Răsplătirile celor mântuiți

Cine va primi răsplată?

“Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii.” (Lc. 6:22-23).

Wilbur M. Smith a scris: “Tema aceasta a răsplăţii pe care le vor primi în cer cei credincioşi este pomenită rareori în biserici şi chiar în instituţiile în care se studiază Biblia. Cu toate acestea, tema este o sursă de bucurie şi un îndemn la seriozitate. Ea ar trebui să servească drept motivaţie pentru o mai mare sfinţenie în viaţa fiecăruia dintre noi.”

Există acei pedanţi pseudospirituali pentru care subiectul răsplătirilor este clasificat drept unul de mâna a doua, bun doar pentru copilăria credinţei. Ei îl aseamănă cu bomboanele promise copiilor care sunt “cuminţi.” Însă. Domnul Isus nu este de acord cu ei. Textul citat din Predica de pe Munte este o dovadă în acest sens, ca şi multe alte pasaje din discursurile Lui. Apostolul Pavel adaugă la această temă câteva pasaje foarte proeminente în Epistolele sale.

Mântuirea şi răsplata nu sunt unul şi acelaşi lucru. Mântuirea este prin har şi nimic din ceea ce am putea face noi nu ne-o poate asigura. Ea este darul fără plată oferit de Dumnezeu celor ce cred în jertfa ispăşitoare a Domnului Isus Cristos. Mântuirea se dă celor pierduţi (Lc. 19:10), însă, răsplata este pentru cei deja mântuiţi, ca o consecinţă a credincioşiei lor în slujire (Evr. 10:35; Mat.5:11-12).

Răsplata începe în această viaţă şi continuă în viaţa viitoare:

“Şi Isus le-a zis: «Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Lc. 18:29-30).

Noul Testament debutează cu o promisiune a răsplătirii făcută în renumitele “Fericiri” …

“Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.” (Mat.5:11-12).

… şi se încheie cu o alta din Apoc.:

“Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apoc. 22:12).

Iată ce spune apostolul Pavel despre

răsplătiri:

“Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea 

scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca 

fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Cor.5:10).

Pasajul ne spune că la acel scaun de

judecată nu se va mai discuta despre

mântuirea credincioşilor, ci doar despre

răsplata cuvenită fiecăruia dintre ei. Problema

mântuirii a fost rezolvată odată pentru

totdeauna de Cristos la Cruce. Fiul lui

Dumnezeu a purtat pedeapsa în locul nostru

(F.A. 13:38-39).

Cine primeşte această ofertă prin credinţă

şi se întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă “nu 

mai vine la judecată, ci a trecut din moarte la 

viaţă” (Ioan 5:24). Credincioşii nu vor mai fi “osândiţi odată cu lumea” (1 Cor.11:32).

“Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei 

ce sunt în Cristos Isus” (Rom. 8:1).

Ei se prezintă înaintea scaunului de

judecată al lui Cristos “la rândul cetei lor”, doar pentru a-şi primi răsplata care să le compenseze  credincioşia faţă de Stăpânul lor (Mt. 25:21, 23).

Credincioşii n-au de ce să se mai teamă că s-ar

putea să piardă viaţa veşnică când vor ajunge

la judecată.

Bine, bine, va spune cineva, dar noi ştim că

însuşi apostolul Pavel se temea “ca nu cumva să

fie lepădat”! Oare nu înseamnă acest “lepădat”

că va fi aruncat departe de faţa lui Dumnezeu,

pierzându-şi astfel mântuirea ?

Toate traducerile dau naştere la astfel de

neînţelegeri. Termenul folosit de apostolul

Pavel în 1 Cor. 9:27 este un termen

sportiv sau care se referă la calitate. El s-ar

putea traduce astăzi prin “descalificat” sau

“neomologat”. În contextul jocurilor corintice la

care face apostolul aluzie aici, exista pericolul

ca cei care se osteneau să alerge cursa până la

capăt să nu primească totuşi premiul pentru că

n-au alergat “după rânduieli”. Se putea şi ca

unul care-i învăţa pe alţii cum să alerge să fie

el însuşi descalificat. Iată întregul pasaj:

“Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, 

toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? 

Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! 

Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji. 

Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Cor.9:24-27).

