Bibliei.

Aceasta nu pentru ca am avea nevoie de o autoritate “ex cathedra”, care sa guverneze Biserica, ci pentru a aseza in fata fiecarei generatii de oameni raspunsul Cuvintului lui Dumnezeu la framintarile contemporane si pentru a putea infrunta ereziile care apar in perioada respectiva. Eruditii bibliei si crestinii simpli fara pregatire teologica sint bineinteles, toti la un loc si fiecare in parte, frati cu statut egal in cadrul Bisericii crestine.
Oamenii studiaza teologia pentru ca nu se pot multumi sa vada in Biblie o colectie dezordonata de literatura religioasa. Mintea omului este in asa fel construita incit sa tinjeasca dupa o privire de ansamblu care sa explice rolul si intelesul fiecarui element in parte. Poate ca o comparatie cu natura s-ar putea sa ne ajute sa ilustram mai bine acest lucru. Iata copacii de exemplu: Dumnezeu nu a plantat copacii lumii intr-o ordine stiintifica riguroasa care sa tina seama de “soiuri” sau “categorii”. El nu i-a separat pe unii de altii. De fapt, s-a intimplat contrariul: natura ne prezinta o glorioasa si minunata diversitate de aranjament. Ce face mintea umana insa? Ea nu este multumita cu dezordinea frumoasa din jur, ea nu se poate opri la constatarea estetica. Mintea porneste infrigurat sa faca o clasificare care sa ordoneze realitatea din jur. Omul vrea sa stie cite soiuri de pomi exista si cum poate folosi diferitele soiuri pentru folosul muncii si vietii sale. Aceasta nu este adevarat numai pentru copaci, ci pentru toate celelalte elemente ale lumii noastre inconjuratoare. Oamenii de stiinta au grupat toate lucrurile in “sisteme”: minerale, plante, animale, bacterii, corpuri ceresti, etc. Savantii iau animale sau plante care au caracteristici asemanatoare si le grupeaza mai intii in cea mai generala clasa posibila, numita de ei filum. La rindul lui, fiecare filum este divizat progresiv in subgrupe numite: subfilum, clasa, subclasa, ordin, subordin, familie, gen, specie si subspecie sau varietate. Clasificarea moderna a biologiei este bazata de exemplu pe o lucrare facuta de Linnaeus in anul 1735 d.H. (”Classification.” The World Book Encyclopedia (Chicago: Field Enterprises, Inc. 1950), Vol. 3, C, p.1468) .

Imparatia plantelor a fost divizata in patru fila, iar cea animala in doisprezece sau chiar mai multe fila.
Oamenii de stiinta nu s-au putu insa multumi doar cu categorisirea lucrurilor din jur. Ei au vrut sa afle din ce sint facute aceste lucruri si asa s-a nascut chimia. Dupa acelasi proces s-au nascut si celelalte stiinte: aerodinamica, antropologia, arheologia, astronomia, bacteriologia, biochimia, etc. Produsul final al tuturor acestor clasificari si analize nu a fost doar simpla satisfacere a foamei mintii dupa explicatii, ci si descoperirea lucrurilor care ne-au imbunatatit existenta ca razele X, insulina, automobilul, aparatele electrice, etc. – toate acestea dovedind din plin valoarea cercetarii stiintifice.

Tot ceea ce am spus mai sus este valabil si pentru teologie. Mintea omeneasca nu este multumita sa citeasca doar istorisirile despre Moise, psalmii lui David, scrisorile lui Pavel si Apocalipsa lui Ioan. Oamenii vor sa inteleaga fiecare adevar in relatia lui cu adevarul total al revelatiei divine, iar aceasta este sarcina de capatii a teologiei. Pe tarimul teologiei, clasificarea mai mult sau mai putin standardizata a inceput inca de pe vremea lui Peter Lombard, (1100-1160 d.H.) intemeietorul scolasticii (Emil Brunner, The Christian Doctrine of God (Philadelphia: The Westminster Press, 1950), p.vi.) . Chiar
si inainte de aceasta, in cele dintii secole de existenta a crestinismului, teologii incepusera deja lucrarea de interpretare si organizare a materialului biblic, cautind sa-l aseze intr-un sistem organizat, facind acelasi lucru pe care l-au infaptuit oamenii de stiinta in ostenelile lor.

Este foarte adevarat ca orice crestin poate primi mintuirea si poate ajunge la intelegerea Scripturii si fara sa studieze teologie, dar Biserica ca institutie trebuie sa-si sistematizeze si clarifice crezul. Invatatorii si predicatorii ei trebuie sa cunoasca temeinic continutul si semnificatia “Kerugmei” (proclamarii) biblice. Si dupa cum exista anumiti oameni de stiinta specializati in anumite “specii” sau in domeniul clasificarilor si al scrierii de tratate si manuale stiintifice, si in teologie unii trebuie sa se specializeze in studii particulare iar altii trebuie sa caute sa se dedice teologiei propriu zise.

Cercetarile stiintifice n-au reusit sa scape lumea de sarlatani, dar ele au produs minuni in felul in care ne-au imbunatatit traiul si au eliberat masele populare de frica si ignoranta care ii inrobise de-a lungul istoriei. In acelasi mod, studierea teologiei n-a reusit sa-i elimine pe “invatatorii mincinosi” si nici ereziile nimicitoare care s-au abatut asupra Bisericii. Neglijarea studiului teologic a incurajat insa si mai mult aparitia denaturarilor de tot felul. Dupa cum stiinta a facut mult progres in stapinirea si folosirea naturii in folosul oamenilor, si teologii sint chemati in fiecare generatie sa preintimpine primejdiile, sa infrunte atacurile filosofiilor anti-crestine din fiecare veac si sa ofere credinciosilor neinstruti si tuturor conducatorilor Bisericii o calauzire clara care sa-i ajute sa-si formuleze mesajul in cel mai bun fel in care poate fi inteles de fiecare generatie. Tragem nadejde deasemenea ca de-a lungul secolelor s-a progresat mult in procesul de publicare a unei cit mai corecte teologii.

