7. Tipuri mesianice

În pregătirea mea pentru predicile de Paște, 2015, Dumnezeu mi-a scos înainte câteva predici și studii bune. (L-am redescoperit cu această ocazie și pe John Stott, pe care-l părăsisem după câteva dezamăgiri). Vă pun la dispoziție ceea ce am predicat deja la Bethel, cu rugăciunea ca să vă inspire și pe voi în pregătirea voastră pentru Marele Praznic.

Introducere

Una din trăsăturile care străbat întregul Vechi Testament este o așteptare constantă pentru venirea lui Mesia. Ea a început imediat după neascultarea primilor oameni. De îndată ce Adam și Eva au căzut în ispită, Dumnezeu și-a anunțat intenția de a-i salva pe cei păcătoși. Metoda aleasă a fost prin intermediul unui urmaș al celor prin care a intrat păcatul în lume, printr-un fiu al femeii (Marea ironie a lui Dumnezeu! – ,,Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi“ – Rom. 5:19).

Începând din Eden, Dumnezeu a dezvoltat tema aceasta a salvării oamenilor prin metafore noi și variate. De exemplu, ni s-a spus că acest Mesia va fi un profet ca Moise, un preot ca Melhisedec și un împărat ca David – ca să ne oprim doar la triada de demnități scoase în evidență de Calvin: Profet, Preot, Împărat. Vă propun să parcurgem câteva studii asupra acestor tipuri metaforice prin care a fost anunțată venirea lui Isus Christos în lume.

Un “tip profetic” este o ilustraţie a unui aspect al planului profetic. Expresia face parte din aceeaşi familie de termeni cu “arhe-tip”, “proto-tip”, “ante-tip”.

Un tip profetic poate fi o persoană, un eveniment, un obiect de cult, o sărbătoare sau o anumită succesiune de sărbători din calendarul anual evreiesc. Noi vom studia acum câteva astfel de persoane și numiri care au fost tipuri profetice pentru Mesia.

1. Prima metaforă pentru Mesia asupra căreia ne oprim este:

1. Sămânța femeii

Oricât de confuză ar fi această combinație de avertisment și promisiune, de dușmănie și biruință, câteva adevăruri ies imediat la iveală.

Mai întâi, Dumnezeu a stabilit o dușmănie reciprocă între rasa umană (urmașii Evei) și puterile și stăpânirile demonice (urmașii șarpelui). Nu avem voie să facem pace cu cel rău.

În al doilea rând, cu toate că această dușmănie conflictuală va dura foarte mult, ea nu va fi totuși eternă. Nu trăim într-un ,,dualism universal“ în care forțele răului și binelui sunt eterne. Finalul conflictului este în marea bătălie dintre Christos și Antichrist. De la Adam până la Christos (Mesia) a fost vremea așteptării, iar așteptarea face parte integrală din credință! Așteptăm în liniște, în optimism, în încredere dacă avem … credință.

În al treilea rând, cu toate că dușmănia este reciprocă, deznodământul este cunoscut deja. Capul șarpelui va fi zdrobit fără milă prin lucrarea omului Isus Christos. În conflict, biruitorul nu va scăpa fără răni, ci îi va fi zdrobit călcâiul.

Promisiunea făcută Evei, că un urmaș de-al ei va zdrobi capul șarpelui este adesea numită, pe drept cuvânt, protoevanghelium, adică cea dintâi proclamare a evangheliei. Împlinirea ei a fost bineînțeles la Cruce, acolo unde Satan a fost zdrobit prin suferințele Fiului Omului.

Acum, toate lucrurile îi sunt făcute așternut al picioarelor Lui (Efes. 1:22-23 – El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.) și avem toată încrederea că în curând (așa cum spune și Pavel) ,,Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre“ (Rom. 16:20).

S-ar putea să ni se pară ciudat că Pavel îl numește pe Dumnezeu un Dumnezeu al păcii. Pacea și zdobirea violentă a lui Satan par că se contrazic una pe alta. Este însă clar că Dumnezeu nu va face niciodată pace cu Satan. De fapt, pacea pe care urmărește Dumnezeu să o instaureze în universul Lui nu poate să fie inaugurată decât după înlăturarea celui rău care a întrerupt-o.

Vezi și Efeseni 1:15-23

 

 

 

 

2. Sămânța lui Avraam

Cel de al doilea tip profetic pentru Mesia apare în alegerea și binecuvântarea lui Avraam:

,,Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“ (Gen.12:1-3).

Ca să putem aprecia valoarea și puterea unei binecuvântări este folositor să aruncăm o privire asupra blestemelor. O binecuvântare este un angajament solemn prin care Dumnezeu promite că va folosi toate resursele care-I stau la dispoziție pentru a ne face bine. Un blestem este un angajament solemn prin care Dumnezeu promite că va folosi toate resursele care-I stau la dispoziție ca să ne facă rău. Există blesteme sub care trăim și acum, chiar dacă nu le băgăm în seamă. Le putem ignora conținutul, dar nu le putem anula consecințele. Trăim într-o realitate aflată sub blesteme divine. Iată câteva dintre ele:

1. Ca urmare a căderii primilor oameni în păcatul neascultării, toată omenirea trăiește pe un pământ blestemat. Oricât l-am ara, oricât l-am trata cu îngrășăminte, pământul este blestemat și sălbăticit. Nicăieri nu mai răsar parcuri și livezi cu roade bogate. Ori de câte ori nu ne muncim să scoatem ceva bun din el, pământul nu ne dă de la sine decât spini și pălămidă. În copilăria mea era un film numit ,,Ciulinii Bărăganului“. Am putea extrapola spunând că trăim pe un pământ al ciulinilor!

2. Ca urmare a celor petrecute în Eden, Satan este și el blestemat. Nu ,,mănâncă pământul pe care se târăște acum“, dar soarta lui este să înghită istoria limitărilor lui la dimensiunile acestui pământ pe care-i va zdrobi capul Dumnezeu, prin sămânța femeii.

3. Blestemată este acum și femeia cu o lume a durerii. Dureri lunare, durerile nașterilor, dureri și iar dureri, împreună cu o relație caricaturală față de bărbatul căruia îi fusese până atunci un mult dorit ,,partener“.

4. Blestemat este acum Adam. Țărână e (Adamah înseamnă țărână roșiatică) și în țărână se va întoarce. Spinii și pălămida va fi oferta câmpului, iar sudoarea frunții va măsura mărimea eforturilor lui istovitoare. Munca nu este înjositoare. Adam a muncit în Eden înainte de cădere. Oboseala și sudoarea sunt însă înjositoare. Tatăl meu, pe la 65 de ani era revoltat că nu mai poate face lucrurile așa de repede ca în tinerețe. Dacă l-ar fi văzut pe Adam și ce era el în stare să facă înainte de cădere … oftatul lui ar fi fost mult mai îndreptățit și mai mare.

5. Trăim sub Blestemul de la Babel. Vorbim limbi diferite și suntem condamnați la fărâmițări și neînțelegeri. Este o realitate revoltătoare, dar suntem incababili să o depășim. Parcă am fi sub un … blestem. De exemplu, eu aș vrea să fiu doar pentru câțiva ani președintele Mexicului. Copiii din majoritatea țărilor lumii învață limba engleză pentru că este calea spre educație, cultură, comerț și tehnologie mondială. Nu și copiii din Mexic. Vă dați seama ce ar fi Mexicul și mexicanii dacă ar vorbi și ei limba engleză? Haitienii se încăpățânează să vorbească ,,păsărească“, nici franceză, nici spaniolă, nici engleză. Pe aceeași insulă, Republica Dominicană a adoptat limba engleză și înflorește … oricât am încercat ,,esperando“, oricât am creat un sistem internațional metric, oricât majoritatea conduc mașinile pe dreapta, parcă este un … blestem! Unii se încăpățânează să măsoare în picioare, punzi, leghe, mile, galoane și vor neapărat să conducă mașinile pe partea stângă a drumului. Nici Liga Națiunilor, nici Organizația Națiunilor Unite n-au reușit să ne … unească. Toți știm că ne-ar fi mai ușor dacă am vorbi aceeași limbă, dar fiecare ar vrea ca aceea să fie limba lui, nu limba altuia. Babelul blestemat va fi cu noi până la capăt.

6. Blestemul lui Ham este și el încă activ. N-a fost revocat niciodată! Deunăzi l-am ascultat pe un ambasador negru spunând unei imense mulțimi de negrii din America: ,,Africa mustește de petrol și înflorește diamante, dar noi tot săraci și nepricepuți suntem! Nu mai țineți nasul pe sus și nu vă mai mândriți cu trecutul vostru că n-aveți cu ce! Locuitorii Africii n-au fost în stare să construiască nici măcar o singură clădire, nici măcar un singur templu religios, nici măcar un singur palat care să rămână peste secole. Am trăit și trăim în colibe de pământ și din frunzele copacilor. Nu există nici un singur dispozitiv mecanic, nici o singură invenție care să binecuvinteze omenirea venind din Africa!“ (Blestemul lui Ham n-a justificat și nu justifică în nici un fel sclavia trecută sau prezentă și nici discriminările rasiale din țările care au adoptat schimbările aduse de Christos!).

7. Blestemați suntem să trăim puțin și să murim nevârstnici! După potop, Dumnezeu ne-a hotărât limita celor 120 de ani, dar câți îi mai apucăm măcar pe aceștia ?! Când începem să aflăm răspunsurile la întrebările vieții nu ne mai bagă nimeni în seamă și nu ne mai întreabă. Când am ști în sfârșit cam cu trebuie să trăim, ne cosește moartea necruțătoare … Arătăm la cincizeci cum arăta probabil Enoh pe la șase sute, iar la vârsta pensionării noastre Matusalem mergea probabil încă la grădiniță …

8. Au existat și există în Biblie și blesteme individuale sau temporare. Cain a fost victima unui astfel de blestem … evreii de sub Lege au trăit sub blestemul vinovăției și numai harul jertfelor care mureau în locul lor le-a dat temporar dreptul să continue să trăiască.

După ce am aruncat o scurtă privire asupra blestemelor, vom putea să apreciem mai bine valoarea și puterea binecuvântărilor. Ele nu sunt ,,urări de bine“, ci directive care stabilesc un destin.

În Geneza 12 ni se spune că ,,toate familiile pământului“ (toată omenirea) vor fi binecuvântate în sămânța lui Avraam.

Câți dintre voi știți că, pe lângă cele patru evanghelii, Matei, Marcu, Luca și Ioan, mai există încă una, Evanghelia lui Avraam ?