Viaţa veşnică este un dar al harului pentru

cei credincioşi (Rom: 6.23), nu un premiu care se poate obţine prin strădaniile şi prin faptele noastre:

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.

Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui

Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude

nimeni.” (Efes. 2:4-9).

Faptele meritorii vin după mântuire şi

trebuie făcute nu din iniţiative personale, ci

într-o deplină ascultare de Dumnezeu:

“Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi 

în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a 

pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efes. 2:10).

Faptele bune măsoară râvna noastră pentru

Dumnezeul care ne-a mântuit şi există

pericolul ca această râvnă să se micşoreze şi să

astfel să ne pierdem răsplata:

“Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii 

voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” (2 Ioan 8).

În Pilda polilor şi în Pilda talanţilor,

Domnul Isus ne spune că fiecare credincios al

Său are anumite abilităţi şi talente. Aceasta

este o realitate stabilită de Dumnezeu şi noi nu

avem nici o contribuţie personală.

“Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Cor.4:7).

Pilda polilor ne învaţă că inegalitatea în credincioşie conduce la diferenţe în răsplătire.

Pe de altă parte, din Pilda talanţilor învăţăm că slujitorii care au dovedit aceeaşi credincioşie  vor fi răsplătiţi la fel. Răsplătirea

se va acorda în funcţie de ascultarea şi

credincioşia fiecărui creştin faţă de Stăpânul său. Această realitate

cerească trebuie să ne determine să trăim cu

înţelepciune şi “să răscumpărăm vremea” (Efes. 5:16), pentru ca să nu fim daţi de ruşine în ziua marii judecăţi (1 Pet. 4:17).

Ce simbolizează cununile?

“M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit 

alergarea, am păzit credinţa. De acum mă 

aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Tim. 4:8).

Răsplătirile cereşti sunt prezentate uneori

sub forma unor cununi date învingătorilor.

Termenul grecesc este “stefanos”, spre

deosebire de termenul “diadema” care

identifică o cunună regală. “Diadema” va fi

purtată numai de Domnul Isus Cristos!

În esenţa lor, cununile sunt tot o expresie a

harului lui Dumnezeu. Ca slujitori ai Săi,

nici unul dintre noi n-ar trebui răsplătit, aşa cum

ni se spune pe şleau în Luca 17:1-10:

“Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau 

paşte oile, îi va zice, când vine de la câmp: «Vino îndată, şi şezi la masă?š Nu-i va zice mai degrabă: «Găteşte-mi să mănânc, încinge-te, şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu?» Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: «Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem

Eu cred că aceste cununi nu vor fi doar

podoabe cu care să ne împopoţonăm în Cer, ci

mai degrabă nişte capacităţi care ne vor înlesni

şi mai mult slujirea.

John MacArthur le

numeşte “o măsură îndoită de vitalitate

cerească, de bucurie, de binecuvântare”.

Chiar şi aceste cununi vor servi nu spre

slava noastră, ci spre slava Celui care “lucrează 

în noi şi ne dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi 

îndeplinirea”:

“ … cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau 

înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: «Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!»” (Apoc. 4:10-11).

Iată câteva “stefanos” amintite în textul

Noului Testament:

1. Cununa vieţii

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a 

fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a 

făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iac.

1:12).

“Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată 

că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apoc. 2:10b).

Această cunună este acordată celor care au

suferit în ispite şi persecuţii până acolo că şi-au

dat viaţa ca martiri. Motivaţia acestor suferinţe

a fost iubirea faţă de Dumnezeu (“celor ce-L iubesc”).

Numele acestor martiri completează lista eroilor

credinţei din Evrei 11:32-38.

Pribegia este un fel de stabilire în

eternitate.

“În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi 

căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că 

sunt străini şi călători pe pământ. 

Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. 

Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din 

care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se 

întoarcă în ea. 

Dar doreau o patrie mai bună, 

adică o patrie cerească. 

De aceea lui Dumnezeu 

nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evr. 11:13-16).

2. Cununa neprihănirii

“De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe 

care mi-o va da, în «ziua aceea» Domnul, 

Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi 

tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2

Tim. 4:8).