4. VALOAREA TEOLOGIEI

Studierea continutului doctrinar al Cuvintului lui Dumnezeu are valoare pentru zidirea unei vieti duhovnicesti. Unii scot in evidenta importanta trairilor emotionale si a aprinderii inimii drept factori majori in cresterea duhovniceasca. Fara indoiala ca ceva adevar exista si in aceasta parere, caci este important sa-ti tresalte inima atunci cind asculti o predica curata din Evanghelie. Pentru a fi eficace, Cuvintul lui Dumnezeu trebuie sa ne atinga nu numai mintea, ci si emotiile. Altii au scos in evidenta activitatile ca cel mai important factor de maturizare crestina. Ideia lor este ca marturisirea publica are un efect intaritor asupra credintei si asupra caracterului. Pentru ei nimic nu este mai folositor decit a sta de vorba cu un pacatos despre mintuire, a cauta sa cistigi un pierdut pentru Hristos si a depune marturie despre bunatatea lui Dumnezeu. Nici emotiile si nici activitatile insa nu pot fi, singure, sursa cresterii omului duhovnicesc. Este necesar sa apara si un al treilea factor care sa se adreseze mintii prin intelegerea adevarului slavit despre Dumnezeu si despre mintuirea Lui, asa cum ne sint descoperite ele in Scriptura. O intelegere buna a intregului adevar descoperit omenirii de catre Dumnezeu este de cea mai mare valoare pentru maturizarea crestina.

Teologia sistematica ajuta deasemenea la proclamarea unei Evanghelii adevarate. Cel ce nu cunoaste decit versete izolate sau adevaruri partiale nu poate propovadui cum se cuvine Cuvintul lui Dumnezeu.Pentru a vorbi bine din Biblie trebuie sa cunoastem toata Biblia. Trebuie sa cunoastem toata istoria planului de mintuire asa cum este el descris din gradina Edenului si pina in cartea Apocalipsei. Trebuie sa fim familiarizati cu promisiunile si cu conditiile mintuirii si cu toate avertizarile din Scriptura. Nimeni nu cunoaste corect Cuvintul lui Dumnezeu pina cind nu poate sa faca legatura dintre pasaje particulare si intregul Bibliei.

In al treilea rind, studiul teologiei sistematice il poate pazi pe cineva de erezie. Orice ratacire care exista acum in lume, exista pentru ca cineva s-a departat de la adevarul curat al Scripturii si a propovaduit o deformare a invataturii data oamenilor in Biblie. De exemplu, unii credinciosi nu-si dau seama ca institutiile legii lui Moise au fost inlaturate prin lucrarea mintuitoare a lui Hristos. Altii nu-si pot da seama de diferenta care exista intre cei care au trait inainte si dupa ziua de Rusalii, chiar daca au fost cu toti mostenitori ai mintuirii.

Teologia sistematica ne mai este de ajutor si pentru a trai o viata centrata in Dumnezeu. Daca procesul de studiu se desfasoara in umilinta si dintr-o dorinta sincera de a cunoaste voia lui Dumnezeu, El ne va apropia de Hristos si ne va darui calazuirea si siguranta zilnica atit de necesara unei trairi crestine in biruinta si bucurie. Pe masura ce crestem in intelegerea adevarului din Cuvintul lui Dumnezeu, ajungem sa ne dam seama cit de total depindem de Dumnezeu, cit de nevrednici sintem si ce mult avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Intrega viata crestina trebuie cladita pe adevar si nu pe oricare adevar, ci pe acela care se gaseste in Scriptura.

Din nefericire in studiul teologiei se pot face si abuzuri. Cineva poate face din el o preocupare sterila si un sistem intelectual golit de orice ascultare, smerenie si evlavie personala. Crestinismul se reduce atunci doar la un fel de filosofie pe care o pot pricepe chiar si intelectualii nemintuiti. Un studiu, care ar fi trebuit sa-L slaveasca pe Isus Hristos si sa-l ajute pe cel credincios sa se bucure de desavirsirea mintuirii prin har, se transforma astfel in ceva neatragator pentru omul simplu cu o credinta copilareasca si ramine doar ceva destinat jongleriilor intelectuale. Cea mai buna cale pentru a impiedica teologia sistematica sa devina nerodnica si neatragatoare este insotirea ei cu un timp de meditatie petrecut in rugaciune. Fara asa ceva, cunostinta ingimfa si putem deveni intelectuali mindri si aroganti, inclinati spre certuri de cuvinte si fara nici un rod in slujirea crestina. Practic, aceasta inseamna ca trebuie sa petrecem cel putin atita timp in citirea Cuvintului lui Dumnezeu, cit petrecem in citirea cartilor de teologie. Cel preocupat de teologie trebuie deasemenea sa citeasca biografiile unor oameni mari ai credintei ca Pavel, Augustin, Luther, Calvin, Grebel, Menno Simons, Wesley, Spurgeon, Finney, Moody, J.S. Coffman, etc. Biografiile crestine au o valoare exceptionala pentru vitalizarea teologiei sistematice si pentru dezvoltarea unei evlavii personale.