Chipul lui Avraam se ridică deasupra tuturor celorlalte personaje din Vechiul Testament, fiind cel dintâi din cei trei patriarhi care au fondat națiunea legământului cu Iehova: Avraam, Isaac și Iacov. Pe lângă faptul că Dumnezeu i-a promis lui Avraam o țară și mulți urmași, legământul făcut folosește termenii unei binecuvântări cu implicații pentru toată omenirea:

,,Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“ (Gen. 12:1-3)

Iată întreitul focar al cuvintelor profetice rostite de Dumnezeu: te voi binecuvânta (pe tine), te voi face o binecuvântare (pentru cei din jurul tău) și (prin Mesia) toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine!

Nu este deloc o exagerare să spunem că tot restul Scripturii care urmează acestor cuvinte, ca și toată istoria omenirii de atunci, urmărește și așteaptă împlinirea acestei binecuvântări. Acesta este raționamentul apostolului Pavel în Galateni 3:6-25. Pentru că Dumnezeu a făcut această promisiune ,,seminței lui Avraam“ (la singular), apostolul o aplică la persoana lui Christos și, implicit, la toți aceia care se vor uni cu Christos prin credință. Dacă îi aparținem lui Christos (Mesia), atunci suntem urmașii lui Avraam (Gal. 3:16, 29).

În textul citat, apostolul Pavel contrastează termenii binecuvântare și blestem, numite aici și ,,blestemul Legii“ și ,,binecuvântarea lui Avraam. ,,Christos, spune Pavel, ne-a răscumpărat din blestemul Legii (adică din pedeapsa pregătită pentru toți aceia care nu pot împlini Legea) , …. Pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Christos Isus“ (Gal. 3:13-14).

Mesia a purtat blestemul pentru ca noi să putem moșteni binecuvântarea.

Promisiunea prin care Dumnezeu s-a angajat să binecuvinteze toată sămânța lui Avraam stă la baza tuturor eforturilor noastre misionare. Noi avem datoria să răspândim evanghelia și iudeilor și Neamurilor până numărul imposibil de numărat al răscumpăraților din orice neam și orice limbă va fi la fel de mare ca stelele cerului și ca nisipul mării. Atunci și numai atunci își va împlini Dumnezeu promisiunea făcută lui Avaam.

Iată și pasajul în care apostolul Pavel amintește despre Evanghelia lui Avraam:

,,Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună (Evanghelie) : „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” (Galateni 3:8).

Legământul Avraamic dat în Gen. 12:2-3 fusese întreit în semnificație:

(1)  anunța transformarea lui Avraam într-un popor foarte  mare,

(2) îi promitea lui Avraam patru binecuvântări personale și

(3) prin evrei, făgăduia neamurilor trei lucruri distincte: (a.) „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta“, (b.) „voi blestema pe cei ce te vor blestema“ și (c.) toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“  (aceasta din urmă fiind încă o confirmare a „proto-evangheliei“ din Gen.3:15 care vestise deja hotărârea că Cel care va veni din sămânța femeii (Isus) va zdrobi capul șarpelui (Satan).

+++++

3. Un Profet schimbător de epocă asemenea lui Moise

V-ați gândit vreodată la această simetrie istorică? Urmașii lui Moise sunt în religia ,,mozaică“ în timp ce urmașii lui Isus Christos sunt în ,,creștinism“ !

 Iată textul de la care vom porni în identificarea acestui tip profetic:

,,După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora.

Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.

Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta.

Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.

Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta.

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el!

Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: „Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor“.
Atunci Domnul mi-a zis: „Ce au zis ei, este bine.

Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.

Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală“. – Deut. 18:9-19).

Această profeţie s-a împlinit în multe feluri în viaţa, moartea şi învierea lui Isus Cristos (Ioan 1:21, 45; 6:14; F.A. 7:37-38).

Una din cele mai arzătoare dorințe ale umanității este să afle voia lui Dumnezeu. Cum s-o facă însă? Abordând problema din punctul de vedere al evreilor sosiți în Canaan, existau două alternative.

Pe de o parte puteau să se ia după practicile popoarelor canaanite și să practice obiceiurile religiilor lor păgâne (să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor). Pe de altă parte era să fie atenți la comunicările lui Dumnezeu prin intermediul profeților. Pentru evrei a fost o problemă de alegere: să asculte de păgâni sau să asculte de prooroci.

Contextul imediat ne arată că porunca de a asculta glasul profeților s-a referit primordial la acel lanț de oameni aleși prin care Dumnezeu S-a angajat să comunice cu evreii de-a lungul istoriei (unii din aceștia au putut greși și au fost disciplinați aspru de Dumnezeu). Când glasul profeților a amuțit, în cei 400 de ani din perioada intertestamentală, evreii erau însetați și dornici să mai audă iar călăuzirea divină. Titulatura de ,,Profet“ s-a îmbrăcat astfel din ce în ce mai mult cu haina mesianică.

Fascinat de mesajul și înfățișarea lui Ioan Botezătorul, poporul l-a întrebat: ,,Ești tu proorocul?“ (Ioan 1:45). Ioan le-a acceptat și împărtășit interpretarea textului din Deuteronom, a negat că el ar fi Profetul, dar imediat și-a legat misiunea de iminenta lui apariție:

„Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: ,Neteziţi calea Domnului’, cum a zis proorocul Isaia” (Ioan 1:23).

„Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi. El este Acela care vine după mine, – şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui” (Ioan 1:26-27).

Când a apărut Domnul Isus și și-a început faptele lucrării sale mesianice, poporul a confirmat afirmația lui Ioan Botezătorul:

,,Oamenii aceia, când au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume” (Ioan 6:14).

Identificarea lui Isus din Nazaret cu Proorocul ,,ca Moise“ de care trebuie să asculte lumea a fost făcută și de apostolul Petru într-una din primele lui proclamații de după înviere:

,,În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.”
De asemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.” Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale” (Fapte 3:22- 26  vezi și Fapte 7:36-37).

Domnul Isus a fost mult mai mult decât o verigă din lanțul profeților promiși de Dumnezeu. El, așa cum spun apostolii, a fost împlinirea, punctul culminant al revelațiilor dumnezeiești:

,,În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu“ (1 Cor. 1:20).

Dacă Ioan Botezătorul a fost ,,cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie“, Domnul Isus este mult mai mare pentru că este născut din Dumnezeu, Singurul care ne-a adus harul și adevărul de la Dumnezeu:

,,Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:16-18).

În esența promisiunii lui Moise, numai Domnul Isus este Proorocul care are puterea să schimbe vremea, Legea și rânduielile. El este singurul care L-a privit, asemenea lui Moise, pe Dumnezeu față în față“ (Deut. 34:10). El este singurul care a vorbit cu autoritatea acelui ,,ați auzit că s-a zis celor din vechime, dar Eu vă spun …“ (Mat. 5:33).

Dumnezeu însuși a întărit acest lucru atunci când, pe muntele schimbării la față, când Moise și Ilie stăteau alături de Domnul Isus, glasul din cer a postulat:

„Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!” (Marcu 9:7).

 

 

Există oameni “epocali”, a căror viaţă marchează trecerea de la o etapă la alta în planul profetic. O astfel de persoană a fost Moise. Religia evreilor se numeşte “mozaică” după numele lui, la fel cum credinţa mântuitoare de astăzi este numită “creştinism” după numele lui Cristos. Legea dată de Dumnezeu pe Sinai este cunoscută drept “Legea lui Moise”, din acelaşi motiv.

Moise este unul dintre oamenii care continuă să ne vorbească de dincolo de moarte (comp. cu Evr.11:4c). De fapt, o comparaţie între viaţa lui Moise şi viaţa lui Isus din Nazaret va scoate la iveală cel puţin cincizeci de asemănări.

– Amândoi au fost profeţi, preoţi, legiuitori, învăţători şi lideri ai poporului.

– Amândoi au vestit adevărul divin şi Dumnezeu le-a confirmat învăţătura prin minuni.

– Amândoi au petrecut un timp în Egipt, protejaţi în mod supranatural de cei care căutau să le ia viaţa.

– Familia lui Moise n-a acceptat iniţial rolul lui de lider, dar mai apoi fratele lui, Aaron, şi sora lui, Maria, i-au devenit asistenţi în lucrare. Nici familia lui Isus Cristos n-a crezut de la început în El, dar mai târziu, fraţii Lui au devenit lideri ai Bisericii din Ierusalim şi ne-au lăsat două Epistole, Iacov şi Iuda.

Asemănările sunt evidente şi în stilul lor de lucru.

– Moise a ales şaptezeci de bătrâni care să conducă peste Israel. Isus a trimis şaptezeci de ucenici să-L vestească în Israel.

– Moise şi-a întins mâna şi apele Mării Roşii s-au despicat în două. Isus Şi-a ridicat mâna şi a potolit vântul şi valurile de pe Marea Galileii.

– Moise a trimis douăsprezece iscoade în Canaan. Isus a trimis doisprezece ucenici în lume.

– Amândoi au vindecat leproşi şi au săvârşit minuni.

– Poporul evreu s-a răsculat împotriva la amândoi. Generaţia care i s-a împotrivit lui Moise a pierit în pustie. Cei care I s-au împotrivit lui Isus au murit în asediul roman din anul 70 d.H.

Paralelismul este remarcabil şi în vieţile lor personale.

– Biblia nu ne spune despre niciunul din ei că ar fi experimentat boala.

– Deşi amândoi au murit pe un vârf de munte, trupurile lor n-au putut fi găsite şi identificate.

– Amândoi au postit patruzeci de zile şi au înfruntat crize în pustie.

– La amândoi le-a strălucit faţa de slava cerului, Moise pe Muntele Sinai, Isus pe Muntele Schimbării la Faţă.

Însă, cea mai mare asemănare dintre cei doi constă în ceea ce au făcut ei între şi pentru oameni.

– De Paşte, şi Moise şi Isus i-au eliberat pe cei care i-au urmat şi au crezut Cuvântul Domnului. Moise i-a scos pe evrei din robia religiilor moarte din Egipt, Isus i-a scos pe cei credincioşi din robia slovei moarte şi a tradiţiilor legaliste.

– Moise a adus biruinţa israeliţilor asupra duşmanilor amaleciţi prin ţinerea mâinilor ridicate spre cer.

– Domnul Isus l-a biruit pe Vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului cu mâinile pironite pe o cruce.

– Moise a înălţat un şarpe de aramă în pustie ca să-i salveze pe evrei de muşcăturile mortale ale şerpilor înfocaţi. Isus a fost ridicat pe cruce ca să salveze păcătoşii de urmările muşcăturii mortale a păcatului.

– La sărbătoarea “primelor roade”, Dumnezeu l-a folosit pe Moise ca să-i treacă pe copiii lui Israel dincolo de pericolul morţii prin apele Mării Roşii. La aceeaşi sărbătoare, Isus a înviat dintre cei morţi ca “pârga celor adormiţi”.

– Cincizeci de zile după trecerea Mării Roşii, la Cincizecime, Dumnezeu le-a dat evreilor marele dar al Legii. Cincizeci de zile după înviere, Dumnezeu le-a dat credincioşilor darul Duhului Sfânt.