Aceasta este cununa acordată celor care şi-au isprăvit alergarea în care s-au angajat în momentul naşterii lor din nou, şi au încheiat cursa cu integritate şi consecvenţă, având ochii aţintiţi

spre venirea Domnului Isus. Ea este răsplata

pentru împlinirea misiunii încredinţate.

Distanţa de la pământ la Cer (sau dimensiunea alergării lor!) nu este o problemă de altitudine, ci o chestiune de atitudine.

O credinţă mică te poate duce în Cer, dar

una mare poate să aducă Cerul la tine.

Viaţa este un marş de la inocenţă, prin

ispită, fie spre virtute, fie spre viciu.

Ar fi foarte bine dacă fiecare ar trăi aşa cum

ar vrea să moară.

Reputaţia este pentru o vreme, caracterul

pentru eternitate.

În clipa morţii lăsăm în urmă tot ce avem,

dar luăm cu noi tot ceea ce suntem.

3. Cununa nepieritoare

“Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se 

supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul 

acesta ca să capete o cunună, care se poate veşteji: 

noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji.” (1 Cor.9:25).

Este cununa acordată celor care au tins mereu către desăvârşire. Apostolul Pavel foloseşte ilustraţia unui atlet de la pentatlon, care se supunea la un efort extraordinar. Cununa aceasta este acordată celor disciplinaţi, celor înfrânaţi, celor dispuşi să renunţe la plăcerile de acum pentru bucuriile viitoare.

4. Cununa bucuriei

“Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau 

bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi 

voi, înaintea Domnului nostru Isus Cristos, la 

venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria 

noastră.” (1 Tes. 2:19).

Aceasta este cununa câştigătorului de

suflete. Va fi o mare bucurie să ne întâlnim în

ceruri cu aceia care au fost aduşi la Cristos prin

mărturia şi slujirea noastră! Mult mai mulţi

oameni sunt călăuziţi spre Cer prin urme de

paşi, decât prin semne indicatoare. Orice

credincios poate câştiga această cunună.

5. Cununa slavei

“Sfătuiesc pe prezbiterii (bătrânii) dintre voi, 

eu, care sunt un prezbiter (bătrân) ca şi ei, un 

martor al patimilor lui Cristos, şi părtaş al 

slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. 

Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta 

cununa, care nu se poate veşteji, a slavei.” (1

Pet. 5:1-4).

Este cununa promisă celor ce păstoresc în

adunările copiilor lui Dumnezeu. Ea ar trebui

să fie o puternică motivaţie pentru o slujire

exemplară!

Mântuiţi fără cunună?

Trebuie să spunem că aceste cununi nu

sunt date în mod autoMat.Există condiţii care

trebuie împlinite, şi este posibil să pierzi

privilegiul de a fi răsplătit la judecata Bisericii.

Iată ce avertisment puternic le dă Domnul Isus

credincioşilor din Filadelfia:

“Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te 

voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să 

vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe 

locuitorii pământului. 

Eu vin curând. Păstrează 

ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apoc.

3:10-11).

Fiecare dintre noi trebuie să fie foarte atent

la ceea ce clădeşte deasupra temeliei credinţei.

“Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia 

aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată. 

Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde 

răsplata. cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.” (1 Cor.3:10-15).

10 comments on “Răsplătirile celor mântuiți

  1. Pingback: BPP. 21 – Răsplătirile celor mântuiți | B a r z i l a i – e n – D a n

  2. Frate Daniel,
    Insemnarile dvs., sunt o hrana pentru sufletul meu.cer permisiunea de a da si altora adresa blogului .
    Fiti binecuvantat!

    Like

  3. Pingback: Din perspectiva sfârșitului

  4. Ma bucur impreuna cu dv ca ati gasit “moneda de argint pierduta prin Casa” Motivator si necesar bisericii ac mesaj ! Har ceresc in “sapaturi si explorari”. RV

    Like

  5. Si eu sunt bucuroasa de studiile pe care le gasesc, si predici, nu am timp suficient pentru cat asa avea de ascultat, si citit, si meditat, de aceea abia astept sa-L vad pe DOMNUL, si sa fiu asemenea LUI, datorita CREDINCIOSIEI LUI.
    Mult har ca sa ramanem in harul LUI si sa pazim tot ce ne-a poruncit DOMNUL.
    MARANATA, Amin

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s