8. Istoria ascunsă a celor trei lumi

Vă propun să ne familiarizăm cu trei termeni biblici (lumea veche, lumea de acum și lumea viitoare) și cu ideea că ,,extratereștrii“, care au vizitat planeta noastră înainte de potop și i-au provocat distrugerea, se pregătesc acum de asaltul final. Mai multe lămuriri despre aceste aspecte puteți găsi în nou publicata ,,Biblie a planului profetic“.

Apostolul Petru ne vorbește despre o lume foarte diferită de lumea noastră, numită, pentru a o diferenția, ,,lumea veche“ (2 Petru 2:5). Petru ne spune că istoria lumii nu este ,,liniară“, monotonă și eternă, ci este o curgere prin strâmtorile unor crize planetare, adevărate începuturi și sfârșituri de epocă, spre un scop precis, dictat de împlinirea planului lui Dumnezeu cu oamenii. ,,Lumea veche“ a fost ,,scoasă din apă și cu ajutorul apei și a pierit tot prin ele, înecate de apă“ (2 Petru 3:5-6).

Trăim acum în lumea de acum și așteptăm reașezarea tuturor lucrurilor, într-o lume viitoare (Evrei 2:5). Următoarea criză planetară va fi consumată prin ,,focul din ziua judecății“, când ,,cerurile vor trece cu troznet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul cu tot ce este pe el, va arde“ (2 Petru 3:10-11).

Petru ne avertizează că, în zilele din urmă, ,,vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor nega scurgerea istoriei spre evenimentele prezise în Biblie și vor zice: ,,Unde este
făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii“ (2 Petru 3:4). Oamenii de ,,știință“ vor nega încăpățânați potopul și-i vor ascunde semnificația lui în planul dreptății divine, deși există suficiente dovezi pentru cei ce au ochi de văzut ca să vadă. Dovezile despre judecata de atunci sunt azi ascunse cu aceeași șiretenie cu care sunt ascunse toate celelalte mesajele ale Bibliei.

Tot apostolul Petru ne vorbește despre niște ,,duhuri care stau în închisoare“ din vremea potopului (1 Petru 3:18-20). În cea de a doua epistolă a sa, Petru identifică aceste duhuri răzvrătite drept ,,îngerii care au păcătuit“ (2 Petru 2:4), iar Iacov clarifică natura păcatului lor ,,nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința“ (Iuda 6).

Oare nu există nimic pe pământ care să dovedească existența unei alte civilizații din trecut,  o civilizație dinainte de potop, o civilizație din ,,lumea veche“, distrusă de Dumnezeu ,,prin apă“, înainte ca omenirea să aibă începutul din care ne tragem noi, cei d eastăzi ? Nu există nicăieri pe pământ ,,relicve“ ale civilizației din ,,lumea veche“ ? Bineînțeles că există! Vă propun să vizionați un reportaj făcut de un om care a făcut din pasiuena inventarierii relicvelor din ,,lumea veche“ scopul principal al vieții sale, Klaus Donna.

Sub giulgiul secretelor, elitele lumii noastre caută rădăcinile civilizației din ,,Atlantida“, o civilizație a asocierii pământenilor cu trimișii stelelor. Acesta este motivul tainic pentru care una din navele cosmice americane, plecată în căutarea contactelor străvechi,  a purtat chiar numele de ,,Atlantis“. ,,Nephilimii“ din Geneza 6 ne dau iar târcoale. Destul însă …

Vă invit să urmăriți cu atenție și discernământ documentarul care urmează. Ne așteaptă zile spectaculoase, asemănătoare în mare parte cu cele trăite de ultima generație din ,,lumea veche“: ,,Cum s’a întîmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întîmpla şi la venirea Fiului omului“ (Mat. 24:37) …

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s