Dumnezeu este un Dumnezeu al legământului şi El Şi-a ţinut promisiunea făcută lui Moise, ridicându-L pe Isus Cristos ca Mesia. Similarităţile dintre cei doi sunt dincolo de orice calcul al probabilităţilor. Cristos a fost un profet “ca Moise”, sau, mai bine zis, Moise a fost un ante-tip al lui Isus Cristos, Mesia:

“Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească, şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Cristos” (1 Cor.10:1-4).

Unicitatea lui Moise între profeţi este subliniată de editorul care i-a încheiat Pentateucul:

“În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. Niciunul nu poate fi pus alături de el, în ce priveşte toate semnele şi minunile pe care l-a trimis Dumnezeu să le facă în ţara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva supuşilor lui şi împotriva întregii ţări, şi în ce priveşte toate semnele înfricoşătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregului Israel.” (Deut. 34:10-12).

Intimitatea cu Dumnezeu-Tatăl şi anvergura lucrărilor supranaturale pe care le-a săvârşit îl aşază pe Moise în asemănare cu Cristos. Nu este pură întâmplare faptul că pe Muntele Schimbării la Faţă, unul dintre cei doi mesageri ai Tatălui trimişi să stea de vorbă cu Domnul Isus a fost … Moise!

“După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi i-a dus singuri deoparte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care nici un nălbitor de pe pământ n-o poate da. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise, şi sta de vorbă cu Isus.” (Mc.9:2-4).

De asemenea, nu întâmplător este faptul că, în eternitatea cerească, mulţimile din Cer vor cânta inconfundabilele fapte ale celor două personaje:

“Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: «Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!” (Apoc. 15:3).

+++++

4. Un preot ca Melhisedec

O Preoție tainică, dar universală !

Trei texte se completează și subliniază inspirația deplină a Scripturilor. Ele apar pe rând în Geneza 14, după 1000 de ani în Psalmul 110 și după altă 1000 de ani în Evrei 7. Toate trei vorbesc despre un personaj misterios, asemănat cu persoana și lucrarea lui Mesia. Într-o mie de ani se uită aproape totul! Cine a avut interesul să țină trează atenția omenirii asupra lui Melhisedec? Răspunsul: Cel care l-a rânduit să fie un ,,tip profetic“ care ne vorbește despre Isus Christos!

Pentru acest episod din seria tipurilor mesianice am luat explicațiile făcute de John MacArthur. Nu am timp să le mai traduc acum, dar dacă se oferă cineva, îi vom mulțumi toți din toată inima.)

Deci …

Now, keep in mind that types are always frail illustrations, at best. A lamb rates no comparison with the Lamb of God realistically. Nor does a serpent of grass rate a relationship to Jesus Christ realistically. They are merely humble pictures, meant to give us insight from an illustrative point of view; and we say, at the same time, that Melchizedek in no way deserves an equality with Jesus Christ; but he does serve as a very interesting picture of Christ; and we’re going to see that tonight. I feel that this has to be one of the most graphic types of Christ, if for no other reason than the fact that it is given so much space in the New Testament – all of this area of Hebrews chapter 7.

To the Jew, the priesthood was very exalted, and the priesthood was very intrinsic to Judaism. The priests really were the ones who connected men with God…and the Latin word for priest is pontifex. Take it apart, and it means bridge builder. The priest was the one who built the bridge from man to God; and to the Jew, the priesthood was really very, very important. To them, you see, religion was access to God; and since they couldn’t go directly to God, they had to go through a mediator; and the priests were designed to be mediators.

For example, on the Day of Atonement, they couldn’t go into the Holy of Holies and put the blood on the mercy seat. The high priest had to do that. In other words, he mediated between God and men. He built the bridge. This was how God designed it, that certain men would be called out, set apart, sons of Aaron and Levi, to minister as priests; and they would build bridges between men and God, according to God’s specifications.

Later on in Hebrews, in chapter 9, it says, “Without the shedding of blood, there is no remission for sins.” Now, the priests couldn’t have direct access to God except through a sacrifice, because God had designed that sin would be paid for by a blood sacrifice. So the priest made the sacrifice, carried it all out, and, therefore, was the link between men and God. He was the one who actually did all of the technicalities of the sacrifice and offered the blood as an atonement for sin. God had made a perfect law, only men had broken it. Thus, men’s fellowship with God was broken. They needed to be rejoined again; and when a man repented and made an offering, and the priest went through the ritual, then the genuineness of the man’s repentance was shown in his obedience to the sacrifice.

In the Old Testament, when a man repented of his sin, he proved the validity of his repentance by offering a sacrifice, and the priest administered the sacrifice and, thus, was the bridge between God and man. But human priests were frail, and human priests were sinful. Before they could ever offer sacrifices for anybody else, they had to offer sacrifices for themselves because of their frailties.

So in the Book of Hebrews, the writer wants to prove to us that there’s a greater high priest than any Jewish one. That there’s a greater priest than any Hebrew priest, one who doesn’t need to make atonement for his own sins; and the problem with the Jewish priesthood was that it was so inadequate. That what they did today wasn’t worth anything tomorrow. They had to do it over and over and over again, constantly, constantly, constantly. There was never any final satisfaction. Every time a man sinned, he had to go all the way over there; do it all over again. Then he’d sin again, and go over and do it all over again. It was a constant going on. The priests never ceased. They were bathed in blood incessantly, offering sacrifices.

In chapter 8 verse 1, we have a summary. “Now of the things which we have spoken, this is the sum: We have such an High Priest, who is seated on the right hand of throne of the Majesty in the heavens, a minister of the sanctuary of the true tabernacle, which the Lord pitched and not man.” In other words, we have a High Priest in the heavenlies not like any earthly high priest. Men needed a high priest because they needed somebody to build a bridge to God; but those men were inadequate, because of their own sin; and what they did, they had to do over and over and over again. And finally a great glorious Priest has come along.

Now, you see, to the Jew, this is very important, because he knows of no way to get yourself connected with God apart from a priest; and so the Holy Spirit says, “Christ is that perfect Priest.” Not only does He fit the qualifications of a priest, but He supersedes any qualifications of any priest you’ve ever seen. He’s far beyond…

So the Holy Spirit writes all of this about the priesthood of Jesus Christ, because this is the very heart of Judaism. He has talked about the fact that Jesus is superior to prophets, superior to angels, superior to Moses, superior to Joshua, in order to show them the importance of turning to Christ and the new covenant. He shows how Jesus is superior to everything in the old covenant; but the heartbeat of Judaism is the priesthood; and if Jesus is really who He claims to be, then He must supersede Aaron. He must be better than Aaron, and He must be better than every other priest.

So the Holy Spirit writes all of this about the priesthood of Jesus Christ, because this is the very heart of Judaism. He has talked about the fact that Jesus is superior to prophets, superior to angels, superior to Moses, superior to Joshua, in order to show them the importance of turning to Christ and the new covenant. He shows how Jesus is superior to everything in the old covenant; but the heartbeat of Judaism is the priesthood; and if Jesus is really who He claims to be, then He must supersede Aaron. He must be better than Aaron, and He must be better than every other priest.

Now, in chapter 4 verse 14, the Spirit declared that He was. Listen to it. “Seeing then that we have such a great High Priest that has passed into the Heavens, Jesus the Son of God, let us hold fast to our profession. For we have not an High Priest who cannot be touched with the feelings of our infirmities, but was in all points tempted like as we are, yet without sin. Let us therefore come boldly unto the throne of grace, that we may obtain mercy and find grace to help in time of need.”

Now, here, the Holy Spirit introduces the priesthood of Christ and says, “We have such a great High Priest. We have a great High Priest. You don’t need the priests of Judaism anymore. You don’t need the old system. There is a great High Priest. There is a bridge builder whose bridge stays, whose bridge remains; and once you cross that bridge, you remain eternally in the fellowship of God. There is such a bridge builder, and it is Jesus Christ.”

So in chapter 4 verses 14 to 16, he introduced Jesus as a priest. In chapter 5 verses 1 to 10, he showed that Jesus was better than Aaron. He pointed out that Jesus was better than Aaron, and that was an amazing thing. And then he was going to go on and compare Melchizedek to Jesus, but he stopped in chapter 5 verse 11, and we’ve been studying that; and in 5:11 to 6:20, you have a parenthesis; and in that parenthesis, he says, in effect, “I wanna tell you about Melchizedek, but you’re too spiritual stupid to handle it.”

And so he introduces Melchizedek, and he says, “Jesus is a high priest after the order of Melchizedek.” Now, there’s all kinds of conjecture about who Melchizedek is. Some insist that he is an angel, and this is a common thought. However, in chapter 5 verse 1, I think that is done away with, because it says, “Every high priest is taken from among men.” Therefore, he couldn’t be an angel. Others suggest that he is Jesus Christ, and the reason they say that is because there is so much mystery around him. However, it says in verse 3, “He was made like unto the Son of God.” It does not say, “He was the Son of God.” A rose is not like a rose. A rose is a rose is a rose is a rose, you know. There’s a difference between being like something and being that thing, and I think, clearly, that, in my own heart and mind, Melchizedek is neither angel or Christ, but he is a type of Christ, a man…whom God designs to use as a picture of Jesus Christ. But it’s not for us to play with that anyway. The secret things belong to the Lord, so we don’t wanna spend a lotta time on that.

All we know about Melchizedek comes out of three verses in the Old Testament, and we’ll look at those in a minute; but the whole place that Melchizedek occupies in sacred history is one of the most remarkable proofs of inspiration, and the unity of the Scripture as written by the Divine Spirit. The whole concept of Melchizedek is an amazing insight into the fact that God wrote the Bible. For example, in the Book of Genesis, we have these three little verses about Melchizedek. A thousand years later, we find a Psalm with just a single verse about him; and, in that, God Himself swears to His Son that He will be a High Priest after the order of Melchizedek. That’s Psalm 110:4.

Another thousand years passes by, and another…another verse becomes the seed of this wonderful exposition…about Melchizedek; and, you know, you can see nothing less than the divine order of the mind of the Spirit guiding Melchizedek and guiding Abraham with a view through all of these thousands of years to coming up to a perfect picture of Jesus Christ…

Melchizedek and Abraham had no idea what was gonna happen 2,000 years, at least, after them; and that’s a…that’s easily 2,000 years. The Psalmist had no conception, and, yet, God knew exactly what He was doing with the person of Melchizedek. You know what that tells me? That tells me the same God that wrote the Book of Hebrews also wrote the Book of Genesis. That’s what inspiration is all about.

Now in verses 1 to 10, he tells us about Melchizedek. Now, I realize that’s a whole lot of introduction, but I had to give it to you. All right, let’s look at two things: the superiorities of Melchizedek presented and the superiorities of Melchizedek proven. First of all, they’re presented in verses 1 to 3; and the Spirit unfolds this fascinating character for us. Look at verse 1. “For this Melchizedek…just coming right off of verse 20…For this Melchizedek, king of Salem, priest of the Most High God, who met Abraham returning from the slaughter of the kings and blessed him.” We’ll stop right there.

Now here we meet this guy, Melchizedek. We learn a few things. King of Salem, priest of the Most High God, he met Abraham returning from the slaughter of the kings, and blessed Abraham. Now, this comes directly from Genesis 14:17.

You might look at it for just a moment. In Genesis 14 verse 17, we read this.

“And the king of Sodom went out to meet him after his return from the slaughter of Chedorlaomer.” Now this is Abraham coming back after he’s slaughtered Chedorlaomer and his three cohort kings, “And the king of Sodom goes out to meet Abraham on his return from the slaughter of Chedorlaomer and the kings that were with him at the Valley of Shaveh (which is the King’s Dale); and Melchizedek, king of Salem, brought forth bread and wine; and he was the priest of the Most High God. And he blessed him…that is Abraham…and said, ‘Blessed be Abram of the Most High God, possessor of heaven and earth; and blessed be the Most High God, who hath delivered thine enemies into thy hands.’ And he gave him tithes of all.”

Abraham tithed to Melchizedek. That’s the beginning and the end of the all you’ll ever hear about Melchizedek. You say, “Boy, how in the world could that signify anything?” It does, very much. Now listen to the what…to what happened in the record. In Genesis chapter 14, we…we get all the detail leading up to this. Chedorlaomer, incidentally, at that time, there were little pockets of land which were ruled by tribal chieftains many times who were really kings. There was the king of Sodom, and there was the king of Elamites, and there was the king of…of this little group and that little group, and they all had their own little establishment; and Abraham was a very important man who ruled over his own people of the tribe that was his; and all of these individuals had their little dominions, all in that area of Jordan.

Now, Chedorlaomer was an Elamite king; and he got together with three allied kings and raided this area. He came over to Jordan, and he raided TransJordan. Then he raided the Negev; and he defeated all these little city-states, as they were, around Jordan, including Sodom. He defeated that area and carried off a large number of captives, as well as Lot, Abraham’s nephew. You remember that Lot had gone to live in Sodom. Well, Lot got carried away. Now, news of this reached Abraham at Mamre. Abraham lived up further north near Hebron, and Abraham decided to get some forces together and chase Chedorlaomer and these other kings. So he did, and he overtook them at Damascus, launched a surprise attack, and they fled, leaving all the captives and all the spoil; and you can’t really get a better deal than that.

So Abraham gathered up all the captives and all the spoil, and he took off for home. Well, on the way, he ran into the king of Sodom, who was rejoicing over what had happened; and he said to Abraham, in effect, “You oughta keep all the spoil for what you’ve done,” and Abraham said no, because Abraham had promised the Lord that he wouldn’t do such a thing, so he didn’t.

Now, immediately before Abraham ran into the king of Sodom, he met this man, Melchizedek, who was the king of another little area called Salem. We’ll say more about that in a minute. And this guy was not only the king, but he was the priest of the Most High God; and when he met Abraham, he blessed him, and then Abraham took of the spoils and paid it to Melchizedek, and then he fades away, and that’s all we ever hear…

You say, “Well, I don’t understand what’s so significant about this guy.” Well, that’s what we’re gonna see. Now, I want to illustrate this to you if I might. On the left-hand of the screen is Aaron’s priesthood. On the right-hand is Melchizedek’s priesthood. Now, Aaron’s priesthood was national to begin with. In other words, it was strictly Judaistic. The priests that were under Aaron were priests of Israel. Secondly, the priests were subject to the kings in a measure. They were not kings themselves. They were subjects in a kingdom. Thirdly, Aaron’s priesthood offered no permanent righteousness in peace. Only that continual, continual, continual sacrificing, nothing ever permanent. It never established a permanent righteousness for a man nor permanent peace with God. That peace and that righteousness were shattered every time they sinned. Constant repetition.

Fourthly, Aaron’s priesthood was hereditary. It didn’t matter how good of a guy you were. If you were born in the right family, you were automatically a priest, no matter what you were. Now that poses some problems, obviously. Fifthly, it was a timed priesthood. They only existed in it from the year…from the age of about 25 to 50, and it was over. It was limited by time. So Aaron’s priesthood was a national one subject to kings, no permanent righteousness in peace, hereditary, and limited by time. Now, this is very important for us to understand because Melchizedek’s priesthood supersedes Aaron’s in every single point. “Therefore,” says the Holy Spirit, “Christ is a better priest than Aaron.”

You say, “So what?” So to the Jew that means a lot, because if Christ is a greater priest than Aaron, then they need to turn to Christ. Then the new covenant is better than the old covenant, and that’s the whole point. God is trying to reach Israel, trying to get Israel to turn from Judaism to Christ and Christianity. So it’s important they understand that Christianity is superior in its priesthood…

Now, we’ll take these one by one. These five areas are given to us right here in verses 1 to 3, and we see the comparison with Melchizedek.

• 1. The first one is this, Melchizedek’s priesthood was universal. It was not national. It was universal. Notice verse 1, “For this Melchizedek, king of Salem, priest of the Most High God.” Now, this is a rich concept; and we could easily pass it by; but lemme give it to you. Stay with me. In relation to Israel, God took the name of Jehovah. If I had a little pencil here, I’d diagram it for you. God’s name is I Am, right? Yahweh in the Hebrew, but no Jew would say the name of God; and so, since the Jews didn’t wanna say the name Jehovah, they took the consonants of Jehovah and the vowels out of Adonai which means Lord, and stuck ’em together and got Yehowah, which is Jehovah. So Jehovah’s not really the name of God. It’s only that name which Israel came up with in an effort not to say Yahweh, and yet express who they wanted to express. So it’s a combination word, Jehovah, and it deals strictly with Israel; and watch this. Aaron’s priests were priests of Jehovah.

You remember that all the line of Aaron, the Levite line of Aaron were…and, incidentally, within the line of the Levites, you still had to be a son of Aaron; but all of those who came from Aaron were priests only of Jehovah. That is, they were related to God only in connection with Israel. They couldn’t run over here and minister over there and there and everywhere else. They were tied to Israel’s economy…but, watch this, it does not say that Melchizedek was the priest of Jehovah. It says he was the priest of what? The Most High God. Now, that is a universal name for God, El Elyon; and it reaches everywhere and everything in heaven and earth. It is the universal name of God that includes Jew and Gentile – far broader than the Jewish term Jehovah.

So whereas Aaron’s priesthood related just to Israel, Melchizedek’s was broader than that and related to all men. Now, when the Holy Spirit says Jesus is a priest after the order of Melchizedek, do you see the significance? The significance is this. Jesus is not just the Messiah of Israel, but of the world; so it is very important to establish Melchizedek’s priesthood as universal if you’re going to say Jesus is a priest after the order of Melchizedek.

Now, you see, the Jew, in the Jewish mind, there had to be historical reason for everything or a historical foundation; so God chooses Melchizedek as His perfect foundation to teach this truth. There have been priests who’ve been broader than Israel before. There’s no reason to believe there can’t be some more, and there is one, Jesus Christ. So it transcends Israel.

Now, Abraham understood this concept, because in Genesis 14:22, he said, in response to Melchizedek, “I have lifted up my head unto Jehovah…and then he said comma…God Most High.” See he understood Jehovah in the covenant relationship. He also understood Jehovah in the sense that He was God of everything. In Deuteronomy 32:8 and 9, we read this. “When the Most High gave to the nations their inheritance, when He separated the children of men, He set the bounds of the peoples according to the number of the children of Israel. For Jehovah’s portion is His people.” You see? The Most High God deals with the nations, but Jehovah’s portion is Israel. You see? Jehovah is a covenant name for God dealing with Israel.

Aaron’s priesthood dealt in the covenant with Israel. Melchizedek’s was broader than that, for Israel had not yet been spawned from the loins of Abraham; and so his priesthood was broad.

In Daniel, for example, where the first great king of the Gentiles, Nebuchadnezzar, is brought through seven years of humbling until he finally acknowledges the facts of God. He says this. He knew that the Most High ruleth in the kingdom of men. Then Nebuchadnezzar said, “The Most High doeth according to His will in heaven and in earth.” And here was a Gentile acknowledging the Most High. That’s a term that has reference to Gentiles. That’s a broad term for God; and you’ll remember that even the demons, when our Lord cast them out, cried, “What have we to do with Thee, Jesus, Thou Son of the Most High God?” And they, again, used the universal term for God.

In fact, Jesus says, for those of us who come into His relationship, He promised that we shall be called the sons of the Most High; and so the term the Most High is then a universal name for God in…in the sense of His universal rule and character as it involves all men; and this means that Melchizedek’s priesthood is not limited to a nation. He is not just priest of Jehovah. He is priest of the Most High God, El Elyon, possessor of heaven and earth, above all national, and above all dispensational distinction…

Now, you see, this is very important, my friends, because Judaism was a closed system; and they didn’t really seek converts. Remember Jonah? The most horrible thing that ever happened to him after his short ride on a long fish was the fact that Nineveh repented; and after Nineveh repented, he went out and said, “God, I’d rather be dead than have Gentiles horning in on my God.” Was a very closed system and had no room for Gentiles. Today, there are 14 million Jews in the world, and I heard one rabbi say, “We don’t want any more, either. We’re not interested in proselyting anybody.” They’re locked in to their system, not by the design of God, but by their own failure to be the witness God intended them to be; and so their own Messiah is not even their own, but a priest after the order of Melchizedek.

And this, I think, is illustrated in what – 1 John 2:2, “He is the propitiation for our sins, and not for ours only, but…what?…for the sins of the whole world.” Certainly, we understand that. “He’s the Lamb of God that taketh away the sin of the world,” John 1:29. I’m thinking of John 4:42, isn’t it, that said similar things. Yes, “And we know that this is indeed the Christ…these are the Samaritans talking…the Savior of the world.” So we see that Jesus Christ is not just limited to Israel, but He is the redeemer of all men whoever call upon Him. So all of Israel’s priests then ministered in a national sense, but Jesus is superior to them, because He ministers in a universal sense to all men, and the pattern is Melchizedek. Do you see how graphically Melchizedek illustrates?

• 2. Secondly, Aaron’s priesthood was subject to royalty. Melchizedek’s was royalty. Notice verse 1, “For this Melchizedek…what’s the next word?…king of Salem.” Four times it says he was king. In verse 2, it says, “king of righteousness, king…king of Salem, which is king of peace.” Four times in two verses it tells us this man was a king. Royal priesthood. Melchizedek’s was royal. This is something totally foreign to the Aaronic priests. This is totally foreign to the Levitical priests in Israel. There was never that combination. Israel’s priests were never king and priests. That was unknown in Israel. No priest was royal, but, oh, my, what a perfect blend it is. What an absolutely perfect blend, that the true priest, the great priest, the glorious priest, Jesus Christ, should be that blend of priest and king, so that He not only takes men to God, but he rules men for God.

Listen to Zechariah 6:13, “Even He shall build the temple of the Lord; and He shall bear the glory, and shall sit and rule upon His throne.” There He is as a king. “And He shall be a priest upon His throne.” Now, that is an unheard of concept; and yet it is prophesied in Zechariah so clearly. Jesus was to be a priest, but a priest on a throne, a royal priesthood…In fact, if you look at chapter 7 verse 26, when he gets into talking about Jesus, later in the chapter he says, “For such an High Priest, holy, harmless, undefiled, separate from sinners…and here’s His royalty…made higher than the heavens.” Supreme royalty. King of kings, Lord of lords.

Now, you’ll notice that it says he’s king of Salem. You say, “Where’s that?” Well, likely that’s an ancient name for Jerusalem. Jerusalem also had the name Jebus, J E B U S, the Jebusites occupied Jerusalem initially; but it may have also, at the time of Melchizedek, had the name of Salem; and so Melchizedek could well have been an ancient king of Jerusalem. I think that has the best evidence. The city that was the hometown of God. There’s a most wonderful statement about that in Psalm 132. I’ll take a minute to read you two verses there.

Psalm 132:13, “For the Lord hath chosen Zion…that’s Jerusalem…He hath desired it for His habitation: ‘This is My rest for ever; here will I dwell, for I have desired it.'” You didn’t know God had a hometown, did you? His hometown is Jerusalem; and it seems to me that it would be very likely that God would’ve had His priest in His hometown even pre-Abraham. So Jerusalem had a king long before David, and a king appointed by God, and a priest long before Aaron, and a priest appointed by God. Melchizedek was king and priest of Jerusalem…

Now, this is important. The Jews always felt that God dealt with them, and that was about it, that God was exclusively theirs; and there could never be another priesthood; and there could never be another covenant; and so when Christianity came along and said, “Here’s another covenant. Here’s another priesthood,” they said, “No, it can’t be.” Now watch this. Beautiful, beautiful argument by the Spirit. “Look,” He says, “there was another priest, and there was another covenant before you existed. Why can’t there be one after?” You see?

The whole world didn’t begin with Judaism. There was something going on before God worked that way. There can be something on…going on after He’s finished, or temporarily finished working that way. Oh, this is so important. It leaves room for the new covenant; for if God dealt differently before, why can’t He deal differently again? He didn’t need to work through the nation Israel before Abraham. Why can’t He work another way if He wants to in this economy? That’s the point. If He had a royal priest one time, why can’t He have another one? And He does, and who is it? Jesus Christ, something no Jewish priest ever conceived of.

• 3. There’s a third thing. There was no permanent righteousness, and there was no permanent peace in their Aaron’s priesthood. Ah, but Melchizedek’s priesthood was a priesthood of righteousness and peace. Notice verse 2, first, and we’ll skip the first phrase, come back to it later. “First being by interpretation ‘king of righteousness.'” And that’s a translation of Melchizedek. That’s what his name means, king of righteousness. “And after that also king of Salem, which is ‘king of peace.'” Salem from Shalom, which means peace. His name is righteousness. His city is peace. He is a perfect combination of righteousness and peace.

Now, don’t you know that that’s exactly what all priests attempt to accomplish? What is righteousness? Righteousness is holiness, and righteousness is demanded before you can ever be at peace with God, right? God hates sin; therefore, if you’re a sinner, you and God are not at peace, right? God fights against His enemies. Did you know that? God fights against His enemies; and if a man is not righteous, then he’s not at peace with God; but the…if a man is righteous in the eyes of God, then he’s not at war with God. He’s at peace with God, right?

Now, Romans chapter 3, the Bible tells us that Jesus Christ gave us His righteousness and, therefore, it says in chapter 5, “We have peace with God.” You say, “Well, how do you get righteous?” When the righteousness of Christ is given to you by faith in Him. Christ’s righteousness just becomes yours. You’re immediately at peace with God. He sees you covered by the blood of Christ. Every priest wanted to make a man righteous that he might be at peace with God, but they couldn’t do it. The blood of bulls and goats didn’t do it. They had to do it over and over. It only lasted as long as a man didn’t sin…But here he says, “Melchizedek’s very name was righteousness, and his city was peace.” Emphasizing that his was a kingdom and his was a priesthood of righteousness and peace.

Is that typical of Jesus Christ? Does Jesus Christ provide a permanent righteousness? Absolutely. What happens to a sinner after he comes to Jesus Christ, invites Him into his life and then sins? What happens? Does he have to go back and ask Jesus to come in again? No. His righteousness covers him forever. What happens once you’ve made peace with God? All of a sudden, do you turn into God’s enemy again, and He’s gonna destroy you? No…No. Jesus Christ secures righteousness and peace on a permanent basis.

The historical Melchizedek was probably a very righteous man and a very peaceful king, but the Holy Spirit is not here dealing with the personal characteristics of Melchizedek. He’s only dealing with Melchizedek as a type of Christ, and He says that he was first righteousness and then peace. And may I say, they always come in that order. There’s no peace with God unless there’s righteousness…Bible says, “The Lord is our righteousness.” Righteousness comes first, then peace.

I love that Psalm 85, which says, “Righteousness and peace have kissed each other in the Messiah.” That was the promise. The two things that men wanted was a sense of righteousness before God and being at peace with God, and they kissed each other and became a reality in Messiah. Christ came to give us His righteousness, that we might be at peace with God; and the priests of Israel couldn’t cut it. They couldn’t do it.

Look at verse 27 of chapter 7. Here he’s talking about Christ, “Who needeth not daily, as those high priests, to offer up sacrifice first for His own sin, then for His own sins and then for the sins of the people; for this He did…what’s the next word?…once.” That’s the difference between the old and the new economy. One time. Later on in Hebrews, “By one offering, He sanctified forever. He perfected forever them that are sanctified.”

So first comes righteousness, and then comes peace with God. Read it in Isaiah 32:17. It’s right there. Christ came to give us His righteousness that we might be at peace with God; and it’s in Him that righteousness and peace have kissed each other; and so what do we see in Melchizedek’s priesthood is a picture of Christ, a universal priesthood, a royal priesthood, and a righteousness and peace priesthood.

• 4. Now, fourthly, Aaron’s priesthood was hereditary. Christ’s was personal. Oh, this is so important, and what a graphic thing we’re gonna learn here. Since the beginning of God’s dealing with Israel, the establishment of the Aaronic priesthood, heredity and genealogy was the key to the whole thing. God designed that, of all of the various tribes, those in the tribe of Levi would be the priests; and, more specifically, those who could trace their direct lineage to Aaron. So those men were called out to be priests. It had nothing to do with personal qualification. You could be a crumb and, if you were in the right line, you were in. It had nothing to do with personal quality. Had only to do with heredity and, with great care, oh, did they ever preserve their pedigrees.

Back in Ezra, I think it’s chapter 2 where you have that illustration. Chapter 2 verse 61, “And of the children of the priests: the children of Habaiah, the children of Hakkoz, the children of Barzillai, who took a wife of the daughters of Barzillai the Gileadite, was called by their name. These sought their registration among those who were reckoned by genealogy, but they were not found; therefore were they as polluted, put from the priesthood.” In other words, if you couldn’t verify the genealogy of yourself and your wife, you got shoved out of the priesthood. It had nothing to do with qualifications. It only had to do with heredity.

But the priesthood of Melchizedek had nothing to do with heredity, but with personal qualifications, thus is superior, because in the Aaronic priesthood, you got some bummers from time to time, obviously…Now, when you come to Melchizedek, look at verse 3. It says, “Without father, without mother, without descent.” Does that mean the guy came from nowhere? Just God made him up in heaven and flopped him in the middle of the earth? No, it means in the record of Genesis, there is no indication of his genealogy. That is totally foreign to any Judaistic king, totally foreign to any Judaistic priest, who all base their rights on their genealogy.

Now keep in mind, here’s a little thought. This is not a comparison between Melchizedek and Christ. Watch it. It is a comparison between the revelation about Melchizedek in Genesis 14 and Christ. We know that the guy had a mother and a father. We know that he had a descent, but it was unimportant, because he was chosen by God on the basis of personal quality. That’s the point. So the revelation, which presents him as a type, leaves out that, because that’s unimportant. Melchizedek has no genealogy in Scripture. He’s without father, and he’s without mother. Scripture is silent on this, and he appears, thus, as a perfect type of Jesus Christ. Jesus Christ, in terms of His priesthood, didn’t even belong to the tribe of Levi. What tribe did he belong to? Judah. And in terms of the Levitical priesthood, He had no right to be a priest, and so He was a priest, not after the order of Aaron, but who? Melchizedek, who was chosen, not because of his heredity, but because of his what? His quality.

And so he is saying the…the beginning and the end of all God’s dealings isn’t with Israel. He dealt differently before, and he’ll deal differently again…Now, this is unusual for a priest and a king not to have any genealogy, but that’s how Christ is. As I said, the text isn’t saying that he wasn’t born and didn’t have parents. It’s saying, in the revelation, this information is not given, because it’s unimportant. He is not connected with any line. He has no recorded beginning. He has no recorded ending, in order that he might appear as a perfect illustration of Jesus Christ. In fact, the word without descent is two words in the Greek, ah genealitos, which means without a genealogy. He just has no descent, and that’s a word, incidentally, that we never find in any other Greek writing, I think either biblically or classically. Very unusual word. The Holy Spirit may have even invented it here, because to the Greeks and the Jews, everybody had that. How could you say about anybody, “He was ah genealitos”? I mean that just doesn’t work; but this priest, in the revelation of Scripture, had none; and Christ is that kind.

Now look at verse 3 again. It says this. “Having neither beginning of days nor end of life.” You say, “Ha, that’s carrying it a little far.” No, what it means is in the revelation, in Genesis 14, there’s no beginning or ending. He just appears as alive, and, as far as we know, he’s eternal. Right? Scripture leaves out any other thing in order that he might appear that way. Now the Jewish priest would begin at the time of his…at the time when he was 25; and for five years, he would serve the other priests. Then when he hit 30, he could operate on his own. He would minister till he was 50, according to numbers 8:25, and then it was over.

But no such restriction is placed on Melchizedek. There is no record of his death and, incidentally, in numbers 20:22 and following, there’s a very detailed record of Aaron’s death. There is no record of Melchizedek’s death; and so Melchizedek appears as one who doesn’t need to follow the patterns of the Aaronic priesthood. He stands apart and is chosen by God purely on the basis of his quality; and I say to you – the same thing is true of Jesus Christ, who was not chosen to be a priest because genealogy, but because of quality.

Look at verse 15 of chapter 7, which, again, referring to Christ brings this point out. After the similitude in the middle of the verse of Melchizedek, “There ariseth another priest who is made not after the law of a carnal commandment.” You see, not after a fleshly design, but because of an endless life. In other words, based, not only upon His eternity, but upon His personal quality, not on any legalism. Not on any set of laws. So Jesus is like Melchizedek, because His priesthood is personal.

Now, watch this, lastly, Aaron’s priesthood, as I mentioned, was timed. Melchizedek’s is eternal. Sorry you can’t see that better than that. Melchizedek’s priesthood is eternal. You say, “Well, you mean to say that Melchizedek lived forever?” No, I mean to say that there appears in the text no beginning and no end to it. Therefore, typically, he speaks of Jesus. It says, “Without beginning of days nor end of life, but is made like unto the Son of God, abideth a priest continually.” Chapter 5 verse 6, listen. “Thou art a priest for ever after the order of Melchizedek.” Chapter 6 verse 20, “Made an High Priest forever after the order of Melchizedek.”

Now, in view of the fact that there is no record of the death of Melchizedek, he appears as always alive in the text; and, therefore, a picture of Jesus Christ. And in chapter 7, it tells us that Jesus Christ is just such a high priest. Verse 24, “He hath an unchangeable priesthood.” Verse 25, “He ever liveth to make intercession.” That’s what a high priest does.

You say, “Well, you know, but Melchizedek is so inferior. How can ever serve as a type?” God always uses an inferior to serve as a type. People say, “Are you sure that Melchizedek isn’t really eternal?” No, because if Melchizedek was really eternal, he wouldn’t be the type. He would be the reality. He’s the picture. The…the picture of the landscape is not the landscape. It’s a poor substitute. So the Holy Spirit then, in desiring to show Christ a priest greater than Aaron, shows a priesthood greater than the Aaronic priesthood, that of Melchizedek, and says that Jesus is a priest like Melchizedek. Not a…not a national priest, but universal. Not subject to kings, but a king Himself. Not unable to bring about righteousness and peace, but able to do it. Not because of heredity, but because of personal quality. Not timed or limited by time, but eternal and, thus, does Jesus Christ stand as a priest after the order of Melchizedek.

• 5. Now, I want you to take note of just one thought, and we’ll close this particular point. It says in verse 3 that Melchizedek, watch this, “was made like unto the Son of God.” Now watch. It does not say that the Son of God was made like Melchizedek. Who came first? The Son of God. Melchizedek was made like the Son of God. He was not the Son of God. He was made like the Son of God. Jesus Christ was the original. Melchizedek was only the copy; and so the superiorities are presented.

Secondly, and just briefly, the superiorities are proven; and in this argument, which runs from verses 4 to 10, it’s a lotta words, but it’s basically a simple argument. We have the proof that, indeed, Melchizedek was superior to Aaron and Levi. Now this is tremendous. I want you to get this. You say, “Well, you’re standing there saying he’s better than Aaron and because of this, because of this, because of this. I’m not too sure we oughta acknowledge that. How do we know that? Prove it.” So we’re gonna prove it.

Point No. 1, Abraham gave tithe to Melchizedek. Say, “What do you mean by that?” Well, look at verse 4. “Now consider how great this man was.” Think about it. This guy was something. Why? “Whom, unto whom even the patriarch,” patriarch from two Greek words, archase, first, patri, father. The first father. “Abraham gave the tenth of the spoils.” Now, he says, “Consider how great this man is. Abraham, No. 1 guy, you know, our father, Abraham, nobody’s better than Abraham, and Abraham gave his tithes to this guy.” That’s a pretty heavy point. Pretty strong argument to show the superiority of Melchizedek.

Now back to verse 2, we saw that, didn’t we? “To whom also Abraham gave a tenth part of all.” Now in this argument, the Holy Spirit shows that Melchizedek was greater than Abraham, because He wants to show that he was greater than Aaron and Levi. Now, the point being, that Abraham being…was better than Aaron and Levi. Therefore, if Melchizedek was better than Abraham, he was also better than Aaron and Levi. If he’s better than Aaron and Levi, he’s the mediator of a better covenant, and you oughta turn from Judaism and come to Christ. You see the argument?

Now bear with me for a minute. I know this is heavy, and your computers are rattling, but it’s God’s Word, and I cannot fail to declare unto you the whole counsel of God. I give it to you and trust the Spirit of God. Now watch this. It says that Abraham gave this guy a tenth of the spoils, akrofinian. Interesting word spoils. Comes from two words, akron, a word which means the highest point, and fis, which means a heap. The heap on the top. That’s what the word means. Abraham gave him the heap on the top. You say, “What does that mean?” Of all the stuff he had, he gave Melchizedek the top stuff. He gave him the best. That’s really what Old Testament tithing was all about.

You remember in the Book of Malachi which God got real angry with Israel, and said, “Why do you bring Me the lame and the halt?” They were supposed to make a sacrifice, so they brought the sick animals. God says, “I reject that. I reject that.” Abraham gave him the top of the heap. The Greeks, after a victory, had a custom. They’d bring all the spoils that they’d won in the battle, and they’d dump them in a big pile, and the best was taken out of it and given to the gods…That’s exactly what Abraham does. He doesn’t just give him a little part of it. He gives him the top of the heap. The fact that Abraham gave to Melchizedek magnifies Melchizedek’s greatness, for Abraham was the great father, the first father. Consider how great Melchizedek must have been.

Now, this would be a wonderful place to preach on tithing, except that I don’t believe in tithing for the New Testament in terms of being locked into the system of tithing. If you wanna be technical about tithing, the Jew gave 33 1/3 percent every year. If you wanna tithe, then you feel free to do that. I want you to feel free. When you add together the tithe that the Jew gave, it was 10 percent of this and 10 percent of that, and every third year, 10 percent of another; and therefore added up to 33 1/3 percent of all that he possessed. But the principles are the same, beloved, and I share those with you.

Do you understand the principles of giving to God? Do you understand what it means to give Him the top of the heap? I mean when the month comes and the check is there and you start to write your checks, what comes first? What comes top of the heap? You say, “Well, I…I sometimes feel like I oughta give to the Lord. You know, and I operate on impulse.” That’s very bad. God does not wanna be responsive only to your whimsical generosity. For all the centuries of Israel’s life, God set the pattern. In grace we’re free from the law, but grace must require more than law…because our High Priest is so great, not because we feel so generous. Did you get that?

If Abraham gave the top of the heap to Melchizedek, what should we give to Jesus Christ? Some of us don’t even give the tenth. Some of us don’t even give the top of the heap. We give Him whatever’s left of the lame and whatever else. We’re not giving to God because of a desire in our heart to be generous. We’re giving to God because of the glory of who He is and to our Messiah because he’s great, and He deserves all we have.

Verse 5, He goes on with this argument. “And verily, they that are of the sons of Levi, who receive the office of the priesthood, have a commandment to take tithes of the people according to the law – that is, of their own brethren, the other Jews – though they came out of the loins of Abraham.” This is interesting. The point is, look at a couple of points here, it says, “Verily, they that are of the sons of Levi, who receive the office of priesthood.” Not all the sons of Levi received it. Only the ones who were line…lined up with Aaron. But they were allowed, by law, a commandment, to take tithes. It was a commandment-type of a deal. But in the case of Abraham, there wasn’t even a commandment. I mean he just did it. It was a tribute to the greatness of Melchizedek.

You see, if it had been a result of Melchizedek saying, “You give me the top of the heap,” then we might say, “That guy’s not great. He’s selfish.” He says nothing. Abraham simply acknowledges his greatness and gives him the top of the heap. So the Levites exacted from the people by law. This man just by the personal quality of his life, set a demand on Abraham. Not by saying anything, but by being who he was; and Abraham knew that he was a priest of the Most High God and gave him the respect he deserved, as God’s priest. So Melchizedek’s greatness is shown then, because Abraham paid him tithes when he didn’t have to, before there was any law about it.

Second principle, Melchizedek blessed Abraham. Now that’s something. Lotta people have been blessed by Abraham, but this is the only one I’ve ever read about that blessed Abraham. Look at verse 6, “But he whose descent is not counted…That’s Melchizedek…from them, received tithes of Abraham and blessed him that had the promises.” This guy who doesn’t even fit into anything chronological or genealogical, he blessed Abraham. Now look at verse 7, “And without any contradiction…you can’t reverse this…the less is blessed of the better.” Right?

In other words, Melchizedek must have been greater than Abraham, because he blessed Abraham. No, this is a fantastic argument. The principle is simply this. God operated in Melchizedek’s life on the basis of personal qualification, and he was higher than Abraham in those qualifications. Therefore, he was chosen to bless Abraham. Don’t you see what we’re seeing here? If this man was greater than Abraham, then he was greater than anything that came from Abraham; and we’ll see that in a moment.

And this is a principle. Lemme apply it today, and…and we’ll be done in just a minute. Today, God works on the basis of a man’s personal qualifications; and, in the church, He sets up teaching shepherds, Ephesians 4:11, and He sets up evangelists and ruling elders. Now, in James chapter 3 in verse 1, we are warned, “My brethren, be not many teachers knowing that we shall receive the greater condemnation or the greater judgment.” At the end of the Book of Hebrews, chapter 13 verse 17, “Obey them that have the rule over you. Submit yourselves, for they watch for your souls, as they that must give account, that they may do it with joy and not with grief, for that is unprofitable for you.”

God set certain people in the church to rule…We don’t want everybody to do that. That’s the problem that Paul talked about when he says, “Those people are in trouble because they heap to themselves…what?…teachers.” Too many teachers. Heaping it up, just teachers and teachers and more teachers, and some today have, you know, settled for an ecclesiastical socialism where anybody and everybody who wants to can stand up and say what they wanna say.

It was a young man that I heard about recently who started a church, and he felt that this is the way to go, and there shouldn’t be any preaching. In fact, there are a lotta churches like that today. And began the church, and I think it lasted about six months and split into all kinds of pieces, everybody going their own direction. Not many teachers. We don’t heap to ourselves teachers. We subject ourselves to those whom God has chosen who, according to the Apostle Paul in 1 Timothy 5:16 and 17, “Are worthy of double honor if they rule well, especially if they labor in the Word and doctrine.”

So God has set certain people in this economy of grace on the basis of special personal qualifications. If you’re faithful over little…what?…he’ll make you lord over much. You see, when you meet the qualifications, God’ll lift you to the ministry; and so Melchizedek was like that. He was qualified to be what he was personally…not from heredity. He was superior and, therefore, he blessed Abraham.

There’s a third argument that He gives here, and that is that because all priests were in the loins of Abraham at that time, he is therefore greater than all priests. Look at verse 8. “And here men that die receive tithes.” You know, Melchizedek was of an eternal priesthood in the type. Christ is an eternal priest, and if we tithe to priests that die, “But where he receiveth them, of whom it is witnessed that he liveth.” In other words, to be able to exact tithes in a dying kind of priesthood is one thing. How much greater, Melchizedek had no death, and so Jesus Christ is a priest who is alive forever more. “He receiveth them of whom it is witnessed he liveth.”

So he is a greater priest, because he’s a living priest, not a dying one. All men are dying men. The idea that it says in verse 8, “Here men that die,” is the…the Greek is here dying men receive tithes, but this is one who is alive forever more. And then comes this interesting argument in verse 9. “And, as I may say,” in other words, he kind of apologizes for the strangeness of the argument; nevertheless, it’s valid. “And, as I may say so, Levi also, who receiveth tithes, paid tithes in Abraham, for he was yet in the loins of his father when Melchizedek met him.” The only one argument that would be left would be this. The Jew would say, “Now wait a minute. Now lemme think this thing through. Melchizedek, yes, Abraham paid him tithes; but Abraham was no priest. Right? Therefore, the Levites were priests, and maybe they were greater than Abraham, and maybe, if Abraham had been a priest, he wouldn’t have done that.” Maybe the Levites wouldn’t have done it, and so he says, “Levi also, who receives tithes, paid them in the loins of Abraham.”

Now, this is an interesting argument, and you’ve got to understand the Jewish mind. The Jews viewed heredity in a realistic manner. Levi was in the loins of Abraham since he was to descend from Abraham. When Abraham paid tithes to Melchizedek, it was as if the entire Levitical priesthood had acknowledged his superiority. So that answers the last objection. Melchizedek then is better than Aaron. This is a powerful point to the Jewish mind, and…and, in a sense, I apologize to you and to me, even, because without a Jewish frame of reference, this is difficult for us to understand; but Melchizedek was of a better priesthood. Jesus came after the order of Melchizedek. Don’t you see that He couldn’t just invent a new priesthood without a historical precedent, or they wouldn’t have bought it; and so God had designed this encounter with Melchizedek so that, at this point, when you witnessed to Israel, you can say, “Go back and your own father paid tithes to a better priesthood.” If God did it then, why can’t He have one now? And that one was only a picture of this one.

So Christ is a priest of a better priesthood. Universal, royal, bringing about righteousness and peace, personal, and eternal. Because of that, I close with these words. Let the Spirit penetrate your heart with them. You’ve heard them before, but listen. Seeing then that we have a great High Priest, let us therefore come boldly unto the throne of grace, that we may obtain mercy and find grace to help in time of need. Let’s pray.

Lord, we thank You for our study tonight. Oh, Lord, we know this has been difficult for our minds to comprehend in many ways. Father, may we not overcomplicate it. May we realize that these Jews who heard this message, who read it…had less frame of reference in Christian…to Christian theology than we do…and that Paul, in his writing, even to the Romans, acknowledges certain ignorance. That John in writing the Revelation acknowledges that these things are hard to understand and hard to bear; and here the Holy Spirit, in writing the Book of Hebrews, says essentially the same thing. I know these are difficult truths. But, Father, as we have feasted on the meat of the Word, we pray that it might penetrate us. May we see just another beautiful, glorious picture of Jesus Christ. May we have gained some fuel to burn within us to light a fire that might be a witness to Israel. God, we in this church here right…right in this location, live in the midst of a Jewish population all about us…Father, how strategic it is to learn the truths of the Book of Hebrews that we might open it up to teach them the truth about their Messiah. There is a better priest. There is a better sacrifice. There is a better covenant than Judaism, and it’s all through Jesus Christ. Thank You for teaching us, Lord. Thank You for being our great High Priest, Lord Jesus, the One to whom we have come and found that mercy and that grace that promised us…Thank You for bringing us together tonight to learn these truths. Continue to teach us. Give us a hunger to know Your Word. Pray in Jesus’ name. Amen.

+++++

5. Fiul lui David

 

Textul de la care vom porni în studierea acestui tip profetic este acesta:

,,Fiindcă David era prooroc și știa că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmașii săi pe scunul lui de domnie, despre învierea lui Christos a proorocit și a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuința morților și trupul lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a înviat pe acest Isus și noi toți suntem martori ai Lui“ (Fapte 2:30-31).

David a fost cel de ,,al doilea“ împărat al lui Israel. Saul a fost cel dintâi. Oare de ce n-a fost Mesia, ca împărat dumnezeiesc, ,,fiul lui Saul“, ci a fost ,,fiul lui David“ ?

1. Scopul inițial al lui Dumnezeu a fost ca Israelul să nu fie o MONARHIE, ci o TEOCRAȚIE !  Ca să fie o împărăție un grup de oameni trebuie să aibă patru elemente calificative: (1) să fie un popor, (2) să aibă un teritoriu delimitat cu granițe precise, (3) să aibă un cod de legi, o constituție și (4) să aibă un … împărat. După ce i-a format ca popor în Egipt, transformându-i dintr-o familie într-o națiune, Dumnezeu i-a adus pe evrei în țara promisă lui Avraam, le-a dat codul de Legi la Sinai și urma să li-L trimeată la vremea cuvenită pe Fiul Său ca împărat (planul nu s-a schimbat, ci se va împlini cu exactitate în vremea împărăției viitoare a lui Israel).

2. Pe vremea lui Samuel, evreii au devenit nerăbdători, au ales să nu mai aștete împlinirea orarului prestabilit de Dumnezeu, s-au declarat nemulțumiți cu domnia împăratului din cer și au cerut un mpărat ,,așa cum au toate celelalte popoare“ (1 Sam. 8:1-9). Evreii L-au lepădat pe Dumnezeu, teocrația, și au cerut o monarhie.

Saul a reprezentat tot ce poate fi mai rău într-o monarhie, ,,cum au toate celelalte popoare“. Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Istoria lui Saul este ilustrarea lucrului de care a vrut Dumnezeu să-i scutească pe evrei.

Dumnezeu S-a supărat pe Saul și n-a mai vrut nici să stea de vorbă cu el. Forțând mâna lui Dumneze și călcând o poruncă pe care el însuși a dat-o în vremuri de evlavie, Saul s-a dus la cei ce cheamă morții și a stat de vorbă cu Samuel. Eșecul lui Saul a fost demonstrația că Dumnezeu a avut dreptate! Monarhia nu este pentru Israel!

3. Oare poate exista o monarhie de care să fie mulțumit Dumnezeu ? Aceasta este, în ciuda tuturor scăderilor și greșelilor ei, domnia lui David.

Lacrimile și rugăciunile îndreptate de Samuel către Dumnezeu pentru soarta lui Israel și-au primit răspunsul. Deplin încredințat în ceea ce spunea, Samuel l-a înștiințat pe Saul de iminența schimbării:

,,Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul” (1 Sam. 13:13-14).

David a ajuns la domnie ca ,,un om după inima lui Dumnezeu“ (1 Sam. 13:14). Atotcunoscătorul din cer îl pregătise deja încă din vremea copilăriei și adolescenței petrecute alături de El la pașterea oilor. Păstorul turmelor tatălui său avea să ajungă păstorul poporului Israel.

Oare ce l-a deosebit pe acest om de Saul? Ce calitate l-a făcut să fie ,,mai bun“ ca împărat? Prin ce s-a caracterizat viața lui ca să poată fi numit ,,un om după inima lui Dumnezeu“? Răspunsul este simplu și foarte ușor de văzut pentru cei ce au ochi să vadă. David a fost, asemenea lui Avraam, asemenea lui Moise, asemenea lui Melhisedec, profeților, asemenea lui Samuel și asemenea judecătorilor, omul de pe poziția a doua. David și-a plasat tronul la umbra tronului ceresc, subordonându-se total directivelor divine. ,,Doamne, să mă duc …? Doamne mă vor da …? Să mă ferească Dumnezeu să mă ating de unsul Domnului! … Lasă-l (pe Șimei) să blesteme, poate că Domnul se va uita la necazul meu și-mi va face bine în locul blestemelor de azi. … Domnul este păstorul meu. Nu voi duce lipsă de nimic. El mă … și mă. Și voi locui în Casa Domnului …“

Preocupat de prezența lui Dumnezeu în mijlocul supușilor Săi evrei, David a avut o idee năstrușnică: să-I facă lui Dumnezeu o casă, ca să nu mai vină doar din când în când în Cortul Întâlnirii. Dumnezeu i-a dat un răspuns în două părți. În prima parte, Dumnezeu l-a întrebat cam ironic despre ce fel de ,,casă“ ar putea fi vorba pentru Împăratul cerurilor … cât de mare ar trebui să fie o asemenea casă … În cea de a doua parte a răspunsului, Dunezeu îi spune că apreciază intenția și-l va răsplăti făcându-i El o casă de domnie veșnică și-i va da un fiu a cărei domnie nu se va sfârși. Și David și poporul au crezut că extraordinarul Solomon avea să împlinească această prevestire.

,,Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David, şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese, când a zis: ,Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu Israel, n-am ales nici o cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărăţească peste poporul Meu Israel!’ Tatăl meu David avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel. Şi Domnul a zis tatălui meu David: ,Fiindcă ai avut de gând să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând. Numai că nu tu vei zidi casa; ci fiul tău ieşit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.”

Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului, Dumnezeul lui Israel. Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinţii noştri, când i-a scos din ţara Egiptului“ (1 Sam. 8:15-21).

Dumnezeu se referea însă la cu totul altcineva și la cu totul altceva …

În David, Dumnezeu a arătat tiparul adevărat mesianic. ,,Fiul lui David“, despre care a profețit Dumnezeu că Îi va clădi o casă vrednică de Numele Său, n-a fost Solomon, iar casa aceea n-a fost Templul dela Ierusalim. Solomon a fost destul de înțelept ca să-și dea seama și el de lucrul acesta:

,,Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu! Totuşi, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui; ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău. Ochii tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: ,Acolo va fi Numele Meu!’ Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta. Binevoieşte şi ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!“ (1 Sam. 8:27-30).

Spre finalul vieții, Solmon a fost mai degrabă ca Saul, decât asemena lui David. Din cauza aceasta, David a rămas până astăzi ,,marea excepție“ între împărații lui Israel, etalonul față de care au fost ulterior evaluați toți ceilalți.

Dacă aveți un ochi format profetic, veți înțelege din istorie că Solomon, acel fiu al lui David, a fost ultimul împărat peste Israelul întreg. Sub domnia lui și mai ales sub domnia celor care au stat pe tronul de la Ierusalim după el, împărăția s-a dezbinat și va sta așa dezbinată providențial până vremea sfârșitului. Singurul care va mai reuși vreodată să adune iar semințiile lui Israel și ale lui Iuda într-un singur regat va fi … Mesia, numit de aceea și ,,Fiul lui David“.

Acesta va fi răspunsul dat de Fiul lui David apostolilor nerăbdători: ,,Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel ?“ (Fapte 1:6).

La nașterea lui Isus Christos, magii din Răsărit au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?“ După ce Și-a început lucrarea, oamenii vremi, strigau după El: ,,Fiul lui David“, ,,Fiul lui David … ai milă de noi!“  Până și Pilat, providențial a scris deasupra crucii Lui: ,,Isus din Nazaret, regele iudeilor“. Ca Mesia, Isus a confirmat tiparul împăratului davidic de pe locul doi în împărăție. Fiul S-a așezat total și deplin în ascultare de tronul ceresc. El a spus că lucrările pe care le face i-au fost date de tatăl Său să le facă, vorbele Lui sunt cuvintele pe care Tatăl I le-a dat să le rostească, iar în Ghețimani s-a încovoiat până la frângerea de Sine când a sus:

„Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta“ (Luca 22:42).

Isaia anunță că ,,El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oştirilor“ (Isaia 9:7).

Până atunci, mai există un tron pe care El dorește să-l ocupe, acela din inima ta și a mea. Ce spui?

(Pentru cei ce vor, psalmul 72 este foarte potrivit ca lectură după un astfel de studiu. Rostit de Solomon, el se va împlini însă plenar doar în Christos, adevăratul ,,fiu al împăratului“ pomenit în primul verset. O altă lectură fascinantă în aceste profeții ale lui David sunt textele din 2 Samuel 22 și Psalmul 18, care vorbesc despre ultima sa ,,cântare“, aceeași în ciuda deosebirilor de traducere).

+++++

6. Robul Domnului

Isaia este supranumit ,,evanghelistul Vechiului Testament“ și așa este! Cartea lui cu 66 de capitole se împarte simetric (de cei care au împărțit-o) ca și cărțile Bibliei: 39 capitole pentru Vechiul Testament și 27 de capitole pentru vești bune, refacere, restaurare, încoronare, ca în Noul Testament.

În foarte poetica sa carte, Isaia are câteva ,,cântări“, mici ode în care este versificat mesajul profetic. Patru din acestea sunt neîndoielnic despre Mesia! Ar putea fi oare și altfel? Evreii nemesianici spun că da. Ei au o altă interpretare susținând că expresia ,,robul Domnului“ trebuie aplicată colectiv poporului lui Dumnezeu, Israelului ca națiune aleasă prin care Dumnezeu a lucrat, lucrează și va lucra în lume. Nu ne vom lua la ceartă cu ei, dar vom arăta respectuos că există pasaje în care explicația lor este imposibilă. Iată unul dintre ele:

,,Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sunt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea. El zice: ,,Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului“ (Isaia 49:5-6).

Este clar că, în acest pasaj cel puțin, Robul Domnului este ,,altceva“ sau ,,altcineva“ decât Israelul pe care-l întoarce la Domnul!

Disputa cu exegeții evrei a dus de-a lungul vremii la următoarea explicație, ilustrată printr-o piramidă cu trei secțiuni, în care, la bază se află națiunea lui Israel decăzută, rătăcită, nenorocită. În secțiunea de la mijloc, Robul Domnului este națiunea lui Israel pocăită, sfințită, redevenită instrumentul lui Dumnezeu de lucru printre oameni, iar secțiunea de la vârf se află Robul Domnului la singular, personajul mesianic, instrumentul divin prin care se aduc la împlinire planurile Celui Preaînalt.

Noi vom studia acest Rob al Domnului ca tip profetic mesianic aplicat lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu întrupat în istorie.

Noul Testament Îl proclamă pe Isus din Nazaret ca Robul Domnului! În predicile de după înviere, apostolul Petru Îl numește de câteva ori pe Isus ,,Robul Domnului“ (Fapte 3:13; 4:27, 30). Apostolul Pavel face același lucru în Filipeni 2:7

,,El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor“.

Predicile Domnului Isus sunt pline de ocazii în care El însuși se identifică cu acest titlu.

Cele patru cântări despre Robul Domnului din cartea lui Isaia sunt ca patru fragmente care întregesc imaginea Domnului Isus și a lucrării Sale:

Robul Domnului ca învățător – Is. 42:1-8
El este plin de Duhul Sfânt, blând și gingaș, dornic să ajute toate neamurile pământului.

Robul Domnului ca evanghelist – Is. 49:1-6
El este ,,lumina Neamurilor“. Pentru Dumnezeu Tatăl, a fost mult prea puțin ca El să fie restrâns la o misiune în Israel. El va duce mântuirea ,,până la marginile pământului“ (v.6). Apostolul Pavel a preluat această numire, Robul Domnului evanghelist, drept justificare pentru lucrarea sa printre Neamuri (Fapte 13:46-47).

Robul Domnului ca ucenic – Is. 50:4-9
Nu poți învăța pe alții, dacă nu ești tu mai întâi învățat! Robul Domnului are nevoie să audă în fiecare dimineață glasul Tatălui din ceruri (Luca 6:12, 11:1, 22:45). Isaia scrie poetic despre procesul de învățare, menționând că înainte să se deschidă gura, trebuie să se deschidă urechea!

Robul Domnului ca jertfă de salvare – Is. 52:13 – 53:12
Despre această cântare s-au scris, se scriu și se vor mai scrie mii cărți întregi și de predici! Ce am putea spune aici?

În primul rând că a fost, este și va fi prioritar o cântare de jale a evreilor. Aluziile din text sunt clare și definitive (,,Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?“, ,,Nu l-am băgat în seamă“, etc.). Va fi, probabil cântarea de jale pe care o va cânta poporul ales când se va întoarce la Domnul și-L vor plânge ,,cum plânge cineva pe întâiul lor născut“.

În al doilea rând, cântarea este legată inconfundabil de viața și lucrarea Domnului Isus. Un număr restrâns de opt versete din această cântare sunt citate iar și iar în textul evanheliștilor. Nu este de mirare că Filip, când a fost întrebat despre cine vorbește pasajul din Isaia 53:7-8 a avut predica pregătită:

,,Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el. Locul din Scriptură, pe care-l citea, era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”

Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus“ (Fapte 8:30-35).

+++++

7. Fiul omului

Daniel 7 reprezintă una din revelațiile copleșitoare ale VT. Este clar că profetul Daniel a fost uluit, tulburat și chiar înspăimântat. Expresia feței i s-a schimbat. Oare de ce?

Să începem prin a stabili un mic cod de interpretare pentru acest pasaj profetic:

1. Marea din v.2 reprezintă omenirea într-o necontenită mișcare, zbuciumare, nestatornicie

2. Cele patru fiare reprezintă patru împărății cu caracter mondial (babilon, medo-persanii, grecii și romanii)

3. Cornul cel mic și obraznic reprezintă Antichistul.

4. Cel îmbătrânit de zile este ,,cel etern“, Dumnezeu însuși.

5. ,,Unul ca un fiu al omului“ este partea cea mai ciudată a întregii situații. Ce caută un om în cer? Cum se poate ca unui om să I se dea putere, stăpânire, slavă, o domnie veșnică (v.13-14).

I. O ciudățenie pentru evrei
Nu este de mirare că Daniel a fost tulburat. Tulburați sunt toți evreii care au citit vreodată această profeție. Tulburați și ,,cu fața schimbată“, panicați, perplecși și chiar … scandalizați. Cu o imposibilitate de a explica acest personaj ,,ca un fiu al omului“, ei ar rupe și ar elimina Daniel 7 din Vechiul Testament.

II. O anticipare a Noului Testament
Pentru noi, cei care trăim în ,,era creștină“ de după întruparea Fiului lui Dumnezeu, interpretarea este mai ușoară, este inconfundabilă, este inevitabilă. Așa cum omul poartă prin creație chipul lui Dumnezeu, la plinirea vremii profețite, Dumnezeu a venit să poarte chip de om. La înfățișare s-a făcut asemenea noastră (Filipeni2:6-8).

În cel mai important moment al judecării Sale în fața sinedriului condus de Caiafa, Isus din Nazaret S-a proclamat Mesia și a citat textul din Daniel 7, împreună cu acela din Psalmul 110:1, ca profeții pe care a venit să le împlinească:

,,Isus tăcea, şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi, şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Da, sunt”, i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Marcu 14:61-62).

Nu-i de mirare că marele preot Caiafa L-a acuzat de blasfemie. Răspunsul lui Isus fusese clar și limpede. Întreg Noul Testament este o împlinire a extraordinarului pasaj din Daniel 7 care ne vorbește despre acel surprinzător Suveran care semăna cu un ,,Fiu al omului“ …

III. O culminare a istoriei
Capitolul 7 din Daniel ne poartă peste timp în ,,apex“-ul istoriei, la momentul încoronării lui Christos, acest Dumnezeu cu înfățișarea umană, peste împărăția veșnică a lui Dumnezeu. La înviere, Domnul Isus a purtat trup ,,asemenea nouă“, pipăibil, capabil să mănânce, etc. În Fapte 17, la Atena, apostolul Pavel anunță că

,,Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, ci poruncește oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate prin …Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morți …“ (Fapte 17:30-31).

Asta pentru că și Petru Îl numise la fel pe Domnul Isus:

,,Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege“ (Fapte 2:23).

,,Ce este omul?“ este întrebarea din Psalmul 8:4 și din Evrei 2:6-10 ? Dumnezeu l-a făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri, dar cu destinul de a fi pus, împreună cu Christos și ,,în Christos“, peste toate lucrările Lui, toate lucrurile le-ai pus sub picioarele lui“.

Nu știu cum îl vom percepe pe Dumnezeu Tatăl după învierile noastre. Nu știu cum îl vom vedea pe Dumnezeu Duhul Sfânt. Dar știu cum Îl vom recunoaște pe Dumnezeu Fiul pentru că va purta ,,asemănarea noastră“ ! Și reciproca este valabilă: Nu știu cum vor arăta miriadele de lumi și de făpturi cu care ne vom vedea dincolo de învierile noastre. Vor fi altfel de pomi, altfel de drumuri, altfel de cetăți și, probabil, altfel de ființe … Ceea ce știu însă precis este că Îl voi recunoaște printre toți și toate pe Fiul lui Dumnezeu pentru că va semăna cu mine și eu cu El. În toate locurile în care mă va trimite, în toate lumile în care îmi va da de lucru, toate făpturile mă vor cinsti și admira zicând, el (ei) sunt asemenea Fiului, au chipul Lui, sunt asemenea Lui. Voi (vom) domni împreună cu Isus Christos peste toate și pentru totdeauna. Este amețitor, este apexul istoriei noastre, este momentul culminant al istoriei omenirii.